ANULAREA UNOR ACTE JURIDICE ALE DEBITORULUI AVÂND CA SCOP SUSTRAGEREA BUNULUI IMOBIL DE LA URMĂRIRE. CUMPĂRĂTOR AVÂND CA ASOCIAT Şl ADMINISTRATOR PE ASOCIATUL UNIC Şl ADMINISTRATORUL DEBITORULUI.


Conform dispoziţiilor art. 45, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 64/1995, administratorul sau lichidatorul, după caz, poate introduce la tribunal acţiuni pentru anularea constituirilor sau transferului de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor prin operaţiuni comerciale în care

prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, iar conform lit. c) din acelaşi alineat textul se aplică şi actelor încheiate, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor părţilor implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditor sau de a le leza în orice altfel drepturile.

Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 895 din 27 mai 2003

Prin sentinţa civilă nr. 483/C/2003 din 6 februarie 2003 pronunţată de judecătorul-sindic al Tribunalului Cluj în dos.nr. 346/2003, s-a respins cererea debitorului S.C. Centrul Medical Remedium S.R.L. Cluj-Napoca prin lichidatorul judiciar S.C. A.M.T.T. Expert S.R.L. Cluj-Napoca, împotriva S.C. Centrul Medical Elite San S.R.L. Cluj-Napoca şi M.C. pentru anularea transferului patrimonial.

Judecătorul-sindic a reţinut în esenţă că prin cererea înregistrată la 8 ianuarie 2002 în dos.nr. 407/2002, lichidatorul S.C. A.M.T.T. Expert S.R.L. Cluj-Napoca a chemat în judecată pe S.C. Centrul Medical Elite San S.R.L. Cluj-Napoca şi pe M.C., solicitând instanţei anularea contractului de vânzare-cumpărare din 6 februarie 2001 privind imobilul din Cluj-Napoca, str. Memorandumului, nr. 18, ap.5, jud. Cluj, şi radierea din C.F. a ipotecii de rangul I înscrisă pentru suma de 60.000 USD în favoarea intimatei M.C.M..

Cererea se întemeiază pe prevederile art. 42 şi următoarele din Legea nr. 64/1995 întrucât debitorul vânzător S.C. Centrul Medical Remedium S.R.L. Cluj-Napoca se afla în faliment şi vânzarea s-a făcut la un preţ disproporţionat raportat la valoarea bunului.

Iniţial cererea a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 2253 din 30 aprilie 2002 prin respingerea acţiunii, dar Curtea de apel a casat-o cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă prin decizia civilă nr. 1370 din 26 septembrie 2002, pentru motivele arătate în considerente.

Judecătorul-sindic, respingând cererea lichidatorului judiciar a reţinut prin sentinţa civilă nr. 483/6 februarie 2003 că

probatoriul administrat nu a confirmat susţinerea că împrumutul contractat de debitoare a fost făcut în scopul fraudării creditorilor şi că preţul vânzării nu a fost fictiv ci a fost real, iar debitorul a utilizat preţul obţinut pentru plata datoriilor sale. în concluzie, nu sunt îndeplinite condiţiile art. 45 din Legea nr. 64/1995 pentru acţiunea în anulare.

împotriva acestei sentinţe a declarat recurs lichidatorul judiciar cerând să fie admisă acţiunea introductivă şi să fie declarate ca nule atât contractul de împrumut autentificat sub nr. 236/2001, cât şi contractul de vânzare autentificat sub nr. 253/2001 şi să fie radiată ipoteca întabulată ca garanţie a plăţii preţului prin rambursarea împrumutului acordat de M.C. cumpărătorului care grevează imobilul proprietatea debitorului vânzător, restabilindu-se situaţia de carte funciară anterioară prin reînscrierea în C.F. 64480 Cluj-Napoca a dreptului de proprietate negrevat de sarcini în favoarea debitorului S.C. Centrul Medical Remedium S.R.L. (fost S.C. Panimet Exim S.R.L.).

în motivarea recursului, s-a arătat, pe scurt, că aplicarea procedurii insolvenţei contra debitorului a fost cerută prin acţiunea înregistrată în luna ianuarie 2001 şi a fost deschisă prin sentinţa civilă nr. 606/22 martie 2001 a judecătorului-sindic de pe lângă Tribunalul Cluj, că contractele de vânzare-cumpărare şi ipotecă au fost semnate la 2 şi 6 februarie 2001, iar pentru plata preţului a fost încheiat şi un contract de împrumut, rambursarea acestuia fiind garantată cu contractul de ipotecă întabulat în cartea funciară; ambele contracte – de împrumut şi de ipotecă – au fost semnate de o persoană care are calitatea atât de asociat unic şi administrator al debitoarei, cât şi de asociat şi administrator al societăţii cumpărătoare; preţul plătit este inferior celui real, aşa încât este evident că imobilul a fost vândut doar pentru a putea fi sustras de la urmărirea creditorilor prin manopere frauduloase.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, M.C.M. şi S.C. Centrul Medical Elite San S.R.L. au cerut respingerea recursului.

Examinând recursul sub aspectul motivelor invocate, precum şi sub aspectul aplicării art. 34 din Decretul nr. 31/1954, examinat din oficiu conform art. 306, alin. (2) C.pr.civ. şi pus în discuţia părţilor în şedinţa de azi, curtea de apel constată că

recursul este fondat, sentinţa fiind nelegală, motiv de recurs prevăzut de art. 304, pct.9 C.pr.civ..

