Dreptul muncii şi securităţii sociale. Calitatea de auditor de justiţie. Principiul neretroactivităţii legii civile Asistenţă şi asigurări sociale


Prin sentinţa civilă nr. 358/28.02.2011 pronunţată de T.Bc. în dosarul nr. 8455/110/2010 s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.S.M., s-a admis cererea formulată de reclamanta D.S.A. (fostă N.) în contradictoriu cu pârâţii I.N.M., C.S.M., T.Bc. şi C.A.Bc. şi a fost obligat C.S.M. la plata indemnizaţiei aferente calităţii de auditor al justiţiei pentru perioada 01.07-31.07.2008 în sumă de 1620 lei şi dobânda legală aferentă până la data achitării efective.

Au fost obligaţi T.Bc. şi C.A.Bc. să efectueze menţiunile corespunzătoare în carnetul de muncă şi să vireze în mod corespunzător contribuţiile datorate bugetului de stat şi al asigurărilor sociale.

Pentru a pronunţa această sentinţa, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr. 8455/110/2010 din 19.11.2010 şi precizată ulterior, reclamanta D.S.A. (fostă N. ) a chemat în judecată pârâţii:

1. I.N.M. şi C.S.M. solicitând obligarea acestora la plata indemnizaţiei aferente calităţii de auditor de justiţie pentru perioada 01.07.–31.07.2008 în cuantum de 1620 lei şi dobânda legală aferentă până la data achitării efective a debitului.

2. T.Bc. şi C.A.Bc să efectueze menţiunile corespunzătoare în carnetul de muncă şi să vireze în mod corespunzător contribuţiile datorate bugetului de stat şi al asigurărilor sociale.

În motivarea cererii reclamanta a relevat următoarea situaţie:

În perioada 01.10.2006–30.06.20008 a avut calitatea de auditor de justiţie în cadrul I.N.M. şi în această perioadă a primit indemnizaţia corespunzătoare conform adeverinţelor ataşate.

Începând cu data de 01.08.2008 a fost numită ca judecător stagiar la J.S. prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 658/03.07.2008.

Pentru perioada 01.07.2008–31.07.2008 deşi a avut calitatea de auditor al justiţiei, în carnetul de muncă nu este înscrisă această calitate şi nici nu a primit indemnizaţia aferentă.

C.S.M. prin Hotărârea nr.21/17.01.2008 a constatat că, auditorii de justiţie îşi păstrează această calitate până în momentul numirii în funcţia de judecător stagiar sau procuror stagiar, prin Hotărâre a C.S.M..

În motivarea acestei hotărâri s-a reţinut aplicarea dispoziţiilor art. 19 alin.2 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, „auditorii de justiţiei care au promovat examenul prevăzut la alin.1 vor fi numiţi, potrivit legii, de regulă, în funcţiile pentru care au optat după primul an de cursuri din cadrul I.N.M. şi dispoziţiile art.16 alin.3 teza I din acelaşi act normativ conform cărora „ durata cursurilor de formare profesională a auditorilor este de 2 ani „.

S-a apreciat că, interpretarea legală a textelor în discuţie este cea sistematică, prin coroborarea celor două articole de lege. Astfel, în lege se prevede că persoanele care urmează cursurile I.N.M. au calitatea de auditori de justiţie (art. 16 alin. 1) însă nu se prevede expres când încetează această calitate. În lipsa stabilirii acestui moment, rezultă că auditorilor de justiţie le încetează această calitate în momentul numirii de către Plenului C.S.M. ca judecătorii sau procurorii stagiari, cu condiţia promovării examenului de absolvire.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 17, alin.1-3 din Legea nr.303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor.

Aşadar, deşi în lege se prevede că durata cursurilor de formare a auditorilor este de 2 ani, şi C.S.M. a recunoscut calitatea de auditor de justiţie pentru perioada 01.07.2008-31.07.2008 a primit indemnizaţie numai pentru perioada 01.10.2006–30.06.2008 doar această perioadă fiind menţionată şi în carnetul de muncă.

În privinţa dobânzii legale cerute, a apreciat că reprezintă beneficiul nerealizat de reclamantă ca urmare a lipsei de folosinţă asupra sumelor de bani care i se cuvin, iar sumele de bani datorate produc dobândă de la data punerii în întârziere a debitului, care a operat de la data prezentei cereri, prejudiciul fiind prezumat în cazul sumelor de bani.

