Recursurile sunt întemeiate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: intimata-reclamantă Z.L.R. a participat la examenul de primire în profesia de avocat, sesiunea noiembrie 2006, la Baroul Bistriţa-Năsăud, examen pe care l-a promovat şi a fost primită în profesie. La data promovării examenului de admitere în profesia de avocat, cât şi ulterior, după validarea rezultatului şi primirea sa în profesie, reclamanta îndeplinea funcţia de asistent judiciar în cadrul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, fiind deci incompatibilă pentru înscrierea în Tabloul avocaţilor din Baroul Bistriţa-Năsăud. Conform art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu activitatea salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat.
Consiliul Baroului Bistriţa-Năsăud, prin decizia nr. 58 din 1 aprilie 2007, în mod corect a revocat decizia în baza căreia reclamanta a fost înscrisă ca avocat definitiv de la 26 ianuarie 2007, având în vedere că, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată, în cazurile în carc există incompatibilitate, decizia de primire în profesie va produce efecte numai de la data încetării stării de incompatibilitate, care trebuie rezolvată în termen de 2 luni de la emiterea deciziei. Astfel, pentru ca decizia de primire în profesia de avocat să-şi producă efectele şi reclamanta să fie înscrisă ca avocat definitiv pe tabloul avocaţilor, aceasta trebuia să renunţe la starea de incompatibilitate în termen de 2 luni, ceea ce nu a făcut, continuând activitatea de asistent
judiciar. In cazul nerenunţării la starea de incompatibilitate în cel mult două luni de la data comunicării deciziei de primire în profesia de avocat, art. 15 din Statutul profesiei de avocat prevede că sancţiunea aplicabilă este cea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.
Recursurile au fost admise şi modificată sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
5. Funcţie publică. Funcţie de demnitate publică. Auditor de justiţie
Legea nr. 303/2004, art. 12-20 Legea nr. 188/1999, art. 2, art. 4 Legea nr. 360/2002, art. 69 alin. (1) lit. e)
Dobândirea calităţii de auditor de justiţie nu reprezintă şi nu echivalează cu numirea într-o funcţie publică, în sensul art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002.
Auditorii de justiţie nu sunt şi nu pot fi asimilaţi categoriei funcţionarilor publici.
I.C.C.J., Secţia de administrativ şi fiscal, decizia nr. 549 din 3 februarie 2009, www.scj.ro
Rccurcntul-reclamant a solicitat încetarea raporturilor sale de serviciu, indicând ca temei legal prevederile art. 69 alin. (I) lit. e) din Legea nr. 360/2002, cu motivarea că, în urma promovării concursului de admitere la I.N.M. şi devenind auditor de justiţie, a fost practic numit într-o altă funcţie publică.
In completarea argumentelor prezentate de instanţa de fond prin considerentele sentinţei atacate, referitoare la incompatibilitatea dintre funcţia de poliţist şi cea de auditor de justiţie, necontestată de altfel
nici de recurcntul-reclamant, înalta Curte a apreciat că, în sensul prevederilor legale în vigoare, incidente în cauză, dobândirea calităţii de auditor de justiţie nu reprezintă şi nu echivalează cu numirea într-o funcţie publică, după cum este prevăzut în art. 69 lit. e) din Legea nr. 360/2002 şi pentru următoarele consideraţiuni:
Bazele constituţionale ale funcţici publice sunt stabilite de art. 16 alin. (3) din legea fundamentală, potrivit cu carc funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară.
Pornind de la prevederile constituţionale, în literatura de specialitate au fost evidenţiate două noţiuni diferite, raportat la cele două categorii enumerate, aflate în incontestabilă legătură, fară însă a se confunda, respectiv funcţia publică şi funcţia de demnitate publică. Funcţia publică este definită în cuprinsul Legii nr. 188/1999, republicată, ca reprezentând ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi
autorităţile administrative autonome (art. 2), în cuprinsul aceluiaşi act normativ fiind prevăzut că raporturile de serviciu se nasc şi se exercită pe baza actului administrativ de numire, emis în condiţiile legii (art. 4).
