COMERCIAL: Contestaţie la executare silită a titlului fiscal. Incidenţa art.22 Cod proc.pen. privind autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive a instanţei penale în faţa instanţei civile Executarea silită


Deliberând asupra recursurilor de faţă, constată :

1.) – Obiectul contestaţiei la executare

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Buzău sub nr. 10.750/200/2009 din 12.10.2009, petenta SC A P SRL Buzău a chemat în judecată pe intimaţii Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Buzău (AFPM Buzău) şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Buzău ( DGFP Buzău ), solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea anunţului privind vânzarea unor bunuri imobile prin licitaţia publică organizată pentru data de 15.10.2009 şi să se constate nulitatea întregii executări silite pornite în vederea recuperării unei creanţe în sumă de 330.047 lei în baza titlului executoriu nr. 281/3.07.2008.

2.) – Motivarea în fapt şi în drept a contestaţiei

2.1.) – Anunţul pruvind vânzarea unor bunuri mobile prin licitaţia publică organizată pentru 15.10.2009 este nul absolut, întrucât nu s-au îndeplinit cerinţele prevăzute la art. 162 al.1, 2 şi 4 din Codul de procedură fiscală sub aspectul publicităţii vânzării.

2.2.) – Titlul executoriu nr. 281/3.07.2007 este afectat de nulitate absolută întrucât nu emană de la o instanţă judecătorească, ci de la intimata AFPM Buzău, fiind emis ulterior soluţionării litigiului penal pornit împotriva reprezentanţilor săi : B A şi B R N, care au fost achitaţi în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) din Codul de procedură penală, conform sentinţei penale nr. 188 din 1.02.2007 pronunţată de Judecătoria Constanţa, rămasă definitivă în baza deciziei penale nr. 395 din 5.10.2007 pronunţată de Tribunalul Constanţa şi a deciziei penale nr. 49/P din 20.01.2008 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa.

Acţiunea penală astfel finalizată a fost declanşată urmare procesului verbal de control nr. 2016/23.05.2002 întocmit de Garda Financiară Buzău, care s-a soldat şi cu indisponibilizarea bunurilor sale, din hotărârile judecătoreşti enunţate rezultând, însă, inexistenţa infracţiunii de evaziune fiscală şi ineficienţa actului de control.

Fără a se parcurge în instanţă un litigiu de drept comun în stabilirea unor eventuale creanţe datorate statului, la data de 3.07.2008 s-a emis titlul executoriu nr. 281 din 3.07.2008 vizând o creanţă pretins datorată, la perioada de referinţă, în sumă de 330.047 lei.

2.3.) – În situaţia în care s-ar considera că titlul executoriu invocat este valabil, se impune încetarea executării silite , întrucât prin sentinţa penală nr. 937 din 6.04.2005 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, rămasă definitivă în baza deciziei penale nr. 459 din 26.05.2005 pronunţată de Tribunalul Prahova şi a deciziei penale nr. 1019 din 17.11.2005 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, inculpaţii D F S şi P B C, faţă de care s-au disjuns cercetările penale de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, au fost condamnaţi şi obligaţi la plata către D.G.F.P. Prahova a sumei de 768.424,217 lei cu titlu de despăgubiri civile ,în care se regăseşte şi suma consemnată în actul constatator nr. 2016/23.05.2002 al Gărzii Financiare Buzău.

2.4.) – În subsidiar, societatea petentă a solicitat, pe cale de excepţie să se constate prescripţia executării silite în temeiul art. 131-135 din Codul de procedură fiscală, având în vedere faptul că pretinsa creanţă menţionată în titlul executoriu vizează aspecte legate de activitatea comercială a societăţii desfăşurată anterior datei de 23.05.2002, când s-a întocmit procesul verbal de control nr. 2916/2002 al Gărzii Financiare Buzău.

3). Întregirea contestaţiei (art. 132 alin. 1 Cod proc. civ.)

3.1.) – Prin cererea depusă la fila 16 dosar, pentru primul termen de judecată din 19.11.2009, petenta şi-a întregit contestaţia, în sensul solicitării anulării anunţului privind vânzarea unor bunuri imobile la licitaţia organizată pentru data de 29.10.2009, precizând că intimata A.F.P.M.Buzău a revocat licitaţia organizată pentru data de 15.10.2009, conform adresei ce i s-a comunicat sub nr. 33.118/12.10.2007.

3.2.) – Prin cererea depusă la fila 20 dosar , pentru acelaşi prim termen de judecată din 19.11.2009, petenta şi-a întregit contestaţia, în sensul că a solicitat : a ) – anularea anunţului privind vânzarea unor bunuri imobile la licitaţia organizată pentru data de 15.05.2002, b) – anularea procesului verbal de control nr. 2016/23.05.2002 încheiat de Garda Financiară Buzău, c) – anularea avizului de urmărire nr. 2256/2002 emis de Garda Financiară Buzău în baza procesului verbal nr. 2016/23.05.2002, şi d) – suspendarea executării silite în temeiul art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, reluând punctual motivaţia ce face obiectul contestaţiei introductive.

3.3.) – Prin cererea depusă la fila 142 dosar, pentru termenul din 10.12.2009, petenta şi-a întregit contestaţia, în sensul că a solicitat anularea anunţului privind vânzarea unor bunuri imobile la licitaţia publică organizată pentru data de 23.12.2009, invocând cauzele de nulitate precizate prin contestaţia introductivă.

4.) – Întâmpinarea (art. 115 -118 Cod proc. civ.)

4.1.) – Intimata Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Buzău a formulat întâmpinare pentru primul termen de judecată din 19.11.2009 (filele : 89 – 91 ), completând-o cu adresa nr. 37703/24.11.2009 depusă la dosar la prima zi de înfăţişare din 26.11.2009 (filele 171-172 ).

Pe cale de excepţie, a invocat insuficienţa timbrajului legal în raport de cele două capete de cerere : contestaţie la şi cerere de suspendare a executării silite şi neachitarea unei cauţiuni de 20% din suma ce face obiectul contestaţiei, conform art. 723? alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Pe fondul contestaţiei, intimata a susţinut :

La data întocmirii întâmpinării, petenta era înregistrată cu obligaţii de plată neachitate la bugetul general consolidat în cuantum de 813.261 lei, din care suma de 330.047 lei a fost stabilită prin titlul executoriu reprezentat de avizul de urmărire nr. 2256/7.06.2002 emis de Garda Financiară Buzău în baza procesului verbal de control nr. 2016/23.05.2002, pentru care s-a solicitat executarea silită conform referatului nr. 29150/1.07.2008 întocmit de D.G.F.P. Buzău, sens în care s-a emis somaţia din 3.07.2008.

Consideră ca fiind rămas fără obiect capătul de cerere referitor la anularea anunţului privind vânzarea unor bunuri imobile la licitaţia organizată pentru data de 15.10.2008, aceasta din urmă fiind revocată prin dispoziţia nr. 32989/8.10.2009 emisă de conducătorul organului de executare.

Apreciază ca fiind neîntemeiată contestaţia la executare, întrucât titlul executoriu : avizul de urmărire nr. 2256/2002 emis în baza procesului verbal de control nr. 2016/2002 întocmit de Garda Financiară Buzău nu a fost desfiinţat, în condiţiile în care contestaţia formulată de petentă împotriva acestuia, în temeiul prevederilor OUG nr. 13/2001, a fost respinsă prin decizia nr. 106 din 5.02.2003 a DGFP Buzău, rămasă irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac.

