1. Prevederile art. 10 din Legea nr. 54/2003 sunt clare în sensul instituirii unei interdicţii obiective în sarcina angajatorului, de a modifica sau desface contractul individual de muncă al reprezentan-
ţilor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale, în timpul mandatului, pentru motive neimputabile lor, pe care legea le lasă la aprecierea celui care angajează, fără acordul scris al organului colectiv de conducere ales al organizaţiei sindicale.
2. O prevedere mai categorică de protecţie a membrilor aleşi în cadrul organelor de conducere ale sindicatelor, prin care legiuitorul nu condiţionează concedierea de acordul scris al organului colectiv de conducere al sindicatului, este conţinută de art. 223 alin. (2)m C. muncii.
3. Prevederile art. 223 alin. (2) C. muncii, despre care în literatura de specialitate s-a susţinut că au abrogat implicit normele art. 10 alin. (1) din Legea nr. 54/2003, se regăsesc parţial şi în conţinutul art. 60 alin. (1) lit. h)(2j C. muncii, potrivit căruia „concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă pe durata exercitării unei funcţii eligibile într-un organism sindical, cu excepţia situaţiei în care concedierea este dispusă pentru o abatere disciplinară gravă sau pentru abateri disciplinare repetate, săvârşite de către acel salariat”.
4. Interdictia de concediere a liderilor sindicali în condiţiile amin-
tite are caracter obiectiv, în sensul în care legătura dintre calitatea de reprezentant ales în organele de conducere ale sindicatului şi concedierea dispusă de angajator în scop de constrângere nu trebuie dovedită, ea fiind prezumată de legiuitor pentru protecţia şi garantarea libertătii sindicale.
C.A. Timişoara, s. confl. mun şi asig. soc., dec. nr. 633 din 7 aprilie 2009, Jurindex
Prin sentinţa civilă nr. 2980/11.09.2008, pronunţată de Tribunalul Timiş, a fost admisă contestaţia formulată de reclamantul N.J. în contradictoriu cu pârâta C.B. SA şi, în consecinţă, s-a dispus anularea deciziei nr. 1/03.01.2008, emisă de angajatoare, s-a dispus reîncadrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior concedierii şi a fost obligată pârâta să plătească angajatului o despăgubire egală cu salariile indexate,
majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut, în esenţă, că reclamantul îndeplineşte funcţia de membru în comitetul de conducere al sindicatului liber C. T., situaţie în care el intră sub protecţia prevederilor art. 10 din Legea nr. 54/2003, în sensul că nu i se putea desface contractul individual de muncă pe perioada mandatului şi în termen de doi ani de la încetarea calităţii sale.
Modul de soluţionare a petitelor accesorii contestaţiei reclamantului a fost justificat de prima instanţă pe incidenţa prevederilor art. 78 alin. (1) C. muncii, cu privire la despăgubirile ce sunt acordate salariatului, în caz de conccdiere nelegală ori netemeinică, precum şi ale alin. (2) al aceluiaşi articol, privind repunerea părţilor în situaţia anterioară desfacerii contractului individual de muncă.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termenul legal pârâta C.B. SA, recurs înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, în data de
20.02.2009, solicitând modificarea în tot a sentinţei supuse reformării, în sensul respingerii acţiunii reclamantului, aşa cum a fost formulată în primul ciclu procesual. (…)
Analizând recursul pârâtei, prin prisma motivelor invocate, a actelor de procedură efectuate în primul ciclu procesual, cu aplicarea corespunzătoare a art. 3041 şi a art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a reţinut că acesta nu este întemeiat, cu următoarele argumente.
Intr-adevăr, prevederile art. 10 din Legea nr. 54/2003, reluat în cuprinsul art. 6 alin. (4) din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unităţii pârâte pentru anul 2008, sunt clare în sensul instituirii unei interdicţii obiective în sarcina angajatorului, de a modifica sau a desface contractul individual de muncă al reprezentanţilor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale, în timpul mandatului, pentru motive neimputabile lor, pe care legea le lasă la aprecierea celui care angajează, fară acordul scris al organului colectiv de conducere ales al organizaţiei sindicale.
O prevedere mai categorică de protecţie a membrilor aleşi în cadrul organelor de conducere ale sindicatelor, prin care legiuitorul nu condiţionează concedierea de acordul scris al organului colectiv de conducere al sindicatului, este conţinută de art. 223 alin. (2) C. muncii. Aplicabile fară îndoială în cazul concret al speţei de faţă, pentru că ele conţin dispoziţii mai favorabile pentru salariat decât cele din legea sindicatelor, normele Codului muncii enumeră în mod clar cazurile de desfacere a contractului individual de muncă interzise pe timpul mandatului de lider sindical, făcând trimitere la concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, pentru necorespundere profesională sau pentru
motive ce ţin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariaţii din unitate.
Aceste dispoziţii legale, despre care în literatura de specialitate s-a susţinut că au abrogat implicit normele art. 10 alin. (1) din Legea nr. 54/2003, se regăsesc parţial şi în conţinutul art. 60 alin. (1) lit. h) C. muncii, potrivit căruia concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă pe durata exercitării unei funcţii eligibile într-un organism sindical, cu excepţia situaţiei în care concedierea este dispusă pentru o abatere disciplinară gravă sau pentru abateri disciplinare repetate, săvârşite de către acel salariat.
Or, potrivit art. 65 şi urm. din Legea nr. 53/2003, desfiinţarea locului de muncă al salariatului, adică temeiul juridic pe care se fundamentează decizia de conccdiere supusă astăzi analizei, reprezintă singurul caz de concediere pentru motive ce nu ţin de persoana angajatului, aşa încât consideraţiile recurentei privind aprecierea celui care angajează ori acordul la concediere al sindicatului din care face parte reclamantul sunt lipsite de orice suport legal.
Aşa cum s-a menţionat mai sus, interdicţia de conccdiere a liderilor sindicali în condiţiile amintite are caracter obiectiv, în sensul în care legătura dintre calitatea de reprezentant ales în organele de conducere ale sindicatului şi concedierea dispusă de angajator în scop de constrângere nu trebuie dovedită, ea fiind prezumată de legiuitor în scop de protecţie şi garantare a libertăţii sindicale.
In contextul celor expuse, cum calitatea reclamantului de reprezentant ales în cadrul comitetului de conducere al sindicatului liber C.B. SA a fost dovedită prin înscrisurile depuse Ia dosar, motivele de recurs ale pârâtei vizând soluţia pronunţată asupra contestaţiei nu sunt întemeiate, motiv pentru care, în baza art. 3041 şi a art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins, cu substituirea parţială a motivării sentinţei de fond.