Conform dispoziţiilor art. 45, alin.(1), lit. b), administratorul sau lichidatorul, după caz, poate introduce la tribunal acţiuni pentru anularea constituirilor sau transferului de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor prin operaţiuni comerciale în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, iar conform prevederilor lit. c) din acelaşi alineat, textul se aplică şi actelor încheiate, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor părţilor implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditor sau de a le leza în orice altfel drepturile.

în speţă, tranzacţia care se cere a fi anulată constă în vânzarea de către debitor a unui imobil către o altă societate comercială, în condiţiile în care cumpărătorul a luat un împrumut de la o terţă persoană, iar garantarea restituirii împrumutului s-a efectuat prin mecanismul cauţiunii reale de către debitorul vânzător, consimţind înscrierea ipotecii asupra imobilului vândut.

Societatea comercială vânzătoare avea ca asociat şi administrator unic pe B.D.T., iar societatea comercială cumpărătoare avea ca asociat şi administrator pe acelaşi B.D.T..

Cronologia desfăşurării acestei operaţiuni a fost următoarea :

Prin contractul autentic încheiat la 2 februarie 2001 M.C.M. a împrumutat S.C. Centrul Medical Elite San S.R.L. cu suma de 1,6 miliarde lei pe care părţile au echivalat-o prin consimţământ la suma de 60.000 dolari SUA, termenul de restituire fiind de 30 aprilie 2003. Pentru garantarea restituirii acestui împrumut, societatea comerciala Centrul Medical Remedium SRL Cluj-Napoca, debitorul din prezenta procedura, a oferit drept cauţiune reala ipotecarea imobilului ce urma să fie vândut 4 zile mai târziu. Pe baza contractului s-a operat şi în cartea funciară înscrierea ipotecii.

Acest act de cauţiune reală, prin care S.C. Centrul Medical Remedium S.R.L. oferă ca garanţie un bun din patrimoniul său pentru a garanta executarea obligaţiei asumate

de o altă societate comercială excede principiului specialităţii capacităţii juridice a garantului astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 34 din Decretul nr. 31/1954, conform cărora persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut. Orice act juridic care nu este făcut în vederea realizării acestui scop este nul.

Conform dispoziţiilor art 3 din Legea nr. 31/1990, obligaţiile societăţii comerciale sunt garantate cu patrimoniul social. Pentru a garanta cu acelaşi patrimoniu social obligaţiile altei persoane faţă de terţi, este necesar ca în obiectul de activitate al societăţii să fie menţionată expres activitatea de garantare a obligaţiilor altor persoane. în speţă, nu s-a făcut o astfel de dovadă şi actul de cauţiune reală a fost încheiat prin depăşirea capacităţii de folosinţă a garantului. Explicaţia încheierii acestui act de cauţiune poate fi identitatea de persoană între administratorul garantului şi administratorul garantatului.

în consecinţă, trebuie să se constate nulitatea actului juridic de garanţie reală imobiliară, cu consecinţa radierii ipotecii şi a restabilirii situaţiei de carte funciară anterioară datei de 2 februarie 2001.

Cu 4 zile după data contractului de împrumut şi garanţie, la 6 februarie 2001, s-a încheiat tot în formă autentică contractul prin care vânzătorul Centrul Medical Remedium S.R.L. transferă dreptul de proprietate asupra imobilului ipotecat la 2 februarie 2001 în favoarea cumpărătorului S.C. Centrul Medical Elite San S.R.L., la preţul de 1 miliard de lei. Vânzarea s-a întabulat şi în cartea funciară.

Aceste două contracte au fost încheiate într-o perioadă care a precedat deschiderea procedurii falimentului faţă de vânzătorul imobilului.

Astfel, prin cererea înregistrată la 21 ianuarie 2001 în dos. nr. 973/2001 al Tribunalului Cluj, creditorul Centrul de Cercetări şi Asistenţă Medicală Şimleul Silvaniei a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei contra debitorului S.C. Centrul Medical Remedium S.R.L. Cluj-Napoca. Această cerere a fost comunicată şi debitorului reprezentat prin administratorul B.D.

Prin sentinţa civilă nr. 606 din 22 martie 2001, judecătorul- sindic a dispus deschiderea procedurii insolvenţei faţă de

debitorul S.C. Centrul Medical Remedium S.R.L. Cluj-Napoca.

în intervalul dintre data înregistrării cererii de deschiderea procedurii şi data pronunţării sentinţei de deschiderea procedurii, la 2 şi la 6 februarie 2001 s-au încheiat de către debitor cele două acte juridice, de garanţie şi de vânzare, menţionate mai sus.

Actul de vânzare s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 45, alin. (1), lit.b) şi c), întrucât a avut ca finalitate sustragerea acestui bun de la urmărirea de către creditori şi totodată vânzarea s-a realizat la un preţ inferior celui corect, prestaţia debitorului depăşind valoric preţul plătit.

Astfel, potrivit preţului de cumpărare din 1997 şi a valorii de înregistrare în bilanţul aceluiaşi an, imobilul valora echivalentul a circa 50.000 dolari, iar preţul vânzării a reprezentat echivalentul a circa 37.000 dolari SUA.

în consecinţă, şi cererea pentru anularea acestui transfer patrimonial trebuia să fie admisă.

Este în schimb nefondată susţinerea din recurs în sensul că şi contractul de împrumut între cumpărător şi terţa persoană ar trebui să fie anulat.

Această susţinere nu poate fi acceptată deoarece pentru debitor actul este inopozabil şi nu-i lezează interesele.

De aceea, recursul va fi admis în parte, în temeiul art.304, pct. 9 C.pr.civ. şi art. 312, alin. 2 şi 3 C.pr.civ., în conformitate cu cele expuse mai sus. (Judecător Ion Turcu)