1. Potrivit art. 283(1] alin. (1) lit. a) C. muncii, decizia de concediere poate fi contestată la instanţă în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării.
Potrivit art. 268[2] alin. (4) C. muncii, decizia de concediere se comunică personal salariatului cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată la domiciliul sau reşedinţa comunicată de acesta. Textul trebuie interpretat nu numai în litera, ci şi în spiritul său, ceea ce înseamnă că nu are ca scop limitarea posibilităţilor de comunicare a actelor emise de angajator, ci încunoştinţarea în orice fel a salariatului cu privire la măsuri care îl privesc.
2. Atitudinea salariatului de a refuza luarea la cunoştinţă a deciziei de concediere nu se înscrie în sfera bunei-credinte care trebuie
să guverneze relaţiile de muncă, norma prevăzută de art. 268 alin. (4) C. muncii urmărind protejarea salariatului, şi nu oferirea unui instrument de şicanare a angajatorului.
3. întrucât comunicarea prin scrisoare recomandată depinde de bunăvoinţa destinatarului, care trebuie să se prezinte la oficiul poştal pentru a ridica acest fel de corespondenţă, angajatorul poate recurge la comunicarea prin intermediul executorului judecătoresc, în scopul de a aduce la cunoştinţa salariatului decizia de concediere.
Trib. Bucureşti, s. a Vlll-a confl. mun. şi asig. soc., sent. nr. 3690 din 28 aprilie 2010, irevocabilă prin dec. nr. 831 din 9 februarie 2011
a C.A. Bucureşti, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 3690/28.04.2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, a fost admisă excepţia tardivităţii contestaţiei împotriva deciziei de concediere. Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele: decizia de concediere a fost emisă la data de 03.07.2009 şi expediată prin poştă cu scrisoare recomandată la data de 03.07.2009 la adresa contestatorului, aflat în raza Oficiului poştal nr. 69, unde a fost păstrată până la data de 15.07.2009, când s-a aprobat înapoierea.
La data de 08.07.2009, intimata a comunicat decizia de concediere prin intermediul executorului judecătoresc, care a afişat actul pe uşa locuinţei contestatorului. Această modalitate de comunicare a fost aleasă
de angajator după ce salariatul a refuzat să primească personal decizia de concediere, fapt consemnat în procesul-verbal din 06.07.2009.
Acţiunea a fost introdusă la instanţă la data de 13.08.2009, conform ştampilei poştei de pe plicul de expediere, însă predarea la oficiul poştal s-a făcut după împlinirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 283 lit. a) C. muncii, socotit de la data de 08.07.2009, când comunicarea deciziei s-a făcut prin afişare la domiciliul executorului prin executor.
Apărarea contestatorului în sensul că art. 268 alin. (4) C. muncii prevede ca singură modalitate de comunicare scrisoarea recomandată, nu poate fi primită, întrucât textul nu urmăreşte limitarea posibilităţilor de comunicare a actelor emise de angajator, ci încunoştinţarea în orice fel a salariatului cu privire la măsuri care îl privesc. Articolul 268 alin. (4) C. muncii este o dispoziţie în favoarea salariatului, având ca scop protejarea acestuia de eventualele abuzuri ale angajatorului, care ar putea dispune cu privire la contractul individual de muncă fară a-1 înştiinţa pe angajat.
Relaţiile de muncă se întemeiază pe principiul bunei-credinţe, ceea ce înseamnă că exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor trebuie să fie în consens cu valorile morale, fară acţiuni intempestive, potrivnice caractcrului temperat, raţional al conduitei subiectelor de drept. Norma prevăzută de art. 268 alin. (4) C. muncii urmăreşte protejarea salariatului, şi nu oferirea unui instrument de şicanare a angajatorului.
In speţă, angajatorul şi-a îndeplinit obligaţia de a aduce la cunoştinţa salariatului măsura concedierii. Se poate observa că metoda comunicării prin scrisoare recomandată prin intermediul poştei nu a avut rezultat, întrucât destinatarul nu şi-a ridicat corespondenţa, iar angajatorul a recurs şi la comunicarea prin intermediul executorului judecătoresc, cu singurul scop de a aduce la cunoştinţa salariatului decizia de concediere.
Potrivit opiniei contestatorului, în lipsa comunicării prin intermediul poştei, nu există un moment de la care să se poată calcula termenul de introducere a contestaţiei, astfel că acesta poate fi oricând considerat în
termenul prevăzut de art. 283 lit. a) C. muncii. Insă comunicarea prin scrisoarc recomandată depinde de bunăvoinţa destinatarului, carc trebuie să se prezinte la oficiul poştal pentru a ridica acest fel de corespondenţă. Dacă destinatarul refuză să-şi ridice corespondenţa, angajatorul nu poate să-şi îndeplinească obligaţia de comunicare, deci salariatul este permanent înlăuntrul termenului de contestare.
Din actele medicale existente la dosar rezultă că, în speţă, contestatorul a fost internat după data de 20 iulie 2009, având posibilitatea până atunci de a lua la cunoştinţă corespondenţa şi de a formula contestaţie. Eventual, contestatorul putea solicita o repunere în termenul de formulare a contestaţiei, dacă împrejurări mai presus de voinţa sa l-au împiedicat să respecte termenul, însă acesta a considerat că poate formula
contestaţia oricând, refuzând să primească corespondenţa comunicată de contestator.
Aşa cum s-a arătat, atitudinea contestatorului de a refuza luarea la cunoştinţă a deciziei de concediere nu se înscrie în sfera bunei-credinţe care trebuie să guverneze relaţiile de muncă, justiţia având rolul de a restabili echilibrul în raporturile dintre angajator şi salariat, atunci când acesta din urmă este supus unor acţiuni nelegale, abuzive, or, în speţă angajatorul şi-a îndeplinit obligaţia de comunicare a deciziei de concediere.
Susţinerea contestatorului legată de intervenirea concedierii în timpul concediului medical nu poate fi reţinută, întrucât concedierea s-a dispus începând cu data de 06.07.2009, incapacitatea de muncă fiind constatată începând cu 07.07.2009, la o zi după ce salariatul a refuzat să primească decizia de concediere, aspect recunoscut chiar prin acţiune.
