înregistrarea supraconsumului de o instalaţie care nu poate fi verificată metrologic, deoarece nu respectă cerinţele listei oficiale a mijloacelor de măsurare supuse controlului legal
C. muncii, art. 270, art. 271
Supraconsumul apare indicat într-o diagramă întocmită pe baza înregistrărilor din memoria instalaţiei, care, însă, nu poate fi verificată metrologic deoarece nu respectă cerinţele listei oficiale a mijloacelor de măsurare supuse controlului legal L0-2004, astfel că instalaţia nu trebuie utilizată în domenii de interes public.
Prin urmare, indicaţiile instalaţiei respective din punct de vedere metrologic nu pot fi considerate în mod absolut certe,
decât în măsura în care s-ar corobora cu alte mijloace de probă administrate în proces.
C.A. Galaţi, s. confl. mun. şi asig. soc., decizia nr. 327/R din 12 mai 2008, în Jurindex
Prin sentinţa civilă nr. 226 din 31 ianuarie 2006 pronunţată de Tribunalul Galaţi, a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta T. CFR D. SA B, Sucursala G în contradictoriu cu pârâtul H.K.
Pentru a pronunţa hotărârea judecătorească prima instanţă a constatat următoarele:
Reclamanta T. CFR Călători SA B, Sucursala G a promovat acţiune împotriva pârâtului H.K., pentru recuperarea prejudiciului în valoare de 287,02 lei (RON).
Potrivit Raportului de cercetare al Depoului CF G, în urma verificării instalaţiei I.C.L. a locomotivei DA 1164 s-a înregistrat un consum anormal de motorină, vinovat de acesta fiind mecanicul de locomotivă H.K., care, potrivit Instrucţiei 201 a personalului de locomotivă, capitolul 2 art. 6 pct. 14, avea obligaţia de a conduce economic, fară depăşirea consumurilor normate.
Potrivit dispoziţiilor art. 271 alin. (1) C. muncii, pentru a exista răspundere patrimonială este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui ce a produs paguba; fapta ilicită şi personală a salariatului, săvârşită în legătură cu sa; prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului; raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; vinovăţia (culpa) salariatului. De asemenea, numai întrunirea cumulativă a acestor condiţii legale, atrage răspunderea patrimonială, lipsa uneia dintre condiţiile enumerate înlătură această răspundere.
Mai mult, pentru a da naştere răspunderii, prejudiciul trebuie să întocmească cumulativ anumite trăsături: să fie real şi cert, să fie cauzat direct angajatorului, să fie material şi să nu fi fost reparat la
data la care angajatorul solicită acoperirea pagubei. In ce priveşte caracterul de certitudine al prejudiciului, acesta implică determinarea întinderii lui, pe baza unor date economice concrete, salariatul neputând fi ţinut să răspundă decât pentru înlocuirea valorilor efectiv pierdute din patrimoniul angajatorului. Dovada certitudinii prejudiciului cadc în sarcina angajatorului, fiind nccesar ca din actele de constatarc a pagubei sau din alte probe să rezulte neîndoielnic întinderea cuantumului pagubei.
In prezenta cauză, reclamanta nu a dovedit prin niciun mijloc de probă certitudinea prejudiciului cauzat acesteia de către pârât, prin ncrespectarea atribuţiilor de serviciu. Astfel, în lipsa unor date concrete care să ateste supraconsumul de motorină, a prezentării unor instrucţiuni pentru citirea înregistrărilor efectuate de instalaţiile I.C.L., instanţa nu a reţinut existenţa prejudiciului reclamat în cauză. Simpla prezentare a unor diagrame neînsoţite de instrucţiuni de explicitare a acestora, nu este suficientă pentru dovedirea prejudiciului.
împotriva sentinţei civile a declarat recurs reclamanta T. CFR C. SA B, Sucursala G, considerând-o ca fiind dată cu aplicarea greşită a legii, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Examinând recursul pe baza motivelor invocate, cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 270 C. muncii salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile delictuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor. Salariaţii nu răspund de pagubele provocate de forţa majoră sau din alte cauze neprevăzute şi care nu puteau fi înlăturate şi nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului.
Rezultă că pentru a exista răspundere patrimonială este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii de fond: calitatea de salariat a celui care a produs paguba, fapta ilicită şi personală a salariatului săvârşită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia salariatului.
In speţă, în mod corect, prima instanţă a constatat că nu sunt întrunite condiţiile privind caracterul cert al prejudiciului pretins a fi cauzat cât şi vinovăţia salariatului. Sub un prim aspect, din raportul de cercetare se reţine existenţa unui supraconsum de motorină rezultând din diferenţa dintre cantitatea de motorină absorbită din rezervorul principal şi consumul MD. Un asemenea supraconsum apare indicat într-o diagramă întocmită pe baza înregistrărilor din memoria instalaţiei.
Insă, instalaţia respectivă nu poate fi verificată metrologic deoarece nu respectă cerinţele listei oficiale a mijloacelor de măsurare supuse controlului legal LO- 2004, astfel că instalaţia nu trebuie utilizată în domenii de interes public. Cu alte cuvinte, indicaţiile instalaţiei respective din punct de vedere metrologic nu pot fi considerate în mod absolut certe, decât în măsura în carc s-ar corobora cu alte mijloace de probă administrate în proces. Potrivit omologării tehnice, produsul
feroviar se încadrează într-o clasă de risc, iar sub aspect tehnic sunt recunoscute posibile erori de măsură.
In atare condiţii, criticile vizând modalitatea de exercitare de către instanţă a rolului activ nu pot fi primite, caracterul imparţial al judecăţii nepermiţându-i a se substitui părţilor şi iniţiativei acestora în dovedirea pretenţiilor formulate în proces.
Şi sub condiţia existenţei vinovăţiei salariatului în angajarea răspunderii sale patrimoniale, prima instanţă a reţinut în mod corect că nu s-a făcut dovada încălcării atribuţiilor de serviciu de către intimat.