Pe de altă parte, prin sentinţa nr. 556 din 29.04.2009 pronunţată de Tribunalul Buzău, rămasă irevocabilă în baza deciziei nr. 1615 din 17.11.2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti s-a respins acţiunea formulată de petentă în sensul constatării nulităţii absolute a procesului verbal de control nr. 2016/2002 şi a avizului de urmărire nr. 2256/2002 întocmite de Garda Financiară Buzău, precum şi a executării silite.

În tentativa de a împiedica recuperarea creanţelor datorate, petenta a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei, cerere ce face obiectul dosarului nr. 5014/114/2009 al Tribunalului Buzău, în cadrul căruia a formulat cerere de intervenţie.

Referitor la procesul verbal, intimata a susţinut că soluţia pronunţată în latura penală ar fi putut fi avută în vedere doar în soluţionarea contestaţiei care ar fi fost formulată în sistemul căilor administrative de atac ; or, decizia nr. 106/2003, emisă anterior rămânerii irevocabile a sentinţei penale nr. 188/2007 nu a fost contestată, titlul executoriu devenind irevocabil.

Solicitarea petentei de anulare a titlului său executoriu nr. 281/3.07.2008, anexat somaţiei nr. 3082008/3.07.2008, care reprezintă o copie certificată de pe titlul executoriu : avizul de urmărire nr. 2256/2002 emis de Garda Financiară Buzău în baza procesului verbal de control nr. 2016/2002, este inadmisibilă în raport de prevederile art. 145 alin. 1 din Codul de procedură fiscală şi ale art. 172 alin. 3 din acelaşi cod.

Excepţia prescripţiei executării silite este neîntemeiată, întrucât, în aplicarea art. 131 alin.1 şi ale art. 133 din Codul de procedură fiscală, în perioada 22.07.2005 – 23.09.2009 s-au emis 10 somaţii, acte care potrivit art. 145 alin. 1 din Codul invocat, au avut ca efect întreruperea termenului de prescripţie, ca şi procesul verbal de sechestru nr. 512/6.01.2005.

De altfel, petenta este decăzută din dreptul de a contesta actele de executare efectuate anterior anunţului privind vânzarea pentru bunuri imobile nr. 31050/22.09.2009, în condiţiile în care , conform art. 173 din Codul de procedură fiscală, nu a contestat fiecare act de executare silită, în parte.

4.2.) – Introdusă în proces, conform încheierii de şedinţă din 19.11.2009 ( fila 105 ), intimata Garda Financiară – Secţia Buzău a formulat întâmpinare pentru termenul de judecată din 26.11.2009 (filele 125-126 ).

A invocat pe cale de excepţie, lipsa calităţii sale procesual pasive, întrucât, în raport de dispoziţiile OUG nr. 92/2003 nu este organ de executare în sensul art. 136 alin.2 şi 4 din Codul de procedură fiscală ; or, actele a căror anulare se solicită au fost emise de organul de executare şi anume : Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Buzău.

Pe fond, intimata a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, întrucât, executarea silită concretizată prin titlul executoriu nr. 281/2008 este legală, în condiţiile în care decizia nr. 106/2003 emisă de DGFP Buzău a rămas irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac, iar achitarea celor doi reprezentanţi ai societăţii în baza sentinţei penale nr. 188/2007 s-a dispus urmare noilor reglementări legale în domeniul evaziunii fiscale.

4.3.) – Deşi legal citată, intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău nu a formulat întâmpinare.

4.4.) – Introdusă în proces la termenul de judecată din 26.11.2009, conform încheierii de şedinţă depusă la filele 134-135 dosar, în raport de documentaţia de executare silită prin înfiinţarea popririi, intimata Banca Comercială Română S.A., în calitate de terţ poprit, nu a formulat întâmpinare.

5.) – Alte constatări

5.1.) – Prin încheierea din 13.01.2010, depusă la fila 150 dosar, s-a respins excepţia de conexitate invocată de intimata A.F.P.M. Buzău, în raport de dosarul nr. 7041/200/2009 al Judecătoriei Buzău având drept obiect contestaţia formulată de petentă împotriva procesului verbal de sechestru nr. 512/4.12.2005, reţinându-se că cele două creanţe în discuţie sunt distincte.

5.2.) – La termenul de judecată din 21.01.2010 , petenta , prin avocat, a renunţat la cererea formulată în sensul suspendării executării silite conform încheierii de şedinţă depusă la fila 152 dosar .

5.3.) – Conform chitanţei seria PMB nr. 227764 /10.10.2009, depusă la fila 157 dosar, petenta a complinit cerinţa timbrajului legal.

6.) – Soluţia instanţei fondului

6.1.) – Prin sentinţa nr. 1634 din 3.03.2010 pronunţată de Judecătoria Buzău s-a luat act de declaraţia petentei în sensul renunţării la judecarea capătului de cerere având ca obiect suspendarea executării silite ; s-au respins excepţiile privind prescripţia executării silite, lipsa calităţii procesual pasive a intimaţilor Garda Financiară Buzău şi D.G.F.P. Buzău, şi autoritatea lucrului judecat ; s-a admis contestaţia la executare formulată de petentă în contradictor cu D.G.F.P. Buzău, A.F.P.M. Buzău, Garda Financiară Buzău şi Banca Comercială Română S.A. şi s-a constatat nulitatea absolută a titlului executoriu nr. 281/3.07.2008 şi a actelor de executare silită subsecvente, dispunându-se încetarea executării silite.

Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut în fapt şi în drept :

6.2.) – În referire la excepţia lipsei calităţii procesual pasive a intimaţilor Garda Financiară Buzău şi D.G.F.P. Buzău :

Excepţia este neîntemeiată întrucât Garda Financiară Buzău a încheiat procesul verbal de control nr. 2016/23.05.2002 care a stat la baza emiterii titlului executoriu, iar Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău a soluţionat contestaţia formulată de petentă împotriva acelui act, sens în care a emis decizia nr. 106/5.02.2003.

6.3.) – În referire la excepţia prescripţiei executării silite :

Excepţia este neîntemeiată, întrucât , în aplicarea dispiziţiilor art. 131 alin. 1 şi ale art. 133 din Codul de procedură fiscală, în perioada 22.07.2005 – 23.09.2009, în executarea titlului s-au emis 10 somaţii, încheindu-se şi procesul verbal de sechestru nr. 512 /6.01.2005, acte ce au avut drept efect întreruperea termenului prescripţiei.

6.4.) – În referire la excepţia autorităţii lucrului judecat :

Excepţia este neîntemeiată, întrucât, în raport de decizia nr. 106/2003 emisă de D.G.F.P. Buzău prin care s-a respins contestaţia formulată de petentă împotriva procesului verbal de control nr.2016/23.05.2002 încheiat de Garda Financiară Buzău, în cauză nu operează autoritatea lucrului judecat, conform art. 166 din Codul de procedură civilă.

