ÎNCHIDEREA PROCEDURII FĂRĂ A SE DISPUNE RADIEREA. ABSENTA NORMEI LEGALE PRIVIND RADIEREA. CEREREA PENTRU REDESCHIDEREA PROCEDURII. INADMISIBILITATE


Faţă de debitor a fost deschisă procedura falimentului şi această procedură a fost închisă la 14 ianuarie 2002, prin încheierea nr. 32/2002, în temeiul prevederilor art 118 al Legii nr. 64/1995 constatându-se că bunurile existente în patrimoniul debitorului nu sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative şi nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare. Creditorul-recurent nu a participat la procedură şi nici nu a fost notificat să participe, nefiind evidenţiată creanţa lui în contabilitatea debitorului. Şi alţi creditori cu creanţe importante au rămas neplătiţi. încheierea pentru închiderea procedurii nu conţine dispoziţia privind radierea societăţii creditoare din din cauză că textul Legii nr. 64/1995, art. 117-123 nu conţinea o dispoziţie legală în acest sens.

Cu toate acestea, cererea de redeschidere a procedurii nu are temei legal în textul Legii nr. 64/1995 şi a fost respinsă în mod just.

Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 1762 din 14 octombrie 2003

Prin sentinţa civilă nr. 1707 din 11 iunie 2003, pronunţată de judecătorul-sindic în dosar nr. 2175/2003 al Tribunalului Sălaj, s-a respins cererea creditorului Regia Naţională a Pădurilor, Direcţia Silvică Sălaj pentru deschiderea procedurii reglementată de Legea nr. 64/1995 contra debitorului S.C. Techno Star S.R.L. Zalău.

Judecătorul-sindic a reţinut în esenţă că faţă de acelaşi debitor prin încheierea civilă nr. 32 din 14 ianuarie 2002 pronunţată în dosar nr. 1189/1999 s-a dispus închiderea procedurii de faliment. Creanţa creditorului fiind bazată pe factura din 12 martie 2001, anterioară închiderii procedurii, cererea pentru deschiderea procedurii este nefondată. Creanţa nu îndeplineşte nici condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 de a fi certă,

lichidă şi exigibilă şi nu este constatată prin titlu executoriu iar facturile invocate nu au fost semnate de debitor.

împotriva acestei sentinţe a declarat recurs creditorul. în motivarea recursului se arată că nu i s-a notificat deschiderea procedurii în dosar nr. 1189/1999 şi din acest motiv nu a depus cererea de înscriere a creanţei în tabloul creditorilor. Creanţa sa este certă, lichidă şi exigibilă deoarece facturile au fost acceptate şi de debitor care a emis două file cec pentru plata facturilor la 29 martie 2001 şi la 31 mai 2000. Plata acestor cecuri a fost refuzată de bancă din cauza lipsei disponibilului din cont şi ca urmare cecurile au fost investite cu formulă executorie.

Examinând recursul, curtea de apel constată că este nefondat.

Faţă debitorul S.C. Techno Star S.R.L. Zalău a fost deschisă procedura falimentului în dosar nr. 1189/1999 şi această procedură a fost închisă la 14 ianuarie 2002, prin încheierea nr. 32/2002, în temeiul prevederilor art 118 al Legii nr. 64/1995 constatăndu-se că bunurile existente în patrimoniul debitorului nu sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative şi nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare. Creditorul-recurent nu a participat la procedură şi nici nu a fost notificat să participe, nefiind evidenţiată creanţa lui în contabilitatea debitorului Din motivarea încheierii nr. 32/2002 rezultă că şi alţi creditori cu creanţe importante au rămas neplătiţi. încheierea nr. 32/2002 pentru închiderea procedurii nu conţine dispoziţia privind radierea societăţii creditoare din registrul comerţului din cauză că textul Legii nr. 64/1995, art. 117- 123 nu conţinea o dispoziţie legală în acest sens

în consecinţă, recursul este nefondat şi va fi respins în baza art. 312 alin. (1) C.pr.civ. (Judecător Ion Turcu)