Sedinta publica de la 23 Septembrie 2011
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante sub nr. …/88/2011, reclamantul … V. … a chemat în judecata Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice – Directia Generala a Finantelor Publice Tulcea pentru ca în contradictoriu cu acesta prin hotarârea ce se va pronunta pârâtul sa fie obligat la plata unei sume estimative de 50.000 de Euro, echivalentul în lei la cursul B.N.R. de la data efectuarii platii, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate, cu titlu de despagubiri materiale pâna la concurenta întregii averi detinute de … P. …, la momentul deciziei de confiscare a acesteia în baza sentintei de condamnare cu caracter politic, luând în considerare toate probele care dovedesc dimensiunea si componenta acesteia, precum si partea de avere care a fost deja restituira urmasilor sai în baza altor acte normative.
A mai solicitat reclamantul plata unei sume estimative de 15.000 de Euro, echivalentul în lei la cursul B.N.R. de la data efectuarii platii, reprezentând echivalentul productiei agricole nerealizate în anul punerii în a sentintei prin care s-a dispus confiscarea întregii averi, aferenta suprafetei de teren agricol aflat în patrimoniul lui … P. … la acel moment.
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtilor la plata cheltuielilor de judecata pe care le va face cu acest proces.
În motivarea cererii, reclamantul a aratat ca prin mandatul de arestare nr. 336/1952, Bunicul sau … P. … a fost arestat în mod ilegal si abuziv de catre organele de represiune comunista, iar prin Sentinta nr. 2/1953 a Tribunalului Militar Teritorial Bucuresti, pronuntata în dosarul nr. 783/1952 de catre Sectia Penala, a fost condamnat la 10 ani de închisoare corectionala, 3 ani interdictie corectionala, confiscarea averii personale si 500 lei amenda penala, pentru delictul de “uneltire contra ordinii sociale” prevazut de art. 209 pct. IV din Codul penal în vigoare la acea data (Codul penal din anul 1938)
Tribunalul Militar pentru Unitatile Ministerului Afacerilor Interne a admis recursul formulat de … P. … împotriva sentintei nr. 2/1953, pronuntata de Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti, prin Decizia nr. 693/3.11.1953 si a redus pedeapsa la 6 ani închisoare corectionala, cu mentinerea celorlalte dispozitii ale sentintei si 200 lei cheltuieli de judecata pentru fond, sentinta ramasa definitiva si irevocabila. S-a stabilit de asemenea în cadrul aceleasi decizii, ca i se va socoti arestul preventiv (preventia) începând cu data de 16.07.1952.
Arata în continuare reclamantul ca prin confiscarea averii, bunicul sau a fost deposedat de tot ceea ce a realizat prin de o viata, (la data arestarii avea 57 de ani, la data condamnarii având aceeasi vârsta), fiind confruntat cu un viitor nesigur, în care atât el cât si sotia sa erau nevoiti ca la o vârsta la care majoritatea oamenilor se bucura de ceea ce au realizat pâna atunci, sa o ia de la început.
Precizeaza reclamantul ca dispretul fata de proprietatea condamnatului … P. … a fost manifestat prin excluderea din Gospodaria Agricola Colectiva, în 20 ianuarie 1952, când, dupa cum se mentioneaza si în procesul-verbal de confiscare din data de 20 martie 1954, i s-au restituit numai 7 ha de teren arabil (în suprafete multiple, dupa cum era practica, altele decât cele initiale), iar dupa cum rezulta din documentele ce fac parte din dosarul de urmarire aflat în arhiva C.N.S.A.S., inventarul viu si mort cu care a intrat integral (fapt mentionat în acelasi proces-verbal) în G.A.C. la 1 august 1961, era cu mult mai mare.
