C. muncii, art. 270 Legea nr. 22/1969, art. 24, art. 32
Angajamentul de plată nu reprezintă titlu executoriu conform Codului muncii în vigoare, constituind numai un mijloc de probă.
C.A. Cluj, s. civ.,confl. mun., asig. soc., min. şi fam., decizia nr. 1967R din 15 octombrie 2008, în Jurindex
Prin sentinţa civilă nr. 327/F/2008 din data de 12 iunie 2008, pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC TE H. SRL şi în consecinţă a fost obligată pârâta D.D. să plătcască reclamantei suma de 3.500 lei cu titlu de despăgubiri civilc şi totodată fiind obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că pârâta a funcţionat ca vânzătoare la un magazin aparţinând reclamantei şi în urma unui inventar efectuat la acest magazin la data de 17 ianuarie 2007 s-a constatat o lipsă de 3.548 lei, astfel că pentru suma de 3.500 lei la data de 25 ianuarie 2007 pârâta şi-a luat angajament de
plată. întrucât din actele depuse la dosar nu a rezultat că ar exista vreun prejudiciu ca element al răspunderii patrimoniale, care de altfel nu a fost dovedit şi cum părţile au renunţat la efectuarea unei expertize contabile care să lămurească existenţa şi întinderea unui eventual
prejudiciu, având în vedere recunoaşterea pârâtei cu suma de 3.500 Ici reprezentând lipsă în gestiune, tribunalul a admis în parte acţiunea formulată.
Este adevărat că unitatea reclamantă a depus la dosar un înscris intitulat angajament de plată, din care a rezultat că pârâta s-a obligat ca până la data de 1 martie 2007 să achite reclamantei suma de 11219,50 lei reprezentând marfa pe cont 7671,3 şi 3.548 lei lipsă în gestiune. Acest angajament de plată nu constituie titlu executoriu iar din probele administrate în cauză respectiv procesul-verbal de inventariere încheiat la data de 19 ianuarie 2007 a rezultat că în gestiunea pârâtei cu ocazia inventarului din 17 ianuarie 2007 s-a constatat o lipsă în gestiune de 3548,21 lei, sumă recunoscută de către pârâtă prin întâmpinarea depusă.
Din conţinutul angajamentului de plată, a rezultat că diferenţa de la 3.500 lei la 11219,50 lei, respectiv suma de 7671,3 lei a reprezentat contravaloarea mărfurilor vândute pe cont de către pârâtă şi neîncasată, însă în cauză pârâta a negat astfel de vânzări iar unitatea reclamantă nu a propus probe cu care să facă dovada acestui fapt.
Depunerea listelor de inventar din 5 mai 2007, care poartă semnătura comisiei de inventariere şi o semnătură a gestionarului contestată de pârâtă nu este de natură a duce la admiterea în totalitate a acţiunii şi a obligării pârâtei şi la plata sumei de 7671,3 lei reprezentând contravaloarea mărfii vândută pe cont.
Există contradicţie între conţinutul angajamentului de plată şi procesul-verbal de inventariere din 5 mai 2007, în sensul că, potrivit procesului-verbal de inventariere din 5 mai 2007, există o lipsă în gestiune de 7895,72 lei, iar în angajamentul de plată s-a specificat că acea lipsă constă din vânzarea mărfurilor vândute pe cont, împrejurare nedovedită de reclamantă.
De altfel, administratorul societăţii, a precizat că pârâta D.D. a lucrat la Magazinul Mixt din 19 ianuarie 2007, că nu i s-a încheiat contract individual de muncă şi că, a desfaşurat-o în calitate de vânzătoare în locul unei fiice a acesteia.
Pe cale de consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 24 şi 32 din Legea nr. 22/1969, raportat la art. 70 şi următoarele din Legea nr. 168/1999 s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 3.500 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând lipsă în gestiune.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termenul legal reclamanta SC T.E. H. SRL
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate Curtea reţine următoarele:
Contrar celor invocate în recurs, Curtea apreciază că în mod legal şi temeinic prima instanţă a reţinut că angajamentul de plată nu reprezintă titlu executoriu conform Codului muncii în vigoare, constituind
numai un mijloc de probă. In condiţiile în care, acest mijloc de probă nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză (respectiv procesul-verbal de inventar încheiat în 19 ianuarie 2007), iar recurenta, (care, în calitate de angajator avea sarcina probei, conform art. 287 C. muncii) nu a solicitat administrarea altor probe, se reţine că hotărârea primei instanţe este legală, nefiind incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Deşi a invocat ca motiv de recurs şi dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta nu a precizat care este actul juridic dedus judecăţii care a fost interpretat greşit de prima instanţă. Din dezvoltarea motivelor de recurs, Curtea apreciază că s-a avut în vedere angajamentul de plată semnat de intimată, act care, aşa cum s-a menţionat anterior, a fost interpretat corect de către prima instanţă.
Referitor la aprecierea greşită a probelor administrate în cauză, critică analizată de Curte în temeiul art. 3041 C. proc. civ., se constată că în mod judicios s-a reţinut de către prima instanţă că există o contradicţie între conţinutul angajamentului de plată şi procesul-verbal de inventariere din 5 mai 2007, în condiţiile în carc din acest ultim înscris rezultă o lipsă în gestiune de 7895,72 lei, iar în angajamentul de plată se menţionează că această lipsă se datorează vânzării mărfurilor pe cont, împrejurare nedovedită de recurenta-reclamantă, deşi listele pe baza cărora s-a realizat inventarul din 5 mai 2007 sunt contestate de pârâtă.