S-a reţinut că petenta a contestat titlul executoriu emis de D.G.F.P. Buzău în baza procesului verbal de control nr. 2016/2002 încheiat de Garda Financiară Buzău în cadrul dosarului execuţional nr. 1/15.05.2002, ce a făcut obiectul dosarului nr. 7779/2002 al Judecătoriei Buzău, în care s-a pronunţat încheierea din 14.08.2002 de suspendare a judecăţii în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, soluţia rămânând irevocabilă în baza deciziei nr. 1282/16.10.2002 a Tribunalului Buzău prin care s-a respins recursul declarat de D.G.F.P. Buzău.

Or, după soluţionarea dosarelor penale, odată cu pronunţarea deciziei penale nr. 49/P/29.01.2008 a Curţii de Apel Constanţa , partea interesată ar fi trebuit să solicite repunerea pe rol a cauzei respective şi continuarea judecăţii , procedură nepusă în aplicare de niciuna din părţi.

6.5.) . Pe fond, instanţa a reţinut în fapt şi în drept :

6.5.1.) – Titlul executoriu a cărui nulitate absolută se solicită a fi constatată are la bază procesul verbal al Gărzii Financiare Buzău nr. 2016/23.05.2002 prin care s-a reţinut că în anul 2002 , societatea ar fi prejudiciat bugetul de stat cu suma de 330.047 lei , constituită din accize neplătite de către producător, majorări accize sustrase datorate de către producător şi taxa MTR datorată de producătorul de carburanţi.

6.5.2.) – Prin rechizitorul nr. 1250/P/2001 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău s-a dispus trimiterea în judecată : a) – a inculpatului B A, administratorul societăţii, pentru comiterea infracţiunilor prevăzute la art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 Cod penal şi art. 41 alin. 2 Cod penal, la art. 215? alin. 1 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, la art. 297 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 13 Cod penal şi art. 41 alin. 2 Cod penal, la art. 31 Cod penal rap. la art. 289 şi la art. 291 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, la art. 10 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 Cod penal şi art. 41 alin.2 Cod penal, şi b) – a inculpatului B R N pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art. 26 raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 Cod penal şi art. 41 alin. 2 Cod penal, la art. 26 raportat la art. art. 215? alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, la art. 26 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 13 Cod penal şi art. 41 alin. 2 Cod penal, la art. 26 rap. la art. 289 şi art. 291 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, la art. 26 rap. la art. 10 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 Cod penal şi art. 41 alin. 2 cod penal.

6.5.3.) – În cadrul cercetării judecătoreşti desfăşurate la nivelul Judecătoriei Buzău, investită cu rechizitoriul menţionat, ce a făcut obiectul dosarului penal nr. 889/2003 s-a administrat expertiza contabilă efectuată de expert ec. Roşioru Vartan, din care rezultă că SC B & S P SRL Buzău (astăzi SC A P SRL Buzău) este autorizată să desfăşoare activităţi comerciale de vânzare cu amănuntul a carburanţilor pentru autovehicule şi că pe parcursul derulării activităţii a respectat prevederile legale în domeniu, întocmind de fiecare dată , în mod corect, notele de intrare – recepţie a carburanţilor pe baza facturilor de livrare şi a certificatelor de calitate sau a rapoartelor de încercare a calităţii.

Prin expertiză s-a stabilit că în perioada analizată : aprilie – august 2000 au fost 81 de aprovizionări cu carburanţi din partea societăţii administrate de B A, operaţiunile fiind înregistrate corect în evidenţele contabile. Au fost întocmite note de recpţie , au fost evidenţiate facturile de aprovizionare în jurnalele de cumpărări, iar în cele de vânzări au fost evidenţiate livrările pe baza facturilor de livrare şi a chitanţelor de vânzare a carburanţilor la pompă.

Expertul a concluzionat în sensul că persoanele vinovate sunt conducerea R A R S.A. Ploieşti şi complicii acesteia, precum şi D F S şi P B , ambii domiciliaţi în Ploieşti, care au intermediat livrările de motorină, au procurat facturile, chitanţele şi celelalte documente, le-au întocmit şi semnat, încasând contravaloarea produsului.

6.5.4.) – Prin sentinţa penală nr. l88/01.02.2007 a Judecătoriei Constanţa, în temeiul art. ll pct. 2 lit. a) rap. la art. l0 lit. a) Cod procedură penală cei doi inculpaţi au fost achitaţi pentru infracţiunile cu care a fost sesizată instanţa . S-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor, iar în temeiul art. 346 alin. 3 si 4 Cod procedură penală nu au fost soluţionate acţiunile civile formulate de A.N.A.F. , reprezentată prin D.G.F.P. Buzău.

În cuprinsul sentinţei s-a mentionat că nu se va reţine în sistemul probator procesul verbal încheiat la data de 23.05.2002 de Garda Financiară Buzău, întrucât aceasta nu a analizat în ansamblu întregul fenomen, pornind de la prezumţia că reprezentanţii S.C. B & S P S.R.L. au fost coordonatorii unei operaţiuni, deşi toate datele conduceau la numiţii P B C şi D S F. Aceştia din urmă, potrivit sentinţei definitive nr. 937/2005 a Judecătoriei Ploieşti au falsificat l7 facturi fiscale şi l6 rapoarte de încercare, fals ce a constat în aceea că, deşi de la rafinărie se livra motorina, scriptic era CLU Tip I (care nu purta taxe MTR), după trecerea fictivă a produsului prin mai multe societăţi “fantomă”, ce le aparţineau, realizându-se în acest fel, scriptic, substituirea produsului inferior CLU cu produsul motorină, care era purtător de taxa MTR . Totodată, s-a avut în vedere ca mijloc de probă raportul de expertiză contabilă întocmit la data de 20.04.2004, de către expertul Roşioru Vartan, însuşit de societate, reţinându-se că proba se coroborează cu toate înscrisurile aflate în dosar.

6.5.5.) – Prin Decizia penală nr. 395/5.l0.2007 pronunţată de Tribunalul Constanţa au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de Parchet, A.N.A.F. şi D.G.F.P. Buzău împotriva sentinţei penale nr. l88/2007, în cuprinsul deciziei reţinându-se că , dacă s-a produs vreun prejudiciu bugetului de stat, acesta a fost cauzat de către producător şi eventual de către primul beneficiar, în nici un caz de S.C. B & S P S.R.L. care a făcut menţiuni corecte în contabilitate, pe baza facturilor primite. Nu se poate trece peste împrejurarea că raportul de expertiză Roşioru Vartan se coroborează cu celalalte mijloace de probă administrate în cauză – facturi, chitanţe, declaraţiile martorilor F C, P L, declaraţiile inculpaţilor , raportul de expertiză criminalistică grafică nr. l66/4.08.2003 .

6.5.6.) – Prin decizia penală nr. 49/P/29.0l.2008 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, au fost respinse recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, A.N.A.F. Bucureşti şi D.G.F.P. Buzău împotriva deciziei penale nr. 395/2007, în cuprinsul hotărârii reţinându-se că procesul verbal nr. 2016 încheiat la data de 23.05.2002 de Garda Financiară Buzău este înlăturat deoarece a fost încheiat într-un stadiu incipient al cercetărilor, s-a pornit de la prezumţia că reprezentanţii S.C. B & S P S.R.L. au fost coordonatorii unei operaţiuni ilicite, fără a se trimite la vreun act fals, iar constatările acestuia au fost infirmate de probele din dosar.

