Pentru a pronunţa această sentinţă, a reţinut judecătoria că prin înscrisul sub semnătură privată numit „chitanţă” (fila 5 dosar), încheiat la data de 12.11.2008, reclamantul a împrumutat-o pe pârâtă cu suma de 25.000.000 lei vechi (2500 RON), urmând a restitui banii la data de 12.12.2008.
Potrivit declaraţiilor martorilor L.M.D. şi H.I., pârâta nu a mai restituit banii împrumutaţi, plecând din ţară.
Potrivit art. 1576 Cod civil, împrumutul este un contract prin care una din părţi dă celeilalte oarecare câtime de lucruri, cu îndatorire pentru dânsa de a restitui tot atâtea lucruri, de aceeaşi specie şi calitate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1578 Cod civil, obligaţia ce rezultă dintr-un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeaşi sumă numerică arătată în contract.
Reclamantul a dovedit împrumutul cu cele două înscrisuri sub semnătură privată care, potrivit art. 1176 Cod civil, au aceleaşi efecte ca actele autentice, între cei care l-au subscris şi între cei care reprezintă drepturile lor. De asemenea, fiind vorba despre o sumă ce depăşeşte 250 lei, reclamantul a făcut dovada, cu înscrisurile prezentate, că îndeplineşte condiţiile art. 1191 Cod civil: dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depăşeşte suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât prin act autentic sau prin act sub semnătură privată.
Pe de altă parte, pârâta nu a dovedit plăţile despre care a făcut vorbire.
Aşa fiind, cererea va fi admisă, pârâta urmând a fi obligată la restituirea sumei de 6000 lei.
Conform art. 274 Cod de procedură civilă, pârâta va fi obligată şi la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta solicitând casarea hotărârii, în temeiul art.299-316 cpc, cu motivarea că a primit de la intimat 2.000 lei în noiembrie 2008, pentru care trebuia să plătească io dobândă de 500 lei, termenul scadent fiind în decembrie 2008 iar în luna februarie 2009 a primit 2.500 lei pentru care trebuia să plătească o dobândă de 1.000 lei, termenul scadent fiind în martie 2009.
Probele administrate în cauză, arată recurenta, au dovedit că a achitat reclamantului în lunile decembrie 2008 şi ianuarie 2009 suma de 1.000 lei în două tranşe a câte 500 lei, lăsând reclamantului cardul şi codul pin pentru ca acesta să-şi recupereze direct diferenţa de bani din contul debitoarei, ridicând suma de 5.220 lei, astfel încât întreaga datorie a fost achitată.
În dovedirea susţinerilor sale, recurenta a depus la dosar înscrisuri (f.15-17).
Examinând actele dosarului, instanţa reţine următoarele:
Obligând pârâta la plata sumei de 6000 lei cu titlu de împrumut nerestituit, judecătoria a reţinut că reclamantul a dovedit împrumutul cu cele două înscrisuri sub semnătură privată depuse la dosar iar pârâta nu a dovedit efectuarea plăţilor despre care a făcut vorbire, fără a analiza însă, în mod temeinic, probele administrate în cauză.
Astfel, chiar intimatul-reclamant a recunoscut faptul că din suma dată cu titlu de împrumut recurentei-pârâte „a recuperat ceva de pe card, câte 350 lei” (f.28 dosar judecătorie), împrejurarea că recurenta, la plecarea din ţară, i-a lăsat intimatului cardul său fiind confirmată şi de declaraţiile martorelor L.M.D.şi C.M.(f.21,24).
Cu înscrisurile depuse în recurs (f.15-17), recurenta-pârâtă a dovedit şi împrejurarea că din contul său au fost ridicat la date diferite, pe parcursul anului 2009, mai multe sume de bani, în condiţiile în care martorii au declarat că recurenta a fost plecată din ţară, la muncă, în Italia.
Se impune, deci, completarea probatoriului pentru a se stabili cu certitudine perioada în care recurenta-pârâtă a fost plecată din ţară, precum şi sumele de bani pe care intimatul-pârât le-a ridicat direct din contul debitoarei sale, motiv pentru care, în temeiul art.312 alin.(4) va admite recursul şi, casând sentinţa judecătoriei va reţine cauza spre rejudecare.
