1. Aprecierea angajatorului cu privire la nevalabilitatea certificatelor de concediu medical prezentate de salariat în dovedirea incapacităţii temporare de muncă nu poate conduce la înlăturarea apărării acestuia cu privire la absenţa de la serviciu.
2. Câtă vreme actele medicale nu au fost atacate sau contestate ca fiind false, ele fac, până la proba contrară, dovada faptelor menţionate în cuprinsul lor.
Nu prezintă relevanţă împrejurarea că medicul prescriptor a eliberat certificatele de concediu medical cu nerespectarea actelor normative în vigoare, câtă vreme nu s-a dovedit că certificatele medicale eliberate de acesta ar fi fost atacate în condiţiile prevăzute de lege şi, respectiv, că ar fi fost anulate.
C.A. Bucureşti, s. a VIl-a civ., confl. muri. şi asig. soc., dec. nr. 2005/R din 31 martie 2009, Jurindex
Prin sentinţa civilă nr. 1325 din data de 24.09.2008, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis contestaţia formulată de contestatorul G.J. împotriva deciziei nr. I7l din data de 24.06.2008, emisă de D., a anulat decizia contestată, a dispus reintegrarea contestatorului în aceeaşi funcţie şi în acelaşi loc de muncă în cadrul societăţii intimate, a obligat intimata la plata către reclamant a unei indemnizaţii egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul pe perioada concedierii nelegale până la efectiva reintegrare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, prin decizia nr. 171/24.06.2008, reclamantului i s-a desfăcut disciplinar contractul individual de muncă, reţinându-se în sarcina sa faptul că a absentat în mod repetat de la serviciu, producând grave disfuncţionalităţi în desfăşurarea activităţii pârâtei, precum şi faptul că a cunoscut
nelegalitatea celor două concedii medicale, respectiv certificatul de concediu medical seria (…) nr. (…) şi (…), care justifică perioada de absenţă de la serviciu şi a uzat de certificate medicale false pentru a acoperi absenţele de la serviciu din luna mai 2008.
Cu ocazia cercetării disciplinare prealabile, reclamantul a arătat că în datele de 21.05.2008 şi 22.05.2008 s-a aflat în concediu medical, iar în datele de 19.05.2008 şi 20.05.2008 s-a aflat la serviciu, aspect probat de foaia de parcurs nr. (…). Ca urmare a extinderii cercetării disciplinare pentru întreaga lună mai 2008, dispusă de către conducătorul instituţiei prin rezoluţie scrisă, s-a relevat faptul că în luna mai 2008 reclamantul a mai beneficiat de certificate de concediu medical, drept pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 51 din O.U.G. nr. 158/2005 modificată, s-a solicitat de către pârâta C.A.S. C. verificarea modului de acordare şi de eliberare a celor două certificate de conccdiu medical.
Prin adresa nr. 8289/06.06.2008, C.A.S. a comunicat pârâtei rezultatele verificărilor certificatelor de concediu medical eliberate pentru reclamant şi a arată că acestea prezintă grave disfuncţionalităţi ale modului de acordare şi inscripţionare, drept pentru care poate afirma că aceste certificate sunt acordate în mod eronat, corespondenţă ce a format convingerea pârâtei, potrivit căreia cele două certificate de concediu medical sunt nelegale.
Tribunalul nu poate reţine susţinerile pârâtei în sensul că certificatele de concediu medical prezentate de reclamant pentru întreaga perioadă în care i se impută că a fost absent sunt emise nelegal, întrucât aceste acte medicale nu au fost atacate sau contestate ca fiind false, făcând dovada până la proba contrară a celor menţinute în cuprinsul lor sau până la proba contrară.
Nu prezintă relevanţă în cauză împrejurarea că medicul prescriptor a eliberat certificatele de conccdiu medical cu nerespectarea actelor normative în vigoare, câtă vreme nu s-a dovedit ca certificatele medicale eliberate de acesta au fost atacate în condiţiile legale, respectiv au fost anulate.
Concedierea disciplinară dispusă ca urmare a efectuării cercetării disciplinare prealabile, potrivit art. 63 alin. (1) şi art. 267 C. muncii, presupune întrunirea elementelor constitutive ale răspunderii disciplinare, inclusiv vinovăţia în oricare din formele sale. Ori, în cauza de faţă, simpla susţinere a pârâtei potrivit căreia reclamantul cunoştea nelegalitatea celor două concedii medicale, neprobate, nu este de natură să atragă răspunderea disciplinară a acestuia.
Mai mult, potrivit dispoziţiilor art. 4 din Ordinul nr. 233/125 din 14 martie 2006, pentru aprobarea modelului unic al certificatului de concediu medical şi a instrucţiunilor privind utilizarea şi modul de completare a certificatelor de concediu medical pe baza cărora se acordă indem
nizaţii asiguraţilor din sistemul asigurărilor sociale de sănătate, medicul care eliberează certificatul de concediu medical este responsabil de realitatea datelor înscrise în rubricile completate, iar necompletarea rubricilor conform instrucţiunilor şi/sau completarea eronată a acestora atrag neplata indemnizaţiei de asigurări sociale de sănătate, şi nu anularea certificatelor de concediu medical.
