Coliziune ca urmare a intoarcerii intr-o zona cu presemnalizare Incalcarea marcajulului longitudinal


DECIZIA PENALĂ NR. 316/R/2008 Şedinţa publică din data de 15 mai 2008

Prin sentinţa penală nr. 1051 din 30.10.2007 pronunţată de Judecătoria C l u j- N, a fost condamnat inculpatul E. E., fiul lui J. si N., născut la 03.10.1939 în T., jud. C, română, studii medii, stagiul militar satisfăcut, fara antecedente penale, pensionar, cu domiciliul in com. E.,_, jud.C, CNP:(…), pentru săvârşirea infracţiunilor vătămare corporala H. din culpa, prev. de art.184 al.2 si 4 Cp.- partea vătămata E. B.-, la pedeapsa de 1 an închisoare. A fost condamnat acelaşi inculpat pentru infracţiunea de vătămare corporala din culpa, prev. si ped. de art.184 al. 1 si 3 Cp., partea vătămata E. N., la pedeapsa de 8 luni închisoare. A fost condamnat inculpatul E. E. pentru infracţiunea de vătămare corporala din culpa, prev. si ped. de art.184 al. 1 si 3 Cp., parte vătămata E. U., la pedeapsa de 6 luni închisoare. In baza art.33 lit.b si art.34 Cp. s-a dispus executarea pedepsei celei mai grele, aceea de 1 an închisoare!. În temeiul art. 81,82 Cp. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării acestei pedepse pe durata unui termen de încercare de 3 ani. I-a fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 si art.84 din Codul penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. In temeiul art.14 si art.346 C.p.p. comb. cu art.998 C.civ. a fost obligat inculpat la plata sumei de 15.000 lei daune morale si la 15.267,4 lei daune materiale în favoarea părţii civile E. B., 8.000 lei daune morale si 6.000 lei daune materiale în favoarea părţii civile E. N., precum si la plata sumei 1000 lei daune morale, în favoarea părţii civile E. U.. S-a constatat ca recuperarea prejudiciului este garantat de asigurător SC P. SA. A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor de spitalizare de 1.058,4 lei către Spitalul Clinic de Chirurgie Maxilo-faciala C si 70 lei către Spitalul Clinic de Urgenta Prof. Dr. P. G.. A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare conf. art.193 C.p.p. făcute de părtile vătămate. În temeiul art. 191 C.p.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele: La data de 11.09.2004 in jurul 8,30 inculpatul conducea autoutilitara B. cu nr.de înmatriculare CJ-OI-H., proprietate personala, pe DN lF-F. pe direcţia C N – Z, iar in momentul in care a intrat in localitatea S., a redus viteza si a virat stânga pentru a intra in curtea imobilului cu nr.125, unde este situata locuinţa sa. In acel moment autoturismul condus de inculpat a fost lovit din partea stânga lateral de o alta maşina E., care se deplasa din direcţia C-N spre mun.Z, din impact ambele maşini fiind proiectate pe contrasens. Autoturismul E. cu nr.de înmatriculare_ era condus de partea vătămata E. N., in maşina găsindu-se si părţile vătămate E. N., E. U. si E. B.. Numitul E. N. susţine ca in momentul in care se găsea la o distanta de aproximativ 6-7 metri de autoturismul B., acesta si-a început deplasarea perpendicular înspre axul drumului si din cauza timpului prea scurt nu a reuşit sa evite coliziunea. Conform certificatului medico-legal nr.5891/l/a/1531 din 20.09.2004 a IML C partea vătămata E. U. a suferit leziuni corporale constând in U. minor grad 1. E. delebrante ale regiunii scalpului. D. bitibiotarsiana dreapta, excoriaţii, care au necesitat pentru vindecare un număr de 14-16 zile de îngrijiri medicale. Din certificatul medic-legal nr.5744/l/a/1946 din 24.09.2004 a IML C partea vătămata E. N. a suferit următoarele leziuni: E., placi tăiate regiunea globulara dreapta de 2 cm, frontala dr.genianian dr.2 cm, sumandibulara dr.2 cm, fractura arcada temporozigomatica dr., contuzie periorbitala, leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 23-25 zile de îngrijiri medicale. M. a suferit si numitul E. N., leziunile fiind descrise in certificatul medico-legal nr.5743/l/a/1495 din 13.09.2004 si care au necesitat pentru vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale.Potrivit raportului de constatare medico-legala nr.6632/11/b/248 din 28.10.2004 a IML C partea vătămata E. B. a suferit următoarele leziuni: E. U. grad zero, plaga in regiunea sprâncenei stânga, traumatism toracic cu fractura coarta VIII, linia actială medie dreapta, fractura deschisa, grad II, 1/3, inferioara gamba stânga, fractura epifizuădistala de radius stâng, contuzie cu excoriaţii radiocarpian drept, HT A forma medie, cardiopatie ischemica cronica, leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 90-110 zile de îngrijiri medicale. Potrivit raportului de expertiza medico-legala nr.l705/II/b/76 din 14.05.2007 a IML C partea vătămata E. B. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 150-160 zile de îngrijiri medicale care nu se încadrează in noţiunea de infirmitate sau in vreun grad de invaliditate. Toate leziunile amintite sunt rezultatul accidentului rutier din data de 11.09.2004. Atât în timpul urmăririi penale cat si in timpul cercetării judecătoreşti, inculpatul nu s-a considerat vinovat de producerea accidentului rutier, apreciind ca vina aparţine exclusiv şoferului autoturismului E., E. N., care a circulat cu o viteza excesiva. Susţinerile inculpatului nu sunt confirmate de mijloacele de proba administrate in cauza. Astfel, potrivit rapoartelor de expertiza criminalistice efectuate in cauza, a rezultat că autoturismul E. rula pe E. sa de mers in momentul iniţierii de către inculpat a manevrei de întoarcere, manevra care a generat starea de pericol si care este susţinuta de depoziţiile numitului E. N., a pârtilor vătămate si a martorului E. G. care arata ca inculpatul a efectuat manevra fără a se asigura. De asemenea, s-a reţinut ca viteza de deplasare a autoturismului E. in momentul declasării stării de pericol era de aproximativ 70 krn/h cu o vizibilitate de 80 de metri a curbei pe sectorul de drum amintit, situaţie in care chiar daca ar fi rulat cu viteza maxima legala admisa nu ar fi putut evita producerea accidentului, concluziile rezultând din expertiza criminalistica efectuata la Institutul National de Expertize Criminalistice B. Instanţa retine totodată ca inculpatul a efectuat manevra de întoarcere călcând marcajul longitudinal continuu, aflat pe carosabil si neţinând seama de indicatoarele existente pe ambele sensuri privitoare la depăşirea interzisa, presemnalizare trecere pietoni si trecere pentru pietoni. Accidentul a avut loc pe timp de zi, pe o îmbrăcăminte asfaltica uscata, in condiţii de iluminat O. si vizibilitate buna, intr-o zona cu o circulaţie intensa. Ş. celor doua autoturisme nu au consumat alcool. Partea vătămată E. U. a formulat pretenţii civile pentru suma de 3.500 lei, reprezentând daune morale, partea vătămata E. B. s-a constituit parte civila in cauza cu suma de 15.267,4 lei reprezentând daune materiale si 100.000 lei reprezentând daune morale, partea vătămata E. N. s-a constituit parte civilă cu suma de 26.000 lei, din care 20.000 lei, reprezentând daune morale. Pentru dovedirea daunelor materiale părţile vătămate au depus acte. Starea de fapt prezentata a rezultat din ansamblul probelor administrate în cauză, respectiv: proces verbal, depoziţiile părţilor vătămate si plângerile acestora, depoziţiile martorilor E. N. si E. Ş., martor E. O., martor H. G, martor E. N., martor I. E., martor E. E. N., martor N. S., martor N. D., martor M. E., precum si din certificatele medico-legale anexate si rapoartele de expertize criminalistice efectuate in cauza, instanţa de fond a reţinut in principal raportul de expertiza criminalistică întocmit de către Institutul National de Expertize Criminalistice B. Fapta inculpatului E. E. de a efectua omanevra de întoarcere intr­o zona cu presemnalizare, încălcând marcajul longitudinal la volanul autoturismuluimarca B., cu nr.de înmatriculare CJ-OI-H. prin care s-au încălcat dispoziţiile legale ce reglementează circulaţia rutiera si care au stat la baza procedurii accidentului rutier din data de 11.09.2004, provocând leziuni părţii vătămate E. B. ce au necesitat pentru vindecare un număr de 150-160 zile de îngrijiri medicale întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămate corporala H. din culpa prev.de art.184 alin.2 si 4 Cp., fapta aceluiaşi inculpat care in aceleaşi condiţii a provocat pârtii vătămate E. N. leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 23-25 zile de îngrijiri medicale, iar numitului E. U. un număr de 14-16 zile de îngrijiri medicale, fiecare în parte întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporala din culpa prev.de art.184 alin.1 si 3 Cp. Instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatului si ţinând seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor prev.de art.72 Cp., l-a condamnat pentru infracţiunea prev. de art.184 alin.2, 4 Cp., partea vătămata E. B. