C. muncii, art. 195 alin. (2), art. 270 alin. (1)
Pentru stabilirea răspunderii patrimoniale, caracterul ilicit al faptei se analizează prin raportare la obligaţiile de serviciu decurgând din contractul individual de muncă – în conţinutul căruia sunt incluse, pe lângă obligaţiile concrete, specifice naturii funcţiei, felului şi locului muncii, toate celelalte îndatoriri prevăzute în legi şi alte acte normative -, astfel încât unităţii îi revine obligaţia de a
dovedi în instantă ce sarcini de serviciu avea salariatul, sarcini a căror neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare a cauzat prejudiciul respectiv.
împrejurarea că angajatorul este nevoit să trimită o altă persoană pentru a urma cursuri de şcolarizare, cu plata taxelor aferente, nu poate atrage răspunderea patrimonială a salariatului, în sarcina căruia nu se poate reţine vreo culpă pentru faptul că unitatea nu şi-a îndeplinit atribuţiile legale, numind salariatul în calitate de responsabil energetic, mai înainte că acesta să aibă atestatul, prevăzut de lege.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. mun. şi asig. soc., decizia civilă nr. 909R din 4 aprilie 2007, nepublicată
Potrivit deciziei civile nr. 7243/2006, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VlII-a conflicte de muncă, asigurări sociale,
contencios administrativ şi fiscal, s-a admis, în parte, cererea formulată de către reclamanta SC A.J. SA, în contradictoriu cu pârâtul S.V.; s-a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 3750 lei, reprezentând prejudiciul cauzat societăţii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că pârâtul a avut cunoştinţă de numirea sa în funcţia de responsabil energetic, de vreme ce a contestat decizia nr. 71/2005, prin care a fost trecut în funcţie de subinginer. S-a apreciat că reclamanta a dovedit prin probele administrate în cauză faptul că pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţiile de serviciu dispuse prin decizia nr. 93/2004, producând astfel un prejudiciu prin culpa sa, de vreme ce s-a dispus sancţionarea sa contravenţională cu amendă de 3750 lei prin procesul-verbal de contravenţie din 27 aprilie 2006. Cererea reclamantei privind obligarea pârâtului plata sumei de 3.750 lei a fost considerată întemeiată, în raport de dispoziţiile art. 270 C. muncii.
S-a înlăturat apărarea pârâtului, potrivit cărcia nu poate fi găsit vinovat, fiind lider de sindicat, avându-se în vedere că prejudiciul a fost produs de către pârât în calitate de salariat, prin neexecutarea culpabilă a obligaţiilor de serviciu, iar nu în calitatc de lider de sindicat.
In ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de şcolarizare, prima instanţă a reţinut că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 195 alin. (2) C. muncii, reclamanta nefâcând dovada existenţei actului adiţional la contractul individual de muncă, prin care părţile să stabilească clauze referitoare la cheltuielile de şcolarizare şi situaţia restituirii lor, în cazul în care salariatul are iniţiativa încetării contractului individual de muncă.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs ambele părţi.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurenţi, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cât şi din oficiu, conform art. 3041 C. proc. civ., Curtea reţine următoarele:
Potrivit art. 13 alin. (2) lit. a)-c) din Legea nr. 199/2000, republicată, în varianta în vigoare în anul 2004, consumatorii care folosesc mai mult de 1.000 tone echivalent pe an sunt obligaţi: să numească un responsabil pentru energie; să efectueze anual bilanţ energetic realizat de o persoană fizică sau juridică autorizată; să elaboreze programe de măsuri pentru reducerea consumurilor energetice, potrivit art. 4 alin. (1), incluzând investiţii pentru carc se întocmesc studii de fezabilitate.
Recurenta-reclamantă nu s-a conformat dispoziţiilor legale amintite, astfel cum rezultă în mod neîndoielnic din analiza notei de control, întocmită de Agenţia Română pentru Conservarea Energici la 17 noiembrie 2004, ca urmare a verificării respectării prevederilor Legii nr. 199/2000 republicată, la unităţile din categoria peste 1000 tone pe an, prin care s-a dispus în sarcina recurentei reclamante, pe de o parte, obligaţia de a întocmi până la data de 1 mai 2005, un plan unic de utilizare eficientă a energiei şi de a-1 transmite în condiţiile legii, la Agenţia Română pentru Conservarea Energiei (ARCE), Filiala Teritorială Bucureşti, iar pe de altă parte, sarcina de a lua măsuri de efectuare a bilanţului energetic, cu persoane juridice sau fizice, atestate de către ARCE, până în semestrul 11/2005. Totodată, s-a dispus în sarcina recurentei-reclamante numirea imediată a unui responsabil energetic, în baza Legii nr. 199/2000, republicată, care să depună la ARCE, Filiala Bucureşti, dosarul tehnic de atestare, în condiţiile legii, până la 1 martie 2005.
