Drept procesual civil. Încheiere premergătoare prin care nu s-a întrerupt cursul judecăţii. Recurs. Inadmisibilitate Drepturile omului


În temeiul art 155 ind.1 C. pr. civ a fost suspendată judecata cauzei în ce-i priveşte pe reclamanţii B.G. şi B.M. în contradictoriu cu pârâţii P.COM. P. şi C.L. P. .

Pentru a pronunţa această încheiere prima instanţă a reţinut următoarele:

Având în vedere funcţiile de demnitate publică ale reclamanţilor S.G., D.M. şi B. I., a disjuns cauza faţă de aceştia.

Având în vedere faptul că reclamanţii B.M. şi B.G. nu s-au conformat dispoziţiilor instanţei de la termenul din data de 02.03.2011, în sensul că nu au depus la dosar contractele individuale de muncă, s-a suspendat cauza.

Împotriva acestei încheieri au promovat recurs reclamanţii Ş.G., B.I., D.M., B. G. şi B.M., recursuri înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bacău sub nr. 8655/110/2010 şi legal scutite de plata taxei de timbru.

A fost criticată soluţia primei instanţe, susţinându-se că în mod greşit s-a reţinut că şi D. M. îndeplineşte o funcţie de demnitate publică, ea având calitatea de funcţionar public de conducere, spre deosebire de Ş. G. şi B. I. care ocupă funcţii de demnitate publică.

În ceea ce-i priveşte pe B. G. şi B.M. se arată că nu sunt salariaţi ai U.A.T., ci sunt reprezentanţi ai foştilor din cadrul Comisiei locale de fond funciar.

Referitor la recursul promovat de reclamanţii Ş.G., D.M.şi B. I.

instanţa din oficiu a invocat la termenul din 31.10.2011 excepţia inadmisibilităţii, dând posibilitatea părţilor de a-şi formula apărări pe această excepţie, respectând principiul contradictorialităţii, aceştia fiind citaţi în acest sens.

Examinând cu prioritate această excepţie conform art. 137 Cod pr. civilă Curtea o va admite pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art.282 alin.2 Cod pr. civilă prin raportare la art. 316 Cod pr. civilă împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii.

În cauză însă măsura disjungerii dispuse la termenul din 8 iunie 2011 cu referire la cei trei reclamanţi nu a avut ca efect suspendarea sau întreruperea cursului judecăţii, întrucât această instanţă a fixat termen pentru data de 7 septembrie în vederea judecării pricinii disjunse.

În ce priveşte recursul promovat de reclamanţii B.G. şi B.M. Curtea reţine următoarele:

Prin încheierea recurată instanţa a dispus suspendarea cauzei în ce-i priveşte pe cei doi reclamanţi în temeiul art.1551 pentru faptul că aceştia nu şi-au îndeplinit obligaţiile stabilite în sarcina lor în sensul că nu au depus la dosar contractele individuale de muncă.

Ori, aşa cum rezultă din adeverinţa nr.2148/7 iunie 2011 emisă de P.C. P. doar reclamanţii Ş. G., B.I. şi D.M. sunt salariaţi ai unităţii sus-menţionată având încheiate contracte de muncă.

În ce-i priveşte pe B. G. şi B. M. aceştia au calitate de membri în Comisia locală pentru aplicarea legii fondului funciar ca reprezentanţi ai proprietarilor aleşi în condiţiile Legii 247/2005.

În acest sens sunt şi procesele-verbale nr.2792 şi 2793 din 2005 ale Adunării Generale a Proprietarilor şi Ordinul 64/2006 al Prefectului Judeţului Bacău (vezi filele 43, 48-51).

Nefiind vorba despre „neîndeplinire a obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii…din vina părţii reclamante” în sensul art.1551 Cod pr.civilă , Curtea în baza art.312 Cod pr.civilă va admite recursul promovat de reclamanţii B.G. şi B.M., va casa încheierea recurată doar cu privire la suspendarea cauzei în temeiul art. 1551 Cod pr. civilă şi va trimite cauza pentru continuarea judecăţii pentru cei doi reclamanţi.

Recursul promovat de ceilalţi reclamanţi – Ş. G., D. M. şi B.I. va fi respins ca inadmisibil.