Participarea unui reprezentant al sindicatului pe parcursul cercetării prealabile. Dreptul la apărare al salariatului. Individualizarea sancţiunii disciplinare. Inexistenţa vreunei ordini obligatorii a aplicării sancţiunilor disciplinare prevăzute de art. 264 C. muncii
1. Termenul de 5 zile, prevăzut de Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, de la data convocării până la data efectuării cercetării disciplinare, are caracter de recomandare, nefiind prevăzut expres de dispoziţiile art. 267l2] alin. (2) C. muncii. Scopul existenţei unui interval de timp între data convocării şi data efectuării cercetării disciplinare efective este de a se da posibilitatea angajatului să-şi pregătească apărarea. în condiţiile în care salariatul a pregătit efectiv apărarea, dacă s-ar reţine faptul că nu a fost respectat termenul de 5 zile lucrătoare, instanţa ar da dovadă de un formalism excesiv, incompatibil cu scopul reglementării legale.
2. în condiţiile în care reclamantul a beneficiat, în fata comisiei
9 7 »
de cercetare, de prezenţa unui avocat şi a avut posibilitatea să depună apărări în scris, instanţa a apreciat că i s-a respectat dreptul la apărare.
3. în condiţiile în care a beneficiat de o reală apărare în faţa comisiei de cercetare disciplinară, nu se poate reţine că reclamantul a fost vătămat prin faptul că a fost convocat la cercetare cu doar 4 zile lucrătoare înainte de data respectivă. De altfel, atunci când a solicitat angajatorului o amânare a întrevederii, reclamantul nu a cerut stabilirea acesteia pentru o altă dată, ci pentru aceeaşi dată, însă la o altă oră. în plus, la momentul la care a solicitat această amânare, reclamantul a anunţat şi intenţia de a fi asistat la discuţii de un reprezentant legal, ceea ce înseamnă că şi-a putut pregăti apărarea în timpul avut la dispoziţie.
4. Angajatorul nu este obligat să respecte ordinea sancţiunilor disciplinare prevăzute de art. 264[1] C. muncii. Prin urmare, acesta poate aplica direct sancţiunea desfacerii contractului individual de muncă, dacă apreciază că este justificată de gravitatea abaterilor săvârşite.
5. Individualizarea sancţiunii aplicate s-a făcut corect de către angajator, în funcţie de gravitatea abaterilor disciplinare reţinute în sarcina salariatului, fapte deosebit de grave pentru domeniul bancar în care acesta îşi desfăşoară activitatea. Pentru un angajator bancar, este foarte importantă loialitatea angajaţilor săi, respectarea obligaţiei de confidenţialitate şi a codului de conduită, cu atât mai mult cu cât angajatul deţine o funcţie de conducere (director de agenţie) şi acţiunile sale se repercutează asupra celorlalţi angajaţi din subordine.
Trib. Bucureşti, s. a Vlll-a confl. mun. şi asig. soc., sent. nr. 6345 din 17 septembrie 2010, nepublicată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe la 27.07.2009, reclamantul G.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C., să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 505/2009 prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului său individual de muncă pentru încălcarea dispoziţiilor art. 267 şi art. 268 alin. (2) lit. b) şi c) C. muncii, să se dispună anularea deciziei nr. 505/2009, întrucât reclamantul nu se face vinovat de săvârşirea abaterilor disciplinare reţinute în sarcina sa şi, în subsidiar, să se dispună înlocuirea sancţiunii desfacerii contractului individual de muncă, reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei contestate, să fie obligată
pârâta la plata tuturor drepturilor care i se cuvin reclamantului de la data încetării raporturilor de muncă şi până la reintegrarea efectivă.
In motivarea acţiunii a arătat reclamantul că a fost salariat în cadrul S.C., pe funcţia de director al Centrului de afaceri, în baza contractului individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată. A mai învederat reclamantul că la data de 22.05.2009 i s-a comunicat decizia nr. 148/2009 emisă de pârâtă, prin care s-a dispus suspendarea contractului său de muncă în temeiul dispoziţiei art. 52 alin. (1) lit. a) C. muncii, datorită încălcării unor norme din Regulamentul intern al băncii referitoare la folosirea în interes propriu a unor echipamente hardware şi software ale băncii. La data de 26.05.2007, reclamantului i s-a solicitat telefonic de către N.A., reprezentant al pârâtei, să se prezinte a doua zi, respectiv 27.05.2009, în vederea lămuririi unor aspecte care i se
imputau. In realitate, această întâlnire a avut caracterul unei cercetări disciplinare, întrucât s-a încercat determinarea reclamantului să răspundă unor întrebări punctuale, dinainte pregătite, care vizau alte fapte decât cele menţionate în decizia de suspendare a contractului de muncă. Ca urmare a refuzului reclamantului de a răspunde la întrebări, persoanele care participau din partea pârâtei au avut un comportament violent, i-au smuls reclamantului mapa cu documente din mână şi telefonul mobil. Arată reclamantul că la data de 15.06.2009 a fost convocat în vederea efectuării cercetării disciplinare pentru data de 19.06.2009, ora
10.00. în urma solicitării reclamantului, care nu se putea prezenta la ora
10.00, pârâta a reprogramat întâlnirea pentru aceeaşi dată, la ora 15,00.
