COMPENSARE CU CREANŢELE CREDITORILOR.INADMISIBILITATE
Concluzia judecătorului-sindic în sensul că ar opera o compensare între pasivul rămas neacoperit şi dreptul de creanţă al administratorului rezultând din neîncasarea unor dividende este greşită. în primul rând, aceste dividende calculate şi contabilizate nu se regăsesc în contul curent bancar al societăţii debitoare, dispariţia lor fiind explicabilă tot prin neţinerea contabilităţii conform legii. Dacă administratorul nu şi-a încasat aceste dividende, sumele ar fi trebuit să fie prezente în contul bancar al societăţii debitoare. în al doilea rând, o compensare a creanţelor celor doi creditori recurenţi cu creanţa administratorului rezultând din dreptul la dividende este contrară dispoziţiilor art. 108 al Legii nr. 64/1995 care stabilesc ordinea de prioritate a stingerii creanţelor, şi totodată contravine dispoziţiilor art 1143 C.civ. deoarece creanţele nu sunt reciproce, ci sunt concurente faţă de acelaşi debitor.
Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 1376 din 9 septembrie 2003
Prin sentinţa civilă nr. 832 din 31 martie 2003 pronunţată de judecătorul-sindic al Tribunalului Maramureş în dosar nr. 5632/2002 s-a respins cerere creditorilor Administraţia Finanţelor Publice Baia Mare şi S.C. Avicola Pui Carne S.A. Baia Mare pentru stabilirea răspunderii administratorului societăţii comerciale aflată în S.C. Time Center Trading S.R.L. Baia Mare, C.Y. conform prevederilor art. 124 din Legea nr. 64/1995.
Judecătorul-sindic a reţinut în esenţă că deşi creanţele celor doi creditori au rămas neplătite, administratorul nu poate fi
răspunzător pentru acest pasiv deoarece, din raportul lichidatorului, rezultă că în contabilitatea societăţii debitoare figurează că acesta nu a încasat dividendele cuvenite în sumă de 524.266.099 lei.
împotriva acestei sentinţe au declarat recursuri creditorii Administraţia Finanţelor Publice Baia Mare, titularul unei creanţe de 219.253.190 lei şi creditorul S.C. Avicola Pui Carne Baia Mare, titularul unei creanţe în sumă de 43.880.518 lei, ambele fiind creanţe nerecuperate.
în motivarea ambelor recursuri se susţine că la dosar sunt probe care demonstrează săvârşirea de către administratorul societăţii debitoare a mai multor fapte care se încadrează în prevederile art. 124 alin. (1) din Legea nr. 64/1995.
Examinând recursurile, declarate de creditor, curtea de apel constată că sunt fondate, sentinţa de respingere a cererilor creditorilor fiind nelegală, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
în şedinţa publică din 9 septembrie 2003, în prezenţa administratorului şi a creditorilor s-a pus în discuţie şi aplicarea dispoziţiilor art 231 al Legii nr. 31/1990faţă de acelaşi administrator, în calitatea sa de asociat unic al societăţii debitoare.
Din raportul lichidatorului pentru închiderea procedurii întocmit la 4 octombrie 2002, depus la dosar rezultă că în sarcina administratorului C.Y. se reţine săvârşirea faptei prevăzute de art. 124 alin. (1) lit.a) prin aceea că a efectuat acte de comerţ păgubitoare pentru societatea debitoare cu un partener comercial la care tot el avea calitatea de administrator şi săvârşirea faptei prevăzute de art. 124 alin. (1) lit. e) prin aceea că a ridicat avansuri în nume personal şi nu le-a decontat dar totodată şi săvârşirea faptei prevăzută de art. 124 alin. (1) lit. d) constând în neconducerea contabilităţii conform legii.
Aşadar, este pe deplin aplicabil textul art. 124 alin. (1) faţă de administratorul societăţii debitoare întrucât a săvârşit mai multe dintre faptele enumerate în textul menţionat.
Concluzia judecătorului-sindic în sensul că ar opera o compensare între pasivul rămas neacoperit şi dreptul de creanţă al administratorului rezultând din neîncasarea unor dividende este greşită. în primul rând, aceste dividende calculate şi contabilizate nu se regăsesc în contul curent bancar al societăţii
debitoare, dispariţia lor fiind explicabilă tot prin neţinerea contabilităţii conform legii. Dacă administratorul nu şi-a încasat aceste dividende, sumele ar fi trebuit să fie prezente în contul bancar al societăţii debitoare. în al doilea rând, o compensare a creanţelor celor doi creditori recurenţi cu creanţa administratorului rezultând din dreptul la dividende este contrară dispoziţiilor art. 108 al Legii nr. 64/1995 care stabilesc ordinea de prioritate a stingerii creanţelor, indiferent de modalitatea concretă în care se realizează stingerea acestor creanţe.
în consecinţă, concluzia judecătorului-sindic cu privire la compensarea creanţelor şi stingerea datoriei administratorului faţă de societate, este greşită, urmând să fie pronunţată admiterea ambelor recursuri în baza art. 304 pct. 9 C.pr.civ., şi modificarea sentinţei în sensul admiterii cererii celor doi creditori, dosarul fiind restituit judecătorului- sindic pentru continuarea procedurii cu stabilirea cuantumului sumei pentru care răspunde administratorul, astfel încât şi pentru acest aspect să poată fi parcurse două grade de jurisdicţie.
Cu ocazia rejudecării cererilor creditorilor, judecătorul- sindic va avea în vedere şi dispoziţiile art. 222 lit. f), art. 227 alin. (3) şi art. 231 din .Legea nr. 31/1990 privind transmiterea universală a patrimoniului societăţii către asociatul unic.
(Judecător Ion Turcu)
