C. muncii, art. 269 alin. (1)
Despăgubirile pretinse pentru neeliberarea sau eliberarea cu întârziere a carnetului de muncă îşi au izvorul în raportul de muncă, iar întârzierea în predarea carnetului de muncă, dacă aceasta produce pagube titularului carnetului de muncă, poate antrena răspunderea patrimonială a angajatorului.
însă, răspunderea patrimonială a unităţii poate fi angajată, conform dispoziţiilor art. 269 alin. (1) din C. muncii, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, dacă sunt întrunite cumulativ toate elementele răspunderii.
Dacă salariatul nu a făcut dovada unui prejudiciu actual sau viitor, deci sigur, paguba ce pretinde a fi reparată are un caracter eventual, ipotetic şi lipsit de certitudine, astfel încât nu poate justifica acordarea de despăgubiri.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. mun. şi asig. soc., decizia civilă nr. 3423/R din 19 octombrie 2007, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 2807 din 2 mai 2007, pronunţată în dosarul nr. 5249/3/LM/2007, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul R.A.C., în contradictoriu cu pârâta SC D.R. SA, a obligat pârâta să-i elibereze reclamantului carnetul de muncă completat cu toate menţiunile corespunzătoare până la data încetării raporturilor de muncă şi a respins celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarea stare de fapt şi de drept:
Prin contractul individual de muncă nr. 202172/1999, reclamantul a fost angajat de societatea pârâtă în funcţia de gestionar, pe durată nedeterminată.
In data de 6 iunie 2006, raporturile de muncă au încetat, ca urmare a demisiei reclamantului, iar carnetul de muncă nu i-a fost predat
acestuia nici până în prezent, deşi pârâta avea obligaţia de a-1 înmâna salariatului, completat cu toate înscrierile la zi.
Faţă de dispoziţiile art. 1 din Decretul nr. 92/1976, reclamantul este îndreptăţit să-i fie restituit carnetul de muncă, astfel încât apare ca neîntemeiată apărarea pârâtei în sensul că acesta nu s-a prezentat la sediul angajatorului pentru eliberarea carnetului de muncă.
A mai reţinut instanţa de fond că reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului ce pretinde că i-a fost cauzat prin nepredarea carnetului de muncă şi nu a cuantificat daunele interese solicitate, împrejurare în raport de care nu se poate verifica îndeplinirea condiţiei privind caracterul cert al prejudiciului.
In privinţa daunelor cominatorii, Tribunalul a găsit că este nejustificată impunerea unei astfel de obligaţii în sarcina pârâtei, întrucât nu există dovada unui refuz categoric al acesteia în executarea obligaţiei, ceea ce presupune un concurs şi din partea reclamantului.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs motivat, în termenul legal, recurentul-reclamant R.A.C., care a criticat-o pentru nelegalitate şi net em ei ni ci e, invocând în drept dispoziţiile art. 299 şi urm. C. proc. civ.
In motivarea recursului, recurentul a arătat, în esenţă, că prima instanţă, în mod greşit a respins capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor reprezentând daune-interese compensatorii pentru neeliberarea la timp a carnetului de muncă, întrucât unitatea pârâtă avea această obligaţie, care trebuia executată în momentul încetării activităţii, respectiv la data de 1 iunie 2006.
A mai susţinut recurentul că întârzierea în predarea carnetului de muncă i-a produs un prejudiciu constând în imposibilitatea de plată a contribuţiilor către bugetul asigurărilor sociale de sănătate şi şomaj, precum şi în imposibilitatea de a se angaja şi de a beneficia de vechimea în muncă pentru perioada 1 iunie 2006-2 mai 2007, prejudiciu care a fost evaluat prin raportare la media veniturilor salariale brute pe ultimele 6 luni cât a fost angajat la SC D.R. SA.
Recurentul a evaluat daunele-interese solicitate pentru neeliberarea la timp a carnetului de muncă la 11.719,84 lei.
S-a depus conexat cererii de recurs un raport de expertiză contabilă, efectuat la solicitarea executorului judecătoresc D.D.C., faţă de încheierea din data de 13 iulie 2006 a Judecătoriei Sectorului 1, dată în dosarul de nr. 2537/2006, prin care s-a dispus recuperarea creanţei reprezentând despăgubiri egale cu salariul şi celelalte drepturi de carc creditorul R.C.A. a fost lipsit în perioada 20 octombrie 2004-18 ianuarie 2006, conform sentinţei civile nr. 222 din 18 ianuarie
2006, pronunţată de Trib. Bucureşti – Sccţia a VII I-a conflictc de muncă şi asigurări socialc, contcncios administrativ şi fiscal.
întrucât recurentul nu a indicat temeiul de drept al cererii de recurs, menţionând doar gencric dispoziţiile art. 299 şi urm. C. proc. civ., Curtea, în aplicarea dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., apreciază că dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă încadrarea acestora în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate, precum şi sub toate aspectele, conform dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat şi îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prima instanţă a făcut o justă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente, atunci când a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea unităţii intimate la plata despăgubirilor reprezentând daune interese pentru neeliberarea la timp a carnetului de muncă.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 269 alin. (1) C. muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu din culpa angajatorului, în legătură cu serviciul.
Este adevărat că despăgubirile pretinse pentru neeliberarea sau eliberarea cu întârziere a carnetului de muncă îşi au izvorul în raportul de muncă, iar întârzierea în predarea carnetului de muncă, dacă aceasta produce pagube titularului carnetului de muncă, poate antrena răspunderea patrimonială a angajatorului.
Insă răspunderea patrimonială a unităţii poate fi angajată, conform dispoziţiilor art. 269 alin. (1) C. muncii, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, dacă sunt întrunite cumulativ toate elementele răspunderii.
Or, în cauză, nu se poate reţine producerea unui prejudiciu cert, adică sigur în privinţa existenţei şi a posibilităţii de evaluare, astfel cum întemeiat a reţinut prima instanţă.
Recurentul nu a făcut dovada, în faţa instanţei de fond, a unui prejudiciu actual sau viitor, deci sigur, paguba ce pretinde a fi reparată având un caracter eventual ipotetic şi lipsit de certitudine, astfel încât nu poate justifica acordarea de despăgubiri.
In recurs, daunele-interese solicitate pentru perioada 1 iunie 2006-2 mai 2007 (deşi intimata a fost pusă în întârziere prin notificarea nr. 9 din 8 ianuarie 2007) au fost evaluate la 11.719,84 lei, prin raportare la
media veniturilor brute pe ultimele 6 luni în carc recurentul a fost angajat al unităţii intimate, astfel cum acestea rezultă din raportul de expertiză contabilă extrajudiciară anexat cererii de recurs.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 305 C. proc. civ., în recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor, raportul de expertiză extrajudiciară neconstituind înscris nou, în sensul textului evocat.
Din probele administrate în cauză nu rezultă că recurentul ar fi avut oportunitatea de a se angaja în altă parte, dar aceasta nu a putut fi concretizată din lipsa carnetului de muncă şi nici care ar fi fost veniturile de care a fost astfel lipsit.
Pentru considerentele arătate, Curtea constată că nu există motive de casare sau modificare a sentinţei atacate, pe care o va menţine, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul, ca nefondat.
