R O M A N I A
TRIBUNALUL BRASOV
SECTIA COMERCIALA SI DE ADMINISTRATIV
Sentinta civila nr. 3017/CA
Sedinta publica din data de 14.06.2011
Completul compus din:
RESEDINTE: M. I. M.
Grefier: M. M.
Pe rol fiind solutionarea cererii formulata in baza Legii contencios administrativ si fiscal privind pe reclamantul MUNICIPIUL SACELE PRIN PRIMAR in contradictoriu cu paratul S. C., avand ca obiect reziliere contract.
La apelul nominal facut in sedinta publica se constata lipsa partilor.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei, supa care:
Se constata depusa la dosar prin registratura instantei completare la actiune formulata de catre reclamant, in 2 exemplare. Atasat acesteia, ziarul Transilvania Expres prin care face dovada citarii paratului prin publicitate.
Instanta invoca din oficiu exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Brasov si ramane in pronuntare asupra acesteia.
TRIBUNALUL,
Deliberand asupra cauzei de fata, constata:
Prin cererea inregistrata la aceasta instanta sub nr. 3658/62/2011, la data de 15.03.2011, reclamantul Municipiul Sacele a chemat in judecata pe paratul S.C., solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna rezilierea contractului de concesiune nr. 4477/03.03.2008, eliberarea terenului ce face obiectul acestuia si obligarea paratului la plata sumei totale de 18.616 lei, din care suma de 13.180 lei cu titlu de redeventa si suma de 5.436 lei cu titlu de majorari.
In fapt, reclamantul a aratat ca a incheiat cu paratul contractul de concesiune nr. 4477/03.03.2008, avand ca obiect concesionarea imobilului – teren situat in mun. Sacele, str. C., nr. 93-95, inscris in CF 767 Sacele sub nr. top 1981 – Lotul nr. 7, in suprafata de 250 mp, paratul asumandu-si obligatia de plata a redeventei. Conform art. 12 pct. b din contract, neplata redeventei atrage plata majorarilor de intarziere, iar dupa expirarea termenului de 90 de zile de la data scadentei, concedentul are dreptul de a rezilia contractul. Cum paratul a depasit termenele contractuale de plata a redeventei, reclamantul considera actiunea intemeiata, solicitand admiterea acesteia.
In probatiune, reclamantul a depus la dosar, in copie, contractul de concesiune nr. 4477/03.03.2008, notificare, instiintare de plata, alte acte.
In drept, a fost invocata aplicarea art. 969, 970 si 1073 c.civ.
Cererea este scutita de obligatia de plata a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificata.
Paratul, desi legal citat, nu a formulat intampinare, in conditiile art. 118 c.pr.civ.
Analizand exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Brasov invocata din oficiu, exceptie de procedura care primeaza in solutionare, in conditiile art. 137 c.pr.civ., instanta retine urmatoarele:
Potrivit Deciziei nr. 32/09.06.2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pronuntata in recurs in interesul legii, obligatorie pentru instante, „dispozitiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) si b) si art. 282 ind.1 alin. 1 din Codul de procedura civila se interpreteaza in sensul ca, in vederea determinarii competentei materiale de solutionare in prima instanta si in caile de atac, sunt evaluabile in bani litigiile civile si comerciale avand ca obiect constatarea existentei sau inexistentei unui drept patrimonial, constatarea nulitatii, anularea, rezolutiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent daca este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situatiei anterioare”.
In considerentele acestei decizii s-a mai retinut ca actiunea, ca prerogativa legala, obiectiva, impersonala si permanenta, are ca obiect, de regula, protectia unui drept sau a unui interes pentru realizarea caruia calea justitiei este obligatorie, iar ca, in functie de natura si obiectul dreptului exercitat, pot fi distinse actiuni personale (atunci cand se valorifica un drept personal, de creanta), actiuni reale (cand dreptul a carui protectie se urmareste este unul real) si actiuni mixte (cand se valorifica deopotriva un drept personal si unul real), actiuni extrapatrimoniale si actiuni patrimoniale, actiuni mobiliare si actiuni imobiliare, actiuni petitorii si actiuni posesorii.
