Pentru a hotărî astfel , instanţa de fond a reţinut că:
Prin decizia nr. ***/sept.2010 CJP Bacău a dispus suspendarea contestatoarei din plata în dosarul cu nr. **, conform declaraţiilor depuse de unitatea angajatoare (C.A. Bacău) cu timp parţial de lucru 5 ore /zi.
Totodată, contestatoarea a fost obligată şi la plata sumei de 11.381 lei reprezentând suma încasată necuvenit pentru perioada 01.05.2009-01.08.2010, întrucât nu s-au respectat prevederile art. 94 lit. d) din Legea nr. 19/2000 şi ale art. 54 lit. c şi a realizat stagiu de cotizare în perioada în care a beneficiat de de invaliditate gr. III, când timpul de lucru trebuia să fie de 4 ore/zi.
Prin decizia nr. **/11.05.2009 (fila 17) a angajatorului C.A. Bacău, la art.1 se prevede: „Se reduce programul de lucru la 5 ore zilnic doamnei N.A., începând cu 05.05.2009 până la încetarea raporturilor de muncă, conform legii”.
La data de 26 august 2010, prin decizia angajatorului C.A. Bacău nr. **/26.08.2010, a fost redus programul de lucru la 4 ore zilnic pentru contestatoare începând cu 26.08.2010 şi până la încetarea raporturilor de muncă conform legii.
La data de 01.09.2010 angajatorul a depus la Casa Judeţeană de Pensii Bacău declaraţii rectificative pentru perioada 2007- iulie 2010, cât şi Decizia nr. **/26.08.2010 a conducerii C.A. Bacău. Cu acest prilej, intimata Casa Judeţeană de Pensii Bacău a constatat că, în perioada 01.05.2009-01.08.2010, contestatoarea a lucrat zilnic câte 5 ore în loc de 4 ore/zi – cât avea dreptul şi obligaţia potrivit legii, fiind încadrată în gradul III de şi, astfel, a realizat o depăşire de o oră lucru/zi şi un stagiu de cotizare contrar legii, în perioada când beneficia de de invaliditate de gr. III, astfel că a fost emisă decizia nr. 162988/09.09.2010, de suspendare din plată a pensiei de invaliditate şi de obligare la plata sumei de 11.381 lei, reprezentând suma încasată necuvenit pentru perioada 01.05.2009-01.08.2010.
Potrivit art. 94 din L.19/2000 pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective:
a) copiii urmaşi orfani de ambii părinţi, pe perioada şcolarizării, până la vârstele prevăzute la art. 66 lit. a) şi b);
b) nevăzătorii;
c) pensionarii pentru limită de vârstă;
d) pensionarii de invaliditate de gradul III;
Prin aceste dispoziţii, legiuitorul a acordat posibilitatea persoanelor pensionate de invaliditate gradul III de a realiza venituri fără a limita cuantumul acestora, însă doar în limita unui program redus, de 4 ore, corespunzător capacităţii de muncă redusă aferentă gradului III de invaliditate.
Contestatoarea avea obligaţia, potrivit art. 96 din acelaşi act normativ, ca beneficiară a unui drept de pensie, să comunice casei teritoriale de pensii orice modificare privind condiţiile de acordare şi de plată a pensiei, în termen de 15 zile de la apariţia acesteia. Neîndeplinirea acestei obligaţii are drept consecinţă suspendarea plăţii pensiei de invaliditate, cu stabilirea debitului aferent perioadei în care beneficiara acestei pensii a realizat venituri cu încălcarea dispoziţiilor legale, astfel încât s-a constatat că decizia nr.**/sept..2010 a fost întocmită cu respectarea dispoziţiilor L.19/2000, conţinând, totodată, şi elementele cerute de OG 92/2003, codul de procedură fiscală, fiind menţionate datele de identificare ale contribuabilului (CNP, domiciliul fiscal care coincide cu adresa de domiciliu, potrivit art.31 alin.(1) lit.a), motivele de fapt şi temeiul de drept al deciziei.