Raportat la prevederile legale arătate şi faţă de caractcristicile evidente ale funcţici publiec ce se desprind din conţinutul reglementării,
rezultă, în opinia înaltei Curţi, că auditorii de justiţie nu sunt şi nu pot fi asimilaţi categoriei funcţionarilor publici. După cum corect a reţinut şi instanţa de fond, nicio dispoziţie a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, ce reglementează admiterea în magistratură şi formarea profesională iniţială realizată prin I.N.M., şi nici alte prevederi legale nu stabilesc că auditorul de justiţie, al cărui statut este asimilat magistraţilor, pe aspectele anume indicate în cuprinsul Legii nr. 303/2004 (art. 12-20), se află în exercitarea unei funcţii publice.
De altfel, din conţinutul prevederilor referitoare la cursanţii I.N.M., cuprinse în Legea nr. 303/2004, republicată, care au statut de auditori de justiţie [art. 16 alin. (1)], rezultă că aceştia beneficiază de o pregătire teorctică şi practică pentru a deveni judecători sau procurori, primesc o bursă, pe durata programului de formare profesională de 2 ani, cu caracter de indemnizaţie lunară, iar la încheierea cursurilor susţin un examen de absolvire, constând în probe teoretice şi practice prin care se verifică însuşirea cunoştinţelor necesare exercitării ulterioare a funcţici de judecător sau procuror.
Rezultă astfel, fară echivoc, că auditorii de justiţie urmează un program de formare profesională cu durată determinată, fară a se putea reţine, în raport de conţinutul noţiunii de funcţie publică, astfel cum este reglementată şi, totodată, analizată şi în doctrină, existenţa în ceea ce îi priveşte a atribuţiilor de serviciu, stabilite în scopul realizării
prerogativelor de putere publică. In plus, în cazul auditorilor de justiţie nu există un act administrativ de numire, validarea rezultatelor concursului de admitere la I.N.M. prin hotărâre a C.S.M. nefiind un act administrativ ce întruneşte condiţiile unui act de numire în funcţie.
Din această perspectivă, susţinerile referitoare la drepturile sala-riale, contribuţiile la fondul de asigurări de şomaj, analogiile şi trimiterile făcute de recurent în motivele de recurs, prin care se acreditează idcea că auditorii de justiţie sunt asimilaţi integral magistraţilor atât în privinţa drepturilor, cât şi a obligaţiilor şi atribuţiilor ce decurg dintr-un raport de scrviciu, nu pot fi primite, pentru că, de lege lata, o astfel de reglementare nu există.
Nici sintagma de funcţie publică specifică nu poate fi primită în lipsa unui reper legal care să îndrituiască o astfel de calificare şi, ca atare, nu se poate reţine nici un astfel de statut pentru auditorii de justiţie, cu atât mai mult, cu cât funcţiile publice specifiec sunt, la rândul lor, definite şi reglementate în cuprinsul Legii nr. 188/1999, republicată, şi în mod evident nu îi vizează pc auditorii de justiţie. Dc altfel, şi extrasele anexate de recurent la dosar, reprezentând fragmente şi abordări doctrinare în materie ale unor reputaţi autori de drept administrativ, atestă numai calitatea de auditor de justiţie a cursanţilor I.N.M., fară a se indica sau interpreta anume că accştia au statut de funcţionari publici.
In fine, concluzionând pe acest aspect, nu mai puţin relevantă în determinarea statutului auditorilor de justiţie ca participanţi la un program de formare profesională cu durata determinată, şi nu ca funcţionari publici, este reglementarea cuprinsă în art. 20 din Legea nr. 303/2004 referitoare la obligaţia absolvenţilor I.N.M. de a restitui bursa de auditor de justiţie, în anumite condiţii, în situaţia în care nu îndeplinesc timp de 6 ani funcţia de judecător sau de procuror, precum şi cheltuielile de şcolarizare efectuate cu formarea profesională.
In fine, înalta Curte a apreciat că este nu mai puţin relevant în stabilirea temeiului legal reţinut pentru încetarea raporturilor de serviciu ale recurentului-reclamant argumentul prezentat de instanţa de fond, în sensul că nu se putea reţine numirea într-o altă funcţie publică şi pentru că decizia şi opţiunea recurentului de a participa la concursul organizat de I.N.M. şi de a deveni auditor de justiţie i-a aparţinut în totalitate şi nu a fost în niciun fel determinată sau în legătură cu exercitarea funcţiei de poliţist, deţinută la acea dată, cu atât mai mult, cu cât era în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la conţinutul angajamentului semnat.