Reclamantul susţine şi faptul că s-a prezentat pe data de 19.06.2009
în faţa comisiei de disciplină, însoţit de avocat, şi a solicitat stabilirea unei noi întâlniri, pentru a avea posibilitatea să îşi pregătească apărarea. Faţă de această cerere, membrii comisiei de disciplină au hotărât închiderea şedinţei, fară să se fi întocmit un proces-verbal sau un alt înscris care să i se fi comunicat reclamantului. Se precizează că la data de 30.06.2009, reclamantului i s-a comunicat, prin scrisoare recomandată, decizia nr. 505/19.06.2009 prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului său individual de muncă, pentru că în perioada 1 ianuarie 2009 – 25 mai 2009 ar fi săvârşit următoarele abateri disciplinare: nu a declarat interesele în companiile SC A. şi G., a utilizat în interes profesional echipamentele şi mijloacele tehnice din dotarea şi proprietatea S.C., a prestat servicii în favoarea SC A. în timpul programului de lucru de la S.C., a facilitat încheierea de către SC A. de contracte de intermediere cu clienţii care aveau în derulare credite la
S.C. Reclamantul apreciază că această decizie este nulă absolut, întrucât cercetarea disciplinară nu a fost făcută cu respectarea dispoziţiilor imperative impuse de art. 267 C. muncii, întrucât a fost convocat la două întâlniri: pentru prima a primit o convocare telefonică, iar pentru a doua
întâlnire nu a fost convocat cu 5 zile înainte, aşa cum se prevede în art. 75 alin. (3) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010. în plus, pârâta nu a ţinut seama de cererea reclamantului de acordare a unui termen şi de stabilire a unei noi întâlniri, pentru a-şi putea pregăti apărarea.
Reclamantul susţine că decizia contestată nu precizează prevederile din statutul disciplinar, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate de salariat, întrucât nu se menţionează concret care sunt faptele/acţiunile ce pot fi considerate şi sancţionate ca abateri disciplinare. Arată că decizia nu cuprinde motivele pentru care apărările sale formulate în faţa comisiei de cercetare disciplinară au fost înlăturate.
Se susţine de către reclamant că decizia în cauză a fost emisă şi pentru alte fapte decât acelea care au făcut obiectul cercetării disciplinare. Deşi a fost convocat pentru lămurirea unor abateri săvârşite în zilele de 2 martie, 13 martie şi respectiv 18 martie 2009, decizia a fost emisă pentru abateri săvârşite în perioada ianuarie – mai 2009. în plus, în perioada 22-25 mai reclamantul nu s-a prezentat la serviciu ca urmare a deciziei de suspendare a contractului de muncă, astfel încât este evident că a fost sancţionat pentru abateri pe care, fizic, nu putea să le săvârşească. Se mai arată că decizia a fost emisă cu încălcarea dreptului la apărare al salariatului, pentru că pârâta a efectuat cercetarea disciplinară înainte ca reclamantul să aibă posibilitatea de a depune documente în apărarea sa, cercetarea efectuată de angajator având doar un caracter formal. Se mai arată că reclamantul nu se face vinovat de săvârşirea abaterilor disciplinare reţinute în sarcina sa şi, în subsidiar, solicită să se dispună înlocuirea sancţiunii desfacerii contractului individual de muncă, întrucât sancţiunea desfacerii contractului individual de muncă este prea aspră în raport de gravitatea faptelor imputate.
Reclamantul a mai precizat că nu are niciun fel de interese în compania SC A., calitatea de asociat unic şi administrator al acestei socictăţi având-o mama sa. Nu există un conflict de interese între activitatea depusă de această socictate şi funcţia deţinută de către reclamant în cadrul băncii G.E., societate juridică străină care nu desfaşoară niciun fel de activitate pe teritoriul României, astfel încât nu poate avea un conflict de interese cu pârâta.
