Comiterea faptei de către inculpat a fost confirmată chiar de martorul care l-a însoţit în seara zilei de 15.03.2009 şi în noaptea de 15/16.03.2009, respectiv de martorul TOC.
Trib. Bistriţa-Năsăud, s. pen., dec. nr. 118/A/30 noiembrie 2010, nepublicată
Prin sentinţa penală nr. 771 pronunţată de Judecătoria Bistriţa, în baza art. 87 alin. 5 din republicată şi modificată prin Legea 49/2006, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal şi art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal a fost condamnat inculpatul NG pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul conducătorului auto de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei la pedeapsa de 10 luni închisoare.
În baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar în baza art. 82 Cod penal s-a stabilit un termen de încercare de 2 ani şi 10 luni, punându-se totodată în vedere inculpatului prevederile art. 83 alin. 1 Cod penal.
În baza art. 71 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat la plata către stat a sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul.
Tribunalul analizând sentinţa atacată prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului în care –a pronunţat, a motivelor de apel invocate, precum şi potrivit art. 371 alin. 2 Cod procedură penală sub toate aspectele de fapt şi de drept, a apreciat apelul ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Starea de fapt reţinută de către instanţa de fond este în deplină concordanţă cu probaţiunea administrată în cauză.
Este reală susţinerea apelantului referitoare la împrejurarea că inculpatul în mod constant nu a recunoscut învinuirea ce i s-a adus în sarcină.
Raportându-ne însă la toate probele administrate în cauză, se apreciază că a fost dovedită pe deplin comiterea faptei de către inculpat.
Astfel, comiterea faptei de către inculpat a fost confirmată chiar de martorul care l-a însoţit în seara zilei de 15.03.2009 şi în noaptea de 15/16.03.2009, respectiv de martorul TOC. Faptul că inculpatul conducea autoturismul atunci când a fost oprit de cele două echipaje de poliţie a fost confirmat de către martorul T în prima declaraţie. Acelaşi martor, în declaraţia dată la 2.05.2009 a precizat că atât el cât şi inculpatul au consumat băuturi alcoolice în diferite locaţii unde cei doi s-au oprit, dar şi că între locaţii deplasarea s-a făcut cu autoturismul, proprietatea inculpatului, care a fost cel care a condus, iar după ce au ajuns pe str. N şi au oprit, la aprox.5 minute , echipajul de poliţie le-a solicitat actele la control.
Împrejurarea că acest martor a declarat ulterior în sensul celor susţinute de către inculpat, nu înlătură în niciun fel declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză, declaraţii care-l incriminează pe inculpat.
Pe de altă parte, nici declaraţia dată de martorul NG nu susţine versiunea inculpatului, martorul declarând că atunci când a fost sunat de inculpat, i s-a spus să meargă la poliţie deoarece inculpatul este reţinut acolo (nu pe str. N, cum a susţinut inculpatul), prin urmare, s-a deplasat la poliţie, l-a întâlnit pe inculpat care i-a dat cheile maşinii şi i-a spus că autoturismul era parcat pe str. Narciselor, de unde a transportat-o la domiciliul inculpatului. Potrivit declaraţiei date de acest martor, se desprinde concluzia că inculpatul nu l-a sunat pe martor când se afla pe str. N în maşina care staţiona, ci atunci când deja se afla la poliţie.
Apreciindu-se că probele ce s-au administrat nu confirmă versiunea susţinută de inculpat, singurii care susţin o stare de fapt contrară celei reţinute de către instanţa de fond fiind inculpatul şi martorul TOC, dar şi declaraţiile acestuia din urmă au fost contradictorii, apelul inculpatul s-a apreciat ca nefondat, astfel că în temeiul dispoziţiilor art. 379 pct.1 lit.”b” Cod procedură penală, acesta s-a respins, menţinându-se ca legală şi temeinică sentinţa atacată.
În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală s-a dispus obligarea inculpatului apelant la plata cheltuielilor judiciare în apel în cuantum de 30 lei.