Tocmai acest proces verbal , prin constatarea făcută în sensul că “au existat în cauză tranzacţii comerciale încheiate cu l2 firme fantomă”, a constituit un indiciu pentru începerea cercetărilor penale, faţă de inculpaţii B A şi B R N şi mai ales faţă de alţi făptuitori condamnaţi ulterior. Însă, valorificarea ilicită a motorinei de la rafinărie până să ajungă la firma inculpaţilor nu are relevanţă în cauză, deoarece a facut obiectul altor dosare penale, iar inculpaţii B A şi B R N nu au avut nici o participare cu fosta conducere a R A R S.A. Ploieşti, condamnaţii D S şi P B care au valorificat importante cantităţi de motorină cu documente de combustibil inferior, ce nu avea inclusă în preţ taxa MTR, prin firme “fantomă”. Obiectul judecăţii cauzei constituindu-l numai motorina – produs purtător de taxe, achiziţionată şi valorificată ca atare de S.C. B & S P SRL , probele administrate demonstrează că această societate a întocmit documente legale, pe baza cărora a făcut plaţile legale către stat .

6.5.7.) –Sintetizând, în sensul că în cursul judecăţii penale s-a statuat în mod irevocabil asupra nevinovăţiei reprezentanţilor petentei , înlăturându-se procesul verbal nr. 2016 din 23.05.2002 al Gărzii Financiare Buzău, instanţa fondului a apreciat că în raport de principiul potrivit căruia accesoriul urmează soarta principalului, a devenit incidentă nulitatea absolută a titlului executoriu nr. 281/3.07.2008 si a actelor de executare silită subsecvente.

7.) – Recursuri declarate împotriva soluţiei fondului

Împotriva sentinţei nr. 1634 din 3.03.2010 au declarat recurs intimaţii:

Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Buzău, Garda Financiară Buzău şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Buzău în termen legal conform art. 301 din Codul de procedură civilă, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie potrivit motivelor de recurs depuse la dosar în baza art. 303 .

7.1.) – În expunerea motivelor de recurs, Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Buzău a invocat :

• Motivarea sentinţei vizează în întregime modul în care au fost soluţionate dosarele penale, astfel că judecătorul fondului s-a pronunţat asupra netemeiniciei titlului prin substituirea sa instanţei de administrativ, cu încălcarea competenţei materiale.

• Instanţa fondului a omis să se pronunţe asupra excepţiei de inadmisibilitate a contestaţiei ( în condiţiile în care în privinţa titlului executoriu reprezentat de avizul de urmărire nr. 2256/2002 sunt aplicabile dispoziţiile art. 172 alin.3 din Codul de procedură fiscală, iar titlul executoriu nr. 281/2008 reprezintă o copie certificată de pe titlul executoriu anexat somaţiei , în aplicarea art. 145 alin. 1 din acelaşi cod ) şi respectiv asupra excepţiei tardivităţii introducerii contestaţiei (în condiţiile în care petenta este decăzută din dreptul de a contesta actele de executare înfăptuite anterior anunţului privind vânzarea pentru bunuri imobile nr. 31050/22.09.2009 , în aplicarea art. 173 din Codul de procedură fiscală, sens în care a invocat şi un precedent judiciar).

• Nu s-au luat în considerare toate apărările formulate pe parcursul procesului şi nici nu s-a motivat respingerea acestora.

• La perioada de referinţă, nu mai era posibilă repunerea pe rol a dosarului nr. 7779/2002 în cadrul căruia s-a pronunţat irevocabil încheierea din 14.08.2002 de suspendare a judecăţii contestaţiei, întrucât petenta a contestat procesul verbal de control nr. 2016/2002 şi avizul de urmărire nr. 2256/2002, iar decizia nr. 106/2003 emisă de D.G.F.P. Buzău în sensul respingerii cererii a rămas irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac.

• Prin soluţia pronunţată, instanţa fondului a anulat o copie certificată de pe titlul executoriu, neexistând vreo raţiune pentru a se dispune încetarea executării silite, în condiţiile în care titlul executoriu şi anume avizul de urmărire nu a fost anulat de instanţa de contencios administrativ competentă.

• Substituindu-se instanţei de contencios administrativ, prin sentinţa pronunţată, judecătorul fondului a ignorat sentinţa nr. 556/29.04.2009 pronunţată de Tribunalul Buzău rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1615/17.11.2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti prin care s-a respins acţiunea în anularea executării silite pentru aceleaşi motive ca cele invocate în cauza dedusă judecăţii

7.2.) – În expunerea motivelor de recurs, Garda Financiară – Secţia Buzău a invocat

• Instanţa fondului a respins în mod greşit atât excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive deşi nu este organ de executare fiscală în sensul art. 136 alin. 2 şi 4 din Codul de procedură fiscală, cât şi excepţia autorităţii lucrului judecat în raport de decizia nr. 106/2003 prin care D.G.F.P. Buzău a respins contestaţia formulată împotriva procesului verbal de control nr. 2016/2002 , rămasă irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac, dar şi de sentinţa nr. 556/2009 pronunţată de Tribunalul Buzău.

• Pe fond , instanţa a făcut o apreciere greşită a probatoriului administrat, neluând în considerare faptul că achitarea celor doi reprezentanţi ai societăţii s-a dispus urmare modificării legislaţiei în domeniul evaziunii fiscale, şi nici nu s-a soluţionat latura civilă, astfel că, din punctul său de vedere, executarea silită concretizată prin titlul executoriu nr. 281/2008 îşi produce efectele atâta timp cât actul de control ce l-a fundamentat nu a fost anulat.

7.3.) – In expunerea motivelor de recurs, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Buzău a invocat :

• Instanţa a respins în mod greşit excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive , în condiţiile în care nu este organ de executare şi nici emitentul actelor de executare contestate, decizia nr. 106/2003 fiind un act administrativ fiscal.

• Neacordând eficienţă rolului său activ, instanţa fondului a reţinut în mod eronat situaţia în fapt şi în drept şi a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale, în condiţiile în care contestându-se procesul verbal de control nr. 2016/2002, deşi prin decizia nr. 70/2002 s-a dispus iniţial suspendarea soluţionării cauzei până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală, urmare pronunţării sentinţei nr. 1583/09.09.2002 a Tribunalului Buzău, s-a emis decizia nr. 106/2003 rămasă irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac.

• Referitor la latura civilă a procesului penal, prin decizia nr. 395/2007 pronunţată de Tribunalul Constanţa, rămasă definitivă în baza deciziei nr. 49/P/2008 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa s-a reţinut că acţiunile civile formulate de ANAF prin DGFP Constanţa şi DGFP Buzău nu pot fi soluţionate în cadrul aceluiaşi proces, astfel cum se prevede la art. 346 din Codul de procedură penală. Rămânând nesoluţionată latura civilă, hotărârea penală nu are putere de lucru judecat cu privire la prejudiciul adus statului, iar anularea unui act administrativ este supusă competenţei speciale prevăzute de art. 10 din Legea nr. 554/2004 în referire la art. 2 alin. 1 lit. d) Cod proc. civ.

• Investind Tribunalul Buzău cu soluţionarea contestaţiei în anularea deciziei nr. 106/2003, ce face obiectul dosarului nr. 497/114/2010 soluţionat prin respingerea cererii, petenta a recunoscut practic legalitatea şi temeinicia titlului executoriu.

