Suportarea cheltuielilor ocazionate de pregătirea profesională proporţional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adiţional la contractul individual de muncă
C. muncii, art. 56 lit. h), art. 194-195, art. 201
Pretenţiile privind obligarea salariatului la plata sumei reprezentând cheltuieli de formare profesională sunt nefondate, întrucât contractul încheiat între părţi nu este un contract de formare profesională, care intră sub incidenţa prevederilor art. 195 C. muncii, ci un contract de adaptare profesională, reglementat de art. 201 şi urm. C. muncii, care nu presupune efectuarea unor cheltuieli.
Nici obţinerea certificatului de autorizare pentru prevenirea erupţiilor şi tratarea manifestărilor eruptive nu reprezintă un act de formare profesională, ci o autorizare în sensul prevederilor
art. 56 lit. h) C. muncii, în lipsa căreia salariatul nu îşi putea exercita profesia în cadrul societăţii.
C.A. Târgu Mureş, s. civ., mun. şi asig. soc., decizia nr. 1080/R din 25 iunie 2008, în Jurindex
Prin sentinţa civilă nr. 1433 din 26 octombrie 2007, pronunţată de Tribunalul Mureş, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta SC G.T. T-M în contradictoriu cu pârâtul N.T.D., fiind obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 617,96 Ici cu titlu de cheltuieli formare profesională. Restul pretenţiilor reclamantei au fost respinse.
împotriva acestei sentinţe au declarat recurs ambele părţi.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs şi în raport de prevederile art. 3041 C. proc. civ. şi având în vedere actele şi lucrările dosarului, instanţa de recurs reţine următoarele:
Pârâtul N.T.D. a fost angajatul reclamantei, cu sediul în T-M în funcţia de inginer foraj, începând cu data de 2 august 2005, conform contractului individual de muncă încheiat între părţi.
Cu ocazia încheierii contractului individual de muncă între părţi s-a încheiat şi contractul de adaptare profesională nr. 3390 din 1 august 2005 pe o durată de 6 luni, având ca obiect adaptarea salariatu-
lui la o funcţie nouă sau în cadrul unui colectiv nou. In contract s-a prevăzut că după finalizarea perioadei de adaptare/formare profesională pârâtul se obligă să rămână în cadrul societăţii pârâte timp de 3 ani, iar în cazul în care va părăsi societatea din iniţiativa lui, se obligă să restituie suma de 3000 de Euro, reprezentând cheltuielile ocazionate de adaptarea/formarea sa profesională.
Raporturile de muncă dintre părţi au încetat la data de 31 ianuarie 2007 în temeiul art. 79 alin. (1) C. muncii, ca urmare a demisiei pârâtului.
In contextul în care pârâtul a lucrat în cadrul societăţii pârâte doar un an după încetarca efectelor contractului de adaptare profesională, reclamanta a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 2000 Euro, conform contractului, proporţional cu perioada rămasă din termenul de 3 ani la care s-a făcut referire mai sus.
Reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile art. 195 C. muncii, care reglementează obligaţiile salariaţilor ulterior formării profesionale. Conform acestor prevederi legale, salariaţii care au bcncficiat de stagiu de formare profesională cu scoatcrea parţială sau totală din activitate, nu pot avea iniţiativa încetării contractului
individual de muncă o perioadă de cel puţin 3 ani de la data absolvirii stagiului, în acest sens urmând a fi încheiat un act adiţional la contractul individual de muncă, în caz contrar salariatul urmând să fie obligat la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională proporţional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adiţional la contractul individual de muncă.
Trebuie precizat că, dintre clauzele contractului de care se prevalează reclamanta, rezultă că între părţi nu a intervenit un contract care intră sub incidenţa prevederilor art. 195 C. muncii, ci un contract de adaptare profesională, reglementat de art. 201 C. muncii şi care se încheie în vederea adaptării salariaţilor debutanţi la o funcţie nouă, un loc de muncă nou sau în cadrul unui colectiv nou.
De altfel, în cauză nici nu s-a dovedit faptul că reclamantul ar fi participat la vreun stagiu de pregătire profesională în condiţiile prevăzute de art. 194 din C. muncii.
Dimpotrivă, conform art. 203 C. muncii, indicat şi în contractul de adaptare profesională a fost numit în calitate de formator numitul E.B., care îndeplinea funcţia de şef departament foraj, iar la împlinirea termenului prevăzut în contract, pârâtul a fost supus unei evaluări în cadrul socictăţii, aspect confirmat de martorii E.B.M. şi U.J.
In aceste condiţii, curtea apreciază că pretenţiile reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de 2000 Euro reprezentând cheltuieli de formare profesională, sunt nefondate, atâta timp cât astfel de cheltuieli nu au fost efectuate. Pe de altă parte, contractul încheiat între părţi nu este un contract de formare profesională, care intră sub incidenţa prevederilor art. 195 C. muncii, ci un contract de adaptare profesională, reglementat de art. 201 şi urm. C. muncii, care nu presupune efectuarea unor cheltuieli. De altfel şi persoana care a fost desemnată în calitate de formator a precizat că a desfăşurat această activitate ca sarcină de serviciu.
împrejurarea că în contract s-a prevăzut că pârâtul va fi obligat să restituie suma de 3000 Euro dacă va părăsi societatea, nu poate justifica pretenţiile reclamantei, pe temeiul art. 969 C. civ., deoarece după cum s-a mai arătat, aceasta nu a dovedit că a efectuat astfel de cheltuieli. De asemenea, această clauză din contract este contrară prevederilor art. 38 C. muncii care prevede că salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege.
In ceea ce priveşte cheltuielile efectuate de societatea reclamantă cu ocazia examinării pârâtului în vederea obţinerii certificatului de autorizare pentru prevenirea erupţiilor şi tratarea manifestărilor erup
tive, instanţa de recurs reţine că obţinerea unui astfel de certificat nu reprezintă un act de formare profesională, ci o autorizare în sensul prevederilor art. 56 lit. h) C. muncii, în lipsa căreia salariatul nu îşi putea exercita profesia în cadrul societăţii. De altfel, la examinarea organizată în vederea obţinerii certificatului sus-menţionat s-au prezentat şi alţi angajaţi ai reclamantei, certificatul respectiv fiind obligatoriu pentru toţi angajaţii din formaţia de foraj sonde şi nu doar pentru pârât. Pârâtul a participat la această examinare în virtutea faptului că îşi desfăşoară activitatea în această formaţie şi nu în virtutea faptului că a încheiat cu reclamanta contractul de adaptare profesională.
In consecinţă, cheltuielile respective nu intră sub incidenţa prevederilor art. 194 şi art. 195 C. muncii, astfel că în mod greşit instanţa de fond l-a obligat pe pârât la plata lor.
