Despăgubiri acordate conform art. 78 C. muncii şi drepturi băneşti aferente concedierii colective. Daune morale
1. Anularea deciziei de concediere produce efecte retroactive, astfel că, la data concedierii colective a angajaţilor, reclamanta avea calitatea de angajată şi trebuia să beneficieze de concedierea colectivă, fiind îndeplinite condiţiile art. 68 C. muncii. Prin anularea deciziei, reclamanta a fost pusă în situaţia în care s-ar fi aflat dacă nu ar fi existat niciodată o astfel de decizie, astfel că la momentul concedierii colective a avut calitatea de salariat. în caz contrar, instituţia nulităţii actului juridic ar fi lipsită de efecte, întrucât repunerea în situaţia anterioară emiterii actului nul presupune nu doar acordarea drepturilor băneşti de care reclamanta a fost lipsită, ci şi beneficiul tuturor drepturilor de care s-ar fi bucurat dacă nu s-ar fi emis actul nelegal.
2. în raport de situaţia reţinută, nu era nici necesară, nici posibilă contestarea concedierii colective de către reclamantă.
3. Reclamanta avea dreptul să fie inclusă în concedierea colectivă şi să beneficieze de salariile compensatorii pentru o vechime în muncă de peste 15 ani, conform art. 121 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă şi copiei carnetului de muncă, astfel că instanţa a obligat intimata la emiterea unei noi decizii de încadrare a reclamantei în procedura de concediere colectivă.
4. Faptul că prin concedierea individuală dispusă abuziv, reclamanta a fost prejudiciată constituie un prejudiciu distinct, care nu se cuantifică în raport de drepturile salariale aferente unei perioade în care nu mai poate avea calitatea de salariat, ci de calitatea de beneficiar al unei concedieri colective, iar cele două calităti nu se pot cumula, indiferent ce abuzuri ar fi comis angajatorul.
5. Ca urmare a deciziei de concediere individuală, drepturile băneşti de care reclamanta a fost lipsită sunt cele aferente concedierii colective, iar nu cele aferente vreunui raport de muncă ulterior acestei date, care nu mai putea exista dacă a intervenit concedierea colectivă.
6. Pârâta a înţeles să execute hotărârea judecătorească irevocabilă pronunţată în litigiul pe care părţile l-au avut anterior, prin a o reintegra pe reclamantă în postul deţinut şi a o concedia din nou în aceeaşi zi, excluzând-o în mod nelegal şi abuziv de la dreptul de a beneficia de concedierea colectivă şi de salariile compensatorii aferente, împrejurări de natură a cauza prin ele însele suferinţe morale reclamantei. Prin emiterea deciziei de concediere în mod nelegal, pe care reclamanta a fost nevoită să o atace în justiţie, imediat după finalizarea unui alt litigiu cu obiect similar, aceasta a fost pusă în situaţia ca în perioada judecării contestaţiei formulate să se afle într-o situaţie incertă, nefiind nici angajată în muncă, nici pensionară, situaţie de natură a-i cauza suferinţe psihice serioase.
C.A. Târgu-Mureş, s. civ., mun. şi asig. soc., min. şi fam., dec. nr. 1688/R din 5 noiembrie 2009, Jurindex
Prin sentinţa civilă nr. 110 din 30.01.2009 a Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul nr. (…), s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta E.M.N. în contradictoriu cu pârâta R., s-a dispus anularea deciziei nr. 625 din 24.10.2008, reintegrarea reclamantei în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei, obligarea pârâtei la plata tuturor drepturilor salariale cuvenite începând cu data de 01.11.2007 şi până la data efectivei reintegrări în funcţie, drepturi salariale reactualizate în funcţie de rata inflaţiei până la plata integrală a debitului, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de încadrare a reclamantei în procedura de concediere colectivă şi plata în favoarea acesteia a sumei de 28.000 lei reprezentând salarii compensatorii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, întrucât prin sentinţa civilă nr. 1747/2007 a Tribunalului Mureş a fost anulată decizia de concediere a reclamantei şi s-a dispus repunerea în situaţia anterioară prin reintegrarea în postul deţinut anterior şi plata drepturilor de care a fost lipsită, anularea deciziei de concediere având efect retroactiv, rezultă că la data concedierii colective a angajaţilor Complexului P. Tg.-M. reclamanta avea calitatea de angajată şi trebuia inclusă în concedierea colectivă, astfel încât concedierea individuală dispusă prin decizia contestată este nelegală.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale, Tribunalul a reţinut că actele medicale depuse de reclamantă sunt anterioare deciziei contestate, iar din probele administrate nu rezultă faptul că s-ar fi cauzat reclamantei prejudicii ncpatrimoniale.
