Pădurar. Lipsa materialului lemnos. Riscul normal al serviciului


C. muncii, art. 270 alin. (2) Legea nr. 22/1969 Ordinul nr. 15/1988, Cap. II, art. 12 lit. a) şi d)

Suprafaţa cantonului este prea mare pentru a putea fi supravegheată de o singură persoană şi, prin urmare, nu este posibilă reducerea numărului tăierilor nejustificate de arbori, care sunt rezultatul numeroaselor furturi de material lemnos.

în asemenea condiţii, paguba se înscrie în riscul normal al serviciului, astfel încât pădurarul nu este ţinut să răspundă pentru ea.

C.A. Ploieşti, s. confl. mun. şi asig. soc., decizia nr. 381 din 19 martie 2008, în Jurindex

Prin sentinţa civilă nr. 41 din 15 ianuarie 2008 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa a admis în parte cererca formulată de reclamanta Direcţia Silvică Târgovişte, în contradictoriu cu pârâtul E.T.D., a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.535,40 lei reprezentând prejudiciu cauzat reclamantei.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prima instanţă a reţinut că pârâtul, în calitate de pădurar, este asimilat unui gestionar şi prin dispoziţiile Legii nr. 22/1999 se pre-zumă vinovăţia lui pentru pagubele produse prin sustragerea ilegală de material lemnos din cantonul pe care-1 avea în pază.

Dispoziţiile Legii nr. 22/1999 nu exclud însă prevederile C. muncii, referitoare la răspunderea patrimonială, prevăzută de art. 270 alin. (1).

Din raportul de expertiză, rezultă că suprafaţa de pădure situată în Cantonul nr. 19 D.S. este expusă furturilor, fiind înconjurată de cinci sate, fapt care impune acordarea riscului normal al serviciului în valoare de 1.520,30 lei, raportat la valoarea totală a pagubei produse.

Concluzia acordării riscului normal al serviciului se impune şi pentru faptul că suprafaţa cantonului este de 528,80 ha, astfel încât este imposibil să se reducă tăierile nejustificate de arbori, în ciuda eforturilor făcute de pădurarul de canton, împreună cu ajutorul pădurarilor vecini şi cu şeful de district, care nu pot împiedica numeroasele furturi de material lemnos.

împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Direcţia Silvică T. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicic.

Curtea constată că recursul nu este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform contractului individual de muncă din 4 august 2003, pârâtul a îndeplinit funcţia de pădurar începând cu data de 7 iulie 2003, în cadrul Ocolului Silvic 1., iar prin decizia nr. 282 din 7 iulie 2006, raporturile de muncă dintre părţi au încetat, în temeiul art. 65 şi urm. C. muncii şi art. 63 şi art. 75 din Contractul colectiv de muncă al Regiei Naţionale a Pădurilor, începând cu data de 10 iulie 2007.

Ca urmare a controalelor efectuate în perioada 12 aprilie – 28 aprilie 2006 şi 12 iunie – 19 iunie 2006, în cantonul aflat în paza pârâtului s-a constatat o lipsă nejustificată de material lemnos în valoare de 2.594,15 lei (32,955 mc.), respectiv 2.854,691 lei (36, 865 mc).

Pădurarul poartă răspunderea pentru modul cum îşi desfăşoară activitatea de pază a cantonului şi arc, între altele, următoarele atribuţii: de a apăra integritatea fondului forestier împotriva ocupării sau

folosirii ilegale de terenuri, sustragerii de lemn sau alte produse, degradării arborilor, puieţilor şi lăstarilor, precum şi oricăror fapte ilegale; de a executa paza şi a stabili pagubele produse în raza cantonului, prin tăierea, scoaterea din rădăcini, distrugerea, degradarea sau sustragerea arborilor, puieţilor şi lăstarilor; identificarea autorilor acestor fapte. Ca atare, întrucât pârâtul, în calitate de pădurar, este asimilat unui gestionar, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 22/1969 se prezumă vinovăţia lui pentru pagubele produse prin sustragerea ilegală de material lemnos din cantonul pe care-1 avea în pază.

Din raportul de expertiză efectuat în faţa instanţei de fond rezultă că suprafaţa de pădure situată în Cantonul nr. 19 Dealu S. este expusă furturilor, fapt care impune acordarea riscului normal al serviciului în valoare de 1.520,30 lei, raportat la valoarea totală a pagubei produse.

Curtea achiesează la această concluzie şi pentru faptul că suprafaţa cantonului, după cum s-a menţionat în considerentele raportului de expertiză, este de 528,80 ha, iar o singură persoană nu poate supraveghea o suprafaţă atât de mare, astfel că este imposibil să se reducă tăierile nejustificate de arbori, cu toate eforturile făcute de pădurarul de canton, sprijinit de pădurarii vecini şi şeful de district.