2 Lipsa culpei gestionarului. Fapte imputabile angajatorului
3 Efectuarea inventarierii cu nerespectarea dispoziţiilor legale
C. muncii, art. 270
1. Producerea unei pagube în patrimoniul angajatorului de către un salariat al său este de esenţa răspunderii patrimoniale.
Pentru a da naştere răspunderii, prejudiciul trebuie să fie real şi cert. Evaluarea pagubei, stabilirea întinderii despăgubirii se realizează pe baza unor date economice concrete.
Dovada certitudinii prejudiciului cade în sarcina angajatorului, fiind necesar ca din actele de constatare a pagubei sau din alte probe să rezulte neîndoielnic întinderea pagubei.
2. Administratorul societăţii făcea deseori aprovizionarea fără acte de provenienţă a mărfii, ridica direct contravaloarea din vânzările anterioare, nu proceda la predarea mărfii prin efectuarea actelor de recepţie şi, atunci când totuşi făcea acest lucru, predarea se desfăşura concomitent cu activitatea de vânzare, deşi exista o singură vânzătoare. Toate aceste fapte, cu impact asupra gestiunii, sunt imputabile angajatorului.
3. Inventarul care stabilea prejudiciul a fost făcut cu încălcarea metodologiei pentru că vânzătoarei nu i s-a luat declaraţie de început de inventar şi nici nu i s-a adus la cunoştinţă data începerii acestuia.
C.A. Craiova, s. confl. mun. şi asig. soc., decizia nr. 199 din 25 ianuarie 2008, în Jurindex
Prin acţiunea înregistrată la data de 19 februarie 2007, reclamanta
D.C. SRL D.T.S a chemat în judecată pe pârâta H.N., solicitând ca aceasta să fie obligată să-i plătcască suma de 8758 lei.
In motivarea acţiunii, s-a arătat că pârâta a fost angajata societăţii, lucrând la magazinul situat în comuna E., sat T. din data de 10 februarie 2005 până la 31 decembrie 2005 când a părăsit nejustificat locul de muncă şi în urma controalelor şi verificărilor cu privire la situaţia financiar contabilă a magazinului, au fost constatatc lipsuri în gestiune în cuantum de 8758 lei. In drept, reclamata şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 270 şi art. 281-283 C. muncii.
In cauză s-a dispus efectuarca unei expertize contabile, care a avut ca obiective să verifice documentaţia depusă la dosar şi în funcţie de aceasta să stabilească dacă s-a produs un prejudiciu de către pârâtă, în caz afirmativ şi cuantumul acestuia.
Tribunalul Mehedinţi, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa nr. 962 din 24 septembrie 2007, a respins acţiunea formulată de reclamantă. Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Reclamanta a susţinut că pârâta, angajată a societăţii ca vânzătoare la magazinul din satul T., comuna E. a prezentat o lipsă în gestiune în sumă de 8758 lei, astfel că trebuie să răspundă patrimonial în raport de dispoziţiilor art. 270 C. muncii.
Conform prevederilor art. 270 C. muncii, salariaţii răspund patrimonial în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în
legătură cu lor. Producerea unei pagube în patrimoniul angajatorului de către un salariat al său este de esenţa răspunderii patrimoniale. Pentru a da naştere răspunderii, prejudiciul trebuie să fie real şi cert. Evaluarea pagubei şi deci întinderea despăgubirii trebuie să stabilească pe baza unor date economice concrete. Dovada certitudinii prejudiciului cade în sarcina angajatorului, fiind necesar ca din actele de constatare a pagubei sau din alte probe, să rezulte neîndoielnic întinderea cuantumului pagubei.
Expertiza contabilă efectuată în cauză, a concluzionat că operaţiunea de inventariere nu s-a efectuat cu respectarea legislaţiei în vigoare, respectiv P.M.F. cu privire la organizarea şi efectuarea inventarierii, de asemenea afirmaţiile pârâtei că a primit, a vândut marfa fară documente şi că a înscris în monetare sume mai mici decât cele predate şi a stabilit că suma de 8758 lei nu este certă şi nici prejudiciul nu este cert.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal (…) D. COM SRL cu sediul în D.T.S, criticând-o pentru nelegalitate şi nete-
mcinicie. In acest sens arată că, deşi expertul a convocat administratorul societăţii pentru efectuarea expertizei, nu a luat în considerare documentaţia şi susţinerile reclamantei, iar raportul conţine grave erori şi nu a răspuns obiectivelor stabilite.
La termenul din 24 septembrie 2007 reclamanta a solicitat efectuarea unei noi expertize, iar instanţa nu a încuviinţat şi nici nu a consemnat această cerere încălcând prevederile art. 229 şi urm. C. proc. civ.
Prin întâmpinare, intimata H.N. solicită respingerea recursului şi menţinerea sentinţei pronunţate ca fiind legală şi temeinică în condiţiile în care chiar Inspectoratul Teritorial de Muncă a constatat deficienţe în activitatea reclamantei şi în acest sens a depus adresele 7107 din 2 octombrie 2007 şi 1153 din 27 aprilie 2006.
Recursul se respinge, pentru considerentele care se vor expune:
Din examinarea sentinţei, prin prisma motivelor invocate, a actelor şi lucrărilor dosarului şi din oficiu conform art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că aceste critici nu pot fi primite, în cauză neexistând motive de casare sau modificare a sentinţei. Astfel, nu este întemeiată susţinerea recurentei reclamante în sensul că expertiza nu a răspuns obiectivelor stabilite şi că nu a avut în vedere documentaţia şi susţinerile reclamantei, în condiţiile în care aceasta putea formula obiec-ţiuni şi să solicite instanţei întregirea expertizei sau o nouă expertiză potrivit art. 212 C. proc. civ.
Nu este suficicntă simpla susţinere a recurcntei că a solicitat o nouă expertiză fară să existe un act doveditor în acest sens, în raport şi
de celc consemnate în preambulul sentinţei nr. 962 din 24 septembrie
2007. In aceste condiţii nu pot fi primite criticile formulate de recurentă sub acest aspect, întrucât la 24 septembrie 2007 reprezentantul său a solicitat admiterea acţiunii, fară a solicita efectuarea unei noi expertize sau întregirea celei efectuate.
Cu atât mai mult a rezultat din probele administrate în cauză că inventarul care stabilea prejudiciul a fost făcut cu încălcarea metodologiei pentru că vânzătoarei nu i s-a luat declaraţie de început de inventar şi nici nu i s-a adus la cunoştinţă data începerii acestuia.
In acelaşi sens a mai rezultat că administratorul societăţii a săvârşit numeroase nereguli cu impact asupra lipsei în gestiune făcând deseori aprovizionarea fară acte de provenienţă a mărfii şi ridica contravaloarea direct din vânzările anterioare, după cum nici nu proceda la predarea mărfii prin efectuarea actelor de recepţie şi atunci când totuşi facea acest lucru predarea se desfăşură concomitent cu activitatea de vânzare, deşi exista o singură vânzătoare.
Motivele invocate de recurenta reclamantă nu se pot încadra în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ, care să atragă casarea sau modificarea hotărârii pronunţate şi nici nu se poate reţine existenţa unor motive de ordine publică care în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ. pot fi puse în dezbaterea părţilor din oficiu.
Ca atare, în temeiul art. 312 C. proc. civ., se menţine hotărârea instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică şi se respinge recursul.
