1. Dreptul de ipotecă al creditorului bugetar nu se naşte deodată cu exigibilitatea creanţei bugetare ci numai după aplicarea sechestrului asupra imobilului iar rangul ipotecii în favoarea creanţei bugetare va fi cel reglementat de dreptul comun adică în ordinea priorităţii în timp a înscrierii ipotecilor succesive, (art. 106 din Legea nr. 64/1995)
2. Raportul şi planul de distribuire se atacă în prealabil cu obiecţiune la judecătorul-sindic, astfel încât numai creditorii care au formulat obiecţiuni pot declara recurs împotriva sentinţei prin care le-au fost soluţionate obiecţiunile. în aceeaşi situaţie se pot afla şi acei creditori cărora le-au fost lezate drepturile prin modul în care s-au solutionat obiecţiunile. (art. 107 din Legea nr. 64/1995)
3. Delegaţia dată consilierului său juridic de conducerea
băncii, pentru încheierea unui contract de ipotecă este un mandat special valabil conform art. 35 alin. (1) şi (2) din Decretul nr. 31/1954 şi prevederilor art. 1532, 1533 C.civ., deoarece art. 1536 C.civ. nu prevede, în cazul acestui mandat special de ipotecare, forma autentică drept o condiţie ad validitatem.
Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 1997 din 11 noiembrie 2003
Prin încheierea civilă nr. 2875 din 4 iulie 2003 pronunţată de judecătorul-sindic în dosar nr. 561/2001 al Tribunalului Cluj, s-a încuviinţat planul de distribuire întocmit de lichidatorul judiciar desemnat în procedura falimentului debitorului S.C. Troniu Prodexim Cluj-Napoca în sensul că se vor distribui 7.500.000 lei pentru cheltuieli cu procedura, 40.000.000 lei onorariul lichidatorului, TVA 63.865.546 lei şi restul de 281.634.454 lei către creditorul cu creanţă garantată Banca Internaţională a Religiilor Cluj. Totodată s-a respins contestaţia formulată de creditorul Administraţia Finanţelor Publice Cluj-Napoca împotriva planului de distribuire.
Judecătorul-sindic a reţinut că în speţă procedura falimentului debitorului s-a deschis la 19 aprilie 2001 şi pe parcursul procedurii s-au efectuat mai multe operaţiuni.
La licitaţia organizată în data de 9 mai 2003 s-a vândut un imobil proprietatea debitorului cu preţul de 400.000.000 lei achitat în întregime la 30 mai 2003. Lichidatorul a întocmit planul de distribuire care include cheltuieli procedurale, onorariul pentru lichidator şi TVA, restul în sumă de 281.634.454 lei fiind prevăzut, să se plătească creditorului Banca Internaţională a Religiilor care a avut ca garanţie reală ipoteca asupra imobilului înscrisă prin încheierea nr. 443/1997. Planul de distribuire a fost comunicat creditorilor şi numai creditorul Administraţia Finanţelor Publice a formulat contestaţie susţinând că la data înscrierii ipotecii debitorul avea datorii faţă de stat după cum rezultă din procesul verbal al Gărzii Financiare Cluj din 31 decembrie 1998. Contestaţia este nefondată întrucât contravine dispoziţiilor art. 106 din_Legea nr. 64/1995.
împotriva aceleiaşi încheieri a declarat recurs şi
A.J.O.F.M. Cluj care nu a formulat prealabilă contestaţie la planul de distribuire. în motivarea recursului se susţine că atribuirea sumei în favoarea creditorului Banca Internaţională a Religiilor este nelegală deoarece înscrierii ipotecii nu produce efecte juridice , contractul de ipotecă fiind sancţionat cu nulitatea datorită faptului că în procedura de autentificare a contractului de ipotecă creditorul a fost reprezentat de având o delegaţie sub semnătură privată şi nu autentică, contrar exigenţelor prevăzute de art. 1781 C.civ. Creditorul Administraţia Finanţelor Publice Cluj-Napoca a declarat un alt recurs împotriva încheierii pronunţate de acelaşi judecător-sindic în şedinţa camerei de consiliu din 9 septembrie 2003 prin care s-a admis cererea de îndreptarea erorii materiale din încheierea 2875 din 4 iulie 2003 în sensul că suma cuvenită creditorului garantat Banca Internaţională a Religiilor Sucursala Cluj este de 288.634.454 lei în loc de 281.634.454 lei, fiind vorba de o eroare de calcul.
Examinând recursurile, curtea de apel constată că sunt nefondate.
