Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei ______ la data de ______ sub nr. de dosar ______, reclamantul ______ a chemat în judecată pe pârâta Comuna ______ reprezentată prin primar, solicitând ca, prin hotărârea ce se pronunţa, să se constate dreptul reclamantului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 2.843 mp, categoria curţi-construcţii, situat ______.
2. În motivarea acţiunii, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 1846 şi urm. C civ. şi ale art. 1860 C.civ., s-a arătat că reclamantul a stăpânit terenul în litigiu din anii 1980, în mod continuu şi ca necontestat proprietar, că limitele de hotar au fost aceleaşi atât pe timpul posesiei exercitată de autorul său, cât şi ulterior, când a fost exercitată de către acesta, precum şi că, având în vedere că reclamantul a exercitat o posesie în mod continuu şi ca necontestat proprietar asupra întregii suprafeţe de teren de 2843 mp, posesie pe care o exercită şi în prezent, netulburat de nimeni, trebuie considerat că sunt îndeplinite condiţiile art. 1846 şi urm. C. Civ. pentru dobândirea dreptului de proprietate prin unirea posesiei sale cu intervalul de timp cât posesia a fost exercitată de către autorul său conform dispoziţiilor art. 1860 Cod civil.
Pârâta nu a formulat întâmpinare, în condiţiile art.114 -115 C.proc.civ., prin care să invoce excepţii sau cereri în apărare.
Prin sentinţa civilă nr. _____, pronunţată de Judecătoria _____ a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul _____ în contradictoriu cu pârâta COMUNA ______ reprezentată prin primar.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa fondului a reţinut, în esenţă:
– că, aşa cum reiese din adresa nr. 5103/27.09.2011 emisă de Primăria Comunei ______, terenul în litigiu, situate în T28/294, a fost cooperativizat şi nu a fost revendicat de către _____;
– că, prin urmare, în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele legale pentru a opera uzucapiunea lungă sau pentru dobândirea dreptului de proprietate în temeiul legii, cu privire la terenul în suprafaţă de 2843 mp;
– că, astfel, până în decembrie 1989 nu se poate reţine decât existenţa unei detenţii precare a numitului ______ asupra terenului în suprafaţă de 2.843 mp, deoarece terenul fusese cooperativizat si nu se poate presupune că în acea perioadă acesta s-a comportat cu privire la teren ca proprietar, fiind doar un detentor precar;
– că, apoi, după anul 1992, reclamantul a continuat să exercite o detenţie precară asupra terenului în cauză, neputându-se reţine o intervertire a acesteia în posesie;
– că, în sistemul reglementărilor anterioare anului 1989, era inadmisibilă acţiunea pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra unui imobil, proprietate cooperatistă, prin uzucapiune de către persoane fizice;
– că detenţia precară, oricât de îndelungat ar fi exerciţiul acesteia, nu se bucură de efectul juridic al dobândirii proprietăţii asupra bunului deţinut, astfel încât nu se poate reţine în cauză că reclamantul au exercitat o posesie utilă timp de 30 de ani, acesta având începând din 1992 numai o detenţie precară;
– precum şi că dispoziţiile art. 8 din Decretul lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea ţărănimii şi cele ale art. 23 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, care instituie posibilitatea dobândirii dreptului de proprietate în temeiul legii, nu sunt aplicabile cererii reclamantului, întrucât, faţă de înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi de susţinerile martorilor audiaţi, trebuie constatat că terenul intravilan nu este aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, inclusiv ca şi curte sau grădină în jurul acestora.
Împotriva acestei sentinţe civile, reclamantul ______ a declarat recurs, înregistrat la data de _______, în termen legal, prin care a solicitat admiterea recursului şi modificarea în parte a sentinţei atacate, în sensul de a se admite acţiunea formulată în cauză.
În motivarea recursului, s-a reliefat că sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală, că, sub aspectul netemeiniciei, în mod eronat s-a stabilit de instanţa de fond că recurentul nu a exercitat o posesie continuă din anul 1980 asupra terenului în suprafaţă de 2843 mp, ci o detenţie precară, situaţie infirmată de probatoriul administrat în cauză, că, sub aspectul nelegalităţii, este evident că sunt îndeplinite condiţiile dobândirii dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii de lungă durată, că doctrina şi jurisprudenţa au stabilit că posesia exercitată în perioada 1974-1989 a avut un efect util, producând efectul achizitiv de proprietate asupra terenurilor, în acest sens fiind prevederile art. 1864 pct. 2 C.civ., raportate la cele ale art. 1844 C.civ., că nicio dispoziţie din Legile nr. 58/1974 şi nr. 59/1974 nu a instituit o expropriere, o trecere a terenului în proprietatea Statului român, precum şi că, faţă de acest din urmă aspect, Statul nu poate justifica un interes legitim, ocrotit juridic, pentru a paraliza acţiunea uzucapantului privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate pe care l-a prescris achizitiv.
Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a probelor administrate, în baza art. 304 şi art. 304 ind. 1 C.proc.civ., Tribunalul reţine că acesta nu este fondat, pentru considerentele care succed.
Prin acţiunea dedusă judecăţii în cauză, reclamantul _____, în contradictoriu cu pârâta Comuna _______ reprezentată prin primar, a solicitat a se constata dobândirea de către reclamant a dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii de lungă durată asupra terenului în suprafaţă de 2.843 mp, categoria curţi-construcţii, situat în ______, teren evaluat de reclamant la suma de 4.000 lei (evaluare necontestată la instanţa de fond nici de pârât, nici de judecătorie).
