C. muncii, art. 270
Răspunderea patrimonială este o răspundere integrală, nu numai pentru dauna efectivă şi actuală (damnum emergens), ci şi pentru foloasele nerealizate (lucrum cessans). Condiţiile cumulative cerute pentru antrenarea acesteia sunt: calitatea de salariat a pârâtului, fapta ilicită a acestuia, săvârşită în legătură cu sa, prejudiciul cauzat angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia salariatului sunt întrunite în speţă.
C.A. Ploieşti, s. confl. mun. şi asig. soc., decizia nr. 1409 din 15 iulie 2008, în Jurindex
Prin sentinţa civilă nr. 709 din 23 aprilie 2008, Tribunalul Dâm-boviţa a admis în parte cererea formulată de reclamanta D.D., în contradictoriu cu pârâtul E.D., obligând pârâtul la plata sumei de 20313 lei către reclamantă şi la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că pârâtul a fost salariatul societăţii reclamante, în funcţia de şofer, conform contractului individual de muncă şi a primit, cu proces verbal, în stare bună un autovehicul compus din autotractor şi semiremorca IVECO.
Din procesul-verbal din 14 iunie 2007, reiese că acesta a fost implicat într-un eveniment rutier fiind sancţionat pentru că nu a păstrat distanţa de siguranţă în mers, provocând autovehiculelor o serie de avarii, pentru care s-au emis autorizaţii de reparaţii, existând astfel o indisponibilizare a mijlocului de transport pe perioada 15 iunie – 17 octombrie 2007 după cum reiese şi din raportul de expertiză, beneficiul nerealizat în acest fel din culpa pârâtului datorită nerealizării comenzilor de transport şi a cheltuielilor suportate pe costuri de reclamantă, în această perioadă fiind de 20.313 lei.
Potrivit art. 270 alin. (1) C. muncii, „salariaţii răspund patrimonial în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale,
pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor”. Răspunderea patrimonială este o răspundere integrală nu numai pentru dauna efectivă şi actuală cât şi pentru foloasele ncrealizate (lucrum cessans), iar condiţiilc cumulative ale acesteia, calitatea de salariat a pârâtului, fapta ilicită a acestuia, săvârşită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat angajatorului raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia salariatului sunt întrunite în speţă.
Prin urmare, acţiunea formulată de reclamantă a fost admisă în parte, faţă de suma menţionată în cererea de chemare în judecată, pentru care nu s-a depus o cerere de restrângere a pretenţiilor reclamantei, şi având în vedere înscrisurile depuse la dosar şi coroborate cu expertiza efectuată, a obligat pârâtul la plata sumei de 20.313 lei către reclamantă, iar în baza art. 274 C. proc. civ. a obligat pârâtul la 800 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
împotriva sentinţei primei instanţe a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea, examinând sentinţa recurată în raport de actcle şi lucrările dosarului, de criticile formulate, dar şi sub toate aspectcle, conform art. 3041 C. proc. civ., constată că recursul e nefondat din considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prima instanţă a reţinut în mod corect că pârâtul a fost salariatul societăţii reclamante, în funcţia de şofer, conform contractului individual de muncă şi că a primit, cu proces verbal, în stare bună un autovehicul compus din autotractor şi semiremorca IVECO.
De asemenea, dat fiind că din procesul-verbal din 14 iunie 2007 reiese că acesta a fost implicat într-un eveniment rutier, fiind sancţionat pentru că nu a păstrat distanţa de siguranţă în mers, provocând autovehiculelor o serie de avarii, pentru care s-au emis autorizaţii de reparaţii, cu indisponibilizarea mijlocului de transport pe perioada 15 iunie – 17 octombrie 2007 (după cum reiese şi din raportul de expertiză, beneficiul nerealizat în acest fel din culpa pârâtului datorită nerealizării comenzilor de transport şi a cheltuielilor suportate pe costuri de reclamantă, în această perioadă fiind de 20.313 lei), în mod just prima instanţă a constatat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 270 alin. (1) C. muncii.
