C. muncii, art. 270 alin. (1)
Pentru antrenarea răspunderii patrimoniale, în lumina noilor reglementări legale (art. 270 din C. muncii), se impune ca angajatorul să obţină un titlu executoriu împotriva salariatului, deoarece decizia de imputare şi angajamentul de plată, ca forme specifice de acţiune, prin care se materializa dreptul de creanţă al unităţii păgubite faţă de autorul faptei ilicite şi prejudiciabile, nu-şi mai au reglementare legală în dispoziţiile actualului Cod al muncii.
C.A. Alba lulia, decizia civilă nr. 1556 din 2 decembrie 2004,
în Super Lex – Jurisprudenţă
Prin sentinţa civilă nr. 1027 din 25 noiembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, s-a admis contestaţia formulată de contcsta-toare şi s-a anulat decizia de imputare nr. 1 din 23 septembrie 2003 emisă de intimată, fiind exonerată contestatoarea de plata sumei imputate de 196.649.057 lei. Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că emiterea deciziei de imputare de către intimată după intrarea în vigoare a noului Cod al muncii nesocoteşte prevederile art. 270 C. muncii, aşa încât este nelegală.
Recursul intimatei a fost respins ca nefondat.
Potrivit art. 270 alin. (1) C. muncii, salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu lor.
Pentru antrenarea răspunderii patrimoniale, în lumina noilor reglementări legale (art. 270 C. muncii), se impune ca angajatorul să obţină titlu executoriu împotriva salariatului, dcoarece decizia de imputare şi angajamentul de plată, ca forme specifice de acţiune, prin care se materializa dreptul de creanţă al unităţii păgubite faţă de autorul faptei ilicite şi prejudiciabile, nu-şi mai au reglementare legală în noile dispoziţii ale Codului muncii.
Cum legea civilă este de imediată aplicare, conform principiului general de drept (art. 1 C. civ.), emiterea deciziei de imputare, în speţă, la data de 23 septembrie 2003, deci după intrarea în vigoare a noului Cod al muncii (1 martie 2003), atrage, aşa cum corect a reţinut prima instanţă, nulitatea actului întocmit cu nesocotirea prevederilor legale în vigoare la data emiterii lui.
Faptul că decizia de imputare nu mai are în prezent un suport juridic, nu face inadmisibilă contestaţia de faţă, calea de atac împotriva unui act emis cu încălcarea dispoziţiilor legale fiind conferită şi de noua reglementare care consacră, în titlul XII, jurisdicţia muncii. O interpretare contrară, în sensul susţinerilor recurentei, ar priva de accesul la justiţie garantat de art. 21 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia, „Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime”.
Cum calea de recuperat a prejudiciului aleasă de către intimată excede mijlocului juridic prevăzut de legiuitor în conţinutul articolului în discuţie, în mod justificat prima instanţă s-a pronunţat mai întâi, cu respectarea prevederilor art. 137 C. proc. civ., asupra admisibilităţii emiterii decizici de imputare în noul context legislativ.
Această împrejurare prezintă o excepţie de fond absolută, care obligă instanţa la analizarea contestaţiei prin această prismă, fară să mai poată fi analizată temeinicia fondului şi, sub acest aspect, în mod corect nu s-a pronunţat asupra expertizei invocate ca probă de cătrc intimată, această probă vizând de fapt fondul litigiului.
