În fapt, reclamantul a învederat că prin Sentinţa penală nr. _____ pronunţată de Judecătoria ____ în dosarul nr. ____ a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare, iar ca pedeapsă complementară, prin aplicarea dispoziţiilor art. 64 şi 71 Cod penal, instanţa a dispus interzicerea unor drepturi printre care şi interzicerea drepturilor părinteşti (art. 64 alin. 1 lit. d Cod penal). Arată că retragerea absolută şi prin efectul legii a drepturilor părinteşti nu corespundea unei necesităţi primordiale privind interesele celor doi copii minori, şi în consecinţă, nu urmărea un scop legitim, anume protecţia sănătăţii, moralei sau a educaţiei lor.
Reclamantul a mai precizat că CEDO a subliniat în mod constant ideea că principiul subsidiarităţii este strâns legat de epuizarea prealabilă a căilor de atac intern, conform art. 35 alin. 1 din Convenţie, precum şi de existenţa unei căi de atac (protest) preventive în faţa unei instanţe naţionale, potrivit textului art. 13 din Convenţie înainte de sesizarea instanţei de european printr-o cerere de recurs individual.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1, art. 35 alin. 1 şi art. 13 cu referire la art. 8 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale prin aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. 2 şi art. 20 din Constituţie, art. 21 alin. 1 şi art. 52 alin. 3 din Legea fundamentală, art. 3 Cod Civil, art. 25, art. 54 alin. 1 şi 2 şi art. 56 din Decretul nr. 31/1954 şi jurisprudenţa (practica) CEDO în materie.
În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus înscrisuri____.
În termen legal, pârâtul Statul Român prin Direcţia Generala a Finanţelor Publice ____a formulat întâmpinare, potrivit art.115-117 cod pr. civ. prin care a susţinut următoarele:
Pe cale de excepţie, pârâtul a invocat tardivitatea introducerii acţiunii pentru următoarele considerente:
Deşi dauna ce se cere reparata este morală ( nepatrimonială în sine), repararea ce se pretinde este patrimonială astfel încât, în opinia sa devine aplicabil Decretul nr. 167/1958, care instituie principiul prescriptibilităţii drepturilor de creanţă.
Astfel, potrivit art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 ” dreptul la acţiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat in termenul prevăzut de lege”, termenul general de prescripţie prevăzut de art. 3 alin. 1 fiind de 3 ani.
Potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958 ” prescripţia dreptului la acţiune in repararea pagubei pricinuita prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.
Având în vedere atât aceste dispoziţii legale cât şi data de 10 decembrie 1999 când reclamantul a fost liberat condiţionat şi de la care consideră că a început să curgă termenul de prescripţie de 3 ani, pârâtul a apreciat că rezultă fără dubiu faptul că prezenta acţiune trebuie respinsa ca tardiv introdusă.
Pe fondul cauzei, pârâtul a învederat că reclamantul nu a făcut dovada celor susţinute şi nici nu a reuşit să demonstreze că i-au fost încălcate aceste drepturi, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit că este necesară existenta unui remediu în dreptul intern numai pentru cererile ce pot fi considerate întemeiate din punct de vedere al Convenţiei, iar reclamantul s-a adresat cu nenumărate cereri instanţelor de toate gradele astfel încât nu se poate reţine că i s-ar fi încălcat drepturile prevăzute de Convenţie invocate în acţiune.
In privinţa cheltuielilor de judecată, paratul a solicitat respingerea acestei cereri întrucât consideră că nu se află în culpă procesuală pentru a fi obligaţi la aceste cheltuieli. Dimpotrivă, consideră că potrivit art. 723 Cod procedura civila drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, în caz contrar partea care foloseşte aceste drepturi în chip abuziv răspunde pentru pagubele pricinuite .
Având în vedere aceste considerente, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi nedovedită.
În vederea soluţionării excepţiilor, tribunalul a dispus ataşarea dosarului nr. ____ al Judecătoriei ____, dosar la care sunt ataşate şi dosarele instanţelor de control judiciar al Tribunalului ____, al Judecătoriei _____, al Tribunalului___ şi al instanţelor de control judiciar.
