C. muncii, art. 272 alin. (1) şi (2)
Prevederile art. 272 alin. (1) C. muncii permit recuperarea sumelor nedatorate încasate de salariat cu titlu de avans din salariu, chiar dacă au încetat raporturile de muncă dintre părţi.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. mun. şi asig. soc., decizia civilă nr. 4308/R din 12 decembrie 2007, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 3020/2007, pronunţată de cătrc Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, administrativ şi fiscal, s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de către reclamanta SC V. SRL, în contradictoriu cu pârâtul G.N.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, la data de 16 martie 2006, pârâtul a ridicat de la casieria societăţii suma de 18.000 lei, sumă înregistrată de reclamantă în contul 425, care reprezintă din punct de vedere „avansuri acordate personalului spre decontare”, ce trebuie justificate sau restituite de salariat, iar nu avansuri salariale sau alte drepturi salariale, pentru care legea prevede un alt cont (421, 426, 428), conturi care evident nu pot fi conturi de activ, plata salariatului fiind o datorie a angajatului, salariatul neputând fi ţinut la restituirea acestuia câtă vreme reprezintă contraprestaţie a muncii depuse de salariat.
S-a constatat că suma avansată salariatului nu a fost înregistrată de către angajator cu titlu de salariu şi în contul cu această destinaţie, iar în luna martie 2006, apare în statele de plată depusă de reclamantă ca rest de plată suma cuvenită ca salariu, situaţia fiind identică, în următoarele pentru luni.
S-au înlăturat susţinerile reclamantei referitoare la încasarca de către salariat a unor drepturi salariale necuvenite, întrucât nu s-a făcut dovada plăţii către salariat a unor drepturi salariale necuvenite, la data de 16 martie 2006, carc trebuie restituite, suma fiind avansată în alte scopuri, după cum rezultă chiar din contul în care a fost înregistrată.
S-a mai reţinut că reclamanta nu a făcut dovezi clare că pentru suma de 18.000 lei despre care aceasta susţine că reprezintă drepturi salariale acordate în avans pârâtului, s-a calculat, reţinut şi virat contribuţiile datorate de salariat şi de către angajator bugetelor statului şi nici nu s-a precizat în ce documente sunt evidenţiate aceste calcule şi cu ce documente se face dovada virării contribuţiilor.
S-a arătat că pentru sumele înregistrate în contul 425 nu se calculează şi virează contribuţiile amintite, motiv pentru care suma avansată nu poate fi apreciată ca reprezentând drepturi salariale nete cuvenite pe viitor salariatului. Mai mult decât atât, practica reţinerilor din salariu a unor sume de bani de către angajator în afara cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege, respectiv în lipsa unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, care să constate datoria, este interzisă, chiar şi în situaţia avansurilor acordate spre decontare.
Reţinând că pretenţiile reclamantei referitoare la obligarea pârâtului la restituirea unor sume cu titlu de salariu, încasate necuvenit este
neîntemeiată, prima instanţă a respins şi celelalte capete de cerere accesorii referitoare la obligarea pârâtului la plata dobânzilor legale corespunzătoare acestor sume şi a cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.
împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs de către reclamantă, care a criticat-o pentru nelegalitate. Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9
C. proc. civ., cât şi din oficiu, conform art. 3041 C. proc. civ., Curtea reţine următoarele:
Intimatul-pârât a fost încadrat în cadrul societăţii recurente în funcţia de director comercial, în baza contractului de muncă înregistrat la 17 decembrie 2002, până la data de 13 septembrie 2006, când raporturile de muncă au încetat ca urmare a desfiinţării postului său, în baza deciziei nr. 200/2006, emisa în temeiul art. 65 C. muncii.
In calitatea sa de fost salariat, intimatul-pârât a încasat la data de 16 martie 2006 suma de 18 000 lei, cu titlu de avans salariu, astfel cum rezultă în mod incontestabil din dispoziţia de plată semnată de cătrc acesta şi necontestată în cauză.