ICCJ a mai retinut ca actiunile patrimoniale sunt cele care au un continut economic, pe cand actiunile extrapatrimoniale corespund unor drepturi subiective indisolubil legate de persoana titularului lor, indiferent daca este persoana fizica sau juridica, drepturi fara continut economic, deci drepturi personale nepatrimoniale, astfel ca dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat in justitie “transfera” caracterul sau patrimonial sau nepatrimonial litigiului insusi si, astfel, procesul va putea fi evaluabil in bani, ori de cate ori in structura raportului juridic de drept substantial, dedus judecatii, intra un drept patrimonial, real sau de creanta.
ICCJ a mai aratat ca dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat in justitie “transfera” caracterul sau patrimonial sau nepatrimonial litigiului insusi si, astfel, procesul va putea fi evaluabil in bani, ori de cate ori in structura raportului juridic de drept substantial, dedus judecatii, intra un drept patrimonial, real sau de creanta.
In consecinta, ori de cate ori pe calea actiunii in justitie se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibila si necesara, urmand a fi considerate actiuni patrimoniale, in care valoarea obiectului cererii determina competenta materiala sau caile de atac, intre altele, actiunea prin care reclamantul solicita obligarea paratului sa-i intocmeasca act de vanzare-cumparare, cererea de raport, actiunea in reductiune testamentara, actiunile in constatarea existentei sau inexistentei unui drept, in masura in care se refera la bunuri evaluabile in bani, actiunile in constatarea simulatiei unui contract de vanzare-cumparare a unui bun imobil sau mobil, actiunile in regres si in revocare (aceasta enumerare are caracter exemplificativ).
Tribunalul constata ca, decizia prevede, cu caracter imperativ, obligativitatea instantelor de a stabili natura patrimoniala sau nepatrimoniala a oricarui litigiu si de a determina competenta prin raportare la art. 1 si 2 c.pr.civ.
In cauza, actiunea are ca obiect protejarea dreptului de folosinta al reclamantului asupra imobilului ce face obiectul contractului de concesiune incheiat intre parti, iar obiectul actiunii il reprezinta cererea de reziliere a acestui contract de concesiune si obligarea paratului la plata redeventei si a majorarilor calculate la nivelul sumei de 18.616 lei.
Cum valoarea litigiului, astfel cum a fost determinata de reclamant prin cererea de chemare in judecata, nu depaseste suma de 100.000 lei, competenta de solutionare a actiunii avand ca obiect rezilierea contractului de concesiune revine judecatoriei.
Tribunalul va mai retine ca terenul concesionat de reclamant paratului constituie bun din domeniul privat al unitatii administrativ-teritoriale, iar redeventa – pretul platit de concesionar pentru folosinta terenului – este reglementata de un contract sinalagmatic (de concesiune), in care ambele parti au drepturi si obligatii si in care partile au libertatea de a stabili, in anumite limite, drepturile de care vor beneficia si obligatiile pe care inteleg sa si le asume, neavand relevanta faptul ca nivelul, cuantumul si modul de actualizare al redeventei – pret al concesiunii se stabilesc prin acte ale administratiei publice locale, deoarece acesta nu schimba natura juridica consensuala a acesteia. Acest aspect are relevanta numai la momentul incheierii contractului de concesiune, cu privire la pretul concesiunii, acest contract avand practic natura juridica a unui contract de adeziune, aceasta clauza – cuantumul redeventei – neputand fi negociata.
Instanta constata ca normele speciale cuprinse in Codul fiscal nu schimba aceasta natura juridica consensuala.
Astfel, conform art. 248 din Legea nr. 571/2001 – Codul fiscal “impozitele si taxele locale sunt dupa cum urmeaza:
a) impozitul pe cladiri;
b) impozitul pe teren;
c) taxa asupra mijloacelor de transport;
d) taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor si autorizatiilor;
e) taxa pentru folosirea mijloacelor de reclama si publicitate;
f) impozitul pe spectacole;
g) taxa hoteliera;
h) taxe speciale;
i) alte taxe locale.”
In primele 7 categorii de taxe si impozite nu se poate include pretul concesiunii, astfel ca ramane de vazut daca aceasta poate fi inclusa in categoria „taxe speciale” sau „alte taxe locale”.
Notiunea de „taxe speciale” se refera la prestarea de servicii publice locale, conform dispozitiilor art. 282 alin.1 din Legea nr.571/2001, potrivit carora „pentru functionarea unor servicii publice locale create in interesul persoanelor fizice si juridice, consiliile locale, judetene si Consiliul General al Municipiului Bucuresti, dupa caz, pot adopta taxe speciale”. Or, concesionarea unui teren nu constituie prestare de serviciu public local.
