Luarea la cunoştinţă de către angajator a stării de graviditate prin intermediul unei înştiinţări a salariatei referitoare la faptul că nu i se permite accesul în unitate
1. Articolul 60 alin. (1) lit. c) C. muncii stabileşte o interdicţie de ordin general de a dispune concedierea salariatei pe durata în care aceasta este gravidă, cu condiţia ca angajatorul să cunoască acest fapt.
2. Textul nu face vreo diferenţiere în raport de motivul concedierii, astfel încât este incident în toate cazurile de concediere regle-
mentate de lege, indiferent dacă sunt sau nu în legătură cu persoana salariatului.
3. Prevederile art. 21[1) din O.U.G. nr. 96/2003 cuprind doar interdicţia de a concedia o salariată din cauza faptului că este gravidă, ceea ce nu legitimează concluzia că este permisă concedierea pentru alte motive.
4. în timp ce O.U.G. nr. 96/2003 precizează în mod expres faptul că starea de graviditate sau alte împrejurări legate direct de această stare nu pot fi cauză de concediere, art. 60 alin. (1) lit. c) C. muncii priveşte interzicerea concedierii pe durata stării de graviditate, indiferent de motiv şi, având caracter de lege generală, completează legea specială, care este O.U.G. nr. 96/2003. Aşadar, având un obiect de reglementare diferit, precum şi o natură diferită, cele două acte normative nu se exclud.
5. Atâta vreme cât salariata a prezentat un înscris ce poartă număr de înregistrare şi stampila societăţii, revenea angajatorului să probeze că acesta nu corespunde realităţii. Mai mult, salariata reclamantă a comunicat prin scrisoare recomandată societăţii angajatoare faptul că nu i se permite accesul în unitate, precizând că este însărcinată. Această înştiinţare a fost primită de angajator, pe confirmarea de primire existând semnătura delegatului societăţii, iar aceste înscrisuri nu au fost contestate de angajator; în consecinţă, acesta nu poate afirma că nu cunoştea starea salariatei.
C.A. Bucureşti, s. a VIl-a civ., confl. mun. şi asig. soc.,
dec. nr. 6976R/2009, Jurindex
Prin sentinţa civilă nr. 4445 din 25.05.2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, a fost admisă, în parte, acţiunea formulată de contestatoarea
D.J.N. în contradictoriu cu intimata SC T.J. SRL, s-a dispus anularea deciziei de conccdiere, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară, respectiv reîncadrarea petentei în postul de funcţionar economic, a fost obligată intimata la plata către petentă a salariilor indexate, majorate şi reactualizate şi a celorlalte drepturi cuvenite, pe toată perioada cuprinsă între data concedierii şi cea a reintegrării în funcţia avută anterior. A fost respinsă, în rest, acţiunea.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că petenta D.J.N. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu intimata SC T.J. SRL, anularea deciziei de concediere, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi a celorlalte drepturi cuvenite, pe toată perioada cuprinsă între data concedierii şi cea a reintegrării în funcţia deţinută în cadrul societăţii, repunerea în situaţia anterioară emiterii actului conccdierii prin reintegrarea în postul de funcţionar economic, iar în subsidiar, daune morale în valoare de 10.000 euro.
Din probele administrate în cauză rezultă că între părţi a fost închciat contractul individual de muncă înregistrat la I.T.M. sub nr. 43903 din data de 28.12.2005, petenta ocupând postul de funcţionar economic.
Prin decizia nr. 30/05.12.2008 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al petentei, în temeiul art. 65 alin. (1) din Legea nr. 53/2003. La data de 16.10.2008, asociatul unic al societăţii intimate a decis desfiinţarea unui post de funcţionar economic din cadrul Departamentului şi resurse umane, din cauza dificultăţilor economice. Prin înştiinţarea de preaviz, neînregistrată, s-a comunicat petentei că, începând cu data de 29.10.2008, se află în perioada de preaviz, iar începând cu data de 27.11.2008, contractul individual de muncă încetează. La data de 05.12.2008, asociatul unic al intimatei emite o nouă decizie în care se hotărăşte că, începând cu data de 28.10.2008, se desfiinţează postul de funcţionar economic din cadrul Departamentului şi resurse umane ocupat de petentă şi la aceeaşi dată,
05.12.2008, se emite decizia de încetare a contractului de muncă, începând cu data de 05.12.2008, menţionându-se în decizia de încctare a contractului de muncă că angajatorul a acordat un preaviz de 20 de zile începând cu data de 05.11.2008 şi până la data de 04.12.2008.
De asemenea, s-a mai reţinut şi împrejurarea că decizia de conccdiere a petentei a fost emisă la data de 05.12.2008, cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor art. 60 alin. (1) lit. c) C. muncii, deci după ce angajatorul a luat la cunoştinţă faptul că petenta este însărcinată. Pentru a concluziona astfel, instanţa a avut în vedere înscrisul depus la dosar, înregistrat sub nr. 762/30.10.2008, din care rezultă că petenta a adus la cunoştinţa conducerii societăţii împrejurarea că este însărcinată. Susţinerea intimatei că această cerere nu a fost înregistrată la registratura societăţii în registrul de evidenţă, în opinia Tribunalului a fost fară relevanţă, cu atât mai mult cu cât înscrisul menţionat poartă ştampila societăţii şi un
număr de înregistrare. In aceste condiţii, intimata nu poate susţine că nu a avut cunoştinţă de această împrejurare, doar pentru că, din culpa ei, înştiinţarea petentei nu a fost înregistrată în registrul de evidenţă corect.
împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs intimata SC T.J. SRL, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie. (…)
Analizând întregul material probator administrat în cauză, în raport de criticile invocate de către recurentă, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cât şi din oficiu, conform art. 3041 C. proc. civ., Curtea a reţinut următoarele:
Prin contractul individual de muncă înregistrat la I.T.M. sub nr. 43903/28.12.2005, reclamanta-intimată a fost angajată de recurenta SC T.J. SRL în postul de funcţionar economic. La data de 05.12.2008, asociatul unic al societăţii angajatoare emite decizia nr. 30, prin care a dispus încctarea contractului individual de muncă al intimatei în temeiul art. 65 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, precum şi o decizie care menţionează că, începând cu data de 28.10.2008, se desfiinţează postul de funcţionar economic din cadrul Departamentului contabilitate şi resurse umane ocupat de salariată. Totodată, în decizia de încetare a contractului de muncă se arată că angajatorul a acordat un preaviz de 20 de zile începând cu data de 05.11.2008 şi până la data de 04.12.2008.
Cu privire la motivul de recurs vizând starea de graviditate a salariatei concediate, Curtea a reţinut că, potrivit art. 60 alin. (1) lit. c) C. muncii, concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă pe durata în care femeia salariată este gravidă, în măsura în care angajatorul a luat cunoştinţă de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere. Acest text stabileşte o interdicţie de ordin general de a dispune concedierea salariatei pe durata în care aceasta este gravidă, cu condiţia ca angajatorul să cunoască acest fapt. Textul nu face vreo diferenţiere în raport de motivul concedierii, astfel încât este incident în toate cazurile de concediere reglementate de lege, indiferent dacă sunt sau nu în legătură cu persoana salariatului. Prevederile art. 21 din O.U.G. nr. 96/2003 cuprind doar interdicţia de a concedia o salariată din cauza faptului că este gravidă, ceea ce nu legitimează concluzia recurentei că este permisă concedierea pentru alte motive. Această interdicţie este o măsură de protecţie a salariatelor gravide faţă de eventualele abuzuri ale angajatorilor, având aceeaşi raţiune ca şi măsura interzicerii solicitării testelor de sarcină la momentul angajării.
In timp ce O.U.G. nr. 96/2003 precizează în mod expres faptul că starea de graviditate sau alte împrejurări legate direct de această stare nu pot fi cauză de concediere, art. 60 C. muncii priveşte interzicerea concedierii pe durata stării de graviditate, indiferent de motiv, şi, având caracter de lege generală, completează legea specială care este O.U.G. nr. 96/2003. Aşadar, având un obiect de reglementare diferit, precum şi o natură diferită, cele două acte normative nu se exclud.
Trebuie observat că Tribunalul a considerat concedierea nelegală, deoarece a fost dispusă pe durata stării de graviditate a intimatei-recla-mante, iar nu pentru că ar fi fost dispusă din cauza stării acesteia, aşa încât susţinerile recurentei sub acest aspect nu au relevanţă în soluţionarea cauzei.
Referitor la cunoaşterea situaţiei salariatei, Curtea a considerat că prima instanţă a apreciat corect probele administrate. Atâta vreme cât intimata a prezentat un înscris ce poartă număr de înregistrare şi ştampila societăţii, revenea angajatorului să probeze că acesta nu corespunde
realităţii. împrejurarea că în registrul de evidenţă la numărul respectiv apare altă menţiune ce nu o priveşte pe intimată nu este suficientă din acest punct de vedere, deoarece nu se poate reţine din probele administrate că intimata a făcut aceste menţiuni. Afirmă recurenta că intimata a avut posibilitatea de a aplica singură ştampila pe acel înscris, aflată în biroul său, fapt nedovedit, astfel încât existenţa ştampilei în biroul salariatei nu poate determina decât o presupunere ce nu are puterea de a naşte probabilitatea, potrivit art. 1203 C. civ., motiv pentru care nu poate fi avută în vedere.
Mai mult, la data de 12.11.2008, reclamanta-intimată a comunicat prin scrisoare recomandată recurentei angajatoare faptul că nu i se permite accesul în unitate, precizând că este însărcinată. Această înştiinţare a fost primită de angajator la data de 13.11.2008, pe confirmarea de primire existentă la dosarul de fond existând semnătura delegatului societăţii, iar aceste înscrisuri nu au fost contestate de recurentă. Astfel încât recurenta nu se poate afirma ca la data de 05.12.2008, angajatorul nu cunoştea starea salariatei.
Declaraţia salariatei recurente, G.J., dată la data de 18.11.2008, depusă la dosarul de fond, nu poate fi de natură să susţină afirmaţiile recurentei. Astfel încât nu se poate afirma ca la data de 05.12.2008, când a fost emisă decizia de concediere, angajatorul nu cunoştea starea salariatei.
Pentru aceste considerente, având în vedere şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., Curtea a respins recursul ca nefondat.