Prin interogatoriul propus a fi luat reclamantei în faţa instanţei de fond, intimatul-pârât recunoaşte expres că a încasat de la socictate în timpul derulării raporturilor de muncă suma de 18 000 lei, cu titlu de avans din salariu, la data de 16 martie 2006. Potrivit statelor de plată din lunile august şi septembrie 2006, din avansul de 18 000 lei încasat de intimat s-a restituit societăţii recurente suma de 10 345 lei, rămânând de restituit suma de 7 655 lei, care face obiectul prezentului litigiu.
Critici le aduse hotărârii recurate de cătrc recurenta-reclamantă sunt întemeiate, întrucât instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză. Astfel, prima instanţă, contrar prevederilor Anexei la Ordinul M.F.P. nr. 1752/2005, a calificat eronat contul 425, în care era consemnată suma în litigiu, ca fiind un cont de avansuri acordate personalului spre decontare”, respectiv ca un cont de pasiv
(cont de obligaţii ale societăţii faţă de salariat). In fapt, conform dispoziţiilor legale amintite, contul 425 reprezintă un cont de activ, respectiv de creanţe ale societăţii faţă de salariat, avansul din salariu fiind acordat salariatului în vederea desfăşurării unor activităţi viitoare, pe care societatea este în drept să-l pretindă, în ipoteza în care angajatul nu îşi respecta obligaţiile asumate, de efectuare efectivă a acelor activităţi.
Totodată, prima instanţă a încălcat în cauză şi dispoziţiile art. 272 alin. (2) C. muncii, invocate drept temei juridic al acţiunii deduse
judecăţii, carc prevăd că salariatul are obligaţia de a restitui angajatorului sumele la care nu este îndreptăţit.
In condiţiile în care recurenta-reclamantă a dovedit prin probele administrate în cauză acordarea avansului din salariu în sumă de
18.000 lei intimatului-pârât, cât şi faptul că din acest avans s-a restituit doar suma de 10.345 lei înainte de încetarea raporturilor de muncă dintre părţi, Curtea reţine ca fiind întemeiată acţiunea dedusă judecăţii.
In ceea ce priveşte contribuţiile de asigurări sociale datorate de angajator, la care face referire instanţa de fond, recurenta reclamantă a dovedit plata acestora pentru toţi salariaţii săi, inclusiv pentru intimatul pârât, care nu a contestat în cauză acest aspect.
Apărarea intimatului-pârât, potrivit căreia suma pretinsă în prezentul litigiu trebuia cuprinsă în decizia de concediere, nu poate fi primită de către Curte, întrucât prevederile art. 74 C. muncii nu prevăd în acest sens, iar art. 272 alin. (1) C. muncii invocat de către recurenta-recla-mantă în acţiunea introductivă permit recuperarea sumelor nedatorate încasate de salariat, chiar dacă au încctat raporturile de muncă dintre părţi.
De asemenea, nu poate fi reţinută apărarea intimatului-pârât referitoare la faptul că suma de 18 000 lei a fost încasată în alte scopuri, de vreme ce acesta a semnat personal dispoziţia de plată din 16 martie 2006, în care a menţionat expres că a primit aceasta sumă, cu titlu de avans din salariu şi nu a dovedit prin probele administrate în cauză că avansul a fost acordat de către societate în alte scopuri.
Pentru toate considerentele arătate, Curtea va admite recursul formulat de către recurenta reclamată, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va modifica sentinţa recurată în tot, în sensul că va admite acţiunea şi va obliga pe pârât către reclamantă la plata sumei de 7 655 lei, reprezentând diferenţă avans salariu, precum şi la plata dobânzii legale aferente, începând cu data introducerii cererii introductive, 5 decembrie 2006, până la data plăţii efective, potrivit dispoziţiilor art. 1088 C. civ.