Împotriva acestei hotărâri, în termen, motivat şi legal scutit de plata taxelor judiciare de timbru, s-a declarat recurs de către contestatoare, cauza înregistrându-se pe rolul Curţii de Apel Bacău sub nr. 7263/110/2010.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susţinut nelegalitatea hotărârii, în esenţă, pentru următoarele considerente:
– nu a analizat capătul e cerere subsidiar (fl.8-9 acţiune) având ca obiect diminuarea debitului imputat la suma de 2650 lei corespunzătoare venitului obţinut în perioada 1.05.2009-1.08.2010 pentru o oră lucrată în plus faţă de cele 4 ore permise pentru invaliditate grad III;
– nu s-a observat că nu era îndeplinită nici una din condiţiile prevăzute de art. 92 din Legea 19/2000 pentru a se dispune suspendarea dreptului la pensie de invaliditate; drept urmare, nici imputarea sumei de 11381 lei nu era legală;
– a nesocotit faptul că nici o dispoziţie din legea 19/2000 nu prevedea limitarea timpului de lucru al pensionarului de invaliditate de grad III la 4 ore zilnic;
– nu s-a observat că măsura suspendării dreptului la pensie de invaliditate s-a dispus prin titlu executoriu şi nu printr-o decizie emisă conform art. 86 din Legea 19 în mod separat astfel încât să i se dea posibilitatea de a o contesta conform art. 87, motiv pentru care i s-a încălcat dreptul la apărare;
– nu s-a făcut distincţie între situaţia sa şi cea a unui infractor, conform art. 6 alin.4 din Legea 119/2010, fiind obligată la despăgubire în acelaşi cuantum (pensia integrală);
În susţinerea recursului s-au depus, în extras, textele articolelor invocate a fi fost eludate de prima instanţă.
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare solicitând, ca şi prin concluziile orale susţinute de , respingerea recursului ca nefondat întrucât în mod legal s-a reţinut că recurenta ca pensionar de invaliditate grad III nu putea lucra mai mult de 4 ore, având capacitatea de muncă pierdută cu cel puţin 1, iar recuperarea sumei încasate necuvenit ca pensie se justifica conform art. 187 din Legea 19/2000 şi nu conform art. 86 din Legea 19/2000; de asemenea, au fost analizate toate capetele de cerere cu care instanţa de fond a fost investită.
Curtea, examinând hotărârea recurată în raport de criticile aduse precum şi în condiţiile art. 304, 3041 Cod procedură civilă, a constatat recursul întemeiat doar în anumite limite.
Astfel, s-a observat că una din critici a vizat nepronunţarea pe capătul de cerere subsidiar având ca obiect reducerea, în situaţia în care s-ar fi constatat că a fost în ilegalitate în perioada în care a beneficiat şi de pensie şi de salariu pentru un program de 5 ore zilnic, debitului imputat de 11381 lei la suma de 2650 lei reprezentând suma cu care „s-a îmbogăţit” efectiv pentru o oră lucrată în plus.
Această susţinere s-a reţinut a fi întemeiată având în vedere solicitarea din acţiune de la fl. 8-9 dosar fond – în sensul arătat anterior – căreia prima instanţă nu i-a dat nici o dezlegare nici prin considerente, nici prin dispozitiv.
Prin urmare, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin.5 C.pr.civ. privind casarea cu trimitere, pentru a se asigura astfel reclamantei nu numai dreptul de acces la o instanţă, ci şi dreptul ambelor părţi de a beneficia de dublul grad de jurisdicţie.
Restul criticilor nu au fost găsite ca întemeiate, întrucât:
– Potrivit art. 7 din Legea 19/2000 (cu modif.) – având aceeaşi formă pe perioada 1.05.2009-1.08.2010 (vizată de decizia contestată) – prestaţiile de asigurări sociale reprezintă venituri de înlocuire pentru pierderea totală sau parţială a veniturilor asigurate, ca urmare a bătrâneţii, invalidităţii sau decesului.
Prin urmare, pensia de invaliditate nu se cuvine decât ca o compensare a pierderii capacităţii de a lucra în condiţii normare – de 8 ore conform Legii 53/2003.
Cum în cazul invalidităţii de grad III incapacitatea de muncă este, conform art. 54 din Legea 19/2000, de cel puţin 1 , rezultă că pensia se acordă acestor pensionari ca o compensare pentru imposibilitatea de a lucra mai mult de 4 ore zilnic.
Este adevărat că legiuitorul nu a prevăzut expres această limitare, dar ea era logică, decurgând atât din caracterul pensiei de înlocuitor a veniturilor pierdute prin incapacitate cât şi din interpretarea normelor amintite.
De altfel, prin Legea 263/2010 s-a remediat această omisiune, prevăzându-se expres în art. 69 că ”invaliditatea de gradul III este caracterizată prin pierderea a cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, persoana putând să presteze o activitate profesională, corespunzătoare a cel mult jumătate din timpul normal de muncă”.
– Art. 96 din Legea 19/2000 (forma din iunie 2010) prevede că „beneficiarul dreptului de pensie este obligat să comunice casei teritoriale de pensii orice modificare privind condiţiile de acordare şi de plată a pensiei, în termen de 15 zile de la apariţia acesteia.
