1. Articolul 26311 alin. (1) C. muncii prevede că: „Angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară”.
Alineatul (2) al aceluiaşi articol defineşte abaterea disciplinară ca fiind „o faptă în legătură cu muncă şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul in-
dividual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici”.
2. Disciplina muncii priveşte exclusiv relaţiile sociale de muncă, fiind definită ca ordinea necesară în cadrul executării raporturilor de muncă şi în cadrul unui colectiv de salariaţi, ce presupune respectarea de către aceştia a unor reguli sau norme de conduită, garanţie a desfăşurării în condiţii de eficienţă a procesului muncii. Acţiunile salariatului, iniţiate în calitate de lider sindical, fără legătură cu obligaţiile decurgând din fişa postului, nu pot fi sancţionate ca abateri disciplinare, întrucât nu sunt fapte în legătură cu munca.
Trib. Bucureşti, s. a VIII-a confl. mun. şi asig. soc.,
sent. nr. 5774 din 20 iulie 2010, irevocabilă prin nerecurare, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 5774/20.07.2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a Vlll-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă contestaţia formulată de contestatorul P.D. în contradictoriu cu intimatul S. Bucureşti, dispunându-se anularea deciziei nr. 66/13.04.2010, reintegrarea contestatoarei în funcţia deţinută anterior concedierii, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi la acordarea celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata de la concediere până la reintegrare.
Tribunalul a reţinut ca prin decizia nr. 66 din 13.04.2010 s-a dispus desfacerea contractului de muncă al contestatoarei, angajată în funcţia de profesor C.F.M., în conformitate cu prevederile art. 61 lit. a), art. 263, art. 264 alin. (1) lit. f), art. 268 C. muncii.
In motivarea în fapt a deciziei s-a arătat că la data de 15 martie 2010, contestatoarea, pretinzând că ar fi avut calitatca de preşedinte al Sindicatului liber al salariaţilor din S. depus la cabinetul managerului cererea de înregistrare sub nr. 1853/2010, prin care informa conducerea cu privire la pretinsa desfaşurare de activităţi sindicale la data de 17 martie 2010, în intervalul orar 12.30 – 14.00 şi la data de 18 martie, în intervalul orar 13:00 – 14:00. La data de 24 martie 2010, contestatoarea, sub pretextul că ar fi avut calitatea de preşedinte al Sindicatului liber al salariaţilor din S. a depus la cabinetul managerului cererea înregistrată sub nr. 2141/2010, prin care informa conducerea cu privire la pretinsa desfaşurare de activităţi sindicale la data de 25 martie 2010. S-a mai reţinut în decizie că salariata fost aleasă ca preşedinte al sindicatului pentru un mandat de 4 ani, care a expirat la 10 martie 2010, că a refuzat să răspundă la întrebările comisiei de disciplină şi să facă dovada calităţii de reprezentant al salariaţilor. în decizie s-a menţionat că fapta contestatoarei constituie încălcarea repetată a art. 154 lit. b) din regulamentul intern. Potrivit art. 154 lit. b) din regulamentul intern al societăţii intimate, reţinut ca fiind prevederea încălcată de salariată,
constituie abatere disciplinară falsificarea de acte sau utilizarea de acte false generatoare de drepturi în cadrul sau în legătură cu instituţia.
Articolul 263 alin. (1) C. muncii prevede că „Angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară”. Alineatul (2) al aceluiaşi articol defineşte abaterea disciplinară ca fiind „o faptă în legătură cu şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici”.
Aşadar, abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca, adică o faptă prin care se încalcă obligaţii decurgând din calitatea de salariat. Disciplina muncii priveşte exclusiv relaţiile sociale de muncă, fiind definită ca ordinea necesară în cadrul executării raporturilor de muncă şi în cadrul unui colectiv de salariaţi, ce presupune respectarea de către aceştia a unor reguli sau norme de conduită, garanţie a desfăşurării în condiţii de eficienţă a procesului muncii.
Funcţia ocupată de contestatoare era cea de profesor C.F.M., or, fapta de utilizare de acte false generatoare de drepturi în cadrul sau în legătură cu instituţia, prevăzută de 154 lit. b) din regulamentul intern, nu are legătură cu atribuţiile specifice postului şi obligaţiile decurgând din exercitarea funcţiei de profesor.
Cererile formulate de către contestatoare nu au avut legătură cu munca de profesor, ci cu activitatea de lider sindical, astfel că fapta reţinută nu se înscrie în tiparul abaterii disciplinare, a cărei săvârşire dă dreptul angajatorului să aplice sancţiuni. Contestatoarea nu a fost sancţionată în calitate de salariat, căci pretinsa utilizare a actelor false nu presupunea încălcarca unei obligaţii decurgând din fişa postului, constituind acţiuni sindicale.
Faţă de considerentele expuse, reţinând că fapta săvârşită de contestatoare nu este abatere disciplinară, având în vedere şi dispoziţiile art. 76 C. muncii şi ale art. 78 C. muncii, instanţa a admis contestaţia şi, pe calc de consecinţă, a dispus anularea decizici nr. 66/13.04.2010, reintegrarea contestatoarei în funcţia deţinută anterior concedierii şi obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi la acordarea celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata de la concediere până la reintegrare.