8.) – Înregistrarea recursurilor

Recursurile declarate de intimaţi au fost iniţial înregistrate pe rolul Secţiei Civile a Tribunalului Buzău sub nr. 10750/200/2010 din 29.04.2010, iar prin încheierea din 04.06.2010 s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea spre competentă soluţionare Secţiei Comerciale şi de Contencios Administrativ.

Cauza s-a înregistrat pe rolul Secţiei Comerciale şi de Contencios Administrativ a Tribunalului Buzău sub nr. 2873/114/2010 din 09.06.2010, iar prin încheierea din 26.11.2010 s-a respins excepţia de necompetenţă materială funcţională a secţiei, invocată de AFPM Buzău, în raport de considerentele Deciziei nr. XV/2007 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, avute în vedere şi de instanţa civilă.

9.) – Prin decizia nr. 882 din 8.12.2010 pronunţată de Tribunalul Buzău s-au respins ca neîntemeiate recursurile declarate.

Grupând motivele de recurs invocate de intimaţi, tribunalul a reţinut :

9.1.)- Referitor la motivul de critică privind omisiunea instanţei fondului de a se pronunţa asupra excepţiei de inadmisibilitate a contestaţiei:

Motivul de critică este neîntemeiat.

Motivul de critică este neîntemeiat.

Motivul de critică este neîntemeiat.

Motivul de critică este neîntemeiat.

În acest sens se are în vedere:

În acest sens se are în vedere:

În acest sens se are în vedere:

În acest sens se are în vedere:

Prin întâmpinarea depusă la filele 89- 91 dosar fond, AFPM Buzău a invocat pe fondul apărărilor formulate, că prezenta contestaţie la executare formulată de petentă este inadmisibilă, întrucît ea vizează constatarea nulităţii unei copii certificate de pe titlul executoriu, emisă în aplicarea art. 145 alin. 1 din Codul de procedură fiscală.

Contrar apărărilor formulate de intimată, tribunalul reţine că instanţa fondului s-a pronunţat în mod corect şi motivat asupra capătului de cerere formulat de petentă, astfel cum a fost completat la primul termen de judecată din 29.11.2009, privind anularea titlului executoriu nr. 281/03.07.2008 emis de AFPM Buzău, act fundamentat pe avizul de urmărire nr. 2256/07.06.2002 emis de Garda Financiară Buzău în baza procesului verbal de control nr. 2016/2002.

În cadrul procedurii de executare silită, AFPM Buzău a emis ” Titlul executoriu nr. 281 din 03.07.2009”, în vederea recuperării unei creanţe în sumă de 330.047 lei, actul respectiv necuprinzând vreo menţiune în sensul că ar reprezenta ” o copie certificată a avizului de urmărire nr. 2256/2002 emis de Garda Financiară Buzău în baza procesului verbal de control nr. 2016/2002”.

Dimpotrivă, în cuprinsul actului invocat, la alineatul 1 se prevede în mod expres că ” înscrisul constituie titlu executoriu în temeiul OG nr. 92/2003”, iar la alineatul 2 că ” împotriva lui se poate introduce contestaţie la instanţa judecătorească competentă, în conformitate cu prevederile art. 172 -173 din acelaşi act normativ” (fila 13 dosar fond).

De altfel, şi în cuprinsul somaţiei nr. 281/03.07.2008 se precizează că titlul executoriu emis pentru recuperarea creanţei în sumă de 330.047 lei poartă numărul 281 din 03.07.2008 ( fila 12 dosar fond).

Pe de altă parte, însăşi intimata AFPM Buzău a invocat în derularea procedurii de executare ”titlul executoriu nr. 281/03.07.2008” şi nu copia certificată a avizului de urmărire nr. 2256/2002 al Garzii Financiare Buzău.

De necontestat, potrivit dispoziţiilor art. 145 alin.1 teza a II-a din Codul de procedură fiscală , ” somaţia este însoţită de un exemplar al titlului executoriu” , dar o astfel de obligaţie se transpune practic în cazul titlului emis de un alt organ ( în speţă, Garda Financiară Buzău), prin comunicarea unei copii de pe titlul respectiv, certificată sub semnătura conducătorului organului de executare ( în concret : copia avizului de urmărire însoţită de copia procesului verbal de control constatator al creanţei).

Este incompatibil a se invoca existenţa a două titluri executorii, unul reprezentat de avizul de urmărire nr. 2256/2002 al Gărzii Financiare Buzău întocmit în baza procesului său verbal de control nr. 2061/2002 ( emis sub incidenţa art. 172 alin. 3 din Codul de procedură fiscală) şi altul emis de AFPM Buzău sub nr. 281 din 3.07.2008 , calificat drept copie certificată a avizului de urmărire ( sub incidenţa art. 145 alin. 1 din Codul de procedură fiscală) , astfel cum s-a susţinut în mod constant de către AFPM Buzău pe parcursul procesului, atât la fond prin întâmpinare, cât şi în recurs prin criticile formulate .

Cert este faptul că executarea silită a fost pornită împotriva societăţii petente în baza titlului executoriu emis de AFPM Buzău sub nr. 281 din 3.07.2008 , înscris de sine stătător , intitulat ferm ” titlu executoriu”, în cuprinsul căruia s-a consemnat cuantumul creanţei în sumă de 330.047 lei şi componenţa acesteia, astfel cum a fost stabilită prin procesul verbal de control al Gărzii Financiare Buzău înregistrat sub nr. 2061/2002.

9.2) – Referitor la motivul de critică privind omisiunea instanţei fondului de a se pronunţa asupra excepţiei de tardivitate a introducerii contestaţiei :

Prin întâmpinarea depusă la dosar, AFPM Buzău a invocat pe fondul apărărilor formulate că petenta este decăzută din dreptul de a contesta actele de executare înfăptuite anterior anunţului privind vânzarea pentru bunuri imobile nr. 31050/22.09.2009, întrucât nu le-a contestat pe fiecare în parte, conform dispoziţiilor art. 173 din Codul de procedură fiscală.

Contrar punctului de vedere al AFPM Buzău, în condiţiile în care prin hotărârile pronunţate de instanţele penale din judeţul Constanţa a fost înlăturat procesul verbal de control nr. 2016/2002 încheiat de Garda Financiară Buzău, în baza căruia s-a emis avizul de urmărire nr. 2256/2002 ce a fundamentat titlul executoriu nr. 281/2008 pentru o creanţă în sumă de 330.047 lei, reţinându-se ferm că ” nu există probe de natură să dovedească existenţa faptelor imputate celor doi inculpaţi şi nici vinovăţia lor pentru vreuna dintre infracţiunile pentru care au fost acuzaţi”, tribunalul apreciază că executarea s-a pornit împotriva petentei în baza unui titlu nul absolut.

Or, nulitatea absolută ( nulitate de ordine publică, dirimantă) poate fi ridicată de parte sau de judecător în orice stare a pricinii, astfel cum se dispune imperativ la art. 108 alin. 1 din Codul de procedură civilă, neintrând în discuţie, prin consecinţă, incidenţa dispoziţiilor art. 173 din Codul de procedură fiscală.

Motivele pentru care tribunalul nu primeşte critica invocată se regăsesc dezvoltate şi la paragraful 9.5.) al considerentelor prezentei decizii.

