Contestaţia în anulare a debitorului, exercitată în temeiul art. 317 alin. (1) C.pr.civ., împotriva ordonanţei în somaţia de plată este inadmisibilă dacă motivul pe care se întemeiază nu a fost invocat pe calea cererii în anulare. Judecătorul care a emis ordonanţa în somaţie de plată nu este incompatibil să judece şi contestaţia în anulare împotriva acesteia.
Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 1216 din 10 iulie 2003
Prin ordonanţa nr. 4907 din 22 octombrie 2002 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 12082/2002 s-a admis cererea creditoarei S.C. VSV Invest Grup S.R.L. împotriva debitoarei S.C. Elim Prod Serv S.R.L. şi debitoarea a fost somată să plătească creditoarei suma de 45.313.600 lei diferenţă de preţ, 137.300.208 lei penalităţi de 3% pe zi începând cu 5 iulie 2002 şi până la 14 octombrie 2002 şi în continuare, şi 1.800.000 lei cheltuieli de judecată în termen de 15 zile de la data comunicării ordonanţei.
Ordonanţa a fost atacată de debitoare cu contestaţia în anulare invocându-se prevederile art. 317 alin.(1) C.pr.civ., cu motivarea că instanţa a nesocotit prevederile art. 4 alin.(2) din O.G. nr. 5/2001 modificată şi completată prin Legea nr. 295/2002, respectiv ordonanţa a fost dată în camera de consiliu fără citarea părţilor, deşi textul menţionat – după modificare – prevede că în toate cazurile pentru soluţionarea cererii judecătorul dispune
citarea părţilor, potrivit Codului de procedură civilă.
Prin sentinţa civilă nr. 1060 din 19 martie 2003 pronunţată în dosarul nr. 651/2003 al Tribunalului Cluj, a fost respinsă contestaţia în anulare ca nefondată, în motivare s-a reţinut că pentru a uza de calea contestaţiei în anulare prevăzute de art 317 C.pr.civ., hotărârea atacată trebuie săfie irevocabilă iar motivul pe care se sprijină să nu fi putut invocat pe căile ordinare de atac, ori hotărârea atacată a fost comunicată contestatorului la 4 noiembrie
2002 şi acesta putea uza de calea cererii în anulare, calea legală de atac, în 10 zile de la data comunicării, ceea ce nu a făcut.
S-a mai reţinut în motivarea sentinţei că instanţa nu era obligată să dispună citarea părţilor în faţa instanţei de fond conform art. 4 din O.G. nr. 5/2001 întrucât modificarea legislativă care impune obligaţia citării a avut loc la data de 24 octombrie
2003 prin Legea nr. 295/2002 iar ordonanţa atacată a fost pronunţată înainte de această dată.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs S.C. Elim Prod Serv S.R.L. pentru următoarele motive : legea de modificare a O.G. nr. 5/2001 a fost dată în iunie 2002 şi nu în octombrie 2002 cum precizează instanţa în sentinţa recurată iar ordonanţa în somaţie de plată a fost dată în octombrie 2002; contestaţia în anulare a fost judecată de acelaşi judecător care a dat şi ordonanţa contestată; sunt întrunite condiţiile legii pentru contestaţia în anulare deoarece ordonanţa privind somaţia de plată nu poate fi atacată nici cu apel şi nici cu recurs iar cererea în anulare care nu a fost înaintată în termenul prevăzut de lege nu poate fi confundată nici cu apelul şi nici cu recursul.
Creditoarea intimată S.C.VSV Invest Grup S.R.L. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Curtea, examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, constată că acesta este nefondat.
în ceea ce priveşte primul motiv de recurs, este reală susţinerea recurentei că Legea nr. 295/2002, de aprobare a O.G. nr. 5/2001 a intrat în vigoare în luna iunie 2002 şi nu în octombrie 2002, cum greşit a reţinut tribunalul, dar motivul invocat este neîntemeiat, la data pronunţării ordonanţei nefiind instituită obligaţia citării părţilor în toate cazurile întrucât, prin Legea nr. 295/2002, s-a menţinut art. 4 alin. (1) în formularea sa iniţială :
„când consideră necesar pentru soluţionarea cererii judecătorul poate … să citeze părţile pentru explicaţii şi lămuriri …”. Abia prin O.U.G. nr. 124 din 24 octombrie 2002 au fost abrogate prevederile alin. (1) al art. 4 din O.G. nr. 5/2001, instituindu-se astfel obligaţia citării părţilor în toate cazurile în care se solicită emiterea unei somaţii de plată.