Ulterior, prin decizia nr. 93 din 23 noiembrie 2004, în conformitate cu cele dispuse, prin nota de control şi în raport de prevederile capitolului 6, art. 13 alin. (2) din Legea nr. 199/2000 republicată privind utilizarea eficientă a energiei, recurenta reclamantă a dispus numirea recurentului pârât în calitate de responsabil cu gestiunea energiei din cadrul unităţii reclamante, începând cu data de 18 noiembrie 2004.
S-a arătat în această decizie că recurentul urmează a fi atestat de Agenţia Română pentru Conservarea Energiei (ARCE). Totodată, s-a stabilit că responsabilul cu gestiunea energiei are drept atribuţii principale următoarele: gestionarea tuturor resurselor de combustibili şi energie utilizate (inclusiv prin implementarea unor sisteme moderne de monitorizare), menţinerea şi actualizarea bazelor de date cu privire la consumurile absolute şi consumurile specifice de combustibil şi energie ale societăţii; coordonarea activităţilor energetice la nivelul societăţii, inclusiv a proiectelor de investiţii care au ca efect creşterea eficienţei utilizării resurselor de combustibili şi energie; coordonarea încheierii contractelor pentru elaborarea bilanţului energetic la nivelul conturului care include toţi consumatorii de combustibili şi energie ai societăţii; stabilirea măsurilor de conservare a energiei şi de creştere a eficienţei energetice, ale căror indicatori de fezabilitate estimaţi le fac aplicabile pentru perioada anului curent şi pentru următorii doi ani; coordonarea elaborării periodice a Programului propriu de eficienţă energetică, ce se înaintează spre avizare la ARCE şi coordonarea
implementării măsurilor cuprinse în Programul propriu în domeniul creşterii eficienţei energetice, după avizarea acestuia de către ARCE.
Ulterior, numirii sale în calitate de responsabil energetic, recu-rcntul-pârât a participat la cursurile de pregătire organizate la Universitatea „Politehnica” Bucureşti – Facultatea Energetică, în vederea atestării ARCE, cursurile fiind plătite de către reclamantă, potrivit facturii fiscale din 12 aprilie 2005 (în valoare totală de 1.500 RON).
Prin adresa din 22 noiembrie 2005, ARCE, Filiala Teritorială Bucureşti comunică recurentei-reclamante faptul că nu a trimis la ARCE – Filiala Teritorială: copie după decizia internă a responsabilului energetic; dosarul necesar atestării la nivel naţional ca manager energetic, întocmit conform prevederilor Regulamentului pentru atestarea responsabililor cu atribuţii în domeniul gestiunii energiei; dosarul conţinând proiectul de gestiune a energiei. Totodată, ARCE a stabilit data de 28 februarie 2006 drept termen limită de înaintare a celor două dosare.
Potrivit procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor din 27 aprilie 2006, emis de ARCE s-a dispus aplicarea unei amenzi contravenţionale de 3.750 RON în sarcina recurentei-reclamante, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 199/2000 republicată prin Legea nr. 56/2006, pentru nerespectarea art. 4 alin. (1), art. 13 alin. (2) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 199/2000 republicată, modificată şi completată cu Legea nr. 56/2006. Agentul constatator a reţinut următoarele: responsabilul energetic nu a depus dosarul la ARCE Bucureşti pentru atestare, nu s-a efectuat un bilanţ energetic cu o persoană fizică sau juridică autorizată; lipsa unui program de măsuri de eficienţă energetică avizat de ARCE; ncrcspectarca art. 4 alin. (1), art. 13 alin. (2) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 199/2000 republicată, modificată şi completată cu Legea nr. 56/2006. Amenda contravenţională de 3.750 RON a fost achitată de către recurenta-reclamantă prin ordin de plată.