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea prev.de art.184 alin.1 si 3 Cp., partea vătămata E. N. la pedeapsa de 8 luni închisoare si pentru infracţiunea prev.de art.184 alin 1 si 3, pentru partea vătămata E. U., la pedeapsa de 6 luni închisoare. Instanţa de fond a considerat că faptele au fost săvârşite infracţiunea forma concursului ideal de infracţiuni prev.de art.33 lit.b Cp., astfel ca a procedat la contopirea pedepselor conform art.34 Cp., inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare. Instanţa de fond a apreciat ca scopul prevenţiei generale si speciale poate fi atins si daca pedeapsa nu va fi executata in regim de detenţie, astfel ca a făcut aplicarea art.81 D.. si a dispus suspendarea condiţionată. Conform art.82 alin.2 D., instanţa de fond a fixat termenul de încercare de 2 ani la care s-a adăugat cuantumului pedepsei aplicate. Potrivit art.83 D.. instanţa de fond a atras atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare, a suspendării condiţionate a executării pedepsei, respectiv asupra consecinţelor ce rezulta din săvârşirea unei noi infracţiuni intenţionate in perioada termenului de încercare care ar avea ca rezultat executarea in regim de detenţie atât a pedepsei stabilite in prezenta cauza cat si a pedepsei ce se va stabili pentru infracţiunea viitoare care nu se cumulează, ci se executa separat. Instanţa de fond a atras atenţia inculpatului asupra posibilităţii revocării suspendării condiţionate a efectuării pedepsei, daca in perioada termenului de încercare nu-si onorează obligaţiile civile stabilite prin prezenta hotărâre. In ce priveşte latura civila a cauzei, instanţa de fond a reţinut vinovăţia exclusiva a inculpatului, apreciază pretenţiile materiale ale părţii vătămate E. B. ca fiind probate prin actele depuse la dosar si depoziţiile martorilor pentru suma de 15.267,4 lei, pretenţiile materiale ale părţii vătămate E. N. pentru suma de 6.000 lei, sume la care inculpatul a fost obligat, in temeiul art.l4 si 346 C.p.p. rap. la art.998 C.civ. De asemenea, instanţa de fond a apreciat ca fiind justificate si in măsura sa acopere suferinţele morale ale părţilor vătămate E. B. pentru suma de 15.000 lei, 8.000 lei către partea vătămata E. N. si 1.000 lei către parte civila E. U., tinând seama in primul rând ca numărul zilelor de îngrijiri medicale, dar si de atitudinea inculpatului in tot cursul procesului, sume la care inculpatul a fost de asemenea obligat. Instanţa de fond a constatat ca recuperarea prejudiciului este garantata de asigurător SC P. SA. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor de spitalizare. Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat, conform art.191 C.p.p. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul E. E., solicitând admiterea sa, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi în urma rejudecării cauzei, pronunţarea unei soluţii de achitare în privinţa sa, deoarece culpa în producerea accidentului rutier din data de 11.09.2004 nu îi aparţine, vinovat de producerea accidentului fiind numitul E. N., conducătorul celuilalt autoturism implicat, care a circulat cu o viteză peste limita legal admisă, fapt evidenţiat de rapoartele de expertiză efectuate în cauză. Pe cale de consecinţă, sub aspectul laturii civile, solicită exonerarea sa de plata obligaţiilor civile la care a fost obligat prin aceeaşi hotărâre. Au declarat apel împotriva aceleiaşi hotărâri penale şi părţile civile E. B., E. U. şi E. N., criticând-o pentru neacordarea în întregime a despăgubirilor pretinse cu titlu de daune morale şi pentru omisiunea precizării cuantumului cheltuielilor judiciare la care urma a fi obligat inculpatul către părţile vătămate.

Prin decizia penală nr.66/A din 3 martie 2008 pronunţată de Tribunalul C l u j în dosarul nr(…), în temeiul art.379 pct.2 M. C.pr.pen. a fost admis apelul declarat de inculpatul E. E., fiul lui J. şi N., născut la data de 03.10.1939 în loc. T., jud. C, E.. în com. E.,_, jud. C, împotriva sentinţei penale nr.l051/30.10.2007 a Judecătoriei C l u j-N, pe care o desfiinţează sub aspectul laturii civile, numai în ceea ce priveşte despăgubirile civile acordate părţii civile E. N. cu titlu de daune morale. Pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite, în baza 14 şi 346 C.pr.pen. şi art. 998 C.civ. a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile E. N., E.. în C-N,_, . 1, jud. C, despăgubiri civile în sumă de 3000 lei reprezentând daune morale. Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei atacate. În baza art. 379 pct 1 lit b C.p.pen. au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de părţile civile E. B. şi E. U., domiciliaţi în C-N,_-106, jud. C şi E. N., E.. în C-N,_, . l,jud. C. A fost respinsă cererea inculpatului privind obligarea părţilor civile la plata cheltuielilor judiciare reprezentând onorariul avocaţial. Totodată a fost respinsă cererea părţilor civile E. B. şi E. U. privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare, reprezentând onorariul avocaţial. Au fost obligate părţile civile E. B., E. U. şi E. N. să plătească statului cheltuieli judiciare În sumă de câte 40 lei fiecare. Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut următoarele: La data de 11.09.2004 in jurul 8,30 inculpatul E. E. se deplasa cu autoutilitara marca B. cu nr.de înmatriculare CJ-OI-H., proprietate personala, pe DN lF-F. pe direcţia C-N – Z. Intrând în localitatea S., inculpatul a redus viteza si a virat stânga pentru a intra in curtea imobilului cu nr.125, care îi aparţinea, moment în care autoturismul pe care îl conducea a fost lovit din partea laterală T. de o alta maşina marca E., care se deplasa din direcţia C-N spre mun. Z, din impact ambele maşini fiind proiectate pe contrasens. Autoturismul marca E. cu nr. de înmatriculare_ era condus de numitul E. N., în maşina găsindu-se si părţile vătămate E. N., E. U. si E. B., fiecare dintre aceştia suferind leziuni corporale. Incidentul rutier s-a produs la ieşirea din localitatea S., circulaţia în zonă desfăşurându-se în două sensuri cu câte o bandă de circulaţie pe sens, sensurile fiind despărţite de marcaj longitudinal continuu, în zonă existând o curbă la dreapta, existând şi indicatoare cu semnificaţia “depăşirea interzisă pe ambele sensuri”, “presemnalizare trecere pentru pietoni” şi “trecere pentru pietoni”. Inculpatul E. E. a recunoscut împrejurarea că a efectuat virajul spre stânga încălcând linia continuă, dar a specificat că anterior efectuării acestei manevre s-a asigurat în mod corespunzător, constatând că nici din faţă nici din spate nu vine vreo maşină, a semnalizat stânga, moment în care a fost izbit de celălalt autoturism, care în opinia inculpatului, circula cu viteză excesivă, conducătorul acestui autoturism, numitul E. N. având o vizibilitate bună în curba respectivă. În mod corect, prima instanţă a considerat că aceste declaraţii ale inculpatului sunt contrazise de probele administrate pe tot parcursul procesului penal, vinovăţia inculpatului fiind dincolo de orice îndoială. În acest sens, fără a reitera cele reţinute în sentinţa judecătoriei vom face câteva precizări în sustinerea acestui punct de vedere. În cauză s-a dispus mai întâi efectuarea unei expertize criminalistice privind stabilirea dinamicii producerii accidentului, vitezei iniţiale de deplasare şi locului impactului, precum şi a cauzei producerii accidentului, concluziile acesteia regăsindu-se într-un raport întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice C la 26.10.2004, aflat la filele 38-62 ale dosarului. Se reţine că vitezele probabile de deplasare ale celor două autovehicule în momentul impactului au fost de 72 km/h în cazul E. şi 12 km/h în cazul autoutilitarei iar în sfera raportului de cauzalitate se înscrie atât manevra de întoarcere efectuată de inculpat, cât şi depăşirea vitezei legale admise pe sectorul de drum respectiv de către numitul E. N.. Ulterior, Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice C a răspuns obiecţiunilor formulate, prin aceea că distanţa la care se afla autoturismul E. faţă de locul impactului în momentul declanşării stării de pericol a fost de 38 de metri, distanţa de 67 de metri fiind spaţiul total teoretic necesar pentru oprire de la viteza iniţială de deplasare a autoturismului apreciindu-se că viteza autoturismului E. în momentul impactului a fost de aproximativ 32 km/h. În cauză s-a dispus în timpul urmăririi penale, efectuarea şi a unei expertize criminalistice de către Institutul Naţional de Expertize Criminalistice B, fiind depus la dosar raportul nr. 151/2005 în care s-a concluzionat că autoturismul E. rula pe E. sa de mers în momentul iniţierii stării de pericol prin efectuarea manevrei de întoarcere de către inculpat, şi nu se afla angajat într-o manevră de depăşire şi totodată, s-a reţinut că viteza de deplasare a autoturismului E. era de circa 70 km/h, dar s-a conchis că numitul E. N. nu ar fi putut evita impactul nici dacă ar fi circulat cu viteza maximă legală admisă. Pe parcursul cercetării judecătoreşti, instanţa a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză nr. 151/2005 pentru a se stabili dacă în ipoteza în care autoutilitara B. ar fi oprit înaintea efectuării manevrei de întoarcere care ar fi fost posibilitătile de evitare a accidentului. În concluziile acestui supliment la expertiză s-a reţinut că nici în ipoteza în care autoutilitara a fost oprită anterior iniţierii manevrei de întoarcere, accidentul nu putea fi evitat de numitul E. N. (care circula cu aproximativ 70 km/h) dar că în această situaţie evenimentul rutier putea fi prevenit de acesta dacă ar fi rulat cu o viteză până la cea maximă admisă, de 50 km/h. Este de observat că pentru varianta reţinută iniţial în raport, viteza de deplasare a autoutilitarei era de circa 20 km/h, în supliment viteza reţinută pentru varianta pusă în discuţie de instanţă era de 10 km/h, context în care s-a obţinut o distanţă de 43 m în condiţiile în care spaţiul teoretic necesar