Art.87 al.1 OUG nr.195/2002
Art.74 lit.c, art.52, art.72, art.81Cod penal
Art.320/1Cod procedură penală
Sunt compatibile disp art.320/1 C.p.pen cu cele prev. de art.74 lit.c C.pen dar numai în situaţia în care sunt vizate alte împrejurări decât cele privind recunoaşterea faptei. Prin urmare, în cazul în care singura împrejurare prevăzută de art.74 lit.c C.pen se referă la atitudinea sinceră a inculpatului după săvârşirea infracţiunii, aceasta este incompatibilă cu situaţia reglementată de art.320/1 C.p.pen, care vizează aceeaşi împrejurare.
Schimbarea modalităţii de individualizare se impune având în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei săvârşite (alcoolemie de 2,60 gr.%o) şi posibilitatea producerii unui accident grav de circulaţie cu consecinţe asupra unor terţi care nu au nicio culpă în determinarea conduitei neconforme a inculpatului. În plus, periculozitatea socială mărită este dată şi de faptul că inculpatul este instructor auto, calitate în care trebuia să aibă o conduită corespunzătoare statutului său.
(Decizia penală nr. 61/R/29 ianuarie 2013)
Prin sentinţa penală nr.4055din29 noiembrie 2012,Judecătoria Piteşti, a condamnat pe inculpat la 7 luni închisoare în baza art. 87 al.1 din OUG nr.195/2002, în condiţiile art.81 C.pen, întrucât, a condus pe drum public din municipiul P, autoturismul, deşi avea o îmbibaţie alcoolice de 2,60 gr.%o.
Individualizarea pedepsei s-a făcut în raport de criteriile prev.de art.72 C.pen, apreciindu-se că faţă de recunoaşterea faptei de către inculpat (soluţionarea cauzei s-a făcut în cadrul procedurii simplificate prev.de art.320/1 C.p.pen), scopul pedepsei poate fi atins şi fără executare, dispunându-se astfel suspendarea condiţionată potrivit art.81 C.pen.
Prin Decizia penală nr. 61/R/29 ianuarie 2013,Curtea de Apel Piteşti a admis recursul parchetului, înlăturând aplicarea art.74 lit.a şi c C.pen, art.81C.pen. A majorat la 1 an şi 6 luni pedeapsa aplicată, în condiţiile art. 86/1 C.pen, pentru următoarele considerente:
Prima instanţă, fără nici un suport probator, a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prev de art.74 lit.a şi c C.pen, în sensul că a avut o bună conduită anterior săvârşirii faptei şi că a recunoscut săvârşirea acesteia. Din nici un act al dosarului nu rezultă buna conduită a inculpatului la care face referire prima instanţă, singurele probe fiind declaraţiile martorilor în legătură cu starea de fapt, precum şi actele întocmite de unitatea spitalicească sau organul de urmărire penală. Prin urmare, reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante prev.de art.74 lit.a C.pen, nu se impunea deoarece aceasta vizează o conduită de excepţie avută de făptuitor anterior săvârşirii faptei, sens în care textul de lege foloseşte sintagma „conduita bună”. În lipsa unor elemente de circumstanţiere care să dovedească această bună conduită (şi nu o conduită normală a fiecărei persoane care are obligaţia să respecte regulile de convieţuire socială inclusiv să se abţină de la săvârşirea unor fapte penale) prima instanţă nu era îndreptăţită să reţină în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă respectivă, avându-se în vedere că nu numai lipsa antecedentelor penale îndreptăţeşte pe făptuitor să solicite reţinerea acestei circumstanţe.
De asemenea, Curtea constată că, în mod nelegal, s-a reţinut şi circumstanţa atenuantă prev. de art.74 lit.c C.pen. Circumstanţa respectivă vizează „atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii rezultând în prezentarea sa in faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanţilor”. În cauză însă singura împrejurare din cele enumerate se referă la recunoaşterea faptei care, însă, a constituit temei al aplicării procedurii simplificate prev.de art.320/1 C.p.pen, cu consecinţa reducerii cu 1/3 a limitelor de pedeapsă. Însă, circumstanţei respective privind recunoaşterea faptei nu i se poate da o dublă valenţă,pe de o parte reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă în conformitate cu disp.art.,320/1 al.7 C.p.pen, iar pe de altă parte reducerea pedepsei sub minimul prevăzut de textul de lege încriminator.
Într-adevăr, sunt compatibile disp art.320/1 C.p.pen cu cele prev. de art.74 lit.c C.pen dar numai în situaţia în care sunt vizate alte împrejurări decât cele privind recunoaşterea faptei. Prin urmare, în cazul în care singura împrejurare prevăzută de art.74 lit.c C.pen se referă la atitudinea sinceră a inculpatului după săvârşirea infracţiunii, aceasta este incompatibilă cu situaţia reglementată de art.320/1 C.p.pen, care vizează aceeaşi împrejurare. În concluzie, au fost înlăturate ambele circumstanţe.
În legătură cu individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea a reţinut că, deşi prima instanţă face trimitere la art.72 C.pen în fundamentarea soluţiei de suspendare condiţionată a executării pedepsei, potrivit art.81 C.pen, în realitate argumentele aduse în favoarea acestei soluţii nu se susţin prin actele dosarului. Au fost astfel nesocotite disp art.72 C.pen. Aceste criterii de individualizare trebuiau să conducă la concluzia că finalitatea pedepsei înscrisă în art.52 C.pen nu poate fi atinsă decât prin aplicarea unei forme mai severe de suspendare, respectiv cea prev de art.86/1 C.pen, în cadrul căreia să fie instituite în sarcina inculpatului măsuri de supraveghere şi obligaţii care să asigure realizarea celor trei scopuri ale pedepsei (constrângerea, reeducarea şi prevenţia).
Schimbarea modalităţii de individualizare se impune având în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei săvârşite (alcoolemie de 2,60 gr.%o) şi posibilitatea producerii unui accident grav de circulaţie cu consecinţe asupra unor terţi care nu au nicio culpă în determinarea conduitei neconforme a inculpatului. În plus, periculozitatea socială mărită este dată şi de faptul că inculpatul este instructor auto, calitate în care trebuia să aibă o conduită corespunzătoare statutului său.