(I.) Susţinerea recurentului Administraţia Finanţelor Publice Cluj-Napoca în sensul că creanţa bugetară are prioritate faţă de creanţa garantată cu ipoteca menţionată mai sus nu poate fi acceptată. Această susţinere se bazează pe dispoziţiile art. 1725 şi 1726 C.civ. în esenţă art. 1725 prevede că privilegiile tezaurului public şi ordinea în care se exercită ele sunt regulate prin legi speciale iar tezaurul public nu poate obţine un privilegiu în contra drepturilor persoanelor al treilea dobândite mai înainte. Rezultă din textul art. 1725 concluzia în sensul că concursul creanţelor bugetare cu alte creanţe este rezolvat de legi speciale care însă nu pot să conţină dispoziţii contrare drepturilor altor persoane dobândite anterior exigibilităţii creanţelor bugetare. Aceste principii sunt valabile şi în prezent astfel încât, în procedurile colective, esenţial concurenţiale, cum este şi procedura falimentului aplicabilă în speţă ordinea de prioritate a creanţelor este determinată cu precizie (art. 108 din Legea nr. 64/1995) şi totodată este strict reglementată posibilitatea urmăririlor silite paralele în proceduri de individuală (de ex. art. 109 al Legii nr. 64/1995). Chiar şi legislaţia actuală, care conferă creditorilor bugetari privilegii exorbitante respectă
principiile Codului civil. Astfel, textul art. 43 din O.G. nr. 61/2002, în vigoare de la 1 ianuarie 2003 prevede că prin sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile creditorul bugetar dobândeşte un drept de ipotecă şi acest drept conferă creditorului bugetar aceleaşi drepturi ca şi dreptul de ipotecă în sensul prevederilor dreptului comun. Rezultă astfel că dreptul de ipotecă al creditorului bugetar nu se naşte deodată cu exigibilitatea creanţei bugetare ci numai după aplicarea sechestrului asupra imobilului iar rangul ipotecii în favoarea creanţei bugetare va fi cel reglementat de dreptul comun adică în ordinea priorităţii în timp a înscrierii ipotecilor succesive. în speţă nici o ipotecă bazată pe sechestrul aplicat de creditorul bugetar nu a fost înscrisă în cartea funciară anterior ipotecii care s-a înscris în favoarea Băncii Internaţionale a Religiilor, care este astfel prioritară. Pe de altă parte, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 106 din Legea nr. 64/1995, obligatorii pentru toţi participanţii la procedură, inclusiv pentru creditorii cu creanţe bugetare. Conform art. 106, fondurile obţinute din vânzare bunurilor grevate de ipoteci se distribuie în favoarea creanţelor creditorilor garantaţi, aşa cum s-a procedat şi în cazul din speţă.
în consecinţă, recursul declarat de creditorul Administraţia Finanţelor Publice Cluj-Napoca împotriva încheierii nr. 2875 din 4 iulie 2003 este nefondat şi va fi respins în baza art. 312 alin.(1) C.pr.civ.
(II.) Recursul declarat de acelaşi creditor împotriva încheierii din 9 septembrie 2003 prin care s-a rectificat dispozitivul încheierii nr. 2875 din 4 iulie 2003 cu privire la suma distribuită creditorului garantat este, de asemenea, nefondat. După cum rezultă din considerentele încheierii este vorba despre o eroare de calcul aritmetic, susceptibilă de a fi înlăturată prin aplicarea prevederilor art. 281 alin.(1) C.pr.civ. De altfel nici după creşterea cu 7.000.000 lei a sumei din dispozitivul încheierii rectificate nu s-a ajuns la stingerea creanţei creditorului garantat astfel că nu se pune problema vreunui interes al altor creditori care să poată fi justificat.
în ce priveşte recursul declarat de A.J.O.F.M. Cluj împotriva încheierii nr. 2875 din 4 iulie 2003, curtea de apel constată că este inadmisibil.
(III.) în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 107 din Legea nr. 64/1995 conform cărora planul de distribuire se notifică fiecărui creditor şi oricare creditor poate formula obiecţiuni la raport şi la plan în termen de 10 zile de la afişare. După expirarea termenului judecătorul-sindic va ţine o şedinţă cu lichidatorul , cu debitorul şi cu creditorii în care va soluţiona prin sentinţă toate obiecţiunile.
Rezultă din textul reprodus mai sus că raportul şi planul de distribuire se atacă în prealabil cu obiecţiune la judecătorul- sindic astfel încât numai creditorii care au formulat obiecţiuni pot declara recurs împotriva sentinţei prin care le au fost soluţionate obiecţiunile. în aceeaşi situaţie se pot afla şi acei creditori cărora le-au fost lezate drepturile prin modul în care s-au soluţionat obiecţiunile. Recurentul nu se află în nici una din aceste situaţii pentru că el nu a atacat cu.obiecţiune planul de distribuire şi nu au fost lezate drepturile sale prin respingerea obiecţiunii creditorului Administraţia Finanţelor Publice Cluj-Napoca, singurul creditor care a formulat obiecţiuni.
(IV.) De altfel, recursul acestui creditor este şi nefondat. Susţinerea creditorului în sensul că creanţa de care se prevalează Banca Internaţională a Religiilor-sucursala Cluj nu este garantată ci chirografară, se bazează pe împrejurarea că la autentificarea contractului de ipotecă banca a fost reprezentată prin jurisconsult cu delegaţie sub semnătură privată şi nu cu procura autentică, contrar prevederilor art 1781 C.civ., consecinţa fiind nulitatea ipotecii.
Aceste susţineri nu pot fi acceptate. Jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie – Secţia Comercială este în sensul că delegaţia dată consilierului său juridic de conducerea băncii, pentru încheierea unui contract de ipotecă este un mandat special valabil conform art. 35 alin.(1) şi (2) din Decretul nr. 31/1954 şi prevederilor art. 1532, 1533 C.civ., deoarece art. 1536 C.civ. nu prevede, în cazul acestui mandat special de ipotecare, forma autentică drept o condiţie ad validitatem. în acest sens este decizia Secţiei comerciale a Curţii Supreme de Justiţie nr. 5411 din 7 noiembrie 2000, (B.J. 2000 pag.423). în acelaşi sens este şi decizia aceleiaşi secţii nr. 2901 din 1 iunie 2000 (B.J. 2000, pag. 430) conform căreia potrivit dispoziţiilor art. 1772 C.civ. părţile pot
încheia contractul de ipotecă şi prin exprimarea separată a acordului de voinţă, dacă declaraţiile care conţin acest acord sunt autentificate de un notar.
în consecinţă va fi respins ca nefondat şi recursul declarat de creditorul A.J.O.F.M. Cluj-Napoca împotriva încheierii civile nr. 2875 din 4 iulie 2003. (Judecător Ion Turcu)