Conform procesului-verbal din 18 mai 2006, recurenta-reclamantă a propus aplicarea sancţiunii disciplinare a reducerii salariului de bază cuvenit recurentului pârât pe o perioadă de 3 luni, cu 10%, ca urmare a faptului că acesta nu şi-a respectat obligaţia de îndeplinire a sarcinilor de serviciu prevăzută de regulament, cât şi aplicarea sancţiunii avertisment scris numiţilor R.E. şi G.C., pentru că aceştia, deşi au adus verbal la cunoştinţa pârâtului sarcinile trasate de conducerea societăţii, în urma adresei ARCE din 22 noiembrie 2006, nu au urmărit aducerea la îndeplinire a prevederilor acesteia.
In speţă, prima instanţă a fost învestită să soluţioneze cererea formulată de către recurenta-reclamantă la data de 31 iulie 2006, prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1.500 lei (achitată pentru efectuarea cursurilor de pregătire la Universitatea Politehnică), cât şi la plata sumei de 3.750 lei (achitată cu titlu de amendă contravenţională), reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat de acesta, ca urmare a neîndeplinirii sarcinilor ce i-au fost stabilite prin decizia nr. 93 din 23 noiembrie 2004 de numire în calitate de responsabil energetic în societate.
In ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de 1.500 lei, Curtea apreciază ca fiind nefondate criticile invocate de către recurenta reclamantă, întrucât din analiza probelor administrate în cauză nu rezultă îndeplinirea cerinţelor imperative prevăzute de art. 270 C. muncii pentru a se putea angaja răspunderea patrimonială a pârâtului, în ceea ce priveşte cheltuielile de şcolarizare, în cuantum de 1.500 lei.
Astfel, Curtea nu poate reţine culpa exclusivă a pârâtului în producerea prejudiciului, constând în plata cheltuielilor de şcolarizare, de vreme ce societatea nu a întreprins diligenţe necesare pentru ca pârâtul să depună dosarul la ARCE în vederea obţinerii atestatului, rcspectiv nu a făcut dovada achitării taxei de atestare datorată, aprobată de Ministerul Industriei şi Resurselor, document absolut necesar pentru înscrierea la examenul de atestare, prevăzut expres de art. 12 lit. d) din Ordinul nr. 245 din 20 iunie 2002.
De asemenea, Curtea apreciază că pentru stabilirea răspunderii patrimoniale, caracterul ilicit al faptei se analizează în raport cu obligaţiile de serviciu decurgând din contractul individual de muncă în conţinutul căruia sunt incluse, pe lângă obligaţiile concrete, specifice naturii, funcţiei, felului şi locului muncii, toate celelalte îndatoriri prevăzute în legi şi alte acte normative, caz în care unităţii îi revine obligaţia de a dovedi în instanţă ce sarcini de serviciu avea salariatul, sarcini a căror neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare a creat prejudiciul respectiv.
In speţă, prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă invocă faptul că recurentul-pârât nu şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu prevăzute în cuprinsul deciziei nr. 93 din 23 noiembrie 2004. Curtea nu poate reţine această susţinere a recurentei, întrucât la data emiterii deciziei amintite, recurentul-pârât nu era atestat în calitate de responsabil cu gestiunea energiei, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute în anexa 2 a Ordinului nr. 245/2002 (Regulament pentru atestarea res
ponsabililor cu atribuţii în domeniul gestiunii energiei) şi deci nu putea îndeplini sarcinile trasate de către societate, obligaţia de a urma cursurilc reprezentând o obligaţie de diligenţă şi nu de rezultat.
De altfel, chiar în cuprinsul deciziei amintite recurenta-reclamantă menţionează expres faptul că recurentul-pârât urmează a fi atestat de Agenţia Română pentru Conservarea Energiei Electrice. Or, nu se poate reţine încălcarea atribuţiilor înscrise în decizia nr. 93/1994, de vreme ce aceste sarcini puteau fi îndeplinite doar de către o persoană care avea calificarea necesară la momentul numirii sale în calitate de responsabil energetic, respectiv atestatul, ceea ce nu este cazul recurentului-pârât.