Se arată că programul de lucru al reclamantului era uneori de 14 ore pe zi, astfel încât este posibil să fi rezolvat anumite probleme personale la birou, folosind telefonul şi laptop-ul de serviciu. De asemenea, având în vedere experienţa sa în activitatea bancară, este posibil să fi acordat cunoştinţelor sfaturi în mod absolut dezinteresat, la fel cum, la rândul său, a solicitat de la alte persoane sfaturi, în funcţie de aria acestora de pregătire şi expertiză. în concluzie, activitatea sa în cadrul societăţii
pârâtei nu a fost afectată de aceste schimburi de idei intervenite în timpul programului de lucru.
Reclamantul precizează că nu a desfăşurat activităţi pentru SC A., nici nu a facilitat încheierea de către SC A. de contracte de intermediere cu clienţii care aveau în derulare credite la S.C. Se susţine şi că măsura desfacerii contractului individual de muncă este mult prea aspră în raport cu gravitatea faptelor imputate şi că pârâta nu a avut în vedere performanţele profesionale ale reclamantului, obţinute anterior sanc-ţionării, nici faptul că nu a mai fost sancţionat disciplinar niciodată. In drept, invocă dispoziţiile art. 281 şi urm. C. muncii.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. (…)
Deliberând asupra cererii de chemare în judecată formulate, prin prisma materialului probator administrat în cauză, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt: reclamantul a fost salariat în cadrul S.C., pe funcţia de director al Centrului de afaceri. La data de 22.05.2009, reclamantului i s-a comunicat decizia nr. 148/2009, emisă de pârâtă, prin care s-a dispus suspendarea contractului său de muncă în temeiul dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. a) C. muncii, datorită încălcării unor norme din Regulamentul intern al băncii referitoare la folosirea unor echipamente hardware şi software ale băncii în interes propriu. La data de 26.05.2007, reclamantului i s-a solicitat, telefonic, de către N.A., reprezentant al pârâtei, să se prezinte a doua zi, 27.05.2009, în vederea lămuririi unor aspecte ce i se imputau. Reclamantul a refuzat să răspundă întrebărilor ce i-au fost adresate. La data de 15.06.2009, reclamantul a fost convocat în scris în vederea efectuării cercetării disciplinare pentru data de 19.06.2009, ora 10,00. Ca urmare a solicitării reclamantului, care nu se putea prezenta la ora 10,00 din cauza unei programări la medic, pârâta a reprogramat întâlnirea pentru aceeaşi dată, la ora 15,00.
Reclamantul s-a prezentat pe data de 19.06.2009 în faţa comisiei de disciplină, însoţit de avocat şi a solicitat stabilirea unei noi întâlniri, pentru a avea posibilitatea să îşi pregătească apărarea. La aceeaşi dată reclamantul a înmânat membrilor comisiei, în scris, apărările sale cu privire la faptele ce i se imputau. Membrii comisiei de disciplină au hotărât închiderea şedinţei, fară să acorde reclamantului o nouă întrevedere, astfel cum acesta a solicitat. La data de 30.06.2009 reclamantului i s-a comunicat, prin scrisoare recomandată, decizia nr. 505/2009 prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului său individual de muncă, pentru că în perioada 1 ianuarie 2009 – 25 mai 2009 ar fi săvârşit următoarele abateri disciplinare: nu a declarat interesele sale în companiile SC A. şi G., a utilizat în interes profesional echipamentele şi mijloacele tehnice din dotarea şi proprietatea S.C., a prestat servicii în
favoarea SC A. în timpul programului de lucru de la S.C., a facilitat încheierea de către SC A. de contracte de intermediere cu clienţii care aveau în derulare credite la S.C.
1. In ceea ce priveşte cauzele de nulitate absolută a deciziei de sancţionare disciplinară, Tribunalul a reţinut că, în speţă, cercetarea disciplinară a fost făcută cu respectarea dispoziţiilor imperative impuse de art. 267 C. muncii.
Prima întrevedere dintre reclamant şi reprezentanţii băncii, din
27.05.2009, nu a avut caracterul unei cercetări disciplinare, ci reclamantului i s-a solicitat să dea explicaţii cu privire la acordarea unui credit de bancă societăţii I., credit intermediat de societatea SC A. Discuţiile s-au purtat între reclamant şi martorul N.A., care lucra la divizia de a
S.C. Nu s-a făcut dovada presiunilor la care ar fi fost supus reclamantul cu această ocazie, nici a violenţelor exercitate de reprezentanţii băncii, aşa cum se susţine în cererea de chemare în judecată.
