C. muncii, art. 164, art. 270 Legea nr. 22/1969, art. 10. alin. (1)
Reţinerile din salariul angajatului cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
în conformitate cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 22/1969, dacă gestionarul a produs angajatorului un prejudiciu material, acesta poate să-l acopere utilizând garanţia.
C.A. Ploieşti, s. confl. mun. şi asig. soc., decizia nr. 494 din 9 aprilie 2008, în Jurindex
Prin sentinţa civilă nr. 197 din 8 februarie 2008 Tribunalul Dâmboviţa a admis în parte cererea reclamantei, obligând pârâtul la plata sumei de 3104 lei către aceasta. Prin aceeaşi sentinţă, s-a admis cererea reconvcnţională a pârâtului, iar reclamanta a fost obligată la restituirea către acesta a sumei de 1578,2 lei, respingându-se capătul de cerere privind cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului E.M. la plata sumei de 4276,31 lei, reprezentând daune ocazionate unităţii prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, iar pârâtul, pe calea cererii reconvenţionale, a solicitat restituirea sumelor încasate de
reclamantă. S-a mai reţinut că pentru rezolvarea acestei situaţii, s-a admis efectuarea unei expertize tehnice de specialitate silvică, care a ajuns la concluzia că s-au recepţionat 573,8 mc cu bon de lucru de fasonat plus 418,6 mc, care s-au demarcat (au rămas pe picior) şi 113,4 mc imputaţi, carc au rămas pe picior, valoarea lor fiind de 3104 lei, cu TVA inclus. S-a arătat că pentru a ajunge la această sumă expertul nu a avut în vedere că lipsurile au fost constatate cu privire la materialul lemnos pe picior, valoarea prejudiciului fiind mai mică decât cea stabilită de angajator.
A mai reţinut prima instanţă că în perioada concediului medical pârâtul nu a fost înlocuit de nimeni, iar din actcle de la dosar rezultă un singur caz când pădurarul T.J., la data de 8 iulie 2005, a expediat 97 mc material lemnos, restul actelor fiind semnate de către pârât, pe perioada cât a fost angajatul reclamantei.
In raport de cele reţinute, instanţa de fond a concluzionat că pârâtul se face vinovat în parte de producerea prejudiciului, conform Legii nr. 22/1969, fiind obligat la plata sumei de 3104 lei către reclamantă, reprezentând pagubă cauzată acesteia.
Cu privire la cererea reconvenţională, prima instanţă a apreciat-o ca întemeiată, întrucât conform art. 164 C. muncii reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, iar în speţă, reclamanta a reţinut pârâtului suma de 1578,2 lei, fară a avea un titlu executoriu.
Cu privire la solicitarea pârâtului, de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, aceasta a fost respinsă întrucât potrivit art. 276 C. proc. civ. s-a reţinut că fiind admise ambele cereri, cheltuielile de judecată fiind reciproce, se vor compensa.
împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta Direcţia Silvică Târgovişte, criticând-o pentru nclegalitate şi netemeinicie.
Susţine recurenta că soluţia primei instanţe, de obligare a intimatului la plata sumei stabilită în varianta a I I-a a raportului de expertiză, are la bază un calcul eronat, iar suma reprezentând prejudiciul produs prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu este de 4276,31 lei.
Arată recurenta că în gestiunea pârâtului lipsa a constat în sortimentele recepţionate, carc au înglobat cheltuieli cu doborârea, secţionarea, curăţarea de crăci, potrivit bonurilor de lucru întocmite de
gestionar, ce au fost ignorate de către expert, care a realizat în mod greşit calculul ca în cazul tăierilor ilegale de arbori.
Intr-un alt motiv de recurs se susţine că obligarea recurentei la restituirea sumei de 1578,2 lei către intimatul-pârât constituie o interpretare greşită a actului juridic dedus judecăţii, instanţa neţinând cont de particularităţile răspunderii patrimoniale a gestionarilor, reglementată de Legea nr. 22/1969, ce prevede la art. 10 alin. (1) obligaţia gestionarului de a constitui, la încheierea contractului de muncă, o garanţie în numerar, în scopul de a facilita recuperarea unui eventual prejudiciu.