pentru oprirea prin frânare a autoturismului E. era de circa 47 m. S-a concluzionat astfel că, cum spaţiul teoretic necesar pentru oprirea prin frânare a autoturismului E. condus de numitul E. N. este de circa 47 m, fiind superior celui disponibil (43 m) rezultă că nici în condiţiile în care autoutilitara ar fi fost oprită anterior iniţierii manevrei de viraj, accidentul nu putea fi evitat de conducătorul autoturismului E., dar putea fi prevenit de acesta dacă circula cu viteza legală. Într-o atare situaţie, s-ar putea pune problema dacă, aşa cum a pretins inculpatul, ar trebui reţinută culpa exclusivă a inculpatului sau culpa comună a celor doi conducători auto, urmând a se stabili dacă inculpatul a pornit de pe loc atunci când a efectuat manevra de întoarcere sau doar, ajungând în zona respectivă, a redus viteza de deplasare anterior efectuării virajului spre stânga, acesta fiind momentul declanşării stării de pericol, pentru aceasta urmând a fi avute în vedere declaraţiile celor implicaţi în accident şi celelalte probe testimoniale, spre a verifica în ce măsură şi care dintre ele confirmă vreuna dintre variantele expuse mai sus. În acest sens, inculpatul a declarat iniţial în faza de urmărire penală că ajungând în localitatea S. în dreptul imobilului cu numărul 125 aflându-se pe E. sa de circulaţie a redus viteza până la maxim (deci nu a oprit), s-a asigurat că nu se apropie alte maşini din faţă ori din spate, a semnalizat şi a virat stânga, trecând peste linia continuă. În faţa instanţei de judecată, inculpatul declară că a oprit în dreptul imobilului în care intenţiona să intre, pe E. de circulaţie şi nu pe acostament, s-a asigurat şi a virat stânga peste linia continuă, culpa în producerea accidentului revenind celuilalt conducător auto care a rulat cu viteza excesivă. În faţa instanţei de apel cu ocazia ultimului cuvânt inculpatul a precizat că ajuns în loc. S. “a redus viteza” şi apoi asigurându-se a semnalizat şi a efectuat virajul spre stânga. La rândul său, numitul E. N. a declarat în prima fază a cercetărilor că la ieşirea din localitatea S. într-o curbă fără vizibilitate a observat autoutilitara, care era parcată pe marginea dreaptă a părţii carosabile şi care s-a pus în mişcare şi a efectuat manevra de viraj spre stânga fără să se asigure. În faţa instanţei de judecată, acesta a relatat că maşina inculpatului era parcată pe partea dreaptă iar când a ajuns la o distanţă de circa 15 m de aceasta s-a trezit cu maşina în faţă şi că nu a observat ca inculpatul să semnalizeze intenţia sa de a efectua un viraj spre stânga şi în plus, a susţinut că nu a circulat cu o viteză peste limita legală admisă. Partea vătămată E. N. care ocupa locul din dreapta faţă în autoturismul marca E. a declarat că trecând de o curbă a observat maşina inculpatului staţionând În afara părţii carosabile, în spatele său fiind parcată o altă maşină marca E., pentru ca apropiindu -se să constate că maşina acestuia era în mişcare şi le-a ieşit brusc în faţă. Partea vătămată E. B. a declarat că a văzut maşina inculpatului pe acostament pe partea dreaptă a sensului de mers şi că aceasta le-a tăiat calea iar partea vătămată E. U. a arătat că ocupa locul din stânga spate când a observat maşina inculpatului oprită pe acostament, În spatele său fiind o dacie albă. Martorul E. Ş. care conducea autoturismul aflat În spatele celui condus de numitul E. N. a precizat că a observat cum un autovehicul marca B. care era parcat pe partea dreaptă a ieşit brusc în faţa maşinii conduse de acesta. Martorul E. Ş. conducea la data respectivă un autoturism marca E. când a observat autoturismul B. parcat pe partea dreaptă a sensului de mers, maşina fiind scoasă în afara carosabil ului acesta intrând pe şosea fără să se asigure astfel încât autoturismul E. nu a putut evita impactul. Aşa cum ar rezulta din declaraţiile părţilor vătămate şi ale martorilor amintiţi mai sus autoturismul condus de către inculpat s-ar fi găsit parcat pe marginea părţii carosabile sau chiar pe acostament, după care s-a pus în mişcare efectuând manevra de viraj stânga în mod brusc, declanşând astfel starea de pericol, care s-a concretizat în accidentul rutier descris mai sus, însă aceste declaraţii vin În contradicţie parţial cu chiar declaraţiile inculpatului, legate de faptul că doar a încetinit viteza autoutilitarei şi apoi a efectuat virajul periculos. Chiar acceptând această variantă, că inculpatul a pornit de pe loc, situaţie în care accidentul ar fi putut fi prevenit prin comportamentul adecvat al celuilalt conducător auto sub aspectul vitezei de deplasare, considerăm că nu poate fi vorba despre o culpă comună- a celor doi conducători auto câtă vreme comportamentul inculpatului