De asemenea, redeventa nu se poate incadra in notiunea de „taxa” nici in baza art. 283 din Legea nr. 571/2001, privind „alte taxe locale”, care se refera limitativ la „taxe pentru utilizarea temporara a locurilor publice si pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice de arhitectura si arheologice si altele asemenea” sau “taxe pentru detinerea sau utilizarea echipamentelor si utilajelor destinate obtinerii de venituri care folosesc infrastructura publica locala, pe raza localitatii unde acestea sunt utilizate, precum si taxe pentru activitatile cu impact asupra mediului inconjurator”.
Prin urmare, redeventa – pret al concesiunii – nu constituie o taxa locala in acceptiunea Codului fiscal, astfel incat sa-i fie aplicabile prevederile privind creantele fiscale, astfel ca raportul juridic dedus judecatii nu poate avea natura unui raport juridic de contencios fiscal, in competenta materiala a tribunalului, ca instanta de fond.
Instanta mai retine ca nici prevederile OUG nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publica nu sunt incidente, deoarece acest act normativ vizeaza exclusiv regimul juridic al contractelor de concesiune de bunuri proprietate publica ale statului sau unitatilor administrativ teritoriale, astfel ca doar contractelor avand ca obiect aceste bunuri le sunt aplicabile prevederile speciale de competenta din art. 66 al ordonantei, potrivit carora „solutionarea litigiilor aparute in legatura cu atribuirea, incheierea, executarea, modificarea si incetarea contractului de concesiune, precum si a celor privind acordarea de despagubiri se realizeaza potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile ulterioare”.
In plus, in cuprinsul sau, OUG nr. 54/2006 nu face nicio referire la concesionarea bunurilor din domeniul privat al statului sau unitatilor administrativ teritoriale, astfel ca nu se poate retine incidenta acestui act normativ pentru determinarea competentei materiale a tribunalului in solutionarea prezentei cauze.
Instanta de contencios administrativ nu este competenta sa solutioneze un astfel de litigiu nici in temeiul legii generale in materie, respectiv al Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Prezentul litigiu deriva dintr-un contract de concesiune asupra unui bun care face parte din proprietatea privata a unitatii administrativ teritoriale, aspect care rezulta fara dubiu din destinatia acestuia indicata chiar in contract – constructia de locuinte.
Or, potrivit dispozitiilor art. 2 alin. 1 lit. c teza a II-a din Legea nr. 554/2004, „sunt asimilate actelor administrative, in sensul prezentei legi, si contractele incheiate de autoritatile publice care au ca obiect punerea in valoare a bunurilor proprietate publica, executarea lucrarilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizitiile publice; prin legi speciale pot fi prevazute si alte categorii de contracte administrative supuse competentei instantelor de contencios administrativ”, fiind vorba tot despre bunuri proprietate publica a statului sau unitatilor administrativ teritoriale.
Prin urmare, concesionarea terenurilor proprietate privata a municipiului nu intra nici in categoria contractelor administrative in acceptiunea Legii nr. 554/2004, pentru a se supune acestei legi, iar o atare competenta a instantei de contencios administrativ nu este prevazuta in privinta acestor bunuri nici prin legi speciale.
Pentru toate aceste considerente, cum potrivit art.1 pct.1 cod procedura civila, judecatoriile judeca in prima instanta toate procesele si cererile, in afara de cele date prin lege in competenta altor instante, in baza art. 137 alin. 1 c.pr.civ. raportat la art. 158 alin. 3 c.pr.civ., instanta urmeaza a admite exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Brasov, invocata din oficiu si a declina competenta de solutionare a actiunii in favoarea Judecatoriei Brasov.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Admite exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Brasov, invocata din oficiu.
Declina competenta de solutionare actiunii formulate de reclamantul Municipiul Sacele, cu sediul in Sacele, P. L., nr.x , jud. Brasov, in contradictoriu cu paratul S.C., cu ultimul domiciliu in Sacele, str. U., nr. x, jud. Brasov, in favoarea Judecatoriei Brasov.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 14.06.2011.
PRESEDINTE GREFIER
M. I.M.M. M.
Tehnored.MIM/01.07.2011
Dact.MM/01.07.2011
EX.3