Cercetarea disciplinară a fost efectuată ulterior, reclamantul fiind convocat în scris, iniţial pentru data de 19.06.2009, ora 10,00, cu arătarea faptelor ce i se impută, precum şi a perioadei în care se presupunea că acestea au fost săvârşite (ianuarie – mai 2009). Convocarea a fost emisă de către bancă la data de 11.06.2009 şi comunicată reclamantului la 13.06.2009, prin poştă. La data de 16.06.2009, reclamantul a solicitat angajatorului amânarea întrevederii pentru aceeaşi dată, ora 13,00, anunţând şi intenţia de a fi asistat la discuţii de către un reprezentant legal şi un membru al Sindicatului angajaţilor Bancpost. Angajatorul a răspuns favorabil acestei solicitări şi a amânat întrevederea pentru data de 19.06.2009, ora 13,00. La cercetarea desfăşurată de către comisia constituită în acest scop, reclamantul a fost asistat de avocat şi a depus în scris răspuns cu privire la toate faptele ce i se imputau de către angajator. La data de 18.06.2009, sindicatul a comunicat refuzul de a participa la cercetarea disciplinară, întrucât reclamantul nu este membru de sindicat.
In condiţiile în care reclamantul a beneficiat, în faţa comisiei de cercetare, de prezenţa unui avocat şi a avut posibilitatea să depună apărări în scris, Tribunalul a apreciat că i s-a respectat dreptul la apărare. Termenul de 5 zile, prevăzut de Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, de la data convocării până la data efectuării cercetării disciplinare, are caracter de recomandare, nefiind prevăzut expres de dispoziţiile art. 267 alin. (2) C. muncii.
în condiţiile în care a beneficiat de o reală apărare în faţa comisiei de cercetare disciplinară, nu se poate reţine faptul că reclamantul a fost vătămat prin faptul că a fost convocat la cercetare cu doar 4 zile lucrătoare înainte de data respectivă. De altfel, atunci când a solicitat băncii o amânare a întrevederii din 19.06.2009, reclamantul nu a cerut
stabilirea acesteia pentru o altă dată, ci pentru aceeaşi dată, însă la o altă
oră. In plus, la momentul la care a solicitat această amânare, reclamantul a anunţat şi intenţia de a fi asistat la discuţii de către un reprezentant legal, ceea ce înseamnă că şi-a putut pregăti apărarea în timpul avut la dispoziţie.
Scopul existenţei unui interval de timp între data convocării şi data efectuării cercetării disciplinare efective este de a se da posibilitatea angajatului să-şi pregătească apărarea. In condiţiile în care reclamantul a pregătit efectiv apărarea, dacă s-ar reţine faptul că nu a fost respectat termenul de 5 zile lucrătoare, Tribunalul ar da dovadă de formalism excesiv, incompatibil cu scopul reglementării legale. La aceeaşi concluzie conduce şi faptul că reclamantul a depus în faţa comisiei de cercetare disciplinară, în scris, un răspuns detaliat cu privire la toate faptele ce i se imputau, apărări carc reprezintă, de altfel, şi motivarea prezentei cereri de chemare în judecată.
Decizia contestată precizează prevederile din statutul disciplinar, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate de salariat – art. 18 şi art. 23 din Regulamentul intern, art. 21 alin. (2) lit. a) – c) din Contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2010 şi ale Codului de conduită privind tranzacţiile efectuate de personal şi conflictele de interese, ale Politicii de securitate a informaţiei, ale Directivei de utilizare acceptabilă, precum şi faptele/acţiunile ce pot fi considerate şi sancţionate ca abateri disciplinare.
Se susţine de către reclamant că decizia în cauză a fost emisă şi pentru alte fapte decât acelea care au făcut obiectul cercetării disciplinare, însă Tribunalul a constatat că acesta a fost convocat şi ulterior cercetat pentru fapte săvârşite în perioada ianuarie – mai 2009.
Tribunalul a reţinut, astfel, că nu există cauze de nulitate absolută a deciziei de desfacere a contractului de muncă şi de sancţionare disciplinară a reclamantului.
2. In ceea ce priveşte netemeinicia aplicării sancţiunii disciplinare, se constată că reclamantul invocă faptul că nu a săvârşit faptele ce i se impută.
