C. muncii, art. 270 Ordinul nr. 1654/2004, art. 1
Pierderile de carburanţi evidenţiate prin inventar reprezintă pierderi normale aferente stării tehnice necorespunzătoare a depozitului, factor ce contribuie la înregistrarea unor minusuri
care se adaugă celor produse în timpul depozitării, manipulării, distribuţiei şi transportului produselor petroliere, datorate proprietăţilor fizico-chimice ale acestor produse.
Prezumţia de răspundere a gestionarului pentru lipsurile constatate este înlăturată, conform art. 270 alin. (2) C. muncii, deoarece pierderile se încadrează în riscul normal al serviciului.
C.A. Cluj, s. civ., confl. mun., asig. soc., miri. şi fam., decizia nr. 1559R din 9 iulie 2008, în Jurindex
Prin sentinţa civilă nr. 502 din 15 aprilie 2008, pronunţată de Tribunalul Maramureş, s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta E. SA B în contradictoriu cu pârâţii J.M. şi D.D., reclamanta fiind obligată să plătească pârâţilor suma de 5827,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, prin cererea formulată, reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 13251 lei despăgubiri reprezentând pagube produse din vina şi în legătură cu lor, respectiv că cu ocazia inventarului de verificare a gestiunii din data de 20 noiembrie 2005, la valorificarea inventarului s-a constatat o diferenţă în minus de 13.251 lei, la produsele petroliere.
Din raportul de expertiză efectuat de expertul E.E. rezultă că în perioada 21 martie – 20 noiembrie 2005 la niciun produs nu s-au înregistrat minusuri în gestiune deoarece diferenţele între stocurile faptice stabilite prin inventariere şi stocurile scriptice au fost mai mici decât consumurile tehnologice normate rezultate din calcul. Consumurile tehnologice efective au fost întotdeauna mai mici decât cele normate, ceea ce dovedeşte o bună gestionare a depozitului în această
perioadă. In aceste condiţii gestionarii nu au nicio culpă, iar diferenţele înregistrate se vor suporta pe costuri de către întreprindere.
In finalul raportului de expertiză se reţine că: „In perioada 21 martie – 20 noiembrie 2005 în gestiunea depozitului E.B.M. nu s-au înregistrat minusuri în gestiune la E.F. Premium, E. Premium fară E., N. Euro Diesel şi N. Super Euro Diesel, deoarece consumurile tehnologice efective au fost mai mici decât consumurile tehnologice normate calculate conform produselor ordinului 33 din 23 februarie 2004 al Ministerului Economiei şi Comerţului. S-a reţinut că gestionarea produselor a fost corespunzătoare, iar gestionarii nu au nicio culpă.
Aceleaşi concluzii rezultă şi din expertiza efectuată de expertul
H.B.J., respectiv că nu există prejudiciu. Astfel s-a reţinut că lipsurile
constatatc nu sunt reale, ele fiind datorate unor factori externi determinaţi de natura produselor petroliere, nefiind întrunite condiţiile angajării răspunderii pârâţilor, reclamanta nedovedind existenţa pagubei, raportul de cauzalitate dintre pagubă şi vinovăţia pârâţilor, că paguba se datorează vinovăţiei lor, în legătură cu munca lor.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Răspunderea patrimonială a salariatului faţă de angajator decurge, conform art. 270 C. muncii, din producerea unei pagube materiale, care este condiţia principală pentru antrenarea răspunderii juridice.
Prejudiciul trebuie să fie real şi cert pentru a putea da naştere răspunderii patrimoniale, ceea ce are semnificaţia că evaluarea pagubei şi, prin urmare întinderea despăgubirii trebuie să fie stabilite pe baza unor date economice concrete, precum şi că determinarea întinderii implică cuantificarea bănească a prejudiciului, fiind imperios necesar ca din actele de constatarc a pagubei să rezulte clar întinderea pagubei.
Sub acest aspect, Curtea observă că Ordinul M.F. nr. 33/2004 în temeiul căruia reclamanta a calculat prejudiciul a fost abrogat anterior perioadei în discuţie prin Ordinul nr. 615/2004 emis de Ministerul Economiei şi Comerţului şi de , ccea ce pune sub semnul întrebării legalitatea acestui mod de calcul.
De asemenea, contrar afirmaţiilor recurentei, Ordinul M.F. nr. 1753/2004 stabileşte prin punctul 50.2 că „în cadrul constatării unor lipsuri în gestiune, imputabile, administratorii vor lua măsuri împotriva acestora la valoarea de înlocuire”, care este definită ca fiind „costul de achiziţie al unui bun similar”, aşadar nu preţul cu amănuntul al produselor petroliere constatate lipsă la inventar. Se constată astfel de către instanţa de recurs că evaluarea prejudiciului nu s-a realizat pe baza criteriilor legale, menţionate anterior, fiind criticabilă modalitatea de calcul la care a recurs reclamanta.
De asemenea, certitudinea prejudiciului este infirmată de concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, din care rezultă că pierderile de carburanţi evidenţiate prin inventar reprezintă pierderi normale aferente stării tehnice necorespunzătoare a depozitului E.B, factori care contribuie la înregistrarea unor pierderi şi care se adaugă scăzămintelor produse în timpul depozitării, manipulării, distribuţiei şi transportului produselor petroliere (art. 1 din Ordinul nr. 1654/2004), datorate proprietăţilor fizico-chimice ale acestor produse.
Astfel, Curtea reţine că nu este îndeplinită nici condiţia caracterului cert al prejudiciului, neputând fi stabilită dincolo de orice îndoială măsura în care pierderile reprezintă scăzăminte acceptate legal sau se datorează stării tehnice necorespunzătoare a depozitului, ceea ce împiedică stabilirea întinderii pagubei.
Prin urmare, Curtea are în vedere că nu s-a probat producerea unui prejudiciu cert şi real; chiar în ipoteza în care ar fi acceptat modul de calcul prezentat de reclamantă, prezumţia de răspundere a gestionarului pentru lipsurile constatate este înlăturată, conform art. 270 alin. (2) C. muncii, deoarece pierderile se încadrează în riscul normal al serviciului; după cum s-a concluzionat prin raporturile de expertiză.
Recurenta mai arată că s-a dispus în cauză efectuarea a două expertize, care însă nu au reuşit să clarifice sub toate aspectele care sunt pierderile reale la toate sortimentele de produs petrolier gestionat, care este actul normativ în baza căruia se stabilesc pierderile, aşa încât datele cuprinse în expertiză să poată fi verificate. Apreciază că instanţa de judecată nu a cercetat comparativ aspectele desprinse din lucrările de expertiză şi nici nu a făcut aprecieri în acest sens decât la modul general, fară să observe că experţii au ajuns la concluzii total diferite când au analizat diferenţele în minus în baza Ordinului nr. 33/2004.
Curtea reţine că prima instanţă a analizat toate probele administrate în cauză şi a reţinut starea de fapt carc rezultă din toate probele carc se coroborează între ele iar nicidecum nu a făcut aprecieri generice.