Prin sentinta civila nr. 672/1971 în procesul pe care … Maria, sotia condamnatului, l-a intentat Satului român pe motiv ca bunurile confiscate au fost bunuri comune si ca nu s-a tinut cont de acest fapt, nu s-a recunoscut nici macar partea de avere specificata în procesul-verbal de confiscare din data de 20 martie 1954, însasi redactarea sentintei fiind evaziva în acest sens “Admite actiunea civila (…) pentru revendicare si în consecinta: Constata ca reclamanta este proprietara pe 1/2 din imobilul situat în comuna Ceamurlia de Jos, satul Lunca, judetul Tulcea” dupa cum se poate constata nu exista o referire clara în ceea ce priveste suprafata de teren aferenta imobilului casa de locuit.
Considera reclamantul ca acelasi dispret fata de proprietate condamnatului … P … au manifestat si autoritatile chemate sa reconstituie drepturile de proprietate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, când fata de cererea lui … B. Velicu, firul condamnatului si tatal reclamantului, prin care a solicitat restituirea imobilului format din 2 camere de locuit si a suprafetei de 3.700 mp, Primaria comunei Lunca a solutionat cererea prin dispozitia nr. 102/31.07.2001, de acordare a imobilului format din cele 2 camere si a unei suprafete de numai 400 mp, desi cunostea situatia juridica (de bun confiscat) a întregii suprafete solicitate spre restituire.
Precizeaza reclamantul ca din filele dosarului de urmarire aflat în prezent la C.N.S.A.S. (si pentru care a solicitat copii, care însa nu i-au fost puse la dispozitie pâna în acest moment), rezulta ca la data arestarii sale … P. … avea urmatoarea avere pentru care, de altfel, a fost catalogat drept “chiabur”: 18, 5 ha teren arabil; 1/2 ha vie nobila; 1/4 ha vie hibrid; 2 cai de tractiune; 2 vaci, 10 oi, 2 navoade de pescuit si 2 barci mari.
Prin cererea adresata Tribunalului Tulcea si înregistrata sub nr. 1431/88/2010 reclamantul … P. …, prin mandatar … B. … a chemat în judecata Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice – Agentia Nationala de Administrare fiscala (A.N.A.F.) – prin Directia Generala a Finantelor Publice Tulcea, pentru ca în contradictoriu cu acesta, prin hotarârea ce se va pronunta, pârâtul sa fie obligat la plata a câte 250.000 euro, echivalentul în lei la cursul B.N.R. de la data efectuarii platii, cu titlu de despagubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a persecutiei politice la care bunicul sau a fost supus de regimul comunist din România, pentru fiecare din cei 6 ani de detentie efectuati în perioada iulie 1952 – iulie 1958 (suma totala cumulata fiind de 1.500.000 euro)
A mai solicitat reclamantul plata a câte 500, euro echivalentul în lei la cursul B.N.R. de la data efectuarii platii, (cu titlu de despagubiri pentru prejudiciul moral suferit pentru fiecare zi de domiciliu obligatoriu din cele 968 la care a fost supus bunicul sau de catre regimul comunist din România, începând cu data eliberarii sale din închisoare (14 iulie 1958) si pâna la moartea sa, survenita la data de 8 martie 1961 (suma totala cumulata fiind de 484.000 euro)În motivarea cererii, reclamantul a aratat ca prin mandatul de arestare nr. 336/1952, Bunicul sau … P. … a fost arestat în mod ilegal si abuziv de catre organele de represiune comunista, iar prin Sentinta nr. 2 din 07.01.1953 a Tribunalului Militar Teritorial Bucuresti, pronuntata în dosarul nr. 783/1952 de catre Sectia Penala, a fost condamnat la 10 ani de închisoare corectionala, 3 ani interdictie corectionala, confiscarea averii personale si 500 lei amenda penala, pentru delictul de “uneltire contra ordinii sociale” prevazut de art. 209 pct. IV din Codul penal în vigoare la acea data (Codul penal din anul 1938)
Mai arata reclamantul ca Tribunalul Militar pentru Unitatile Ministerului Afacerilor Interne a admis recursul formulat de … P. … împotriva sentintei nr. 2/1953, pronuntata de Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti, prin decizia nr. 693/3.11.1953 si a redus pedeapsa la 6 ani închisoare corectionala cu mentinerea celorlalte dispozitii ale sentintei si 200 lei cheltuieli de judecata pentru fond, prin decizia nr. 693/3.11.1953, sentinta ramasa definitiva si irevocabila sentinta ramasa definitiva si irevocabila. S-a stabilit de asemenea în cadrul aceleasi decizii, ca i se va socoti arestul preventiv (preventia) începând cu data de 16.07.1952.