împotriva acestei hotărâri au formulat recurs ambele părţi.
Astfel, reclamanta a solicitat modificarea sentinţei atacate, în sensul admiterii şi a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 lei. în motivarea recursului, reclamanta a arătat că, potrivit actelor medicale depuse, suferă de anumite afecţiuni care s-au agravat, pe fondul celor două concedieri ilegale şi abuzive, cauzându-i o traumă psihică gravă, întrucât a fost pusă în imposibilitatea de a munci ori de a se pensiona în condiţii civilizate. Recurenta a arătat că prejudiciile nepatrimoniale care i-au fost cauzate de pârâtă constau în agravarea stării de sănătate şi imposibilitatea urmării unor tratamente şi intervenţii corespunzătoare absolut necesare, datorită lipsurilor materiale generate de concedierea cu care a fost
confruntată. In drept, recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi ale art. 269 alin. (1) C. muncii.
Pârâta-recurentă a solicitat prin recursul promovat modificarea în parte a sentinţei atacate, în sensul respingerii în integralitate a cererii de
chemare în judecată. In motivarea recursului, pârâta a arătat că prima instanţă a aplicat greşit prevederile art. 78 alin. (2) C. muncii, întrucât raporturile de muncă nu puteau continua ulterior datei de 31.10.2007, postul fiind desfiinţat, situaţie prin care s-a creat o pozitivă faţă de tratamentul aplicat celorlalţi salariaţi care au fost concediaţi colectiv la data menţionată. Cu privire la integrarea reclamantei în concedierea colectivă, recurenta a arătat că nu există temei legal care să permită o atare măsură, întrucât reclamanta nu a atacat procedura concedierii colective. Recurenta a mai arătat că drepturile compensatorii ce i s-ar fi cuvenit reclamantei în situaţia includerii în concedierea colectivă
sunt de 26.000 lei, iar nu de 28.000 lei. In drept, recurenta-pârâtă a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 78 C. muncii.
Examinând sentinţa atacată din perspectiva motivelor invocate, precum şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., instanţa de control judiciar a constatat următoarele:
Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalul Mureş, reclamanta a solicitat anularea deciziei de concediere individuală nr. 625 din data de 24.10.2008, restabilirea situaţiei anterioare, prin reîncadrarea în postul de cameristă la Hotelul P. din Tg.-M., plata integrală a drepturilor salariale actualizate cu rata inflaţiei până la momentul plăţii efective, obligarea pârâtei la emiterea unei decizii privind includerea în concedierea colectivă şi plata salariilor compensatorii corespunzătoare, în cuantum de 28.000 lei.
Din dovezile administrate rezultă că prin sentinţa civilă nr. 1747 din
27.11.2007 pronunţată de Tribunalul Mureş, s-a dispus anularea deciziei nr. 494 din 06.04.2007 emisă de S. – Sucursala de Reprezentare şi Protocol E. (…) privind concedierea disciplinară a reclamantei, rein
tegrarea acesteia în postul deţinut, acela de cameristă la Hotelul P. din Tg.-M. şi obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri băneşti egale cu drepturile salariale de care a fost lipsită ca urmare a emiterii deciziei, actualizate cu rata inflaţiei. Această hotărâre a rămas irevocabilă prin decizia nr. 1426 din 07.10.2008 a Curţii de Apel Tg.-M.
La data de 24.10.2008 pârâta a emis decizia nr. 624, prin care a dispus reîncadrarea reclamantei în postul deţinut anterior, începând cu data de 23.04.2007. în aceeaşi zi, 24.10.2008, pârâta a emis decizia nr. 625, prin care a desfăcut contractul individual de muncă al reclamantei începând cu data de 01.11.2007, a dispus acordarea drepturilor salariale pe perioada reintegrării, respectiv 23.04.2007 – 31.10.2007, actualizate, precum şi 5 salarii de bază, reprezentând compensare individuală, conform art. 119 din Contractul colectiv de muncă. La data de 17.09.2007, Consiliul de administraţie al R. a adoptat hotărârea nr. 13, în care, la art. 8 s-a prevăzut încetarea activităţii şi punerea în conservare începând cu 01.10.2007 a Complexului P. din Tg.-M., fiind desfiinţate efectiv cu începere de la 01.11.2007 locurile de muncă de la această unitate, iar salariaţii concediaţi colectiv.