împrejurarea că recurenta-reclamantă este nevoită în prezent să trimită alt salariat la Facultatea de Energetică pentru a urma cursuri de şcolarizare, cu plata taxelor aferente, nu poate atrage răspunderea patrimonială a recurentului-pârât, acesta din urmă neavând vreo culpă pentru faptul că recurenta nu şi-a îndeplinit atribuţiile legale, numind salariatul în calitate de responsabil energetic, mai înainte că acesta să aibă atestatul, prevăzut de Legea nr. 199/2000 republicată.
Pentru toate considerentele arătate, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul formulat de către recurenta-reclamantă, în raport de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
In ceea ce priveşte solicitarea recurentei-reclamante de obligare a recurentului-pârât la plata sumei de 3.750 lei, Curtea reţine ca fiind fondate criticilc aduse hotărârii recurate de recurentul-pârât pentru următoarele considerente:
Este de necontestat faptul că recurenta-reclamantă a fost sancţionată contravenţional cu suma de 3.750 Ici, potrivit procesului-verbal din 27 aprilie 2006 emis de ARCE. Cu toate acestea, Curtea nu poate primi susţinerea recurentei-reclamante, în sensul că pârâtul-recurent se face vinovat de producerea prejudiciului constând în plata acestei amenzi, având în vedere faptele pentru care s-a dispus sancţionarea contravenţională menţionate de agentul constatator în procesul-verbal al contravenţiei.
Astfel, recurenta-reclamantă a fost sancţionată pentru încălcarea dispoziţiilor art. 13 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 199/2000 republicată, modificată şi completată cu Legea nr. 56/2006, respectiv pentru că nu a numit un responsabil cu atribuţii în domeniul gestiunii energiei şi resurselor energetice, atestat de ARCE, în condiţiile legii, fapte ce nu ţin exclusiv de atribuţiile stabilite în sarcina pârâtului. In atare situaţie, recurenta-reclamantă este evident în culpă pentru faptul că nu a
îndeplinit cerinţele legii (Legea nr. 199/2000), respectiv cerinţa de a numi în calitate de responsabil energetic o persoană, care să fi fost în prealabil atestată de Agenţia Română pentru Conservarea Energici.
In al doilea rând, recurenta-reclamantă a fost amendată pentru încălcarea dispoziţiilor art. 13 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 199/2000 republicată, respectiv pentru că nu a efectuat anual un bilanţ energetic elaborat de o persoană fizică sau juridică autorizată de A.R.C.E., în condiţiile legii. Curtea nu poate reţine culpa recurentului-pârât în neefectuarea bilanţului energetic, întrucât acesta nu avea pregătirea necesară pentru întocmirea acestui document, respectiv aceea de auditor energetic, în conformitate cu prevederile din Anexa 1 a Ordinului nr. 245/2002 (Regulament pentru autorizarea persoanelor fizice şi juridice care au dreptul să realizeze bilanţurile energetice).
Nu se pot confunda noţiunile de „responsabil energetic” cu „auditorul energetic’’, întrucât numai acesta din urmă poate întocmi bilanţuri energetice, fiind expres autorizat în acest sens, după parcurgerea unei proceduri diferite de cea necesară pentru obţinerea atestatului de responsabil energetic, detaliat expusă în Anexa nr. 1 din Ordinul nr. 245/2002. Este esenţial a aminti şi faptul că activitatea de realizare a bilanţurilor energetice se desfăşoară pe baza principiilor privind independenţa, incompatibilitatea şi conflictul de interese, motiv pentru care auditorul energetic nu are raporturi juridice de muncă şi civile cu agentul economic pentru carc elaborează bilanţul energetic, respectiv nu poate fi salariatul acestuia (Anexa nr. 6 din Ordinul nr. 245/2002, Codul de conduită al auditorului energetic autorizat).
In fine, vinovăţia recurentului-pârât nu poate fi reţinută nici în ceea ce priveşte ultima contravenţie menţionată în procesul-verbal de contravenţie, întrucât acesta nu avea competenţa necesară de a elabora program de măsuri de eficienţă energetică avizat de ARCE, de vreme ce nu fusese autorizat în acest sens.
Pentru toate considerentele arătate, Curtea constată că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor necesare prevăzute de art. 270 C. muncii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a recurentului-pârât, motiv pentru care, va admite recursul acestuia, în baza art. 312 C. proc. civ., va modifica, în parte, sentinţa recurată, în sensul că va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 3.750 lei, ca neîntemeiat.
