SITUATIA UNOR ACTE JURIDICE ALE DEBITORULUI. TRANSFER ANULAT. CREANŢA DOBÂNDITORULUI CARE A RESTITUIT BUNUL. ACTUALIZAREA CUANTUMULUI CREANŢEI. INTERDICTIE


Terţa persoană dobânditoare de la debitor, care a fost obligată să restituie bunul în temeiul prevederilor art. 45 alin. (1) lit. b), va avea împotriva averii debitorului o creanţă egală cu valoarea bunului de la data transferului de la debitor către dobânditor, conform dispoziţiilor art. 48.

în consecinţă, pretenţia dobânditorului de a-i fi actualizată creanţa în raport de paritatea leu/dolar este contrară prevederilor art. 48 şi art. 37 din Legea nr. 64/1995.

Creanţa dobânditorului are rangul de prioritate prevăzut de art. 108 pct. 9 şi nu cel prevăzut de art. 108 pct. 5, pentru că nu este garantată cu garanţii reale.

Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 944 din 3 iunie 2003

Prin încheierea civilă nr. 479 din 6 februarie 2003, pronunţată de judecătorul-sindic al Tribunalului Cluj în dosar nr. 781/2002 s-a admis în parte contestaţia creditorului S.C. Flavianii S.R.L. Câmpia Turzii şi s-a dispus înscrierea creanţei acestuia în tabloul creditorilor, în cuantum de 476 milioane lei, la rangul de prioritate prevăzut de art. 108 pct. 9 din Legea nr. 64/1995.

Judecătorul-sindic a reţinut, în esenţă că, anterior deschiderii procedurii, creditorul S.C. Flavianii S.R.L. Câmpia Turzii a cumpărat de la debitorul S.C. Agroindustriala Poiana S.A. Turda un activ şi cu privire la acest transfer patrimonial s-a dispus anularea convenţiei în condiţiile art. 45 din Legea nr. 64/1995, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară. Activul a reintrat în patrimoniul debitorului, iar creditorul are o creanţă egală cu preţul plătit , în condiţiile art. 48 alin(2) din aceeaşi lege. Pretenţia creditorului de a fi înscris cu o valoare superioară, calculată în raport de paritatea leu/dolar , nu poate fi acceptată de instanţă deoarece contravine dispoziţiilor art. 37 din Legea nr. 64/1995. Creanţa nu este garantată cu garanţie reală şi nu este privilegiată, putând fi înscrisă la tabloul creditorilor numai la poziţia 9 din art. 108.

împotriva acestei încheieri a declarat recurs creditorul, cerând admiterea în întregime a contestaţiei întrucât cuantumul creanţei trebuie să fie actualizat prin raportare la cursul leului faţă de dolar actual iar creanţa este garantată, având rangul de prioritate prevăzut de art. 67 pct.5 lit. a) – j) din Legea nr. 64/1995.

Debitorul, prin administratorul judiciar, precum şi creditorii prezenţiîn şedinţa din 3 iunie 2003 au cerut respingerea recursului.

Examinând recursul, curtea de apel constată că este nefondat.

Creditorul recurent a cumpărat, înainte de deschiderea procedurii, un imobil de la debitorul în procedură şi acest transfer patrimonial a fost anulat, în procedura insolvenţei, conform prevederilor art. 45 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1995, părţile contractului fiind repuse în situaţia anterioară. Din economia art. 48 al aceleaşi legi rezultă că terţul dobânditor, care a fost obligat să restituie bunul, va avea împotriva averii debitorului o creanţă egală cu valoarea bunului de la data transferului. în consecinţă, pretenţia de a fi reactualizată creanţa este contrară atât dispoziţiilor art. 48 cât şi dispoziţiilor art. 37 din Legea nr. 64/1995.

în ce priveşte rangul creanţei acestui creditor, critica recurentului este nefondată. Din dispoziţiile art. 67 alin. (4) lit. a) rezultă că numai creditorii cu garanţii reale au rangul de prioritate prevăzut de art. 106 şi art. 108 pct. 5, iar creditorul recurent nu

posedă nici o garanţie reală.

în consecinţă recursul va fi respins ca nefondat în baza art. 312 alin. I C.pr.civ. (Judecător Ion Turcu)