Reţinând faptul că prin sentinţa nr. 1747 pronunţată la data de
27.11.2007 s-a anulat decizia de concediere a reclamantei şi s-a dispus reintegrarea acesteia în postul deţinut la unitatea pârâtă, în mod legal a constatat prima instanţă că anularea deciziei de concediere produce efecte retroactive, astfel că la data concedierii colective a angajaţilor Complexului P. din Tg.-M. reclamanta avea calitatea de angajată şi, astfel, trebuia să beneficieze de concedierea colectivă, fiind îndeplinite condiţiile art. 68 C. muncii. Prin anularea deciziei reclamanta a fost pusă în situaţia în care s-ar fi aflat dacă nu ar fi existat niciodată acea decizie,
astfel că la momentul concedierii colective a avut calitatea de salariat. In caz contrar ar fi lipsită de efecte instituţia nulităţii actului juridic, întrucât repunerea în situaţia anterioară emiterii actului nul presupune nu doar acordarca drepturilor băneşti de carc reclamanta a fost lipsită, ci şi beneficiul tuturor drepturilor de care s-ar fi bucurat dacă nu s-ar fi emis actul nelegal.
In acest context, în mod legal prima instanţă a constatat că reclamanta avea dreptul să fie inclusă în concedierea colectivă şi să beneficieze de salariile compensatorii de 28.000 lei pentru o vechime în muncă de peste 15 ani, conform art. 121 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă şi copiei carnetului de muncă, Curtea înlăturând argumentele pârâtei sub acest aspect.
In aceeaşi ordine de idei, în raport de situaţia reţinută, instanţa a constatat că nu era nici necesară, nici posibilă contestarea concedierii colective de către reclamantă.
Recursul pârâtei este însă întemeiat în privinţa criticilor formulate referitor la obligarea acesteia la plata către reclamantă a drepturilor salariale cuvenite începând cu data de 01.11.2007 şi până la data efectivei
reintegrări, actualizate cu rata inflaţiei. In acest sens, Curtea a reţinut că solicitările reclamantei, astfel cum au fost formulate prin cererea de chemare în judecată, au fost în sensul constatării dreptului de a beneficia de concedierea colectivă şi acordării salariilor compensatorii cuvenite.
în contextul în care instanţa a constatat că reclamanta, fiind repusă în situaţia anterioară emiterii deciziei nr. 494 din 06.04.2007, putea şi trebuia să beneficieze de concedierea colectivă, Curtea a reţinut că, prin recunoaşterea acestui drept, reclamanta trebuie pusă în aceeaşi situaţie cu ceilalţi angajaţi ai pârâtei care au beneficiat de această concediere colectivă. Acest lucru presupune că, începând cu data de 01.11.2007, postul reclamantei a fost desfiinţat iar aceasta, fiind inclusă în concedierea colectivă, beneficiază de salariile compensatorii. Acest aspect presupune imposibilitatea obiectivă de a continua raporturile de muncă după data de 01.11.2007, postul fiind desfiinţat, iar reclamanta concediată odată cu ceilalţi colegi ai săi. Neexistând raporturi de muncă după această dată, reclamanta nu poate beneficia de drepturi salariale aferente perioadei ulterioare datei de 01.11.2007, întrucât ar fi pusă într-o situaţie diferită şi privilegiată faţă de ceilalţi angajaţi care au beneficiat de aceeaşi concediere colectivă. Faptul că reclamanta a fost prejudiciată prin concedierea individuală dispusă abuziv constituie un prejudiciu distinct, care nu se cuantifică în raport de drepturile salariale aferente unei perioade în care nu mai poate avea calitatea de salariat, ci de calitatea de beneficiar al unei concedieri colective, iar cele două calităţi nu se pot cumula, indiferent ce abuzuri ar fi comis pârâta.
Dispoziţiile art. 78 alin. (1) şi (2) C. muncii se referă la salarii şi drepturi de care ar fi beneficiat salariatul dacă nu ar fi fost concediat abuziv şi ar fi continuat raporturile de muncă. Acest text legal a fost corect aplicat şi respectat de către angajator în raport de decizia nr. 494 din 06.04.2007 care a fost anulată prin sentinţa nr. 1747/27.11.2007, reclamanta primind o despăgubire egală cu drepturile salariale de care ar fi beneficiat în perioada 23.04.2007 – 31.10.2007, în care ar fi lucrat, ar fi avut raporturi de muncă cu angajatorul, dacă nu ar fi fost concediată nelegal. Ulterior acestei date însă, singurele drepturi de care reclamanta ar fi beneficiat şi de care a fost în mod nelegal lipsită sunt salariile compensatorii aferente concedierii colective în care ar fi trebuit să fie inclusă, iar nu alte drepturi salariale.