Cel de al doilea motiv de recurs este de asemenea neîntemeiat deoarece fiind vorba de o contestaţie în anulare fondată în drept pe art. 317 alin. (1) pct. 1 C.pr.civ., în raport de natura acestei căi de atac şi cu prevederile art. 24 C.pr.civ., judecătorul nu este incompatibil întrucât în contestaţia în anulare nu se judecă fondul ci unul dintre viciile hotărârii. Chiar în situaţia rejudecării în fond, după admiterea contestaţiei în anulare – ceea ce nu este cazul în speţa de faţă – nu sunt aplicabile prevederile art. 24 C.pr.civ., cu privire la incompatibilitate, aceste prevederi având nu numai un caracter imperativ, dar şi restrictiv, pentru cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege.
Situatia ar fi fost cu totul alta dacă ordonanţa de somaţie
de plată ar fi fost atacată de debitor pe calea cererii în anulare prevăzută de art. 8 alin.(1) din O.G. nr. 5/2001, în acest caz judecătorul care a emis somaţia de plată devenind incompatibil să judece cererea în anulare.
Curtea, analizând cel de al treilea motiv de recurs, constată că şi acesta este nefondat. Este real că, în speţă, ordonanţa în somaţie de plată este irevocabilă în sensul art. 377 alin.(2) C.pr.civ. şi deci, formal, din acest punct de vedere, susceptibilă de atac pe calea contestaţiei în anulare. Dar ea a devenit irevocabilă ca urmare a neexercitării de către debitor, în termenul legal, a căii de atac a cererii în anulare.
Cererea în anulare prevăzută de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001 este o cale de atac specială, ordinară, devolutivă şi de reformare, asemănătoare apelului, iar hotărârea de respingere pronunţată în această cale de atac este supusă recursului potrivit regulilor comune ( mai puţin termenul de declarare a lui).
Art. 317 alin. (1) C.pr.civ. spune că este admisibilă contestaţia în anulare numai dacă motivele pe care aceasta se sprijină – cele de la pct. 1 şi 2 – nu au putut fi invocate pe calea apelului sau a recursului. Or, în speţă, debitorul, deşi legea nu
prevede calea de atac a apelului, nu a invocat motivul prevăzut de pct. 1, pe care şi-a întemeiat contestaţia, uzând de calea de atac asemănătoare apelului, respectiv cererea în calea de anulare, pusă la dispoziţia sa de O.G. nr. 5/2001 în această procedură specială, în cazul în care ar fi invocat acest motiv prin cerere în anulare iar cererea sa ar fi fost respinsă putea exercita în continuare calea de atac a recursului. Neprocedând astfel, debitorul a pierdut dreptul de a invoca pe calea contestaţiei în anulare motivul respectiv. Aceasta întrucât prevederile art. 317 alin. (1) trebuie interpretate în sens mai larg, teleologic, respectiv că nulitatea actelor de procedură, inclusiv a hotărârilor judecătoreşti, nu se poate cere pe căile extraordinare de retractare a hotărârilor decât în mod excepţional şi numai atunci când nu a fost cu putinţă ca nulitatea să fie invocată pe căile obişnuite, ordinare, de reformare.
Ca atare, Curtea consideră că în speţă contestaţia în anulare a debitorului este inadmisibilă întrucât motivul pe care se întemeiază nu a fost invocat pe calea cererii în anulare pe care o avea la dispoziţie (şi eventual ulterior pe calea recursului), pe această cale extraordinară de atac încercându-se a se obţine ceea ce se putea obţine .firesc, pe calea cererii în anulare dacă aceasta ar fi fost exercitată în termen.
Pentru motivele mai sus expuse, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat. (Judecător Gheorghe Buta)
