2 Compensarea în bani a concediului de odihnă
C. muncii, art. 141 alin. (4), art. 269 alin. (3), art. 270
1. Orice reţinere poate fi efectuată doar în baza unei hotărârii judecătoreşti.
2. Compensarea în bani a restului concediului de odihnă se justifică, în temeiul art. 141 alin. (4) C. muncii, de vreme ce acesta nu a fost efectuat şi nici nu mai era posibilă efectuarea sa, ca urmare a încetării raporturilor de muncă dintre părţi.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. muri. şi asig. soc., decizia civilă nr. 3019R din 26 septembrie 2007, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 1473/2007, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, Secţia a VII I-a conflicte de muncă, asigurări sociale, administrativ şi fiscal, s-a admis, în parte, contestaţia formulată de către contestatorul T.C., în contradictoriu cu intimata SC A. SRL; s-a respins, ca neîntemeiată, contestaţia împotriva deciziei din 18 aprilie 2006, emisă de intimată; s-a obligat intimata la restituirea sumei de 1001 Euro, reţinută în mod ilegal; s-a obligat intimata la compensarea în bani a concediului legal de odihnă neefectuat pe anul 2005 (17 zile) şi pe anul 2006 (6 zile, către contestator; s-a obligat intimata la plata către contestator a sumei de 400 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a avut în vedere că decizia de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă este legală şi temeinică, fiind emisă cu respectarea dispoziţiilor legale, abaterile reţinute în sarcina contestatorului fiind probate de cătrc intimată. Referitor la reţinerile operate de către intimată, prima instanţă a reţinut nelegalitatea acestora, în raport de prevederile art. 269
alin. (3) C. muncii şi art. 270 C. muncii. In ceea ce priveşte indemnizaţia de conccdiu pentru anii 2005 şi 2006, instanţa de fond a încuviinţat cererea, având în vedere că intimata a recunoscut că nu a achitat această indemnizaţie contestatorului. S-a respins cererca contestatorului referitoare la obligarea intimatei la plata drepturilor salariale aferente lunii aprilie 2005, în raport de statele de plată, din care rezultă
încasarca acestora, cât şi solicitarea de diurnă, evidenţiată drept încasată în statul individual de salariu.
împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs de către intimată. Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate în motivele de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., cât şi din oficiu, conform art. 3041 C. proc. civ., Curtea reţine următoarele:
Prin cererea adresată instanţei de fond la data de 17 mai 2006, intimatul-contestator a solicitat constatarea nulităţii absolute a deciziei din 18 aprilie 2006 de desfacere a contractului individual de muncă, obligarea intimatei-recurente la plata sumei de 1080 Euro reţinuţi de societate şi la compensarea în bani a concediului de odihnă, neefectuat, în raport de prevederile art. 141 alin. (4) C. muncii.
Referitor la solicitarea contestatorului de compensare a concediului de odihnă neefectuat, Curtea reţine netemeinicia primei critici invocate de către recurentă, având în vedere petitul cererii introductive prin care se pretinde expres compensarea în bani a concediului de odihnă. Prin cererca depusă la termenul de judecată din 16 noiembrie 2006, contestatorul nu a formulat cereri noi, pentru a se impune respectarea termenului prevăzut de art. 132 C. proc. civ., ci a precizat doar numărul zilelor de concediu neefectuate în cursul anului 2005 şi 2006, cu privire la care a solicitat compensarea în bani prin cercrea introductivă. Este relevant a preciza că în faţa primei instanţe intimata-recurentă nu a avut nicio opoziţie cu privire la termenul la care s-a făcut precizarea cererii.
In privinţa fondului cauzei, Curtea reţine că prima instanţă judicios a încuviinţat compensarea în bani a restului concediului de odihnă, în temeiul art. 141 alin. (4) C. muncii, de vreme ce acesta nu a fost efectuat şi nici nu mai era posibilă efectuarea sa, ca urmare a încetării raporturilor de muncă dintre părţi.
Referitor la restituirea sumei de 1001 Euro, Curtea reţine netemeinicia criticii recurentei adusă hotărârii atacate, întrucât prima instanţă a interpretat şi aplicat corect prevederile art. 269 alin. (3) şi art. 270 C. muncii, orice reţinere putând fi efectuată doar în baza unei hotărârii judecătoreşti, ceea ce nu era cazul de faţă.
Nu poate fi primită apărarea recurentei în sensul că intimatul a acceptat reţinerile legale, de vreme ce acesta a contestat în cauză aceste reţineri, în termenul de prescripţie.
