Sechestrul asigurator este o măsură cu caracter temporar, care nu-i poate fi refuzată creditorului care îndeplineşte cerinţele legale şi care doreşte astfel să se pună la adăpost de eventualitatea înstrăinării de către debitor a bunurilor proprietatea acestuia şi care ar putea fi supuse în viitor executării silite.
împrejurarea că la data formulării acţiunii în pretenţii debitorul este solvabil, este irelevantă în cauză.
în litigiile comerciale, pe lângă dispoziţiile art. 591-596 C. pr. civ. se aplică şi dispoziţiile art. 907-908 Cod comercial, potrivit
cărora sechestrul se va putea înfiinţa numai cu dare de cauţiune.
Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 962 din 2 iunie 2003
Prin sentinţa civilă nr. 583 din 4 aprilie 2003 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, s-a admis cererea reclamantei S.C. Pietrosu Tocaciu Prodcom S.R.L. Şanţ, jud. Bistriţa-Năsăud împotriva pârâtei S.C. Garant Service S.R.L. Bistriţa şi s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor materiale ale pârâtei situate la sediul acesteia din Bistriţa, Str. Română nr. 17 A şi la punctul său de lucru din mun. Bistriţa, cartier Viişoara.
în motivarea hotărârii s-a reţinut că reclamanta a acţionat- o în judecată pe pârâtă pentru plata produselor livrate în sumă de 1.336.235.688 lei, creanţa fiind constatată prin acte scrise, respectiv contractul de vânzare-cumpărare şi facturi. Astfel, sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 591-596 C.pr.civ, pentru instituirea măsurii sechestrului asigurător.
împotriva sentinţei a formulat recurs pârâta solicitând admiterea lui şi modificarea sentinţei în temeiul art. 304 pct. 10 C.pr.civ.
în motivarea recursului se susţine că, nu a putut achita preţul produselor livrate deoarece la data de 15 iulie 2001 la societate a avut loc un incendiu devastator care a distrus 90% din baza de producţie.
A convenit cu reclamanta stingerea obligaţiei de plată prin
compensarea cu produse fabricate de S.C. Matcom S.A. Bistriţa care feoe parte din grupul de firme condus de acelaşi administrator, dar reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia de ridicare a mărfii.
Fiind perfect solvabilă instituirea sechestrului asigurător nu se justifică. Examinând recursul Curtea reţine următoarele:
Reclamanta a chemat în judecată pe pârâta S.C. Garant Service S.R.L Bistriţa pentru obligarea ei la plata preţului produselor livrate în sumă de 1.336.235.688 lei, acţiune ce formează obiectul dosarului 1277/2003 aflat pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud.
în cazul cererilor de chemare în judecată care au ca obiect plata unei sume de bani, reclamantul creditor, pentru a preveni actele de înstrăinare de bunuri mobile ale debitorului, care ar periclita executarea silită în viitor a hotărârii ce se va obţine, poate recurge la măsura sechestrului asigurător. Această măsură constă în indisponibilizarea unei cantităţi de bunuri mobile ale debitorului pârât, care urmează a fi vândute silit pentru realizarea creanţei creditorului, dacă în momentul în care acesta a obţinut hotărârea definitivă, debitorul nu îşi va executa obligaţia în mod benevol.
Pârâta recurentă nu neagă existenţa creanţei, ci invocă intervenirea unei convenţii de stingere a creanţei priri compensarea cu o cantitate de marfă ce urma a fi livrată de o altă firmă. De asemenea, susţine că este solvabilă şi de aceea nu se impune instituirea sechestrului asigurător.
Sechestrul este o măsură asiguratorie cu caracter temporar, care nu-i poate fi refuzată creditorului care îndeplineşte cerinţele legale, şi care doreşte astfel să se pună la adăpost de eventualitatea înstrăinării de către debitor a bunurilor proprietatea acestuia şi care ar putea fi supuse în viitor, executării silite.
împrejurarea că la data formulării acţiunii în pretenţii debitorul este solvabil este irelevant în cauză. El poate deveni insolvabil până la rămânerea definitivă a hotărârii, fie prin vânzarea bunurilor sale, fie în alt mod. De aceea, legea permite creditorului să-şi asigure în viitor posibilitatea executării creanţei prin silită. Pentru aceste considerente, instituirea sechestrului asigurător este legală. Dar, în cauză se ridică o altă problemă, aceea a cauţiunii pe care o datora creditorului.
Potrivit art. 1 din Codul comercial, în cauzele comerciale
se aplică dispoziţiile codului comercial, iar acolo unde legea nu dispune, se completează cu dispoziţiile din codul civil.
Instituţia sechestrului asigurător este reglementată atât de codul comercial prin art. 907-908, cât şi de art. 591-596.
Litigiul dintre părţi fiind de natură comercială, îi sunt aplicabile dispoziţiile în materie, art. 907-908 Cod comercial, potrivit cărora sechestrul se va putea înfiinţa într-o cauză comercială numai cu dare de cauţiune, completându-se cu dispoziţiile codului de procedură civilă, având în vedere faptul că, prin art. VII din O.U.G. nr. 138/2000 modificat prin O.U.G. nr. 59/25.04.2001 au fost păstrate în vigoare cele două articole privitoare la sechestru asigurător în acţiune comercială.
Dispoziţiile codului de procedură civilă nu prevăd obligativitatea, ci numai posibilitatea obligării creditorului la plata unei cauţiuni.
Instanţa de fond a soluţionat cauza după dispoziţiile legii civile, nu comerciale şi de aceea nu a obligat-o pe reclamantă la plata cauţiunii.
Sub acest aspect sentinţa este nelegală, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct.9 C.pr.civ.
în temeiul art. 312 C.pr.civ, pentru acest motiv, recursul pârâtei se va admite în parte şi sentinţa se va modifica, în sensul că, reclamanta va fi obligată să depună o cauţiune în sumă de 75.000.000 lei, în termen de 20 de zile de la pronunţarea deciziei.
Potrivit art. 592 alin. ultim C.pr.civ, nedepunerea cauţiunii în termenul fixat de instanţă atrage desfiinţarea de drept a sechestrului.
Restul dispoziţiilor sentinţei se vor menţine în continuare.
(Judecător Ligia Rodica Bodea)
