PROCEDURA INSOLVENŢEI. COMPENSAREA CREANŢELOR. SPECIFIC. RANGUL DE PRIORITATE AL CREANŢELOR PREVĂZUTE DE ART. 108. OBLIGAŢIA RESPECTĂRII Şl ÎN CAZUL COMPENSĂRII LEGALE. CONSECINŢE


Compensarea creanţelor, ca modalitate de stingere a

acestora reglementată de art. 1143 C. civ., operează în condiţii specifice atunci când unul dintre creditori se află în procedura insolvenţei, în calitate de debitor.

Caracterul colectiv al procedurii generează concursul între drepturile şi interesele creditorilor iar Legea nr. 64/1995 stabileşte ordinea de prioritate în concursul dintre creditori în art. 108, prin norme imperative, de interes public.

Totodată, textul art. 111, concordant cu textul art. 108, prevede că titularii de creanţe dintr-o categorie pot primi sume numai după ce au fost îndestulaţi titularii de creanţe din categoria ierarhic superioară.

Prin compensarea operată de încheierea judecătorului- sindic, unul dintre creditori a primit, în mod indirect o sumă, prin diminuarea datoriei sale faţă de debitor, cu prioritate faţă de creditorii privilegiaţi recurenţi, ceea ce contravine flagrant dispoziţiilor art. 108 din Legea nr. 64/1995 (art. 108, 111 din Legea nr. 64/1995).

Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 1392 din 9 septembrie 2003

Prin încheierea civilă nr. 1740 din 24 aprilie 2003, pronunţată de judecătorul-sindic al Tribunalului Cluj în dosarul nr. 9122/2000 privind procedura falimentului debitorului S.C. Corafarm SRL Cluj-Napoca, admis cererea lichidatorului şi s-a încuviinţat compensarea creanţei creditorului S.C. Ditafarm S.R.L. Cluj- Napoca cu creanţa debitorului faţă de acest creditor la cuantumul de 66.958.597 lei. Totodată, s-a încuviinţat şi modificarea parţială a tabloului creditorilor în privinţa creanţelor S.C. Ditafarm S.R.L. Cluj-Napoca şi S.C. Romtelecom S.A. Cluj.

Judecătorul-sindic a hotărât astfel pe baza raportului prezentat de lichidator şi a cererii acestuia de compensare creanţelor şi modificarea corespunzătoare a tabloului creditorilor, ţinând seama şi de absenţa obiecţiunilor la raport.

împotriva acestei încheieri au declarat recursuri creditorii Casa Judeţearfă de Pensii Cluj şi Administraţia Finanţelor Publice Cluj-Napoca.

Ambele recursuri cer modificarea încheierii în sensul

respingerii cererii lichidatorului pentru compensare şi modificării corespunzătoare a tabloului creditorilor.

în motivarea ambelor recursuri se arată că această compensare reprezintă o plată efectuată către creditorul chirografar mai înainte de a se fi stins complet creanţele privilegiate.

Creditorul intimat Ditafarm Cluj-Napoca prin întâmpinarea depusă la dosar a cerut respingerea recursurilor.

Examinând recursurile, curtea de apel constată că sunt fondate, încheierea fiind nelegală, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

Compensarea creanţelor, ca modalitate de stingere a acestora reglementată de art. 1143 C. civ., operează în condiţii specifice atunci când unul dintre creditori se află în procedura insolvenţei, în calitate de debitor.

Caracterul colectiv al procedurii generează concursul între drepturile şi interesele creditorilor iar Legea nr. 64/1995 stabileşte ordinea de prioritate în concursul dintre creditori.

Textul art. 111, concordant cu textul art. 108, prevede că titularii de creanţe dintr-o categorie pot primi sume numai după ce au fost îndestulaţi titularii de creanţe din categoria ierarhic superioara.

în speţă creanţele celor doi recurenţi sunt creanţe bugetare, aşezate în textul art. 108 la poziţia nr. 4 în timp ce creanţa S.C. Ditafarm S.R.L. Cluj-Napoca este situată la poziţia nr. 8.

Prin compensarea operată de încheierea judecătorului- sindic, creditorul S.C. Ditafarm S.R.L. Cluj-Napoca a primit, în mod indirect o sumă, prin diminuarea datoriei sale faţă de debitor, cu prioritate faţă de creditorii privilegiaţi recurenţi, ceea ce contravine flagrant dispoziţiilor art. 1 08 din Legea nr. 64/1 995.

în consecinţă, recursurile vor fi admise în baza art. 304 pct.9 C.pr.civ. iar încheierea judecătorului-sindic va fi modificată în parte în sensul respingerii cererii lichidatorului pentru compensarea creanţelor reciproce existente între debitorul S.C. Corafarm S.R.L. Cluj-Napoca şi creditorul Ditafarm S.R.L Cluj- Napoca, cu consecinţa diminuării creanţei creditorului. Celelalte dispoziţii ale sentinţei, care nu privesc compensarea creanţelor vor fi menţinute.^ (Judecător Ion Turcu)

Notă. 1. în acelaşi sens, decizia nr.1004 din 10iunie 2003.

2. Ca urmare a introducerii art. 405 prin Legea nr. 149/2004, compensarea poate fi invocată de debitor.