a declanşat starea de pericol pentru ceilalţi participanţi la trafic efectuând manevra în discuţie fără să se asigure şi încălcând marcajul longitudinal continuu. În măsura în care inculpatul s-ar fi abţinut de la o atare manevră nu s-ar fi pus problema necesităţii evitării impactului Între cele două autovehicule, maşina condusă de numitul E. N. continuându-şi deplasarea, chiar cu o viteză superioară celei legale. Hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică şi în privinţa pedepselor aplicate, stabilirea acestora făcându-se prin prisma criteriilor generale de individualizare cuprinse În art. 72 C.pen., pedepsele reflectând gradul de pericol social concret al faptelor comise de inculpatul E. E.. Totodată, instanţa de fond a apreciat În mod corect că sunt Ï. În speţă cerinţele art. 81 C.pen. privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante aplicată inculpatului pentru concursul de infracţiuni. Reţinând aşadar în mod corect vinovăţia inculpatului E. E. în producerea accidentului rutier din data de 11.09.2004, în mod just prima instanţă a dispus obligarea acestuia la plata unor despăgubiri civile către părţile vătămate, însă în legătură cu cuantumul acestora, prezenta hotărâre este criticabilă doar în ceea ce priveşte despăgubiri le civile acordate cu titlu de daune morale părţii vătămate E. N.. Astfel partea vătămată E. N. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 7000 lei, daune materiale reprezentând contravaloarea autoturismului marca E. implicat în accident şi 20000 lei, daune morale, instanţa de fond acordând pretenţiile civile reprezentând daune materiale până la concurenţa sumei de 6000 lei, altfel cum s-a şi făcut dovada, precum şi suma de 8000 lei reprezentând daune morale. În privinţa daunelor morale, instanţa de fond, la fel ca şi în cazul celorlalte părţi civile, nu a motivat în nici un fel acordarea lor într-un anumit cuantum, însă referitor la suma acordată cu acest titlu părţii civile E. N. aceasta este nejustificată, în primul rând prin prisma numărului de zile de Îngrijiri medicale necesar recuperării acesteia (de 23-25 zile Îngrijiri medicale), a suferinţelor fizice cauzate şi a numărului redus de zile de spitalizare şi în al doilea rând, prin prisma faptului că aceasta nu a fost împiedicată să-şi desfăşoare activităţile cotidiene decât o perioadă scurtă de timp. Prin comparaţie, părţii civile E. B., instanţa i-a acordat suma de 15000 lei cu acelaşi titlu, deşi numărul de zile de îngrijiri medicale necesar refacerii sale este cu mult mai mare iar perioada spitalizării şi apoi a imobilizării la pat, de asemenea este îndelungată. Din această perspectivă apelul declarat de partea civilă E. N. apare ca fiind nefondat. În privinţa apelurilor declarate de părţile civile E. B. şi E. U., care vizează latura civilă a cauzei şi în concret, cuantumul despăgubiri lor acordate cu titlu de daune morale apreciem că sumele acordate se justifică întrutotul, fiind suficiente pentru a acoperi prejudiciul moral cauzat acestora. În legătură cu omisiunea specificării de către instanţa de fond a sumei la care a fost obligat inculpatul cu titlu de cheltuieli judiciare considerăm că o atare omisiune poate fi remediată de către judecătorul fondului în condiţiile art.196 C.p.pen. fie din oficiu, fie prin formularea unei cereri în acest scop. Pe cale de consecinţă, în temeiul art.379 pct2 M. C.pr.pen. tribunalul a admis apelul declarat de inculpatul E. E., împotriva sentinţei penale nr.1051/30.1 0.2007 a Judecătoriei C l u j-N, care a fost desfiinţată doar sub aspectul laturii civile, numai în ceea ce priveşte despăgubirile civile acordate părţii civile E. N. cu titlu de daune morale. Pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite, în baza 14 şi 346 C.pr.pen. şi art. 998 C.civ. a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile E. N., despăgubiri civile în sumă de 3000 lei reprezentând daune morale. S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate. În baza art. 379 pct 1 lit b C.p.pen. tribunalul a respins ca nefondate apelurile declarate de părţile civile E. B., E. U. şi E. N., împotriva aceleiaşi hotărâri judecătoreşti. S-a respins cererea inculpatului privind obligarea părţilor civile la plata cheltuielilor judiciare reprezentând onorariul avocaţial, precum şi cererea părţilor civile E. B. şi E. U. privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare, reprezentând onorariul avocaţial, reţinându-se culpa procesuală a fiecăruia. În baza art. 192 al. 2 C.p.pen. au fost obligate părţile civile E. B., E. U. şi E. N. să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de câte 40 lei fiecare. Împotriva mai sus menţionatei decizii au declarat recurs în termenul