Astfel, ca urmare a deciziei de concediere individuală din data de
24.10.2008, drepturile băneşti de care reclamanta a fost lipsită sunt cele aferente concedierii colective, iar nu cele aferente vreunui raport de
muncă ulterior acestei date, care nu mai putea exista dacă a intervenit concedierea colectivă.
Pentru aceste considerente, constatând că sunt incidente prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea a înlăturat din sentinţa ce face obiectul prezentei analize dispoziţia privind obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantei a drepturilor salariale cuvenite începând cu data de
01.11.2007 şi până la data efectivei reintegrări în funcţia deţinută, actualizate cu rata inflaţiei, recursul pârâtei urmând a fi admis sub acest aspect.
Referitor la recursul reclamantei, Curtea a constatat că aceasta a criticat sentinţa atacată sub aspectul respingerii cererii de obligare a pârâtei la plata daunelor morale.
In acest sens, instanţa a constatat că reclamanta a depus la dosarul cauzei o serie de înscrisuri cu care a dovedit faptul că anterior emiterii deciziei contestate, în prezenta cauză, suferea de o serie de afecţiuni, care, aşa cum rezultă din conţinutul scrisorilor medicale emise de medicul primar de medicină de familie, devin rcfractare la tratament în contextul în care pacienta se află sub impulsul unor stări tensionate psihice prelungite.
Este adevărat că reclamanta nu a fost în măsură să depună acte medicale din care să rezulte în mod concret care este la acest moment starea sănătăţii sale, pentru a dovedi susţinerile potrivit cărora aceasta s-ar fi înrăutăţit, ca urmare a stresului emoţional prin care susţine că trece de 3 ani de zile de când a suferit două concedieri individuale succesive nelegale şi negarea dreptului de a beneficia de concedierea colectivă şi de salariile compensatorii corespunzătoare.
Cu toate acestea, Curtea a constatat că prin modalitatea în care pârâta a înţeles să execute hotărârea judecătorească irevocabilă pronunţată în litigiul pe care părţile l-au avut anterior, respectiv prin reintegrarea reclamantei în postul deţinut şi conccdierea acesteia din nou în aceeaşi zi, excluzând-o în mod nclegal şi abuziv de la dreptul de a beneficia de conccdierea colectivă şi salariile compensatorii aferente, s-au crcat împrejurări de natură a cauza prin ele însele suferinţe morale reclamantei. Aceasta cu atât mai mult cu cât reclamanta a dovedit că toate aceste evenimente s-au desfaşurat pe fondul unei stări precare a sănătăţii sale,
uşor influenţabilă de stări tensionale psihice prelungite. In acelaşi context, Curtea a reţinut că prin emiterea în mod nelegal a deciziei de concediere din data de 24.10.2008, pe care reclamanta a fost nevoită să o atace în justiţie, imediat după finalizarea unui alt litigiu cu obiect similar, aceasta a fost pusă în situaţia ca în perioada judecării contestaţiei formulate împotriva deciziei nr. 625/24.10.2008 să se afle într-o situaţie incertă, nefiind nici angajată în muncă, nici pensionară, situaţie de natură a-i cauza suferinţe psihice serioase. Astfel, Curtea a constatat că
în mod nelegal prima instanţă a stabilit că reclamanta nu a suferit un prejudiciu nepatrimonial.
Prejudiciul moral nu poate fi evaluat în bani, însă pentru a atenua suferinţele morale ale recurentei, instanţa a apreciat că i se cuvin compensaţii băneşti.
La stabilirea cuantumului acestora trebuie avute în vedere anumite criterii, respectiv importanţa şi gravitatea prejudiciului moral suferit, precum şi criteriul echităţii.
Prin urmare, Curtea a apreciat că suma de 1.000 lei este de natură să repare prejudiciul moral suferit de reclamantă, admiţând din această perspectivă recursul acesteia, cu consecinţa modificării în parte a sentinţei atacatc, în sensul obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei menţionate cu titlu de compensaţii băneşti pentru daune morale, reţinând incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