În privinţa justificării calităţii procesuale pasive a pârâţilor a arătat că în ce priveşte I.N.M., art.1, alin.2 din Hotărârea 127/2007 a C.S.M., stabileşte că I.N.M. este instituţie publică aflată sub coordonarea C.S.M. iar potrivit art.13, alin.2, lit.d, din acelaşi act, directorul I.N.M. are calitatea de ordonator secundar de credite.

Întrucât în perioada avută în vedere în cerere, I.N.M. a fost cel care a asigurat plata indemnizaţiei cu caracter salarial, consideră că se impune citarea I.N.M. în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte C.S.M., art.59, alin.2 din Legea nr.317/2004, stabileşte că bugetul I.N.M. este cuprins distinct în bugetul C.S.M., preşedintele C.S.M. având calitatea de ordinator principal de credite, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art.7 alin.2 pct.4 lit.k. din Hotărârea nr.326/2006, emisă de C.S.M.

În ceea ce priveşte C.A.Bc., aceasta este abilitată să efectueze menţiunile corespunzătoare în carnetul de muncă.

În susţinerea acţiunii s-au depus la dosar următoarele înscrisuri : atestatul de absolvire IN.M. , carte de identitate, carnet de muncă, certificat de căsătorie.

Pârâtul C.S.M. a formulat întâmpinare solicitând admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi pe fond respingerea acţiunii ca nefondată şi pârâţii I.N.M. şi T.Bc. au formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii ca nefondată.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa a reţinut următoarele:

Pe excepţie:

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C.S.M. instanţa a reţinut că potrivit art. 17 alin.3 din Legea nr.303/2004 indemnizaţiile auditorilor din justiţie se plătesc din fondurile prevăzute în bugetul anual de C.S.M. În conformitate cu art.2 din Legea nr. 317/2004 C.S.M. are personalitate juridică, iar art. 59 alin.3 din acelaşi act normativ prevede că – Preşedintele C.S.M. are calitatea de ordinator principal de credite.

Raportat la cele de mai sus instanţa a apreciat că în cauză CS.M. are calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei:

Reclamanta, în perioada 01.10.2006–30.06.2008 a avut calitatea de auditor de justiţie în cadrul I.N.M., în această perioadă primind bursă şi respectiv indemnizaţia de concediu aferentă.

La data de 01.08.2008 reclamanta a fost numită judecător stagiar la J. S. prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 658/03.07.2008.

Reclamanta a susţinut că în perioada 01.07.2008–31.07.2008 deşi a avut calitatea de auditor al justiţiei, în carnetul de muncă nu este înscrisă această menţiune şi nici nu a primit indemnizaţia aferentă pentru acea perioadă.

C.S.M. prin Hotărârea nr.21/17.01.2008 a constatat că auditorii de justiţie îşi păstrează această calitate până în momentul numirii în funcţia de judecător stagiar sau procuror stagiar prin Hotărâre a C.S.M.

Această interpretare se impune a fi reţinută întrucât dispoziţiile legale nu prevăd expres momentul încetării calităţii de de justiţie, rezultând implicit din aceleaşi dispoziţii legale că această calitate încetează în momentul numirii auditorilor de către plenul C.S.M. ca judecător sau procuror stagiar.

Instanţa de fond a apreciat că nu pot fi reţinute susţinerile C.S.M. că prin această hotărâre se reglementează doar durata calităţii de auditor de justiţie nu şi acordarea bursei de care beneficiază auditorii potrivit legii şi că după susţinerea examenului de absolvire nu pot fi socotiţi în vacanţă, întrucât atât timp cât îşi păstrează calitatea de auditor de justiţie cu toate obligaţiile aferente şi în această perioadă este normal ca şi drepturile conferite de această calitate să îi fie achitate.

Acest raţionament este de altfel confirmat prin OUG nr.195/2008, de modificare a Legii nr.303/2004, care prevede expres că pe perioada mai sus evocată absolvenţii I.N.M. care au promovat examenul de absolvire sunt îndreptăţiţi să primească indemnizaţia lunară corespunzătoare funcţiei de auditor de justiţie.

Pentru considerentele expuse instanţa a admis primul capăt de cerere aşa cum a fost formulat.

Având în vedere că menţiunile în carnetul de muncă se efectuează de către unitatea deţinătoare instanţa a admis şi cel de al doilea capăt de cerere.

Împotriva acestei sentinţe au promovat recurs pârâţii I.N.M. şi C.A.Bc, recursuri declarate şi motivate în termen, legal scutite de plata taxei de timbru şi înregistrate pe rolul C.A.Bc. sub nr. 8455/110/2010.