legal inculpatul E. E. şi părţile civile E. U., E. N. şi E. B.. În susţinerea recursului declarat inculpatul a solicitat achitarea sa şi exonerarea de orice răspundere civilă precum şi de plata cheltuielilor judiciare. Apreciem că instanţele ierarhic inferioare au reţinut o stare de fapt greşită şi in mod nelegal au stabilit că ar fi vinovat de comiterea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată. Partea civilă E. N. a solicitat casarea hotărârii atacate şi menţinrerea sentinţei Judecătoriei C l u j-N ca fiind temeinică şi legală. Celelalte părţi civile au solicitat majorarea daunelor acordate şi acordarea cheltuielilor judiciare într-un cuantum care să fie specificat in dispozitiv apreciind că hotărârile instanţelor inferioare sunt eronate sub acest aspect al neindicării în concret a sumelor datorate de către inculpat cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de părţi. Analizând recursurilor declarate din prisma motivelor invocate precum şi a celora care pot fi analizate din oficiu de către instanţă având în vedere şi materialul probator administrat in cauză, Curtea reţine următoarele: Instanţele ierarhic inferioare au reţinut o stare de fapt în esenţă conformă cu realitatea astfel, urmare a probelor administrate atât in cursul urmăriri penale cât şi cu ocazia cercetării judecătoreşti a reieşit că în dimineaţa zilei de 11 septembrie 2004 inculpatul E. E. circula cu autoturismul proprietate personală, pe DN 1F-F. pe direcţia C-N – Z. Pe raza localităţii S. inculpatul a redus viteza cu intenţia de a intra în curtea imobilului cu nr. 125 unde locuia făcând în acest sens o manevră de virare la stânga, moment în care autoturismul pe care-l conducea a fost lovit în partea laterală T. de o altă maşină marca E., condusă de numitul E. N. care se deplasa din direcţia C-N spre Z . În autoturismul E. se aflau părţile vătămate E. N., E. U. şi E. B. care în urma impactului au suferit leziuni corporale descrise în raportul medico-legal şi în certificatele medico-legale nr.5744/I/a/1496 din 24 septembrie 2004, din care reiese că partea vătămată E. N. a suferit leziuni corporale ce au necesitat spre vindecare un număr de 23-25 de zile de îngrijiri medicale, nr. 5891/I/a/1531/20 septembrie 2004 din care rezultă că numitul E. U. a suferit un traumatism craniocerebral minor grad I, plăgi delebrante ale regiunii scalpului, contuzie tibiotarsiană dreaptă cu excoriaţi care au necesitat spre vindecare un număr de 14-16 zile îngrijiri medicale şi nr.6632/II/b/248 din 28.10.2004 care concluzionează că leziunile corporale pe care le prezenta partea vătămată E. B. necesită spre vindecare 90-120 de zile de îngrijiri medicale. Urmare a reexaminării părţi vătămate E. B. IML C a stabilit că numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare este de 150- 160 de zile (raportul de expertiză medico-legală nr.1705/II/b/76/14 mai 2007. De asemenea vătămări a suferit şi conducătorul autoturismului E. numitul E. N. însă numărul acestor zile de îngrijiri medicale a fost de 8-9. În opinia noastră la producerea accidentului rutier soldat cu vătămarea corporală a părţilor vătămate a concurat atât culpa inculpatului, cât si culpa numitului E. N. urmând a expune în continuare motivele care au stat la baza acestei constatări. Astfel, din rapoartele de expertiză criminalistică efectuate în cauză rezultă următoarele: Potrivit raportului de expertiză criminalistică, nr. 193/26 septembrie 2004 al Laboratorului Interjudeţean de Expertiză Criminalistică C la concluzii se arată că vitezele probabile ale autovehiculelor din momentul impactului au fost de aproximativ 72 km/h a autoturismului E. şi respectiv de 12 km/h a autoutilitarei B., însă viteza iniţială probabilă a autoturismului a fost de circa 83 km/h. Acest raport de expertiză a mai reţinut că accidentul putea fi evitat de către numitul E. N. dacă s-ar fi deplasat cu o viteză care să se încadreze în limita admisă pe acel sector de drum şi de către inculpatul E. E. dacă s-ar fi asigurat că manevra de viraj la T. nu prezintă un pericol pentru ceilalţi conducători auto. Cea de-a doua expertiză efectuată în cauză de Institutul Naţional de Expertiză Criminalistică în data de 18 iulie 2005 a stabilit mai exact poziţia autoturismelor în momentul producerii impactului şi a apreciat că în condiţiile date şi în ipoteza că autoutilitara B. a efectuat manevra de întoarcere fără să se oprească, numitul E. N. nu putea evita accidentul nici în ipoteza in care ar fi rulat cu viteza maximă legală admisă. Concluziile acestui ultim raport vor fi înlăturate deoarece din materialul probator administrat în faţa instanţelor de judecată –respectiv declaraţia inculpatului, a părţilor civile