1. Emiterea deciziei de sancţionare disciplinară după momentul încetării raporturilor de muncă, la expirarea perioadei de preaviz acordate printr-o decizie anterioară prin care s-a dispus concedierea pentru motive neimputabile salariatului, este nelegală, întrucât nu mai este îndeplinită condiţia calităţii de salariat a celui căruia i se
impută săvârşirea abaterii disciplinare, adică a unei fapte prin care se încalcă obligaţiile de serviciu.
2. Din moment ce decizia de concediere pentru desfiinţarea postului şi-a produs efectele, emiterea unei a doua decizii, de concediere disciplinară pentru absenţe nemotivate în timpul perioadei de preaviz, face ca acelaşi contract de muncă să aibă două cauze de încetare, situaţie ce nu îşi găseşte suportul în lege.
Trib. Bucureşti, s. a Vlll-a confl. muri. şi asig. soc.,
sent. nr. 4830 din 4 iunie 2010, irevocabilă prin dec. nr. 2478 din 19 aprilie 2011
a C.A. Bucureşti, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 4830/04.06.2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI 11-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă în parte acţiunea formulată de contestatoarea C.A. în contradictoriu cu intimata SC I.R. SA, a fost anulată decizia nr. 3910/27.10.2009, a fost obligată intimata la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata de la data conccdierii, 27.10.2009, până la data pronunţării hotărârii – 04.06.2010, la efectuarea menţiunilor corespunzătoare privind încetarea raporturilor de muncă în carnetul de muncă, cu respingerea celorlalte cereri ca neîntemeiate.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut următoarele: prin decizia nr. 3910/27.10.2009, intimata a dispus sancţionarea contestatoarei, angajată în funcţia de analist costuri şi logistică, cu concedierea disciplinară, în temeiul art. 61 lit. a) C. muncii. în motivarea în fapt a deciziei s-a reţinut că salariata a absentat nemotivat de la locul de muncă începând cu data de 08.09.2009, perioadă în care se afla în preaviz, conform deciziei nr. 934/22.01.2009.
Tribunalul a reţinut că prin decizia nr. 934/22.07.2009 intimata a dispus concedierea aceleiaşi salariate în temeiul art. 65 alin. (1) C. muncii, ca urmare a desfiinţării locului de muncă. Prin decizie a fost acordat un preaviz de 20 de zile lucrătoare, ce începe să curgă de la data comunicării deciziei. Conform susţinerilor din întâmpinare, decizia de concediere ce conţinea şi înştiinţarea privind preavizul a fost comunicată
salariatei la data 28.07.2009. întrucât salariata a fost în concediu de odihnă şi apoi în concediu medical, aşa cum se susţine în întâmpinare şi cum rezultă din înscrisurile de la dosar, până la data de 07.09.2009, termenul de preaviz de 20 de zile lucrătoare a fost suspendat, începând să curgă de la data încetării incapacităţii temporare de muncă –
08.09.2009. Preavizul a expirat la data de 06.10.2009, data la care raporturile de muncă au încetat în baza deciziei nr. 934/22.07.2009.
Se observă că decizia de concediere disciplinară este emisă la data de
27.10.2009, după expirarea termenului de preaviz, care marchează data încetării raporturilor de muncă. Angajatorul a emis decizia de sancţionare disciplinară după momentul încetării raporturilor de muncă, nefiind îndeplinită condiţia calităţii de salariat a celui căruia i se impută săvârşirea abaterii disciplinare, adică a unei fapte prin care se încalcă obligaţiile de serviciu.
Este adevărat că salariatul are obligaţia de se prezenta la locul de muncă şi de a-şi exercita atribuţiile specifice postului inclusiv în perioada de preaviz, însă sancţionarea trebuie să aibă loc până la încetarea raporturilor de muncă, după acest moment angajatorul neputând a mai exercita prerogativa disciplinară. Pe perioada preavizului contractul de muncă se află în derulare, cu toate drepturile şi obligaţiile părţilor ce decurg din el, decizia de concediere anticipând încetarea raporturilor de
muncă. Insă expirarea termenului are ca efect încetarea contractului de muncă care dă naştere dreptului angajatorului de a aprecia conduita salariatului şi de a aplica sancţiuni.
Din moment ce decizia de concediere pentru desfiinţarea postului şi-a produs efectele, emiterea unei a doua decizii, de concediere disciplinară, face ca acelaşi contract de muncă să aibă două cauze de încetare, ceea ce nu este posibil.
Tribunalul reţine că decizia contestată este nelegală, urmând a fi anulată, şi în consecinţă, se va face aplicarea art. 78 C. muncii prin obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata de la data concedierii 27.10.2009 până la data pronunţării hotărârii – 04.06.2010, nefiind solicitată reintegrarea.
In temeiul art. 1 şi art. 4 din Decretul nr. 92/1976, intimata a fost obligată la efectuarca menţiunilor corespunzătoare referitoare la încetarea raporturilor de muncă în carnetul de muncă al contestatoarei.
Instanţa a respins ca neîntemeiată cererca de acordare a daunelor morale, întrucât nu s-a făcut dovada prejudiciului privind imaginea contestatoarei, punând-o în imposibilitatea de a se angaja, prejudiciu care să o îndreptăţească pe acesta la reparaţia bănească solicitată.
Prin urmare, instanţa a admis în parte acţiunea formulată de contestatoare şi a obligat intimata la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata de la data concedierii,
27.10.2009, până la data pronunţării hotărârii – 04.06.2010.