Este de observat că, în motivarea acestei acţiuni promovate, reclamantul a susţinut constant, pe tot parcursul procesului, că ar fi stăpânit terenul în litigiu din anii 1980 şi că ar fi exercitat asupra terenului o posesie utilă, susceptibilă de a conduce la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
În conformitate cu dispoziţiile relevante ale de la 1864 (aplicabil în cauză, în temeiul art. 6 alin. 4 din Codul civil din 2009 şi art. 82 din Legea nr. 71/2011, având în vedere data presupusei începeri a posesiei), uzucapiunea este un mod de dobândire a drepturilor reale principale prin posesia bunurilor care formează obiectul lor în toată perioada prevăzută de lege.
Pentru a avea acest efect achizitiv de proprietate, însă, este necesar ca uzucapiunea să privească imobile aflate în circuitul civil.
În acest sens, sunt prevederile art. 1844 din Codul civil de la 1864, conform cărora „nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie sau printr-o declaraţie a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase afară din comerţ”.
În speţă, Tribunalul observă că din probele ____şi înscrisurile ataşate acesteia, reiese fără dubiu că terenul litigios a fost cooperativizat.
O astfel de concluzie nu a fost contrazisă în vreun fel de către reclamant, atâta vreme cât, din declaraţiile martorilor propuşi de către reclamant şi audiaţi de instanţa de fond, nu a rezultat decât că terenul respectiv ar fi fost folosit şi cultivat de către reclamant, fiind preluat de la numitul ____ în jurul anului 1992.
Or, în acord cu cele cu cele reţinute de instanţa de fond, se impune a se sublinia că, potrivit legislaţiei ce a instituit-o, cooperativizarea a avut efecte similare cu exproprierea.
Astfel, dobândirea dreptului de proprietate de către cooperativa agricolă de producţie întrerupe cursul oricărei prescripţii, întrucât, prin cooperativizare, imobilul a fost scos din circuitul civil, fiind trecut în proprietatea Statului comunist.
În consecinţă, s-a suprimat, prin cooperativizare, posibilitatea de a fi dobândit prin efectul posesiei, oricât de îndelungată ar fi fost aceasta.
În alte cuvinte, terenul în litigiu fiind cooperativizat, folosinţa acestuia de către reclamant ori de către numitul ______ s-a exercitat cu îngăduinţa proprietarului, având, aşadar, caracterul unei detenţii precare.
Or, potrivit unei jurisprudenţe constante, consacrată inclusiv printr-o decizie a Secţiilor Unite ale instanţei supreme în soluţionarea unui recurs în interesul legii (Decizia nr. 8/1999), detenţia precară exercitată asupra unui teren nu are efecte achizitive, cât timp bunul imobil respectiv nu a reintrat în circuitul civil, împrejurare care ar fi trebuit urmată de intervenirea unei caz de intervertire a precarităţii.
Nu pot fi primite aserţiunile recurentului-reclamant, cum că sentinţa atacată nu ar fi legală, faţă de faptul că nicio dispoziţie din Legile nr. 58/1974 şi nr. 59/1974 nu a instituit o expropriere, o trecere a terenului în proprietatea Statului român.
Într-adevăr, în această privinţă, este de relevat că, potrivit propriilor sale susţineri, reclamantul ar fi stăpânit terenul litigios din anii 1980, aşadar după intrarea în vigoare a actelor normative sus-amintite.
Mai mult, aşa cum am arătat anterior (pct. 11,12), nu prin efectul Legilor nr. nr. 58/1974 şi nr. 59/1974, terenul în litigiu a fost scos din circuitul civil, devenind astfel imprescriptibil achizitiv şi neputând fi, deci, dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate în privinţa sa, ci ca o consecinţă a cooperativizării terenului.
Tot nefondate sunt şi criticile recurentului-reclamant aduse sentinţei recurate, în sensul că această hotărâre nu ar fi legală, pentru că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile dobândirii dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii de lungă durată, întrucât doctrina şi jurisprudenţa au stabilit că posesia exercitată în perioada 1974-1989 a avut un efect util, producând efectul achizitiv de proprietate asupra terenurilor.
Într-adevăr, în această privinţă, este de menţionat că, pentru a opera uzucapiunea de lungă durată, prevăzută de art.1890 din Codul civil de la 1864, este necesară întrunirea mai multor condiţii cumulative, şi anume:
– să existe o posesie utilă, neviciată, adică paşnică, continuă, publică (art. 1847 şi urm. c.civ.) şi, de asemenea, neechivocă;
– posesia să fie exercitată neîntrerupt în tot timpul fixat de lege, respectiv vreme de 30 ani;
– împlinirea prescripţiei să fie invocată de posesor fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţiune (art. 1841 c.civ.).
Or, astfel cum corect a reţinut judecătoria în considerentele sentinţei recurate, reclamantul nu a probat că a deţinut terenul litigios cu titlu de posesie.
Într-adevăr, probele administrate în cauză converg univoc spre concluzia exercitării de către reclamant asupra terenului în litigiu a unei detenţii precare.
Prin urmare, nefiind îndeplinită această condiţie sine qua non pentru ca uzucapiunea să determine dobândirea dreptului de proprietate, Tribunalul observă că, cu corecta aplicare a legii, s-a respins acţiunea cu acest obiect, formulată în pricina de faţă de către reclamant.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., întrucât nu există în cauză vreunul dintre motive de casare ori modificare prevăzute de art. 304, analizând sentinţa recurată inclusiv sub aspectul temeiniciei, în baza art. 304 ind. 1 C.proc.civ., Tribunalul va respinge recursul declarat, ca nefondat, sentinţa atacată fiind legală şi temeinică.