9.3)- Referitor la motivul de critică privind greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a intimaţilor Garda Financiară – Secţia Buzău şi DGFP a judeţului Buzău :

Instanţa fondului a apreciat în mod corect şi motivat că atât Garda Financiară Buzău cât şi DGFP Buzău au calitate procesual pasivă în cauza pendinte judecăţii, în vederea asigurării opozabilităţii soluţiei pronunţate, chiar dacă cele două autorităţi nu sunt organe de executare, în condiţiile în care Garda Financiară Buzău a emis avizul de urmărire nr. 2256/2002 în baza procesului verbal de control nr. 2016/2002, iar DGFP Buzău, cu referatul nr. 29150/01.07.2008 a solicitat executarea silită a creanţei, comunicându-i AFPM Buzău, în copie xerox, sentinţa penală nr. 188/2007 pronunţată de Judecătoria Constanţa şi propriile sale decizii emise sub nr. 70/2002 şi nr. 106/2003.

9.4) –Referiror la motivul de critică privind greşita respingere a excepţiei autorităţii lucrului judecat :

Instanţa fondului a apreciat în mod corect şi motivat că în cauză nu operează autoritatea lucrului judecat, în raport de decizia nr. 106/2003 emisă de DGFP Buzău ( prin care s-a respins contestaţia formulată de petentă împotriva procesului verbal de control nr. 2016/2002, rămasă irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac) şi de sentinţa nr. 556/2009 pronunţată de Tribunalul Buzău, rămasă irevocabilă în baza deciziei nr. 1615/2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti ( prin care s-a respins acţiunea formulată de petentă în sensul constatării nulităţii absolute a avizului de urmărire nr. 2256/2002 şi a procesului verbal de control nr. 2016/2002).

S-a considerat că petenta a contestat formele de executare întocmite în baza titlului executoriu nr. 9429/19.06.2002 emis de DGFP Buzău conform procesului verbal nr. 2016/2002 al Gărzii Financiare Buzău, ce a făcut obiectul dosarului nr. 7779/2002 al Judecătoriei Buzău în care s-a emis încheierea din 14.08.2002 privind suspendarea judecăţii în temeiul art. 244 pct. 2 din până la pronunţarea unei soluţii definitive în latura penală, în condiţiile în care se începuse urmărirea penală împotriva administratorului societăţii în cadrul dosarului nr. 1250/P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.

Încheierea din 14.08.2002 privind suspendarea judecăţii contestaţiei a rămas irevocabilă prin respingerea recursului declarat de DGFP Buzău, conform deciziei nr. 1282/16.10.2002, iar ulterior rămânerii definitive a soluţiei pronunţate în penal ( sentinţa nr. 188/17.01.2007 a Judecătoriei Constanţa, confirmată prin deciziile nr. 395/05.10.2007 a Tribunalului Constanţa şi nr. 49/P/2008 a Curţii de Apel Constanţa), niciuna din părţi nu a solicitat repunerea pe rol a cauzei şi continuarea judecăţii în vederea finalizării contestaţiei.

În contextul expus, instanţa fondului a apreciat că nu se poate acorda eficienţă dispoziţiilor art. 166 din Codul de procedură civilă.

Tribunalul reţine că nu este întrunită nici tripla identitate de părţi, cauză şi obiect, conform dispoziţiilor art. 1201 din Codul civil, luându-se în considerare, în raport de motivul de critică invocat : procedura administrativă finalizată prin emiterea deciziei nr. 106/2003 de către DGFP Buzău în dosarul nr. 15049/2002 / dosarul nr. 4171/114/2008 al Tribunalului Buzău soluţionat prin sentinţa nr. 556/2009 / şi dosarul nr. 10750/200/2003 al Judecătoriei Buzău soluţionat prin sentinţa nr. 1634 din 03.03.2010 ( litigiul pendinte judecăţii).

Pricinii îi sunt incidente, însă, sub aspectul motivului de critică invocat , dispoziţiile art. 22 alin. 1 şi 2 din Codul penal, o motivaţie amplă asupra acestei probleme de drept regăsindu-se la paragraful 9.5./9.5.10) al considerentelor prezentei decizii .

9.5.) – Referitor la motivele de critică ce vizează fondul litigiului , privind: reţinerea greşită a situaţiei în fapt şi în drept, aprecierea eronată a probatoriului administrat, aplicarea greşită a unor dispoziţii legale, raportarea motivării soluţiei atacate la hotărârile pronunţate de instanţele penale deşi acestea nu au soluţionat latura civilă şi nici nu au putere de lucru judecat şi substituirea judecătorului fondului instanţei de contencios administrativ prin încălcarea competenţei sale materiale :

Motivele de critică sunt neîntemeiate.

În acest sens se are în vedere:

În acest sens se are în vedere:

În acest sens se are în vedere:

9.5.1.)- Instanţa fondului, examinând probatoriul administrat în cauză şi făcând o aplicare justă a dispoziţiilor legale incidente cauzei, a reţinut o situaţie în fapt şi în drept corectă, la care se raportează soluţia pronunţată în sensul constatării nulităţii absolute a titlului executoriu nr. 281/2008 şi a actelor de executare silită subsecvente, de natură să impună încetarea executării silite.

9.5.2.)- Titlul executoriu nr. 281/2008 a cărui nulitate absolută s-a solicitat a fi constatată, fundamentat pe avizul de urmărire nr. 2256/2002 emis de Garda Financiară Buzău în baza procesului verbal de control nr. 2016/2002, vizează o creanţă stabilită în sarcina societăţii petente în cuantum de 330.047 lei.

9.5.3.) – Pretinzând existenţa indiciilor săvârşirii unor infracţiuni, Garda Financiară Buzău a sesizat organele de urmărire penală, sens în care pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău s-a înregistrat dosarul nr. 1250/P/2001 privind pe inculpaţii B A şi B R N, administrator şi respectiv merceolog în cadrul SC B & S P SRL Buzău.

9.5.4.) – În condiţiile în care societatea petentă a contestat actul constatator al creanţei în paralel cu desfăşurarea procesului penal, s-au dispus diferite măsuri fie pe cale judecătorească, fie pe cale administrativă, şi anume: prin încheierea din 14.08.2002 pronunţată în dosarul nr. 7779/2002 al Judecătoriei Buzău s-a dispus irevocabil suspendarea judecării contestaţiei formulate împotriva procesului verbal de control nr. 2016/2002 până la pronunţarea unei soluţii definitive în latura penală ; prin decizia nr. 106 din 05.02.2003 emisă de DGFP Buzău , rămasă irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac, s-a respins contestaţia formulată împotriva aceluiaşi proces verbal de control ; iar prin sentinţa nr. 556 din 29.04.2009 pronunţată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. 4171/114/2008 s-a respins irevocabil acţiunea în constatarea nulităţii absolute a procesului verbal de control nr. 2016/2002 şi a avizului de urmărire nr. 2256/2002 emis de Garda Financiară Buzău.