În urma acestei condamnari, bunicul sau a efectuat pedeapsa privativa de libertate de 6 ani, începând cu 16.07.1952 si terminând cu data de 14.07.1958, data eliberarii sale definitive din penitenciar (conform Fisei matricole penale anexate – Anexa 7.
Sustine reclamantul ca, prin confiscarea averii, acesta a fost deposedat de tot ceea cea realizat prin munca de o viata (la data arestarii avea 57 de ani, la data condamnarii având aceeasi vârsta), fiind confruntat cu un viitor nesigur, în care atât el cât si sotia sa erau nevoiti ca, la o vârsta la care majoritatea oamenilor se bucura de ceea ce au realizat pâna atunci, sa o ia de la început.
Mentioneaza ca la acea data bunicul sau detinea 7 hectare de teren arabil si o casa cu dependinte situata în centul comunei (conform Procesului-verbal de confiscare a averii datat 20 martie 1954, anexat – Anexa 8). Ulterior, în casa confiscata au functionat de-a lungul timpului Postul de Militie, Dispensarul si Gradinita.
Arata reclamantul ca sunt numeroase marturiile celor care au suferit, ca si el, în aceste închisori ale terorii si atentatului la libertatea, demnitatea umana si la dreptul fundamental de proprietate, pentru singura “vina” de a se fi împotrivit fie chiar si formal, unui regim politic care a fost în cele din urma condamnat, drept ilegal si criminal, în mod explicit în Parlamentul României (în anul 2006), sau pentru simpla “vina” de a fi facut parte dintr-un partid, altul decât cel comunist.
Bunicul sau, … P. …, a fost lipsit de sprijinul afectiv al familiei pe perioada detentiei, fiind nevoit sa faca fata, timp de 6 ani, conditiilor foarte grele, infernale si absolut inumane, din penitenciarele ororii comuniste precum: Jilava, Gherla, Oradea, Aiud si Galati.
Mai arata reclamantul ca, dupa expirarea termenului de detentie în data de 14.07.1958, la eliberarea din închisoarea Galati a lui … P. …, s-a dispus fixarea domiciliului obligatoriu în comuna Letesti-Fetesti-Constanta (prin Decizia M.A.I. nr. 15030/1958, dupa cum este mentionat în Fisa matricola penala anexata), [înscrisuri privind punerea în practica a deciziei sunt de asemenea anexate prezentei si constituie raspunsul la cererea adresata Arhivelor Nationale – Serviciul Judetean Ialomita – Anexa 10].
Considera reclamantul ca, practic, detinutului politic … P. … i s-a refuzat libertatea la expirarea pedepsei privative de libertate, întrucât, probabil, reeducarea sa nu a avut rezultatele satisfacatoare, motiv pentru care i s-a schimbat o închisoare cu o alta mai larga pentru trup (în limita a 15 km fata de satul Latesti), dar nu si pentru spirit, acesta ajungând în cele din urma sa sfârseasca viata fara a mai gusta macar pentru o clipa libertatea deplina de care cei mai multi se bucura astazi, în fiecare clipa, si a carei adevarata valoare, poate, de aceea, nu este cunoscuta pe deplin si în toate sensurile.
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtilor la plata cheltuielilor de judecata pe care le va face cu acest proces.
La termenul de judecata din 03.06.2011, reclamanta si-a completat cererea de chemare în judecata, solicitând recunoasterea caracterului politic al condamnarii lui … P. … prin Decizia nr. 693/3.11.1953 a Tribunalului Militar Teritorial Bucuresti pronuntata în recursul la Sentinta nr. 2/1953, pronuntata de Tribunalul Militar pentru Unitatile Ministerului Afacerilor Interne, recunoasterea caracterului politic al masurii administrative de stabilire a domiciliului obligatoriu pentru 24 de luni la care a fost supus … P. … prin Decizia Ministerului Afacerilor Interne nr. 150090/14 iulie 1958, cu plata cheltuielilor de judecata.