Dacă gestionarul produce angajatorului un prejudiciu material, arată recurenta, acesta va putea să-l acopere utilizând garanţia, intimatul ocupând funcţia de gestionar în cadrul Ocolului Silvic Târgovişte.
Se susţine în continuare că nu există niciun obstacol legal ca prin învoiala părţilor sau prin angajamentul de plată, salariatul să se oblige de bunăvoie să plătească sumele respective, până la acoperirea integrală a pagubei, iar procesul-verbal din data de 10 noiembrie 2005, aflat la dosarul cauzei, reprezintă o asemenea învoială.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei şi obligarea pârâtului la plata sumei de 4276,31 lei, cu respingerea cererii reconvenţionale, cerându-se judecarea cauzei şi în lipsă.
Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele şi lucrările dosarului, de dispoziţiile legale ce au incidcnţă în soluţionarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:
Pentru justa soluţionare a cauzei, prima instanţă a dispus efectuarea în cauză a unei expertize silvice, cu obiectivele fixate prin încheierea de şedinţă de la termenul din 17 octombrie 2007, stabilite la solicitarea ambelor părţi, lucrare întocmită de expert tehnic judiciar, specialitatea silvicultură.
Prin raportul întocmit, expertul a răspuns pe larg obiectivelor stabilite, cu argumente pertinente, ce au fost corect însuşite de instanţa de fond, concluzionând în mod justificat că valoarea prejudiciului pe sortimentele găsite lipsă, în volum de 113,4 m.c., este de 3104 lei, indicând concret calculul efectuat, preţurile fiind stabilite în baza Ordinului Ministerului Agriculturii şi Pădurilor nr. 537 din 18 noiembrie 2002.
Expertul tehnic-judiciar a răspuns şi obiecţiunilor aduse de recu-renta-reclamantă raportului iniţial de expertiză întocmit arătând, printre altele, că a fost făcută de către Ocolul Silvic P. compensarea masei lemnoase, pe baza căreia s-a făcut şi imputaţia, iar în legătură cu bonurile de lucru invocate de recurenta-reclamantă, s-a răspuns pe larg de către expert, în mod argumentat, că cei 113,4 mc lipsă se găsesc pe picior, cantitatea respectivă fiind evaluată la preţul de 23 lei/mc, rcspectiv valoarea masei lemnoase pe picior.
In ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs, prin care se critică soluţia de admitere a cererii reconvenţionale şi obligarea recurentei reclamante la restituirea sumei de 1578,2 lei către pârât, se reţine că această sumă se compune din suma de 153,2 lei, reprezentând garanţia depusă de pârât, iar diferenţa o reprezintă sumele de bani reţinute intimatului de către recurentă din salariu şi ultimul salariu al acestuia.
Garanţia de 153,2 lei a fost constituită de intimatul-pârât, în calitate de gestionar, în conformitate cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 22/1969, astfel că dacă gestionarul a produs angajatorului un prejudiciu material, acesta poate să-l acopere utilizând garanţia.
Prin urmare, având în vedere că acţiunea reclamantei a fost admisă în parte, iar pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă a sumei de 3104 lei, reprezentând prejudiciu cauzat acesteia, soluţia de obligare a reclamantei la restituirea către pârât şi a sumei de 153,2 lei reprezentând garanţie apare ca fiind greşită, justificându-se numai admiterea în parte a cererii reconvenţionale, în sensul obligării reclamantei la
restituirea către pârât a sumei de 1425 lei, în loc de 1578,2 lei.
In legătură cu diferenţa de 1425 lei, este neîntemeiată susţinerea recurentei conform căreia nu poate fi obligată la restituirea acestei sume către pârât, în condiţiile în carc, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, în conformitate cu art. 164 alin. (2) C. muncii, reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadcntă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, reclamanta reţinând suma respectivă fară a avea un titlu executoriu.
In raport de aceste prevederi legale, procesul-verbal nr. 8146 din 10 noiembrie 2005, de care se prevalează recurenta, nu poate justifica respingerea în totalitate a cererii reconvenţionale a pârâtului, aşa cum pretinde nejustificat recurenta.