Neîndeplinirea acestei obligaţii, atrage, după caz, una din sancţiunile prevăzute de art. 91 şi 92 din acelaşi act normativ – încetarea sau suspendarea dreptului la pensie.
În speţă, într-adevăr, că nu se putea dispune suspendarea plăţii, nefiind incidentă nici una din situaţiile prevăzute de art. 92; însă această constatare nu este aptă a înlătura măsura dispusă şi nici să exonereze contestatoarea de obligaţia de a restitui pensia încasată necuvenit, întrucât situaţia în care se găsea partea justifica – în fapt şi în drept – luarea altei măsuri, respectiv cea a încetării plăţii pensiei în condiţiile art. 91 alin.1 lit.”b” – Plata pensiei încetează începând cu luna următoare celei în care beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile legale în temeiul cărora i-a fost acordată pensia;
Prin urmare, dacă s-ar fi înlăturat măsura criticată, în propria cale de atac a reclamantei, s-ar fi impus înlocuirea acesteia cu o altă măsură vădit mai grea şi defavorabilă, care tot ar fi justificat şi recuperarea eventualei pensii încasate necuvenit după data când nu mai îndeplinea condiţiile legale pentru acordarea sa; ori în propria cale de atac este oprit a se crea o situaţie mai împovărătoare (art.316 cu ref. la 296 teza a II-a C.pr.civ. ), motiv pentru care nu se putea primi acţiunea sub acest aspect.
– Luarea prin acelaşi act (decizia **/sept.2010) atât a măsurii suspendării plăţii pensiei de invaliditate, cât şi a celei de recuperare a sumei încasate necuvenit, nu contravine nici unei dispoziţii imperative a Legii 19/2000 şi nici nu încalcă celui vizat – respectiv recurentei reclamante -, exercitarea dreptului la apărare; astfel, dreptul la apărare, sub forma accesului la o instanţă este garantat de art. 155 şi 158 din Legea 19 ( „Tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind: f) modul de stabilire şi de plată a pensiilor, a indemnizaţiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale; h) contestaţiile împotriva măsurilor de silită, dispuse în baza prezentei legi”; „Prevederile prezentei legi, referitoare la jurisdicţia asigurărilor sociale, se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă şi ale Legii nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare”) şi a fost de altfel valorificat în prezenta cauză.
De asemenea, emiterea a două decizii pentru fiecare din cele două măsuri – a suspendării plăţii pensiei şi a recuperării debitului – nu ar fi uşurat situaţia recurentei pentru că:
– prima ar fi putut fi contestată în 45 zile de la comunicare – conform art. 87 alin.1 din Legea 19 – şi nu în 15 zile de la luare la cunoştinţă potrivit art. 158 Legea 19 cu ref. la art. 401 alin.1 lit.”a” C.pr.civ. – , deci nu ar fi fost realizată nici o urgentare a procesului menit a înlătura efectele nedorite;
– contestarea în instanţă a deciziei de suspendare a plăţii pensiei nu ar fi atras nici suspendarea de drept a executării celei de-a doua ( ce constituie titlu conform art. 187 alin.4 din Legea 19) şi nici neaplicarea de drept a măsurii suspendării plăţii pensiei (nefiind aplicabile regulile de la contravenţii).
– partea ar fi fost pusă în situaţia de a demara două proceduri judiciare distincte şi nu doar una singură.
– legiuitorul nu a prevăzut caracterul subsecvent al deciziei emise în temeiul art. 187 alin.4 din Legea 19 faţă de cea emisă în temeiul art. 86 (prin analogie);
Prin urmare, nici o nelegalitate formală şi de fond nu putea fi reţinută pentru decizia contestată în raport de aceste susţineri, astfel încât să se impună modificarea soluţiei pronunţate la fond.
– Tratamentul asigurat recurentei este cert diferit de cel al unui infractor şi mult favorabil, dacă se ia în considerare doar modul de determinare a prejudiciului conform art. 188 din Legea 19 – „Sumele încasate necuvenit, cu titlu de prestaţii de asigurări sociale, ca urmare a unei infracţiuni săvârşite de beneficiar, se recuperează de la acesta, de la data primei plăţi a sumelor necuvenite, plus dobânzile aferente, până la recuperarea integrală a prejudiciului, text la care face trimitere şi art. 6 alin.4 din Legea 119/2010 („… va fi obligat să restituie … în condiţiile legii”).
Faţă de toate cele reţinute, s-a admis recursul, în limitele expuse – sub aspectul nesoluţionării capătului de cerere subsidiar -, şi s-a casat sentinţa cu trimitere spre rejudecare doar cu privire la subsidiarul neanalizat.