9.5.5.) – În contextul expus, prin rechizitoriul nr. 1250/P/2001 din 24.01.2003 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău s-a dispus trimiterea în judecată a reprezentanţilor SC B & S P SRL Buzău ( astăzi : SC A P SRL Buzău) : B A– administrator şi B R N – merceolog, tată şi fiu, pentru pretins comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor , înşelăciune , delapidare, participaţie improprie la infracţiunile de fals şi uz de fals şi respectiv complicitate la faptele penale expuse, cauza înregistrându-se pe rolul Judecătoriei Buzău sub nr. 889/2003, iar ulterior pe rolul Judecătoriei Contanţa sub nr. 2986/212/2006, prin efectul strămutării dispuse conform încheierii din 10.02.2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

9.5.6.) – Procesul penal s-a soluţionat prin sentinţa penală nr. 188 din 01.02.2007 pronunţată de Judecătoria Constanţa, rămasă definitivă în baza deciziei penale nr. 395 din 05.10.2007 pronunţată de Tribunalul Constanţa şi a deciziei penale nr. 49/P/29.01.2008 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, pe fondul respingerii apelurilor şi respectiv a recursurilor declarate de parchet şi autorităţile fiscale.

9.5.7.) – Prin sentinţa penală nr. 188/2007 pronunţată de Judecătoria Constanţa, reţinându-se că nu s-au produs dovezi de natură să ateste că inculpatul B A, administrator al SC B & S P SRL, ar fi urmărit prin activitatea desfăşurată să se sustragă obligaţiei de plată a taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat , că ar fi prejudiciat în vreun fel bugetul de stat, că şi-ar fi însuşit sume de bani aparţinând societăţii sau că ar fi substituit produsul CLU tip 1 cu produsul motorină 15, respectiv că inculpatul B R N, merceolog în cadrul societăţii, ar fi ajutat la comiterea unor asemenea fapte, s-a dispus achitarea lor în baza art. 11 pct. 2 lit.a) raportat la art. 10 lit. a) Cod procedură penală, după cum urmează :

a) – B A sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute la art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 şi 41 alin. 2 Cod penal, la art. 215? alin. 1 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, la art. 297 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 13 Cod penal şi art. 41 alin. 2 Cod penal, la art. 31 Cod penal rap. la art. 289 şi la art. 291 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, şi

b) –B R N sub aspectul săvârşirii complicităţii la aceleaşi infracţiuni, prevăzute la art. 26 raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 Cod penal şi art. 41 alin. 2 Cod penal, la art. 26 rap. la art. art. 215? alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, la art. 26 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 13 Cod penal şi art. 41 alin. 2 Cod penal, la art. 26 rap. la art. 289 şi 291 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

Referitor la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 10 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 Cod penal şi art. 41 alin. 2 Cod penal, pentru care ambii inculpaţi au fost trimişi în judecată, primul în calitate de iar cel de al doilea în calitate de complice , Judecătoria Constanţa a dispus achitarea acestora în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) Cod procedură penală, reţinând că acţiunea incriminată anterior prin art. 10 din Legea nr. 87/1994 nu se mai regăseşte ca infracţiune în noua Lege pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale nr. 241/2005 , având în vedere prevederile art. 12 Cod penal potrivit cărora legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă.

Prin aceeaşi sentinţă, în raport de prevederile art. 346 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură penală, raportat la temeiul soluţiei de achitare nu au fost soluţionate acţiunile civile formulate de ANAF prin DGFP Constanţa şi DGFP Buzău în calitate de părţi civile.

9.5.8.) – Procesul verbal de control nr. 2016/23.05.2002 încheiat de Garda Financiară Buzău a fost înlăturat de instanţele penale, constatându-se că faptele reţinute în cuprinsul acestuia nu au fost comise de inculpaţii B A şi B R N.

Astfel, prin decizia nr. 49/P/2008 , Curtea de Apel Constanţa a reţinut punctual, cu putere de lucru judecat :

• În perioada aprilie- august 2000 , SC B & S P SRL Buzău s-a aprovizionat în 81 de rânduri cu carburanţi, operaţiuni care au fost înregistrate în mod corect în ;

• Procesul verbal nr. 2016/2002 încheiat de Garda Financiară Buzău este înlăturat deoarece a fost încheiat într-un stadiu incipient al cercetărilor, constatările acestuia în privinţa inculpaţilor fiind infirmată de probele administrate în cauză ( inclusiv de expertiza contabilă ec. Roşioru Vartan , expertiza tehnică Constantinescu Augustin, expertiza criminalistică nr. 166/2003 întocmită de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice , înscrisuri, declaraţii martori, declaraţii inculpaţi ) ;

• Nereţinându-se vinovăţia inculpaţilor, nu se poate dispune obligarea acestora la plata pretenţiilor civile pentru prejudiciul cauzat bugetului de stat, iar dacă s-a produs vreun prejudiciu bugetului de stat, acesta a fost cauzat de către producător şi, eventual de către primul beneficiar ( D F S şi P B C), în nici un caz de SC B & S P SRL Buzău, care a făcut menţiuni corecte în pe baza facturilor primite;

9.5.9.) – În raport de considerentele hotărârilor penale pronunţate de instanţele din judeţul Constanţa, tribunalul apreciază că latura civilă cu privire la bugetul de stat, constatată şi prin procesul verbal de control nr. 2016/2002 al Gărzii Financiare Buzău a fost rezolvată definitiv de instanţele penale din judeţul Prahova, sens în care se are în vedere:

• Prin sentinţa penală nr. 937 din 06.04.2005 pronunţată de Judecătoria Ploieşti s-a dispus condamnarea inculpaţilor D F S şi P B C ( faţă de care s-a dispus disjungerea cercetărilor conform paragrafului X din rechizitoriul nr. 1250/P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău ), inclusiv pentru săvârşirea faptelor în raport cu care inculpaţii B A şi B R N au fost achitaţi, dispunându-se obligarea acestora la acoperirea prejudiciului cauzat bugetului de stat, în care se regăseşte şi cel constatat prin procesul verbal de control nr. 2016/2002 al Gărzii Financiare Buzău, iar modul de rezolvare a laturii civile a fost menţinut prin soluţia pronunţată în apel de Tribunalul Prahova.

• Conform deciziei nr. 459/26.05.2005, Tribunalul Prahova a constatat că în mod corect Judecătoria Ploieşti a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia în perioada anului 2000, folosind acte false şi prin intermediul unor firme fantomă, cei doi inculpaţi au valorificat cantitatea totală de 233.303 litri combustibil CLU tip 1 şi 89.436 litri motorină fără taxe de drum incluse, fapte în urma cărora s-a produs un prejudiciu în sumă de 768.424.217 lei vechi – accize neîncasate şi respectiv de 476.184.144 lei vechi – taxe MTR.

• În cererea de recurs formulat împotriva deciziei penale nr. 459/2005 pronunţată de Tribunalul Prahova, cei doi inculpaţi au susţinut în mod constant că plata acestor prejudicii aduse bugetului de stat revine exclusiv SC B & S P SRL Buzău. Prin decizia penală nr. 1019/17.11.2005, pronunţată în recurs de Curtea de Apel Ploieşti, s-a reţinut că cei doi inculpaţi trebuie să răspundă pentru prejudiciul cauzat bugetului de stat prin activitatea lor infracţională şi sunt datori să-l acopere, nefiind relevant modul în care se va finaliza procesul penal în care sunt implicaţi reprezentanţii SC B & S P SRL Buzău .

9.5.10.) – În raport de considerentele hotărârilor pronunţate de instanţele penale din judeţele Constanţa şi Prahova, prezentate în extras , tribunalul invocă dispoziţiile art. 22 alin.1 din Codul de procedură penală potrivit cărora hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.

