1. Potrivit art. 65 C. muncii, desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă. Desfiinţarea este efectivă atunci când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăseşte în organigrama acestuia sau în statul de funcţii. Cauza este reală când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăţi economice sau transformări tehnologice, independentă de buna sau reaua-credinţă a angajatorului. Cauza este serioasă când se impune din necesităţi evidente privind îmbunătăţirea activităţii şi nu disimulează realitatea.
2. Persoana juridică are dreptul de a-şi organiza activitatea în funcţie de necesităţi, în scopul rentabilizării, iar normele legale privind concedierea urmăresc protejarea salariatului de acţiunile abuzive ale angajatorului, fără însă a se înţelege că interesul salariatului primează asupra celui al angajatorului. Instanţa nu este chemată să analizeze legalitatea unei concedieri doar prin prisma motivelor invocate de salariat, ci şi din punctul de vedere al angajatorului, care are dreptul de a-şi organiza activitatea în scopul obţinerii de profit. Un post poate fi desfiinţat dacă nu este indispensabil unei societăţi comerciale, neputându-se considera că o funcţie necesară la un moment dat este de folos angajatorului pentru totdeauna. Nu se poate nega dreptul societăţii comerciale de a face schimbări la nivel organizatoric, schimbări care implică inclusiv concedieri.
Din moment ce angajatorul, singurul în măsură să aprecieze asupra modalităţii de funcţionare a investiţiei sale, dovedeşte că desfiinţarea postului este consecinţa reorganizării activităţii, decisă în baza unei strategii de reorganizare având ca obiectiv rentabilizarea societăţii, inclusiv prin reducerea cheltuielilor de personal, cauza este reală şi serioasă, iar concedierea este temeinică şi legală.
Trib. Bucureşti, s. a VIII-a confl. mun. şi asig. soc., sent. nr. 2307 din 17 martie 2010, irevocabilă prin dec. nr. 503 din 27 noiembrie 2011
a C.A. Bucureşti, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 2307 din 17.03.2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată de contestatoarea S.D.A. în contradictoriu cu intimata SC S.H.R., reţinându-se următoarele: prin decizia nr. 1981/18.12.2008 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei, începând cu data de 24 ianuarie 2009, în temeiul art. 65 şi art. 66 C. muncii, ca urmare a desfiinţării postului de reprezentant vânzări din cadrul Departamentului de vânzări online, cauzată de reorganizarea activităţii în vederea îmbunătăţirii costurilor.
Prin notificarea cu nr. 1980 din 18.12.2008, contestatoarei i se aduce la cunoştinţă preavizul de 20 de zile lucrătoare care precede concedierea dispusă prin decizia cu nr. 1981/18.12.2009. Preavizul a fost comunicat prin poştă, la data de 22.12.2008, conform copiei plicului de expediere, în urma refuzului de primire a comunicării exprimat de salariată, consemnat pe acest înscris. De altfel, din cererea salariatei înregistrată la societate sub nr. 191848/19.12.2008, rezultă că acesteia i-a fost înaintat spre semnare un document ce reprezintă preaviz şi decizie de încetare a contractului de muncă, or, din moment ce i-a fost înaintat spre semnare, aşa cum se consemnează în propria cerere, salariata a luat cunoştinţă de conţinutul documentului, comunicat prin poştă, în urma refuzului de a-1
semna. In aceste condiţii, susţinerea contestatoarei din precizări, referitoare la neîndeplinirea obligaţiei de comunicare a preavizului, nu poate fi reţinută de instanţă.
Se observă că salariata nu prezintă în mod concret în conţinutul cererii de chemare în judecată motivele de nelegalitate a deciziei, rezumându-se la a susţine că procedura concedierii nu este legal îndeplinită.
Desfiinţarea postului a fost dispusă prin decizia administratorului societăţii cu nr. 1979 din 18.12.2008, având drept cauză necesitatea reorganizării activităţii în vederea îmbunătăţirii controlului costurilor. Din punct de vedere formal, decizia conţine menţiunile obligatorii prevăzute, sub sancţiunea nulităţii absolute, de art. 74 C. muncii.
Potrivit art. 65 C. muncii, desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă. Desfiinţarea este efectivă când atunci când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăseşte în organigrama acestuia sau în statul de funcţii. Cauza este reală când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăţi economice sau transformări tehnologice, independentă de buna sau reaua-crcdinţă a angajatorului. Cauza este serioasă când se impune din necesităţi evidente privind îmbunătăţirea activităţii şi nu disimulează realitatea.
In speţă, cauza desfiinţării postului invocată de angajator o constituie scăderea vânzărilor online, fiind depuse la dosar rapoartele care evidenţiază nivelul de vânzări pentru lunile noiembrie şi decembrie 2008. Desfiinţarea postului ocupat de contestatoare a fost hotărâtă prin decizia administratorului unic nr. 1/12.11.2008, prin care a fost conceput un plan de măsuri menite să reorganizeze activitatea societăţii, în scopul reducerii costurilor şi îmbunătăţirii controlului acestora, a productivităţii muncii şi protejării companiei din punct de vedere financiar. Planul de măsuri prevede inclusiv reducerea unor posturi, din organigrama societăţii rezultând desfiinţarea a trei posturi la nivelul lunii decembrie 2008, reducere ce a continuat pe parcursul anului 2009. Strategia de reorgani
zare care să aibă ca obiectiv rentabilizarea societăţii, inclusiv prin reducerea cheltuielilor de personal, este decisă de angajator, singurul în măsură să aprecieze asupra modalităţii de funcţionare a investiţiei sale. Postul ocupat de contestatoare a fost desfiinţat efectiv, nemairegăsindu-se în organigrama intimatei, fiind reală restrângerea activităţii, impusă de scăderea vânzărilor.
Persoana juridică are dreptul de a-şi organiza activitatea în funcţie de necesităţi, în scopul rentabilizării, iar normele legale privind concedierea urmăresc protejarea salariatului de acţiunile abuzive ale angajatorului, fară însă a se înţelege că interesul salariatului primează asupra celui al angajatorului. Instanţa nu este chemată să analizeze legalitatea unei concedieri doar prin prisma motivelor invocate de salariat, ci şi din punctul de vedere al angajatorului care are dreptul de a-şi organiza activitatea în scopul obţinerii de profit. Un post poate fi desfiinţat dacă nu este indispensabil unei societăţi comerciale, neputându-se considera că o funcţie necesară la un moment dat este de folos angajatorului pentru totdeauna. Nu se poate nega dreptul societăţii comerciale de a face schimbări la nivel organizatoric, schimbări care implică inclusiv concedieri.
Tribunalul a reţinut că măsura concedierii este temeinică şi legală, astfel că cererile de anulare a deciziei şi de repunere în situaţia anterioară sunt neîntemeiate. De asemenea, cererea de plată a daunelor morale este neîntemeiată, în lipsa faptei ilicite a angajatorului care să determine plata de despăgubiri în condiţiile art. 269 C. muncii.