Potrivit art. 137 cod pr. civ. instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură , precum şi asupra celor de fond care fac de prisos , în totul sau în parte , cercetarea în fond a pricinii.
Examinând material probator administrat în cauză, în raport de excepţiile invocate de pârât, instanţa se va pronunţa mai întâi cu privire la excepţia prescrierii dreptului la acţiune ştiut fiind că excepţia autorităţii de lucru judecat este o excepţie de fond pentru că este în legătură cu exerciţiul dreptului la acţiune.
Prin acţiunea formulată reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice,la plata unor despăgubiri in cuantum de 550.000 lei, reprezentând daune materiale şi morale pricinuite acestuia prin încălcarea ce i-ar fi fost produsă dreptului la respectarea vieţii de familie consacrat de art. 8 din CEDO, prin aceea ca i s-a aplicat, fără existenţa unui scop legitim, pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti prin sentinţa penală nr. _____, pronunţată de Judecătoria _____ rămasă definitivă.
Acţiunea astfel formulată, deşi tinde la apărarea unor drepturi personale nepatrimoniale, are însă un obiect evaluabil în bani, în condiţiile în care reclamantul cere obligarea pârâtului la plata unei sume de bani în cuantum de 550.000 lei reprezentând daune materiale şi morale .
În aceste condiţii tribunalul constată că in speţa dedusă judecăţii sunt incidente dispoziţiile art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie daca nu a fost exercitat in termenul stabilit in lege, precum şi ale art. 3 coroborat cu art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, din care rezultă că termenul prescripţiei dreptului la acţiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită este de trei ani, care începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască atât paguba, cat şi pe cel care răspunde de ea.
Astfel tribunalul are în vedere, pornind de la obiectul cererii şi respectiv de la motivarea în fapt a acesteia că reclamantul invocă faptul că pârâtul ar fi comis o fapta ilicita, de natura a-i leza dreptul la respectarea vieţii sale de familie şi a-i provoca prejudicii de ordin material şi moral, prin condamnarea sa la pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, în baza art. 71 raportat la art. 64 c.pen., prin sentinţa penală nr. ____, pronunţată de Judecătoria ____ în dosarul nr_____, devenită irevocabilă prin respingerea apelului prin decizia____pronunţată de Tribunalul Buzău şi respectiv recursului declarat prin decizia nr. ____ pronunţata de Curtea de Apel ___, sentinţă prin care a fost condamnat la o pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare, cu în detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prevăzuta si pedepsita de art. 239 alin. (2.) din Codul penal, iar, in temeiul art.71 alin. 2 din Codul penal, i-au fost interzise drepturile prevăzute de art.64 din Codul penal intre care sunt enumerate, în alin. (l) lit. d, şi drepturile părinteşti din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitiva şi până la terminarea executării pedepsei.
Din referatul întocmit de Biroul Executări Penale al Judecătoriei ____ (ataşat prezentei cauze), instanţa reţine că la data de 24 august 1998 a fost emis de către Judecătoria _____, mandatul de executare a pedepsei închisorii cu nr._____, care a fost confirmat de locul de deţinere pentru perioada 3.03.1999-27.08.2000 iar la data de 27 august 2000, s-a terminat executarea pedepsei închisorii, aplicate reclamantului prin sentinţa penală mai sus menţionată
Tribunalul constată astfel că de la acel moment, reclamantul dacă aprecia că ar fi fost păgubit prin aplicarea pe durata executării pedepsei închisorii a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor părinteşti, a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea. În aceste condiţii de la acest moment a început să curgă şi termenul de prescripţie al dreptului la acţiune în repararea daunelor pretinse de reclamant.
Este adevărat că termenul de 3 ani prevăzut de legiuitor este susceptibil de a fi suspendat potrivit art.13 din Decretul 167/1958 sau întrerupt potrivit art.16 din acelaşi act normativ însă la dosar nu au fost făcute probe în acest sens.
Acţiunea de faţă a fost însă înregistrată la instanţă la data de 16.06.2011, aşa încât s-a împlinit termenul de prescripţie, ceea ce impune admiterea excepţiei prescripţiei si respingerea acţiunii ca atare.
