Neprezentarea documentaţiei prevăzută de art. 26 din Legea 64/1995 este asimilată cu ipoteza art. 124 lit. d) din lege, putând atrage angajarea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere a societăţii pentru pasivul neacoperit. în condiţiile art. 231 din dizolvarea unei societăţi cu răspundere limitată cu asociat unic atrage transmiterea universala a patrimoniului societăţii către asociatul unic, fără lichidare.
Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 1956 din 4 noiembrie 2003
Prin sentinţa civilă nr.1249 din 12 mai 2003, a Tribunalului Maramureş, pronunţată de judecătorul-sindic în procedura falimentului debitorului S.C. Adison S.R.L. Baia Mare s-a admis
cererea creditorului S.C. Pal SA Brăila şi în consecinţă a fost obligat A.D.C., administratorul debitorului să suporte partea rămasă nerecuperată din pasivul societăţii debitoare în sumă de 32.516.375 lei Judecătorul-sindic a reţinut că administratorul, care este în acelaşi timp şi unic asociat al societăţii debitoare răspunde în temeiul prevederilor art. 124 lit. c) şi d) şi totodată în temeiul art. 231 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 întrucât a dispus continuarea unei activităţi care ducea în mod vădit societatea la încetare de plăţi şi a ţinut o fictivă.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs administratorul şi asociatul unic A.D.C., cerând să fie exonerat de răspundere întrucât nu a săvârşit faptele imputate. Recursul, este nefondat.
Din raportul lichidatorului desemnat în procedura de faliment al debitorului S.C. Adison S.R.L. Baia Mare rezultă că A.D.C. este asociatul unic şi administratorul debitorului. în perioada iulie-septembrie 2001 lichidatorul a insistat ca administratorul să prezinte bunurile şi documentele societăţii dar nu a reuşit să intre în posesia lor.
întrucât nici la dosarul de faliment nu a fost depusă documentaţia prevăzută de art. 26 din Legea nr. 64/1995, din aceste împrejurări se desprinde concluzia că administratorul nu a ţinut contabilitatea conform legii şi răspunde în temeiul art. 124 lit. d) pentru pasivul rămas neacoperit din averea debitorului.
Aceeaşi răspundere o are şi în calitate de asociat unic în temeiul prevederilor art. 222 alin. (1) lit. f) art. 227 alin. (3) şi art. 231 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 deoarece a preluat prin transmitere universală a patrimoniului societăţii, întregul pasiv al acesteia. (Judecător Ion Turcu)