Cererea de chemare în judecată a reclamantei-intimate a avut ca obiect rezilierea şi evacuarea pârâtei-apelante, ca efect al neplăţii cotei de profit ce i-ar fi revenit ca urmare a desfăşurării unei activităţi comerciale. Conform clauzelor contractuale menţionate, pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate, partea în culpă datora penalităţi şi daune în completare, sancţionarea debitorului prin rezilierea contractului fiind subsidiară.
în speţă, nu s-au administrat dovezi de către reclamanta-intimată, în sensul acţionării pârâtei-apelante pentru plata de daune moratorii şi compensatorii, aceasta solicitând direct rezilierea contractului, ca urmare a neplăţii cotei de profit ce i-ar fi revenit din desfăşurarea activităţii comerciale, deşi părţile au stipulat expres că această cotă va fi fixă, sumă achitată şi recunoscută prin acţiune.
Faptul că prin dispoziţiile art. 1020 condiţia rezolutorie este subînţeleasă în contractele sinalagmatice nu este de natură a justifica antrenarea răspunderii debitoarei, pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate, prin aplicarea sancţiunii extreme a desfiinţării contractului, părţile stipulând prioritar antrenarea răspunderii acesteia prin plata de despăgubiri.
De altfel, în speţă nici nu s-a dovedit culpa pârâtei-apelante în executarea necorespunzătoare a obligaţiilor comerciale asumate prin contract, din probele administrate rezultând imposibilitatea desfăşurării activităţii în spaţiul pus la dispoziţie, aceasta datorându-se unor cauze obiective, respectiv efectuarea unor lucrări de modificare, transformare şi modernizare a acestuia, lucrări asupra cărora s-a primit acceptul expres al reclamantei-intimate (decizia civilă nr. 308 din 22.09.1999 a Curţii de Apel Iaşi).