Prin decizia civilă nr. 2005/31.03.2009, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a Vil-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins recursul ca nefondat pentru următoarele motive: (…)
Cât priveşte recursul, Curtea a avut în vedere dispoziţiile Codului muncii adoptat prin Legea nr. 53/2003, care reprezintă legea-cadru ce reglementează iniţierea, executarea şi încetarea raporturilor juridice de muncă, precum şi procedura de soluţionare a conflictelor de muncă. Astfel, în ceea ce priveşte răspunderea disciplinară a salariatului, Codul muncii reglementează strict şi limitativ, prin norme legale imperative, cazurile şi procedura aplicării sancţiunii disciplinare, precum şi cerinţele obligatorii de formă şi de fond ale deciziei de sancţionare – actul juridic în care se materializează măsura decisă de către angajator. Orice încălcare a acestor dispoziţii legale imperative este sancţionată cu nulitatea actului (deciziei, dispoziţiei etc.) de sancţionare, legiuitorul utilizând chiar sintagma „nulitatea absolută”, pentru a înlătura orice dubiu asupra felului nulităţii ce intervine. Nu trebuie ca toate cerinţele legale obligatorii să fie încălcate, ci este suficient ca numai una dintre acestea să nu fie respectată, pentru ca actul de sancţionare să fie nul. Aceasta întrucât legiuitorul a dorit să ofere o protecţie suplimentară salariatului, împotriva sancţionării abuzive.
In speţă, prima instanţă a anulat decizia nr. 171/24.06.2008, emisă de recurenta D., prin care i s-a aplicat salariatului intimat-contestator G.J. sancţiunea disciplinară cea mai drastică, aceea a concedierii disciplinare, conform dispoziţiilor art. 264 alin. (1) lit. f) C. muncii.
Curtea a apreciat că angajatorul, cărcia îi revine sarcina probei, potrivit dispoziţiilor art. 287 C. muncii, nu a făcut dovada că salariatul ar fi săvârşit abaterea reţinută în sarcina sa, şi anume că acesta ar fi lipsit nemotivat de la locul de muncă vreme de 8 zile.
Astfel, Curtea a apreciat că în mod justificat Tribunalul a înlăturat susţinerile pârâtei, în sensul că certificatele de concediu medical prezentate de reclamant, pentru întreaga perioadă în care i se impută că a fost absent, sunt emise nelegal. Câtă vreme aceste acte medicale nu au fost atacate sau contestate ca fiind false, ele fac dovada, până la proba contrară, a celor menţionate în cuprinsul lor.
Aşadar, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, nu prezintă relevanţă în cauză împrejurarea că medicul prescriptor a eliberat certificatele de
concediu medical cu nerespectare actelor normative în vigoare, câtă vreme nu s-a dovedit că certificatele medicale eliberate de acesta ar fi fost atacate în condiţiile prevăzute de lege şi, respectiv, că ar fi fost anulate.
Concedierea disciplinară, fiind o sancţiune extremă, poate fi dispusă doar după efectuarea cercetării disciplinare prealabile, în condiţiile dispoziţiilor art. 63 alin. (l) şi art. 267 C. muncii. Aceasta presupune întrunirea tuturor elementelor constitutive ale răspunderii disciplinare, inclusiv vinovăţia salariatului, în oricare dintre formele sale, ceea ce nu se regăseşte în cauza dedusă judecăţii, unde nu există decât simplele susţineri ale recurentei-intimate D., potrivit cărora intimatul-contestator ar fi avut cunoştinţă despre nelegalitatea celor două certificate de concediu medicale, ce nu erau aprobate. Or, aceste susţineri ale recurentei apar ca nefondate, câtă vreme nu se sprijină pe materialul probator administrat în cauză, ele nefiind de natură a atrage răspunderea disciplinară a salariatului.
Pentru aceste motive, Curtea a apreciat că decizia de concediere disciplinară este netemeinică, astfel că în mod corect a fost anulată de către instanţa de fond.
Este adevărat că aceasta întruneşte cerinţele de legalitate, în ceea ce priveşte forma şi cuprinsul ei, dar abaterea reţinută în sarcina salariatului
concediat nu există şi, de asemenea, nu există nici vinovăţia acestuia. In sprijinul celor de mai sus, Curtea a avut în vedere dispoziţiile art. 263 C. muncii.
Faţă de cele de mai sus, criticile recurentei-pârâte apar ca fiind fondate, astfel că vor fi primite ca atare. Prin urmare, sancţiunea disciplinară aplicată salariatului intimat-reclamant nu subzistă, fapt pentru care concedierea disciplinară a acestuia este nelegală.
