Prin sentinţa civilă nr. 148/MF/23.10.1998, Tribunalul Constanţa a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la plata sumei de 13.404.042 lei cu titlul de prestaţii-descărcarea restului de materiale rămas în magazia de marfă, respingând ca prescrisă cererea pentru suma de 4.730.210 lei-contravaloarea reparaţiilor unei barje, întrucât cererea a fost introdusă peste termenul de 1 an de la data predării barjei.
Instanţa a reţinut că, potrivit contractului, reclamanta a predat pârâtei 2 barje pentru operaţiuni de ranfluare a unei nave şi că aceasta din urmă a efectuat, contrar clauzelor contractuale, unele modificări la corpul uneia dintre barje, pentru remedierea cărora s-a plătit suma de 21.398.417 lei.
în vederea aducerii barjei în starea iniţială au fost necesare lucrări efectuate conform procesului verbal încheiat la data predării barjei (10.04.1996).
Admiţând capătul de cerere privind cheltuielile pentru descărcarea restului de materiale rămas în magazia de marfă după încercarea de ranfluare a navei, instanţa nu a acordat daune în completare, pentru suma de 1.641.522 lei, reprezentând dobânzi bancare, întrucât a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile din art. 1086 Cod civil.
Curtea de Apel Constanţa, prin decizia civilă nr. 47/MF/l 7.06.1999 a respins, ca nefondat, apelul. Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de control judiciar a reţinut că izvorul obligaţiei este contractul de închiriere a baijei.
Nu pot fi primite susţinerile apelantei-reclamante, în sensul că, în speţă, operează termenul de prescripţie de 2 ani prevăzut de art. 70 din Decretul nr. 443/1972, privind navigaţia civilă, care curge de la terminarea operaţiunilor de salvare.
Astfel, între părţi nu a fost încheiat un contract de salvare, iar apelanta nu poate fi considerată un salvator, spre a putea să se prevaleze de toate dispoziţiile legale incidente unui astfel de raport juridic. Suma pretinsă nu constituie remuneraţie de salvare sau o altă cheltuială prevăzută în contractul de salvare.
între părţi, raporturile juridice sunt reglementate de contractul de închiriere a barjei, pe care pârâta a utilizat-o în operaţiunile de rafluare a navei. Clauzele contractuale prevăd atât chiria datorată, cât şi obligaţia predării navelor închiriate.
Textul art. 955 Cod comercial nu poate fi interpretat în sensul relevat de apelantă, ” pentru repararea unui vas de călătorie”. Orice fel de cheltuieli efectuate cu reparaţia unui vas sunt supuse acestei reglementări, astfel că, în mod corect, tribunalul a decis, în raport de natura juridică a contractului, asupra aplicabilităţii prescripţiei speciale de 1 an (decizia civilă nr. 47/MF/17.06.1999 a Curţii de Apel Constanţa).