La alineatul 2 al aceluiaşi text de lege se dispune în sensul că hotărârea definitivă a instanţei civile prin care a fost soluţionată acţiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în faţa organelor de urmărire penală şi a instanţei penale cu privire la cele trei elemente.

Altfel spus, tribunalul reţine că numai modul în care instanţele penale rezolvă acţiunea civilă se bucură de autoritatea lucrului judecat, indiferent de modul şi data la care instanţele civile rezolvă acţiunea civilă.

De beneficiul autorităţii lucrului judecat se bucură nu numai dispozitivul hotărârilor, ci şi considerentele acestora, astfel cum se reţine ferm şi amplu motivat prin Hotărârea CEDO Filipescu versus România.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat ca fiind producătoare de efecte juridice nu doar soluţia consemnată în dispozitivul hotărârii judecătoreşti, ci şi constatările instanţei, reţinute în considerentele hotărârii irevocabile, devenite opozabile erga omnes, în condiţiile în care se află sub incidenţa garanţiilor oferite de art. 6 din Convenţie, respectiv dreptul la un proces echitabil , respectarea principiului securităţii raporturilor juridice.

9.5.11.) – Astfel reţinută situaţia în fapt şi drept, tribunalul apreciază că instanţa fondului a făcut în mod corect trimitere la hotărârile penale privind pe reprezentanţii societăţii, întrucât pretinsa datorie reţinută în sarcina acesteia, prin procesul verbal de control nr. 2016/2002, se regăseşte în prejudiciul reţinut în sarcina altor inculpaţi, condamnaţi irevocabil de instanţele din judeţul Prahova.

9.5.12.) – Pentru aceleaşi motive, tribunalul reţine că judecătorul fondului nu s-a substituit instanţei de contencios administrativ, rezolvând litigiul dedus judecăţii în limitele competenţei sale materiale.

9.6.) – Referitor la motivul de critică privind modul de soluţionare a dosarului nr. 497/114/2010 al Tribunalului Buzău, de natură să conducă la concluzia în sensul recunoaşterii de către societatea petentă a legalităţii şi temeiniciei titlului executoriu :

Motivul de critică invocat este neîntemeiat.

Motivul de critică invocat este neîntemeiat.

Motivul de critică invocat este neîntemeiat.

Motivul de critică invocat este neîntemeiat.

Motivul de critică invocat este neîntemeiat.

Din întreaga documentaţie a dosarului nr.497/114/2010 din 11.02.2010, soluţionat prin sentinţa nr. 263 din 08.04.2010, având drept obiect constatarea nulităţii deciziei nr.106/2003 a D.G.F.P. Buzău nu rezultă o eventuală recunoaştere de către petentă a legalităţii şi temeiniciei titlului executoriu.

Petenta a recurs la înregistrarea acestei acţiuni în vederea lămuririi raporturilor juridice sub aspectul unei creanţe fiscale pe care nu o datorează , astfel cum s-au pronunţat instanţele penale , în condiţiile în care dreptul de acces la un proces echitabil îi este garantat prin art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

9.7.) – Referitor la motivul de critică invocat în sensul că instanţa fondului nu a motivat respingerea tuturor apărărilor formulate de AFPM Buzău

Instanţa fondului a motivat în fapt şi în drept soluţia pronunţată, conform prevederilor art. 261 din Codul de procedură civilă, răspunzând prin considerentele expuse în cuprinsul celor 16 pagini ale sentinţei, atât apărărilor formulate pe cale de excepţie, cât şi celor formulate pe fond, unele din ele sistematizate în grupaj, astfel cum s-a procedat şi prin prezenta decizie.

Constatând nulitatea absolută a titlului executoriu nr.281 din 03.07.2008 şi a actelor de executare silită subsecvente, instanţa s-a pronunţat inclusiv sub aspectul inadmisibilităţii şi tardivităţii introducerii contestaţiei în raport de efectele juridice ale sancţiunii incidente .

9.8.) – Referitor la motivul de critică privind imposibilitatea repunerii pe rol a dosarului nr. 7779/2002 al Judecătoriei Buzău, în condiţiile emiterii deciziei nr. 106/2003 de către DGFP Buzău :

Punctul de vedere al tribunalului, ca instanţă de recurs, se regăseşte la paragraful 9.4.) al considerentelor prezentei decizii, evitându-se astfel suprapunerea motivaţiei expuse asupra unor motive de critică, urmare reconsiderării acestora prin grupajul invocat.

Punctul de vedere al tribunalului, ca instanţă de recurs, se regăseşte la paragraful 9.4.) al considerentelor prezentei decizii, evitându-se astfel suprapunerea motivaţiei expuse asupra unor motive de critică, urmare reconsiderării acestora prin grupajul invocat.

9.9.)- Referitor la motivul de critică formulat în sensul ignorării de către judecătorul fondului a sentinţei nr. 556/2009 pronunţată de Tribunbalul Buzău în dosarul nr. 4171/114/2008 , rămasă irevocabilă în baza deciziei nr. 1615/2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti :

9.10.) – Referitor la motivul de critică privind anularea de către judecătorul fondului, prin soluţia pronunţată, a copiei certificate de pe titlul executoriu, respectiv avizul de urmărire nr. 2256/2002 emis de Garda Financiară Buzău în baza procesului verbal de control nr. 2016/2002 :

Punctul de vedere al tribunalului, ca instanţă de recurs, se regăseşte la paragraful 9.1.) al considerentelor prezentei decizii, evitându-se astfel suprapunerea motivaţiei expuse asupra unor motive de critică, urmare reconsiderării acestora prin grupajul invocat.

10.) – Soluţia instanţei de recurs

10.1.) – Concluzionând, în raport de probele administrate , instanţa fondului a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică , apreciind în mod corect şi motivat că executarea silită a fost pornită împotriva SC A P S.A. Buzău, pentru recuperarea unei creanţe în sumă de 330.047 lei, în baza unui titlu nul absolut , reprezentat de titlul executoriu nr. 281/2008 fundamentat pe avizul de urmărire nr. 2256/2002 emis de Garda Financiară Buzău în baza procesului verbal de control nr. 2016/2002, nulitate ce vizează şi actele de executare silită subsecvente , aspect de natură să conducă la încetarea executării silite.

10.2.) – Constatând nulitatea absolută a titlului executoriu nr. 281/2008 , fundamentat pe avizul de urmărire nr. 2256/2002 emis de Garda Financiară Buzău în baza procesului verbal de control nr. 2016/2002, precum şi a actelor de executare subsecvente , instanţa fondului a desfiinţat dreptul de creanţă în sumă de 330.047 lei opus de organul fiscal petentei – contestator.

10.3.) – Reprezentanţii statului, însă, respectiv autorităţile fiscale din judeţul Buzău au la dispoziţie un titlu executoriu pentru recuperarea prejudiciului produs bugetului, respectiv sentinţa penală nr. 937/2005 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, rămasă definitivă în baza deciziei penale nr. 459/2005 pronunţată de Tribunalul Prahova şi a deciziei penale nr. 1019/2005 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.

10.4.) – Pentru considerentele ce preced, prin decizia nr. 882 din 2.12.2010 , în baza dispoziţiilor art. 312 alin.1 din Codul de procedură civilă s-au respins ca neîntemeiate recursurile declarate de intimaţi împotriva sentinţei nr.1634 din 03.03.2010 pronunţată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. 10750/200/2009.