E. N., E. U. şi E. B., precum şi declaraţiile martorilor E. N. şi E. Ş., aceştia din urmă afirmând că inculpatul era oprit pe acostamentul drumului şi apoi a efectuat brusc virajul la stânga- s-a reţinut că acesta a oprit autoutilitara înainte de a efectua virajul la stânga, s-a asigurat însă în mod evident insuficient şi apoi a început manevra de virare la stânga pentru a putea pătrunde in curtea imobilului în care locuieşte. Culpa care poate fi reţinută în sarcina inculpatului este aceea că a efectuat manevra de întoarcere fără a se asigura corespunzător intr-o zonă în care o astfel de manevră era interzisă datorită liniei continue care opera in acea zonă şi faptul că nu a acordat prioritate vehiculelor care circulau pe drumul principal încălcând astfel dispoziţiile art.160 alin.1, art. 164 lit.c, art.167 lit.a şi h şi art.102 alin.2 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 iar in sarcina numitului E. N., Curtea reţine faptul că acesta a circulat cu o viteză peste limita legal admisă pe acel sector de drum unde viteza era limitată la 50 km/h având în vedere că se afla pe raza unei localităţi şi că se afla în apropierea unor indicatoare care impuneau reducerea vitezei, respectiv depăşirea interzisă pe ambele sensuri, presemnalizare trecere de pietoni şi trecere pietoni, aşa cum reiese din procesul verbal de cercetare la faţa locului –art.154 alin.1, art.155 alin.1 şi art.158 lit.m din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 . Pentru aceste motive apreciem că la producerea accidentului rutier a concurat atât culpa inculpatului in procent de 70%, cât şi culpa conducătorului auto E. N. in procent de 30% Raportat la soluţia dată cu privire la latura penală a cauzei, Curtea a modificat şi soluţia dată de instanţele ierarhic inferioare cu privire la latura civilă a acestei cauze şi a stabilit că raportat la prejudiciul material şi moral cauzat părţilor civile se impune menţinerea sumelor acordate de instanţele ierarhic inferioare chiar dacă a fost reţinută şi culpa concurentă a numitului E. N.. Pentru a proceda de acesată manieră instanţa de recurs a avut în vedere condiţiile răspunderii civile delictuale, mai exact prevederile art.998, art.999 C. Civ coroborat cu art.1003 C.civ. Potrivit art.998 C. civ orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara. În completare, prin art.999 C.civ se precizează că omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa. În situaţia în care delictul este imputabil mai multor persoane, acestea sunt ţinute solidar pentru despăgubire. Inculpatul şi numitul E. N. sunt răspunzători solidar conform art.1003 C.civ. de paguba cauzată prin fapta lor ilicită însă instanţa de recurs a avut în vedere faptul că numitul E. N. nu are vreo calitate procesuală în prezenta cauză, nu a putut formula apărări şi propunr probe şi ca atare nu a putut să dispună obligarea acestuia in solidar cu inculpatul la repararea prejudiciului cauzat. În aceste condiţii inculpatul va fi obligat în întregime la plata despăgubirilor cuvenite părţilor civile, iar nu proporţional cu gradul său de culpă. Pretenţii materiale au fost pe deplin justificate şi dovedite şi au fost in mod corect acordate de instanţele ierarhic inferioare. Iar cu privire la daunele morale acordate apreciem că acestea au fost just individualizate având în vedere suferinţele fizice la care au fost supuse părţile vătămate prejudiciile estetice suferite de acestea precum şi faptul că partea civilă E. B. a fost imobilizată la pat o lungă perioadă de timp fiind lipsită de a-şi duce existenţa în maniera în care era obişnuia înainte de producerea evenimentului rutier. Cu privire la celălalt motiv de casare invocat de către părţile civile respectiv nespecificarea in dispozitivul sentinţei şi a deciziei recurate a cuantumului cheltuielilor judiciare datorate de către inculpat părţilor civile E. B. şi E. U., Curtea constată că acest motiv este fondat şi va dispune obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de partea civilă E. B. in faţa instanţei de fond in sumă de 1000 lei conform chitanţei din data de 9 noiembrie 2006 existentă la fila 361 din dosarul de fond constatând totodată eronată maniera de soluţionare a acestui petit atât de către instanţa de fond cât şi de către instanţa de apel care prin recomandările făcute părţilor au refuzat practic să se pronunţe cu privire la această solicitare. Instanţa constată că din eroare în hotărârile atacate se face referire la asiguratorul S.C. P. S.A. deşi calitate de asigurator o are S.C. Asigurarea Românească B. SA care de altfel a şi fost citată pe întregul parcursul al procesului penal. Pentru aceste considerente vor fi admise recursurile declarate conform dispozitivului.