Din răspunsul la interogatoriu rezultă că, într-adevăr, reclamantul folosea în interes propriu anumite echipamente hardware şi software ale băncii (computer, telefon), însă Tribunalul a apreciat că această abatere este de mică importantă şi justificată de faptul că reclamantul lucra frecvent peste program, astfel încât relaţiile sociale se derulau prin intermediul computerului său telefonului. Grave sunt celelalte fapte reţinute în sarcina sa, respectiv de nu fi declarat interesele sale în companiile SC A. şi G., faptul că a prestat servicii în favoarea SC A. în timpul programului de lucru de la S.C., că a facilitat încheierea de către SC A. de contracte de intermediere cu clienţii care aveau în derulare
credite la S.C. Săvârşirea abaterilor rezultă din coroborarea materialului probator administrat în cauză: înscrisuri privind existenţa în computerul reclamantului a unui folder intitulat „A”, în care se aflau contracte diverse încheiate de această societate cu diferite unităţi (inclusiv de confidenţialitate, prestări-servicii), copie de pe cartea de identitate al lui
D.S. care semnează contracte de intermediere în calitate de împuternicit al SC A., contract închiriere sediu SC A., act constitutiv al societăţii, situaţie privind stadiul tranzacţiilor, încasarea comisioanelor, lista cu persoanele de contact, facturi emise pentru încasarea comisioanelor, planuri de strategie pentru coordonarea şi gestionarea activităţii. La acestea se adaugă faptul că anumite coloane din tabelele extrase din aceste documente poartă menţiunea marginală „de completat de Ionuţ”, rezultând astfel implicarea directă şi efectivă a reclamantului în activitatea societăţii A.F. SRL, al cărei unic asociat şi administrator este mama reclamantului.
In plus, din verificarea listei de convorbiri de la telefonul de serviciu al reclamantului, rezultă că acesta vorbea şi 6-7 ore pe zi cu numerele de contact ale SC A. Aceste înscrisuri se coroborează cu declaraţia martorului N.A. Activităţile colaterale erau desfăşurate de reclamant în timpul programului de serviciu la bancă şi, prin natura lor, reprezintă încălcări ale Codului de conduită şi ale Regulamentului intern. Potrivit art. 9.2 din Codul de conduită, „personalului băncii nu îi este permis să se implice în activităţi externe care ar putea să afecteze îndeplinirea propriilor activităţi”, iar conform dispoziţiilor art. 23 alin. (2) din Regulamentul intern al băncii, salariaţii au obligaţia „să folosească integral timpul de muncă în scopul îndeplinirii normelor de muncă sau atribuţiilor de serviciu şi să nu părăsească locul de muncă fară aprobarea prealabilă a şefului ierarhic”. Prin acţiunile sale, reclamantul a încălcat normele anterior citate şi a adus atingere activităţii băncii, instituţie a cărei bună reputaţie este esenţială în domeniul său de activitate.
3. In ceea ce priveşte sancţiunca desfacerii disciplinare a contractului de muncă al reclamantului, raportat la abaterile disciplinare săvârşite, Tribunalul a reţinut că angajatorul nu este obligat să respecte ordinea sancţiunilor disciplinare prevăzute de art. 264 C. muncii. Prin urmare, poate aplica direct sancţiunea desfacerii contractului de muncă dacă apreciază că aceasta este justificată de gravitatea abaterilor săvârşite.
In cauza de faţă, reclamantul invocă faptul că sancţiunea aplicată este prea gravă, raportat la faptele reţinute în sarcina sa, rezultatele sale profesionale anterioare, care sunt foarte bune, precum şi la împrejurarea că nu a mai fost niciodată sancţionat disciplinar.
Tribunalul a constatat că individualizarea sancţiunii aplicate s-a făcut corect de către angajator, raportat la gravitatea abaterilor disciplinare reţinute în sarcina reclamantului, fapte deosebit de grave pentru dome
niul bancar în care acesta îşi desfaşoară activitatea. Pentru un angajator bancar este foarte importantă loialitatea angajaţilor săi, respectarea obligaţiei de confidenţialitate şi a codului de conduită, cu atât mai mult cu cât angajatul deţine o funcţie de conducere (director de agenţie) şi acţiunile sale se repercutează asupra celorlalţi angajaţi din subordine.
Prin acţiunile sale, reclamantul a încălcat normele anterior citate şi a adus atingere activităţii băncii, instituţie a cărei bună reputaţie este esenţială în domeniul său de activitate.
Un fapt foarte grav este acela că directorul de agenţie bancară desfăşură, în timpul programului de lucru, activitate pentru o societate comercială al cărui unic asociat şi administrator este mama sa, determinând acordarea de credite către clienţii SC A., timp în care banca nu avea contract cu această societate, cum se întâmplă în mod uzual. Prin urmare, reclamantul a produs băncii nu numai un prejudiciu de imagine, ci şi unul material, urmărind obţinerea de avantaje pentru propria familie.
Pentru considerentele anterior expuse, Tribunalul a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