În dovedirea cererii au fost anexate, în copie, acte de stare civila precum si o serie de alte înscrisuri.
Analizând cauza în raport de probatoriile administrative, instanta retine urmatoarele:
Prin sentinta penala nr. 2/1953 a Tribunalului Militar Teritorial Bucuresti, definitiva prin decizia penala nr. 693/1953, Penciu P. … a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare corectionala, 3 ani interdictie corectionala, si confiscarea totala a averii, reclamantul fiind nepotul fostului condamnat.
Prin decizia nr. 1360/21.10.2010a Curtii Constitutionale, s-a admis exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Statul român prin Ministerul Finantelor Publice – Directia Generala a Finantelor Publice Constanta, constatându-se ca prevederile art. 5 alin. 1 teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 cu modificarile si completarile ulterioare, sunt neconstitutionale.
În cuprinsul susmentionatei decizii, Curtea Constitutionala a constatat ca statul a creat cadrul legislativ care sa garanteze acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist, existând o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât si social, legiuitorul fiind preocupat constant de îmbunatatirea legislatiei cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice si etnice. Edificatoarea în acest sens sunt: prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi peroanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu începere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate în strainatate sau constituite în prizonieri, prevederile O.U.G. nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, prevederile Legii nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si normele administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Curtea a mai constatat ca scopul acordarii de drepturi pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunista este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanelor persecutate într-o situatie similara cu cea avuta anterior – ceea ce este si imposibil – ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfactie de ordin moral, prin însasi recunoasterea si condamnarea masurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplina concordanta cu recomandarile Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei.
A mai retinut Curtea ca, nu se poate concluziona ca în materia despagubirilor pentru daune morale suferite de fostii detinuti politici în perioada comunista ar exista vreo obligatie a statului de a le acorda si cu toate acestea, legiuitorul român de dupa 22 decembre 1989 a adoptat doua asemenea acte normative, Decretul-lege nr. 118/1990 si Legea nr. 221/2009, având acest scop.
Astfel, potrivit art. 4 alin. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990, persoanele care s-au aflat în situatiile prevazute la art. 1 lit. a , b si e si alin. 2 au dreptul la o indemnizatie lunara de 200 lei pentru fiecare an de detentie, stramutare în alte localitati, deportare sau prizonierat, indiferent daca sunt sau nu sunt pensionate, iar potrivit alin. 2, persoanele care s-au aflat în una dintre situatiile prevazute la art. 1 alin. 1 lit. c si d au dreptul la o indemnizatie lunara de 100 lei pentru fiecare an de internare abuziva în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu, indiferent daca sunt sau nu pensionate.
În expunerea de motive la Legea nr. 221/2009, se arta ca “În ceea ce priveste prejudiciul moral suferit, (…) pot exista situatii în care masurile reparatorii cu caracter pecuniar prevazute de catre Decretul-lege nr. 118/1990 (…) sa nu fie suficiente în raport cu suferinta deosebita resimtita de persoanele care au fost victimele unor masuri abuzive ale regimului comunist”.
Prin urmare, chiar si anterior admiterii exceptiei de neconstitutionalitate cu privire la dispozitiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, masurile reparatorii prevazute de aceasta legea au avut un caracter de accesorietate, de subsidiaritate fata de cele care se puteau deja acorda în baza Decretului-lege nr. 118/1990. În alte cuvinte, solicitantii trebuiau sa faca dovada ca s-au adresat organelor abilitate sa aplice acest act normativ si numai în masura în care despagubirile nu acopereau integral suferinta pricinuita de regimul comunist, ar fi putut formula si o cerere în temeiul dispozitiilor Legii nr. 221/2009.
