1. Articolul 61 lit. c) C. muncii prevede posibilitatea concedierii în cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat.
2. în condiţiile în care salariatul este declarat inapt pentru activitatea pe care o desfăşoară în baza contractului individual de muncă, angajatorul are obligaţia de a-i propune acestuia alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională
şi capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicina muncii, obligaţie prevăzută de art. 64 alin. (1) C. muncii.
3. In cazul în care nu există alte locuri de muncă vacante, compatibile cu pregătirea profesională şi capacitatea de muncă a salariatului aşa cum a fost stabilită de medicul de medicina muncii, angajatorul are obligaţia de a notifica Agenţia de ocupare a forţei de muncă, potrivit dispoziţiilor prevăzute de art. 64 alin. (2) C. muncii.
4. Oferirea unui post cu atribuţii parţiale dintre cele pe care salariatul le poate îndeplini nu reprezintă o constrângere legală a angajatorului, ci o opţiune a acestuia, în lipsa căreia salariatul nu poate invoca nulitatea concedierii.
C.A. Bucureşti, s. a VIl-a civ., confl. mun. şi asig. soc., dec. nr. 3275 din 13 mai 2009, Jurindex
Prin sentinţa civilă nr. 6886/06.11.2008, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins cererea formulată de contestatorul D.E. în contradictoriu cu intimata Ambasada
E. din B., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că prin decizia contestată s-a dispus încetarea contractului de muncă al contestatorului în baza art. 61 lit. c) C. muncii, întrucât, din fişa de aptitudine eliberată de medicul de medicina muncii, rezultă că salariatul a fost declarat inapt pentru activitatea de hamal pe care o exercita, din cauza afecţiunilor lombare de care suferea, fapt ce nu i-a mai permis acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat.
Tribunalul a constatat că decizia de concediere a fost emisă în formă scrisă în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatării cauzei concedierii, motivată în fapt şi în drept, prevăzându-se termenul în care aceasta putea fi contestată, precum şi instanţa competentă căreia putea să i se adreseze.
Instanţa de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 56 lit. f), art. 61 lit. c) şi d), art. 64 alin. (1) C. muncii, din statutul de funcţii şi adeverinţa din 21.07.2008 rezultând faptul că la data concedierii salariatului, în cadrul instituţiei intimate nu existau alte locuri de muncă vacante, compatibile cu pregătirea profesională şi, în speţa de faţă, cu capacitatea de muncă a salariatului aşa cum a fost stabilită de medicul de medicina muncii; în aceste condiţii, Ambasada a notificat Agenţia de ocupare a forţei de muncă B., potrivit dispoziţiilor prevăzute de art. 64 alin. (2) C. muncii.
Tribunalul a mai reţinut că, deşi nu a existat un loc de muncă vacant compatibil cu capacitatea de muncă şi pregătirea salarială a reclamantului, buna-crcdinţă a angajatorului a rezultat din faptul că a încercat modificarea postului în care era angajat contestatorul, în sensul stabilirii
unor alte atribuţii (vopsitorie, măturat), însă acesta nu a fost de acord cu modificarea contractului individual de muncă. Astfel, în condiţiile menţionate, instanţa de fond a apreciat că nu pot fi reţinute susţinerile salariatului în sensul că angajatorul nu ar fi respectat, la momentul concedierii, dispoziţiile art. 64 C. muncii.
Tribunalul a constatat că decizia contestată de reclamant respectă condiţiile de formă prevăzute de lege, în aceasta precizându-se în mod expres că nu există locuri de muncă vacante compatibile cu pregătirea profesională şi cu capacitatea de muncă a salariatului.
Mai mult, Tribunalul a constatat că angajatorul a dovedit în cadrul litigiului de muncă faptul că şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de legislaţia muncii şi că la momentul respectiv nu existau locuri vacante compatibile cu pregătirea profesională şi cu capacitatea de muncă a salariatului aşa cum a fost stabilită de medicul de medicina muncii.
Instanţa de fond a reţinut că intimata a respectat prevederile art. 64 alin. (5) şi art. 61 lit. c) C. muncii, plătind prin ordinul de plată nr. 14883/22.07.2008 salariatului suma de 708 euro, cu titlu de compensaţii. Astfel cum rezultă din cuprinsul înscrisului menţionat, suma respectivă a fost plătită cu titlu de drepturi salariale pentru luna iulie
2008, perioadă în care salariatul a beneficiat de preavizul prevăzut de art. 73 C. muncii.
