C. muncii, art. 270, art. 271
Aprecierea caracterului real şi cert al prejudiciului presupune evaluarea pagubei şi, deci, a întinderii despăgubirii. Evaluarea se realizează pe baza unor date economice concrete, salariatul neputând fi ţinut să răspundă decât pentru înlocuirea valorilor efectiv pierdute din patrimoniul angajatorului.
Caracterul de certitudine al prejudiciului implică determinarea întinderii lui prin evaluarea precisă într-o sumă de bani.
Dovada certitudinii prejudiciului cade în sarcina angajatorului.
C.A. Constanţa, s. civ., min. şi fam., confl. mun. şi asig. soc., decizia nr. 719/CM din 7 octombrie 2008, în Jurindex
Prin sentinţa civilă nr. 33 din 21 ianuarie 2008, pronunţată de Tribunalul Constanţa, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta R.N.P.R. prin Direcţia Silvică C în contradictoriu cu pârâtul E.D., ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Reclamanta a solicitat antrenarea răspunderii materiale a pârâtului, în calitatea sa de fost salariat, pădurar la cantonul silvic 1 Olteni, Ocolul Silvic E. S-a afirmat că la data efectuării controlului, organele de control au găsit un număr de 471 arbori sustraşi, pentru care pârâtul nu a putut să prezinte acte de constatare a contravenţiilor sau infracţiunilor.
Răspunderea pârâtului ar fi putut fi antrenată dacă reclamanta ar fi dovedit fapta culpabilă a pârâtului privind dispariţia arborilor. Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, rezultă că linia de demarcaţie
dintre cantonul 1 Olteni şi C alăturat – al pădurarului D.H., nu era vizibilă la data controlului, putând fi uşor depăşită dintr-o parte în alta, existând o linie vizibilă la o distanţă de circa 20 m, deoarece urma o lucrare de reamenajare care se face de regulă la un interval de 10 ani. Martorul a întocmit un raport în care s-au arătat similitudinile dintre furturile constatate la cantonul la care era angajat pădurarul D.H., acele tăieri fiind făcute în aceeaşi perioadă, la un interval de o lună, primele fiind făcute în cantonul alăturat – gestionat de D.H.; similitudinile constau în acelaşi mod de tăiere, cu acelaşi instrument.
Despre tăierile făcute în cantonul alăturat, pârâtul nu avea posibilitatea de a lua cunoştinţă deoarece efectua tăieri la o distanţă destul de mare, în sensul opus cantonului învecinat.
Martorul E.D. şef de ocol la momentul controlului, relatează că lemnele găsite în cantonul pârâtului nu proveneau de la faptele pârâtului, fiind izolate pe toată suprafaţa cantonului, ceea ce demonstra un furt organizat, iar în cantonul alăturat se aflau cioate, la limita cu cantonul pârâtului, aproape de linia de demarcaţie, acoperite, ceea ce a
condus la ideea de tăieri ilegale. In aceste împrejurări, reclamanta nu dovedeşte fapta ilicită, în legătură cu serviciul, a pârâtului, faptă care să fi condus la crearea acestui prejudiciu – element esenţial al răspunderii patrimoniale.
Pe de altă parte, prejudiciul susţinut de reclamantă trebuie să îndeplinească toate condiţiile cumulative prevăzute de textul art. 270-271 C. muncii, carc reglementează răspunderea patrimonială a salariatului, respectiv să fie efectiv, real, determinat sau determinabil, cert.
In situaţia de speţă, reclamanta afirmă o sumă carc reprezintă prejudiciu, şi pentru carc nu s-au depus actc care să demonstreze această sumă, realitatea ei, modul în care s-a determinat sau elemente pe baza cărora se poate determina, nu a prezentat date economice concrete, din listele depuse la dosarul cauzei instanţa nu poate reţine calculul pagubei aşa cum a înţeles reclamanta să o prezinte.
Dovada certitudinii prejudiciului cade în sarcina angajatorului, fiind necesar ca din actele de constatare a pagubei sau din alte probe, să rezulte neîndoielnic întinderea cuantumului prejudiciului, ceea ce în speţă, reclamanta nu a realizat, probă care consta în principiu într-o lucrare de expertiză contabilă, cu obiectiv stabilirea întinderii prejudiciului şi persoana vinovată de producerea acestuia.
Lipsa doar a unuia dintre elemente, esenţiale pentru răspunderea patrimonială, conduce la imposibilitatea reţinerii răspunderii. In condiţiile în carc un singur element al răspunderii patrimoniale prevăzută
de dispoziţiile art. 270 C. muncii nu este îndeplinit, instanţa nu are posibilitatea admiterii acţiuni, probele administrate în cauză fiind irclevante sub aspectul faptei culpabile a salariatului, care să fi fost comisă în timpul serviciului, în legătură cu serviciul, cauzatoare de prejudiciu, nu demonstrează suma solicitată a fi plătită de către pârât cu acest titlu, modalitatea de determinare a acesteia, realitatea prejudiciului sau cel puţin posibilitatea determinării acestuia.
Recursul declarat de angajator este fondat.
Curtea, analizând sentinţa atacată din perspectiva criticilor formulate, va admite recursul cu consecinţa casării sentinţei atacate şi trimiterea cauzei în vederea rejudecării aceleiaşi instanţe, pentru următoarele considerente de fapt şi de drept:
Pentru a da naştere răspunderii, prejudiciul trebuie să întrunească cumulativ anumite trăsături şi anume să fie real, cert, să fie cauzat angajatorului şi să fie material. Aprecierea caracterului real şi cert al prejudiciului presupune evaluarea pagubei şi deci întinderea despăgubirii, evaluare ce presupune să se stabilească pe baza unor date economice concrete, salariatul neputând fi ţinut să răspundă decât pentru înlocuirea valorilor efectiv pierdute din patrimoniul angajatorului.
Caracterul de certitudine al prejudiciului implică determinarea întinderii lui prin evaluarea precisă într-o sumă de bani. Dovada certitudinii prejudiciului cade în sarcina angajatorului, fiind necesar ca din actele de constatarea pagubei sau din alte probe să rezulte neîndoielnic întinderea cuantumului pagubei.
In cauză au fost depuse înscrisuri care atestă existenţa unei pagube, cu toate acestea, instanţa de recurs nu poate aprecia cu certitudine care este întinderea acesteia.
Articolul 201 C. proc. civ. prevede posibilitatea pentru judecător să apeleze la părerea unor specialişti ori de câte ori este necesară lămurirea unor împrejurări de fapt. O asemenea împrejurare de fapt o constituie şi calculul sumei reprezentând întinderea prejudiciului.
întrucât în recurs, în lumina dispoziţiilor art. 305 C. proc. civ., o asemenea probă nu se poate administra, se impune admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe în vederea administrării acestei probe.
