Comisie rogatorie.AUdierea inculpatului


Î N C H E I E R E / 21 februarie 2008Comisie rogatorie.Audierea inculpatului

Potrivit art. 161 alin.1 lit.a din Legea 302/2004, obiectul Comisiei Rogatorii internaţionale în materie penală poate viza şi audierea inculpatului, spre deosebire de dispoziţiile art. 132 Cod procedură penală, care nu permit administrarea unei astfel de probe în acest condiţii.In speţă, instanţa a procedat la data de 01.11.2007 la audierea – în temeiul art. 323 Cod procedură penală – făptuitorului M. I.A.****

Cu adresa nr. 62380/2005/MZ din 09.05.2007, Ministerul Justiţiei – Direcţia Drept internaţional public şi Cooperare judiciară internaţională în materie penală a trimis spre competentă soluţionare Judecătoriei Craiova cererea de Comisie Rogatorie formulată la data de 05.01.2006 şi completată la 06.04.2007 de către autorităţile judiciare franceze.

Potrivit cererii de cooperare judiciară internaţională formulată la data de 25 mai 2005 de către Curtea de Apel Colmar, Tribunalul Strasbourg, Parchet, autorităţile judiciare franceze au solicitat sprijinul autorităţilor judiciare române pentru soluţionarea dosarului nr. J/05/806, având ca obiect infracţiunea de abuz de încredere, prev. de art. 314-1 din Codul penal al Republicii franceze.

În fapt, s-a arătat că la data de 17.12.2004 Serviciul de Poliţie din Strasbourg a fost sesizat de către cetăţeanul român I. M. cu o plângere, în conţinutul căreia se arată că la data de 11.11.2004 a împrumutat cetăţeanului român M.A. I. autoturismul marca Opel Calibra cu numărul de înmatriculare 303 ALS pentru a veni în România, iar acesta refuză să îl restituie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei sub nr. 10728/215/14.05.2007 şi constituie prezentul dosar penal.

In cuprinsul cererii de cooperare internaţională formulată se arată că pentru continuarea anchetei este nevoie ca autorităţile judiciare române să procedeze la o anchetă în cadrul căreia: să îl audieze pe cetăţeanul român M.A. I., să solicite predarea documentelor vehiculului, să efectueze orice investigaţii utile şi să ia măsurile necesare care se impun în vederea restituirii vehiculului către proprietar.

In vederea soluţionării cauzei, instanţa a dispus citarea făptuitorului cu mandat de aducere, cu întocmirea unui proces-verbal de căutare, precum şi la domiciliul din comuna Ţuglui, sat Ţuglui, nr. 100, judeţul Dolj. S-a mai dispus efectuarea unei adrese către Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova pentru a se înainta dosarul de urmărire penală nr. 5311/P/2007 privind plângerea formulată de partea vătămată I.M. împotriva făptuitorului, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere, sau în cazul în care dosarul nu poate fi înaintat să fie înaintate – în copie – actele maşinii respectiv cartea de identitate a vehiculului şi contractul de vânzare-cumpărare; dosarul fiind înaintat instanţei la 20.02.2008.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 161 alin.1 lit.a din Legea 302/2004, obiectul Comisiei Rogatorii internaţionale în materie penală poate viza şi audierea inculpatului, spre deosebire de dispoziţiile art. 132 Cod procedură penală, care nu permit administrarea unei astfel de probe în acest condiţii.

In speţă, instanţa a procedat la data de 01.11.2007 la audierea – în temeiul art. 323 Cod procedură penală – făptuitorului M. I.A., acesta declarând că în anul 2004 a achiziţionat de la partea vătămată I.M. un autoturism marca Citroen Xanthia pentru care a plătit preţul de 2.000 euro. Ulterior a vândut autoturismul, iar cu banii obţinuţi s-a dorit cumpărarea unui nou autovehicul. In acest sens, împreună cu partea vătămatăI.M. şi un alt prieten care cunoştea limba germană, făptuitorul s-a deplasat la Munchen, unde a achiziţionat autoturismul în litigiu – marca Opel Calibra cu număr de înmatriculare 303-ALS-67, însă pentru că făptuitorul nu avea obţinută rezidenţa în Franţa, deşi acesta din urmă a plătit preţul, maşina a fost înmatriculată în Franţa pe numele părţii vătămate, care avea rezidenţa în această ţară. Ulterior, făptuitorul a încheiat cu partea vătămată un contract de vânzare-cumpărare, prin care îi înstrăina maşina şi devenea proprietar legal, astfel putând să se întoarcă în ţară şi să prezinte organelor vamale documentul respectiv.

Instanţa mai reţine că pe rolul Judecătoriei Craiova s-a aflat dosarul penal nr. 12163/P/2006 având ca obiect plângerea prealabilă formulată de partea vătămată I.M. împotriva inculpatului M. I.A., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere, prev. şi ped. de art. 213 Cod penal.

Prin sentinţa penală nr. 4523/18.10.2006, în baza art. 11 pct.2 lit.b CPP, raportat la art. 10 lit.h CPP, coroborat cu art. 281 indice 1 CPP, a încetat procesul penal pornit la plângerea prealabilă a părţii vătămate I.M. împotriva inculpatului M. I.A., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 213 Cod penal. A fost obligată partea vătămată la plata sumei de 20 lei cheltuieli judiciare către stat.

Impotriva S.P. nr. 4523/2006 a formulat recurs partea vătămată I.M., criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia penală nr. 235/02.03.2007, pronunţată în dosarul nr. 2357/63/2006, Tribunalul Dolj a admis recursul promovat de partea vătămată împotriva sentinţei penale nr. 4523/2006, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond – Judecătoria Craiova.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, sub nr. 7258/215/ 27.03.2007, iar prin sentinţa penală nr. 1621/03.05.2007, instanţa – având în vedere modificările aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 356/2006 – a scos cauza de pe rol şi a înaintat-o Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârşirea de către numitul M.I. A. a infracţiunii prev. de art. 213 Cod penal.

De asemenea, se reţine că prin rezoluţia nr. 5311/P/2007 din 09.10.2007, Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, în urma cercetărilor efectuate, a dispus în temeiul art. 228 alin.6 CPP, raportat la art. 10 lit.d CPP, neînceperea urmăririi penale faţă de M.I.A., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 213 Cod penal şi art. 208 alin. 1,4 Cod penal.

In speţă, instanţa constată că solicitările din cuprinsul cererii de cooperare judiciară internaţională au fost îndeplinite de autorităţile judiciare române, în sensul că a fost audiat făptuitorul şi au fost ataşate actele maşinii, respectiv cartea de identitate a vehiculului şi contractul de vânzare-cumpărare şi că astfel este îndeplinită cererea de Comisie Rogatorie formulată de Curtea de Apel Colmar -Tribunalul Strasbourg Franţa.