Dispoziţiile art. 78 al Legii nr. 64/1995, privind ridicarea dreptului debitorului de a-şi administra averea şi de a dispune de
aceasta, aplicabile procedurilor deschise anterior intrării în vigoare a O.G. nr. 38/2002 (1 august 2002), conform prevederilor art. IV din acelaşi act normativ, nu au ca efect suprimarea capacităţii de exerciţiu şi de folosinţă a debitorului ca participant la procedură, ci numai restrângerea corespunzătoare a acestei capacităţi la operaţiunile privind lichidarea, şi această capacitate se exercită, pentru debitorul persoană juridică, prin reprezentantul statutar.
Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 627 din 15 aprilie 2003
Prin sentinţa civilă nr. 2798 din 20 decembrie 2002, pronunţată de judecătorul-sindic al Tribunalului Bistriţa-Năsăud s-a respins ca inadmisibilă contestaţia formulată de debitorul S.C. Nabras S.R.L. Şieu prin administratorul Z.D., în contradictoriu cu intervenientul C.G. şi lichidatorul T.V.
Judecătorul sindic a reţinut în esenţă că prin contestaţie se solicită constatarea nulităţii absolute a licitaţiei din 13 iunie şi 23 iunie 2002 precum şi a celei din 31 iunie 2002 având ca obiect vânzarea bunurilor debitorului S.C. Nabras S.R.L., pentru motivul neefectuării publicităţii prevăzute de Codul de procedură civilă.
Contestaţia este inadmisibilă întrucât conform art. 77 şi art. 78 din legea nr. 64/1995 deschiderea procedurii falimentului ridică dreptul debitorului de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de ele, dacă nu şi-a declarat intenţia de reorganizare. în consecinţă, administratorul statutar al societăţii nu are calitatea procesuală de a formula asemenea contestaţii.
împotriva acestei sentinţe au declarat recursuri debitorul S.C. Nabras S.R.L. Şieu şi intervenientul C.G.
Recursul debitorului, reprezentat prin administrator statutar, cere admiterea contestaţiei şi constatarea nulităţii absolute a licitaţiei, întrucât administratorul, în reprezentarea debitorului, are calitatea de a formula asemenea contestaţii.
Recursul declarat de intervenientul C.G. susţine că sentinţa este recurabilă deoarece greşit nu i-au fost acordate cheltuielile de judecată, pe care le-a pretins, instanţa omiţând să se pronunţe asupra acestei cereri.
Examinând recursul, curtea de apel constată că este fondat în ceea ce priveşte recursul debitorului şi este nefondat în ceea ce priveşte recursul intervenientului.
Recursul debitorului este întemeiat în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., sentinţa de respingere ca inadmisibilă a contestaţiei, pentru lipsa capacităţii juridice a debitorului şi a reprezentantului acestuia , fiind nelegaiă.
Corespunde realităţii că potrivit art. 78 din Legea nr. 64/1995 deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de ele, dacă nu şi-a declarat, în condiţiile legale, intenţia de reorganizare.
Această normă legală nu are ca efect suprimarea capacităţii de exerciţiu şi de folosinţă a debitorului ca participant la procedură ci numai restrângerea corespunzătoare a acestei capacităţi. Pentru operaţiunile privind lichidarea, debitorul îşi păstrează capacitatea juridică şi o exercită prin administratorul statutar. Această concluzie rezultă cu claritate din dispoziţiile art. 88 al Legii nr. 64/1995 conform cărora debitorul are dreptul de a contesta creanţele, din dispoziţiile art. 102 alin. (2) al aceleiaşi legi conform cărora debitorul va putea formula obiecţiuni la vânzarea imobilelor, etc.
în consecinţă, concluzia judecătorului-sindic privind inadmisibilitatea contestaţiei debitorului datorită incapacităţii sale juridice este în contradicţie cu prevederile legale citate, iar sentinţa pronunţată, de respingere ca inadmisibilă a acestei contestaţii este nelegală, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. (Judecător Ion Turcu)
Notă. în actuala reglementare, concluzia rămâne valabilă, în temeiul dispoziţiilor art. 77 alin. (2), 82 alin. (1), 83 alin. (2), 102 alin. (2)-(4), 107,115 şi 121.