Lipsa menţiunii referitoare la plata compensaţiilor prevăzute de lege în cazul concedierii în temeiul art. 61 lit. c) C. muncii, a reţinut instanţa, nu determină nulitatea acesteia, fapt pentru care Tribunalul a apreciat că nu poate reţine susţinerile contestatorului în sensul că ar fi suferit o vătămare prin nemenţionarea în cadrul deciziei de concediere a sumelor datorate de către angajator cu acest titlu, întrucât compensaţiile la care acesta are dreptul, potrivit dispoziţiilor art. 64 alin. (5), sunt prevăzute de lege şi acesta poate solicita îndeplinirea obligaţiei corelative dreptului său oricând în termenul de prescripţie extinctivă a dreptului la acţiune.
Recursul formulat împotriva sentinţei menţionate mai sus a fost respins ca nefondat pentru următoarele motive:
Un aspect prioritar îl reprezintă legala îndeplinire a procedurii de citare a intimatci-reclamante. în acest sens, văzând şi adresa emisă de aceasta în recurs, prin care face referire la citarea prin intermediul Ministerului de Externe, Curtea a reţinut că, în speţă, pârâta-intimată a renunţat în mod expres la imunitatea de jurisdicţie pentru cauza de faţă, astfel încât poate sta în proces, în contradictoriu cu reclamantul. Astfel, din actele dosarului de fond rezultă că intimata a declarat că renunţă la dreptul de a se prevala de imunitatea diplomatică cu privire la participarea la proces şi în acest sens a dat mandat de reprezentare unui apărător ales, la care şi-a indicat domiciliul procesual şi care a exercitat actele procesuale şi procedurale în numele şi pe seama acesteia.
Prin urmare, având în vedere că, în faza procesuală a recursului, mandatul de reprezentare acordat avocatului inclusiv pentru căile de atac, nu a fost revocat, că intimata-pârâtă nu a revenit asupra opţiunii de a renunţa la imunitatea de jurisdicţie şi nici nu a notificat instanţa, conform art. 98 C. proc. civ., în legătură cu schimbarea domiciliului, Curtea a apreciat că intimata a fost legal citată la domiciliul procesual ales, respectiv la reprezentantul legal, nefiind necesară aplicarea convenţiei cu privire la modalitatea de citare pentru beneficiarii imunităţii diplomatice.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că instanţa de fond a apreciat în mod corect că decizia de concediere este legală şi temeinică.
Astfel, în condiţiile în care recurentul-contestator a fost declarat inapt pentru activitatea de hamal pc care o desfăşură în baza contractului individual de muncă, încheiat cu pârâta, în calitate de angajator, iar aceasta nu deţinea un loc de muncă vacant, compatibil cu capacitatea de muncă şi pregătirea contestatorului, aşa cum rezultă din dovezile administrate în cauză, aplicarea dispoziţiilor art. 61 lit. c) C. muncii sunt pe deplin justificate.
Nu poate fi reţinută susţinerea recurentului în sensul că acesta putea opta pentru anumite atribuţii în cadrul raportului juridic de muncă, întrucât acestea nu se subsumau unui post prevăzut în schema posturilor pârâtei. Oferirea unui post cu atribuţii parţiale dintre cele pe care recurentul-contestator le putea îndeplini nu reprezintă o constrângere legală a angajatorului, ci o opţiune, pe care acesta a manifestat-o în cadrul negocierilor pentru eventuala modificare a contractului de muncă existent, ofertă pe care contestatorul a refuzat-o, considerând că îi agravează afecţiunile. De asemenea, nu poate fi reţinută nici afirmaţia contestatorului în sensul că nu ar fi avut posibilitatea de a opta pentru noile atribuţii, întrucât, din procesul-verbal depus la dosarul de fond, rezultă că a refuzat expres atribuţiile propuse.
In ceea ce priveşte culpa angajatorului pentru neefectuarca corespunzătoare a instructajului de protecţie a muncii, fapt ce ar fi determinat apariţia afecţiunilor lombare, Curtea a reţinut că această împrejurare nu este de natură a afecta legalitatea deciziei de concediere, fiind un aspect al răspunderii patrimoniale a angajatorului, cu care instanţa nu a fost învestită, nefiind constatată o boală profesională de natură a atrage încadrarea contestatorului într-un grad de invaliditate cu consecinţa deschiderii dreptului la o formă de asistenţă socială.
Secţiunea a 3-a. Necorespunderea profesională