În prezent, în conditiile declararii ca neconstitutionale a dispozitiilor pe care reclamantul si-a întemeiat cererea, este obligatoriu ca acesta sa faca dovada ca a formulat cerere în baza Decretului-lege nr. 118/1990 si sa produca probe în sensul ca despagubirile obtinute (morale sau materiale) nu sunt suficiente.
Raspunderea statului român pentru prejudiciul moral suferit de persoana pretins vatamata prin condamnarea si/sau masurile administrative cu caracter politic luate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 trebuie analizata în strânsa corelare cu conditiile raspunderii instituite prin art. 998 si 999 si cu principiile de drept care reclama evitarea unei duble reparatii, asigurarea proportionalitatii si echitatii în acordarea acestor compensatii si nu în ultimul rând respectarea valorii supreme de dreptate.
Acest tip de raspundere va putea fi însa angajat numai daca se probeaza, dincolo de orice dubiu, ca masurile reparatorii prevazute de dispozitiile legale cu caracter special (Decretul-lege nr. 118/1990) nu acopera în întregime prejudiciul resimtit de solicitant.
În aceste conditii, reclamantului nu i se pot acorda despagubiri morale deoarece nu se pot face aprecieri nici cu privire la necesitatea complinirii despagubirilor deja acordate, nici în ceea ce priveste motivele respingerii unei eventuale cereri de acordarea a despagubirilor.
Chiar si Curtea Constitutionala a reamintit ca în conditiile în care în legislatia româna existau o serie de acte normative cu caracter reparatoriu (inclusiv în domeniul restituirii proprietatilor preluate abuziv), prin care s-au stabilit acestor persoane vatamate drepturi compensatorii de natura materiala, stabilirea unor despagubiri suplimentare pentru daune morale, nu rezida dintr-o obligatie impusa statului în a le acorda, ci din intentia de a le complini pe cele materiale deja acordate, pe criteriul repararii suferintelor de ordin psihologic (element apreciat însa de catre Curtea Constitutionala ca fiind incompatibil cu principiile de proportionalitate, echitate si rezonabilitate care trebuie sa guverneze raspunderea civila delictuala).
Nici cererea privind acordarea de despagubiri nu poate fi primita în conditiile în care nu au fost produse dovezi neechivoce cu privire la echivalentul valorii bunurilor confiscate, aceasta si în situatia în care parte din avere a fost de altfel restituita.
În ceea ce priveste eventualul caracter politic al condamnarii si al masurii administrative de stabilire a domiciliului obligatoriu, se cuvin a fi amintite dispozitiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 221/2009 potrivit carora persoanele condamnate penal în perioada 06.03.1945 – 22.12. 1989 pentru alte fapte decât cele prevazute la art. 1 alin. 2, pot solicita instantei de judecata sa constate caracterul politic al condamnarii lor potrivit art. 1 alin. 3. Cererea poate fi introdusa si dupa decesul persoanei, de orice persoana fizica sau juridica interesata ori, din oficiu, de parchetul de pe lânga tribunalul în circumscriptia careia domiciliaza persoana interesata. Iar potrivit alin. 2 persoanele care au facut obiectul unor masuri administrative altele decât cele prevazute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instantei de judecata sa constate caracterul politic al acestora.
Cum din probatoriul administrat în cauza rezulta ca atât condamnarea lui … … cât si masura administrativa luata împotriva lui au avut un caracter politic, urmeaza ca instanta sa admita în parte cererea, sa constate caracterul politic al condamnarii numitului … P. … prin sentinta penala nr. 2/1953 a Tribunalului Militar Teritorial Bucuresti definitiva prin decizia penala nr. 693/1953 si sa constate caracterul politic al masurii administrative de stabilire a domiciliului obligatoriu la care a fost supus numitul … P. ….
Totodata, instanta va respinge capetele de cerere privind acordarea de daune morale si materiale, ca nefondate.
Vazând si dispozitiile art. 274 si 276 Cod pr. civila si cum cererea reclamantului a fost admisa numai în parte, instanta va obliga pârâtul sa plateasca reclamantului suma de 911 lei cu titlu cheltuieli de judecata.
7