Recursul promovat de I.N.M. critică sentinţa primei instanţe, susţinând, în esenţă, că la data absolvirii cursurilor INM de către reclamantă, în lege nu era prevăzută acordarea bursei de auditor de justiţie pentru perioada cuprinsă între data absolvirii cursurilor INM şi data numirii în funcţie. Arată recurentul faptul că atât timp cât modificarea art. 20 alin.3 din Legea 303/2004 a intrat în vigoare la 8.12.2008, ea nu poate fi aplicată reclamantei. Se invocă şi faptul că din momentul absolvirii cursurilor, respectiv 30.06.2008 raporturile sale cu reclamanta au încetat de drept.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct.8-9, 3041 Cod procedură civilă, precum şi art. 16 alin.1 şi 3, art..17 alin.2 şi art. 19 alin.1 din Legea 303/2004.

Recursul promovat de C.A.Bc. critică soluţia primei instanţe sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei în ceea ce priveşte obligarea sa la efectuarea menţiunilor în carnetul de muncă şi la plata contribuţiilor datorate către bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de sănătate, susţinând că prima dintre obligaţii cade în sarcina T.Bc., iar cea de a doua în sarcina CSM.

Intimaţii legal citaţi nu s-au prezentat în instanţă şi nu au depus întâmpinare.

Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, a actelor şi lucrărilor dosarului, a dispoziţiilor art. 304, 3041, 312 Cod procedură civilă, Curtea constată caracterul lor fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 17 alin.2 teza ultimă din Legea 303/2004, în vigoare la data sesizării instanţei – auditorii de justiţie beneficiază de indemnizaţie (bursă) şi în perioada vacanţelor, iar conform art. 19 alin.1 din acelaşi act normativ, „după încheierea cursurilor în cadrul INM, auditorul de justiţie susţine un examen de absolvire constând în probe teoretice şi practice, prin care se verifică însuşirea cunoştinţelor necesare exercitării funcţiei de judecător sau procuror” .

În speţă, aşa cum rezultă din atestatul nr.114/30.06.2008 emis de CSM-INM – aflat la fila 4 dosar fond, intimata-contestatoare N. actualmente D.A.S. a absolvit cursurile INM cu media 9,49.

Ori, absolvind cursurile INM, intimata-contestatoare, nu mai poate fi socotită în vacanţă.

În ceea ce priveşte Hotărârea Plenului CSM nr.21/17.01.2008 invocată în motivarea primei instanţe, Curtea constată că aceasta reglementează exclusiv doar calitatea de auditor de justiţie, nu şi acordarea bursei de care beneficiază auditorul. De altfel, Plenul CSM a constatat în şedinţa din 08.05.2008 (vezi punctul 13 din ordinea de zi) faptul că nu există temei legal pentru ca auditorii de justiţie să poată beneficia de bursa prevăzută de lege în perioada cuprinsă între data absolvirii şi data numirii în funcţia de judecător sau procuror stagiar.

Este adevărat că prin OUG 195/2008 textul art. 20 din Legea 303/2004 a suferit modificări, în sensul că nou introdusul alin.3 prevede că – în perioada dintre data promovării examenului de absolvire şi data numirii în funcţia de judecător sau procuror stagiar, absolvenţii INM care au promovat examenul de absolvire primesc indemnizaţia lunară corespunzătoare funcţiei de auditor de justiţie.

Dar, aceste dispoziţii au intrat în vigoare la 08.12.2008, aşadar la câteva luni după ce contestatoarea a absolvit cursurile INM (ce a avut loc la 30.06.2008) Ori, în virtutea principiului neretroactivităţii legii civile, dispoziţiile legale modificate nu pot fi incidente în speţa de faţă neputând fi aplicabile situaţiilor juridice născute anterior intrării lor în vigoare.

Văzând dispoziţiile legale sus-menţionate şi expunerea de motive, instanţa concluzionează respingerea acţiunii principale.

Recursul promovat de pârâta C.A.Bc. vizează modul de soluţionare a două capete accesorii: obligaţia de a efectua menţiuni în carnetul de muncă şi obligarea la plata contribuţiilor, dar faţă de soluţia dată acţiunii principale, rezultă o aceeaşi soluţie şi pentru acestea .

Pentru considerentele sus-arătate, în baza dispoziţiilor art. 304, 312 Cod procedură civilă, vor fi admise ambele recursuri, modificată în parte sentinţa recurată în sensul că se va respinge acţiunea în întregul ei. Va fi menţinută din sentinţă doar dispoziţia privind respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale a CSM.